caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Monica Lovinescu și hermeneutica libertății

de (30-11-2008)

O spun cu deplină responsabilitate şi convingere – în cultura românească a ultimelor cinci decenii, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist.

A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea şi demistificarea pretenţiilor ideologice ale acestei forme de totalitarism. A surprins legăturile de adâncime, infra-raţionale, dintre comunismul românesc (şi nu numai) şi variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrăţişat temele, fantasmele şi obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist. Nu cred că greşesc încadrându-i pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca în perimetrul a ceea ce putem numi patriotismul liberal. Mai precis spus, al unui sentiment naţional sobru care nu se jenează de valorile umaniste în care crede şi care nu pactizează cu pompierismul şovin ori cu doctrinarismul descărnat al unei stângi tot mai sectare. Mândria naţională nu este un păcat câtă vreme nu este utilizată manipulativ precum în acţiunile intolerante şi oportuniste ale jandarmilor culturali. A-ţi iubi naţiunea este o chestiune de demnitate. Eroarea constă în a face din dimensiunea naţională un fel de test absolut şi mai ales de a o subordona unor porunci politice imediate. Acest articol este un fragment din prefaţa volumului Monica Lovinescu, „Etica neuitării. Eseuri politico-istorice“ lansat la Târgul de carte Gaudeamus în colecţia „Zeitgeist“ pe care o coordonez la Editura Humanitas.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conştiinţei istorice, găsim în opera ei argumente imbatabile pentru a nu uita. Observând, în consens cu Alain Besançon, absenţa ori mai degrabă debilitatea unei acţiuni de damnatio memoriae în raport cu comunismul, similară celei constant întreprinsă în raport cu nazismul, gânditoarea notă cu melancolică amărăciune faptul scandalos că pentru cei mai mulţi comunismul apare ca „un fel de accident meteorologic“, o aberaţie pasageră pentru care nimeni nu poate fi făcut răspunzător. Pledând, împreună cu Virgil Ierunca, împotriva dublelor standarde în explorarea totalitarismului de stânga şi de dreapta, Monica Lovinescu a atins nervul sensibil al unor oameni care până atunci se jurau că o admiră. La fel a fost admonestat şi rău-interpretat Czeslaw Milosz de către unii în Polonia, când a spus acelaşi lucru: ambele sisteme totalitare au fost monstruoase, ambele au fost exterministe, ambele merită o condamnare fără drept de apel. Pentru a pricepe cum poate fi apărat Binele, este necesară continua rememorare a infernului. Doar astfel se poate construi acea viziune pe care gânditoarea americană Judith Shklar o definea drept liberalismul fricii.

De la Monica Lovinescu am aflat pentru prima dată despre Hannah Arendt. Când – cred că era prin 1971 – Florica Jebeleanu a plecat la Paris împreună cu tatăl ei, s-a văzut cu Monica Lovinescu (Eugen Jebeleanu frecventase Cenaclul „Sburătorul“ şi luptase, mai ales după 1956, pentru reabilitarea marelui critic). O rugasem pe Florica, de care mă lega şi mă leagă o caldă prietenie, să-mi aducă o carte de Hannah Arendt. Nu i-am spus care anume, ar fi fost oricum extraordinar să pot începe să citesc lucrările unei gânditoare despre care auzisem atâtea referinţe fascinante în emisiunile Monicăi Lovinescu. Iată că o coincidenţă aproape divină a făcut ca Florica să o întâlnească pe Monica Lovinescu şi să-i ceară sfatul, spunându-i că are un amic înnebunit după Arendt. La sugestia Monicăi, mi-a cumpărat două cărţi: Du mensonge à la violence şi La crise de la culture. Prima era publicată în colecţia Liberté de l’esprit, condusă de Raymond Aron la Editura Calmann-Lévy.

Gândirea politică a Monicăi Lovinescu este fundamental ghidată de considerente morale. Asemeni Hannei Arendt ori Nadejdei Mandelstam, totalitarismul îi repugnă politic, spiritual şi etic. În sine, etica revoltei, pentru Monica Lovinescu, nu poate fi separată de aceea a solidarităţii cu cei supuşi dominaţiei totalitare. Nu este de ajuns să spui Nu unei societăţi de consum de ale cărei beneficii te bucuri în fond pe deplin. O revoltă veritabilă înseamnă să spui Nu minciunii, infamiei şi persecuţiei, oriunde acestea se află la putere. Acolo unde alţii mimează poziţii de falsă obiectivitate, Monica Lovinescu articulează o etică a neuitării ca premisă a libertăţii. Intelectualul critic nu se plasează au-dessus de la mélée, ci dimpotrivă, intră în acţiune, acuză, deplânge, demască impostura, delaţiunea, violenţa, mişelia. O etică a neuitării înseamnă un pilon al unei urgente terapii sociale care să exorcizeze Răul. Democraţia se ofileşte în absenţa memoriei, devine un ritual fără viaţă şi fără vlagă. Odată cu 18 decembrie 2006, în România s-a realizat, în sfârşit, acel deziderat mereu reamintit de Monica Lovinescu: necesitatea vitală a unui travail de deuil care să despartă apele şi să permită acea ruptură cu mocirla plină de sânge a trecutului.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/829786/SENATUL-EVZ-Hermeneutica-libertatii/

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (30-11-2008 la 00:00)

    Desigur ca punctul dvs de vedere este cu mult mai rational decat al multora din Occident. Deocamdata occidentul sustine inca in mod quasi-unilateral vinovatia lui Hitler, fara a echivala raul de ambele parti.

    Hitler a fost un monstru, dar sistemul comunist asa cum a fost creat de Lenin si aplicat de Stalin sau Pol Pot , a fost la fel de groaznic, daca nu si mai si. Hitler ii ucidea pe cei pe care ii considera „dusmani”; Stalin ii ucidea atat pe cei perceputi ca dusmani, cat si pe cei pe care „ii considera prieteni”. A baga groaza in toti era specialitatea lui. Din fericire se pare ca acest fapt i-a grabit sfarsitul. Iar Pol Pot , in numele comunismului ii ucidea pe toti! Copii de 16-17 ani erau dresati sa ucida in serie in fatza gropilor comune pe toti cei care loe cadeau pe mana!

    Cu toate acestea Occidentul nu este corect informat (inca) despre crimele lui Stalin, Lenin, Pol Pot, etc. Desi treptat se schimba partial lucrurile. Motivul principal ar putea fi faptul ca SUA nu poate inca admite ca atat alianta cu Stalin cat si alternativa, o posibila aliantza cu Hitler ar fi fost la fel de imorale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.97.221