Povestea doamnei institutoare Dana Tufeanu de la clasa a I E – „Exploratorii” …….
” A fost odată ca niciodată o familie de pitici foarte ciudată: cei patru copii ai piticilor erau îmbrăcaţi în culori diferite şi se deosebeau mult între ei: piticul îmbrăcat în roşu era puternic şi prefera stejarii, piticul îmbrăcat în galben era mai zăpăcit şi prefera mestecenii; piticul îmbrăcat în albastru era trist mereu şi prefera sălciile, iar piticul îmbrăcat în verde era mai somnoros şi prefera teiul.
Pentru că vremea s-a răcit, piticii au hotărât să se retragă la rădăcinile copacilor preferaţi, pentru a-i proteja şi pentru a le aduce puţină lumină şi căldură, cât să reziste până la primăvară, când întreaga natură va fi iarăşi binecuvântată de mândrul Soare.
Toţi ceilalţi pitici se retrăgeau la rădăcinile unei plante…
Dar Soarele nu mai lumina aidoma verii. De unde să ia căldură? Dar lumină?
Aşa că în ajutor le-au sărit copiii din clasa a I-a E de la Şcoala Nr. 19 din Piteşti, precum şi copiii de la Grădiniţele Nr. 7 „Stejărel” şi „Piticot Barbă – Cot” din Piteşti, care le dau o mână de ajutor piticilor, aducându-le ultima rază de lumină şi căldură, pe care s-o păstreze până la primăvară, când va ieşi primul colţ al ierbii…
Ssst….Noi, elevii, vom pleca să căutăm lămpaşele prin pădure, iar dacă le vom găsi, nu avem voie să scoatem niciun cuvânţel… Dacă vom vorbi până acasă după ce primim lămpaşul, vraja se rupe, iar plantele vor tremura de frig toată iarna….. Dar noi iubim plantele, nu-i aşa? ”
Legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale orală, ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu
Paradoxal, în această perioadă târzie a anului – sfârşit de toamnă şi început de iarnă, în preajma zilei Sf. Martin, foarte des vremea se încălzeşte, cerul e senin şi soarele îşi regăseşte – chiar mai obosit – strălucirea. În calendarul popular aceste zile poartă denumirea: Vara Sfântului Martin – „St. Martin’s summer” (la englezi) „Altweibersommer”, „Indianersommer” sau mai rar „Martinssommer” în ţările germanice.
De ziua Sf. Martin sunt legate anumite prognoze ale vremii: Dacă ninge, se spune că este semnul cel mai sigur al unui Crăciun lipsit de zăpadă.
Dacă ziua lui Sf. Martin cade într-o vineri sau sâmbătă, iarna va fi foarte grea.
Numărul 11 reprezintă încă din Evul Mediu simbolul păcatului ( depăşirea lui 10 – cele 10 porunci, date de către Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai), Martinsgans fiind ultima specialitate de carne mâncată până la Crăciun. În sec. V episopul Perpetuus von Tours a declarat Ziua Sf. Martin începutul celor şase săptămâni de post înaintea Crăciunului.
În unele regiuni, de ziua Sf. Martin este obiceiul ca în jurul focului ceremonial, să se strângă copiii cu coşuri de nuiele, pline cu mere, pere, struguri, nuci şi alune precum şi Martinsbrezel – Covrigii lui Martin. Ei împart celor din jur conţinutul coşurilor, apoi le aruncă în foc, arderea lor simbolizând faptul că vara este definitiv trecută – arsă, după ce şi-a dăruit oamenilor prinosul ei.
Obiceiurile sunt diferite, de la zonă la zonă, au caracter local. Voi da câteva exemple din Austria. În Reith, copiii vin cu beţe lungi pe care le bagă pe ferestrele caselor – lăsate special deschise de către locuitorii lor, pentru a primi „Ofranda lui Martin”, adică cârnaţi, gogoşi, turtă dulce, portocale, pe care gospodinele le înfig în vârful băţului.
Legenda spune că Martin von Tours (316-397) ar fi fost fiul unui tribun roman, copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la rândul lor în armată, urmând meseria prinţilor, el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii, nu l-au schimbat pe Martin, a rămas un om bun, gata oricând să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi .