Este o replică şocantă care mi-a fost adresată realmente printr-un paradox.
Este vorba de o firmă la care lucram la un moment dat şi unde aveam nevoie de un designer. Am organizat un concurs şi rezultatele cele mai satisfăcătoare au fost obţinute de un tânăr în vârstă de 26 de ani. Provenea din familie de jurişti. Absolvise Dreptul la Universitatea Al I Cuza din Iaşi, însă pasiunea sa era şi va rămâne designul, respectiv fotografia. Era într-adevăr un talent.
Am spus managerului principal că este persoana de care am nevoie. Însă în etapa a doua au intervenit alte discuţii. Respectiv, tânărul aparţinea unei anumite religii (nu mi-a dezvăluit niciodată, nici nu am insistat să aflu) şi i-a spus acest lucru managerului. Acesta mi-a subliniat acest lucru şi mi-a spus să mă gândesc mai bine, pentru că se vede ca este vorba de fanatism şi nu de o religie simplă, fapt subliniat prin condiţia pe care o pusese: că el nu va realiza lucrări de design religios sub nici o formă.
Sunt o fire deschisă, nu am avut niciodată prin însăşi natura mea, gânduri de dispreţ pentru cei care nu sunt ca mine, din orice punct de vedere.
Din contra. Am spus managerului că nu trebuie să dăm dovadă de nici cea mai mică umbră de discriminare, sperând că prin inteligenţa de care tânărul dădea dovadă va proceda la fel… Era (părea!) foarte echilibrat, stăpân pe sine, pe ceea ce vrea şi îmi închipuiam că atât timp cât se va simţi respectat, nu va fi nici o problemă.
Totul mergea bine. Toţi clienţii observaseră schimbarea… în bine, într-un timp foarte scurt. Eram mulţumită. Şi m-am exprimat în acest sens în faţa întregii echipe.
Cât m-am înşelat…
Într-o zi aveam de realizat un pliant. Obiective turistice. Printre acestea – şi o mănăstire. Colegul meu a refuzat categoric să facă designul respectiv, din cauza acelei mănăstiri (în fapt, o fotografie).
Am încercat să îl înţeleg, să găsesc pe altcineva care să mi-l facă. Din păcate (sau poate că aşa trebuia să se întâmple), nu am reuşit. Era o perioadă încărcată, sezon etc… M-am întors la noul meu coleg şi l-am rugat să fac abstracţie. Doar suntem la serviciu.
A izbucnit. „Exact aşa mi-au făcut toţi şi în cei patru ani de facultate! Special îmi faceţi asta! Vă purtaţi cu mine ca nemţii cu evreii!!! Nu mă interesează idolii voştri!!”
Am rămas blocată. Tânărul a mers la manager şi a spus că preferă să plece decât să facă acel pliant.
Managerul i-a spus printre altele:
„Să ştiţi că numai datorită insistenţelor Adrianei v-am angajat…”
„Nu mă interesează!”
A ieşit foarte senin spunându-ne că va deveni un designer care va fi căutat…
Nu mă îndoiesc.
Însă nu voi uita această întâmplare. Nu mă voi mai mira, poate, cum se pot întoarce lucrurile împotriva ta, paradoxal…
Ce am vrut să spun prin acest text, de fapt.
Ceea ce spunea şi dl Ştefan Maier la un moment dat într-unul din ecourile dumnealui: discuţiile pe aceste teme nu vor putea fi dezvoltate… Mereu cineva se va simţi atacat.
Chiar dacă voi supăra pe cineva, voi relua părerea mea: cred că sunt doar temeri neîntemeiate, doar vulnerabilităţi ale caracterului nostru. Reacţionând astfel (atacând, împroşcând cu noroi) nu dăm dovadă decât de faptul că acea credinţă a noastră, în orice/oricine ar fi – e atât de şubredă din păcate…
Hm, pentru ca neintelegerea nu a avut loc in cadru privat sau oricare altul in afara serviciului, si chiar daca si cazul relatat (un caz relativ simplu, totusi) am doar un singur comentariu: lipsa de profesionalism din partea acestui designer. Sau daca vreti, lipsa competentei sociale. Cu alte cuvinte, profesionalismul unui membru al unei echipe nu mai este acelasi lucru cu profesionalismul aceluiasi individ (fie si artist) care lucreaza independent.
In vine in minte un caz asemanator care mi s-a petrecut atunci cand am comandat un simplu gard de fier pentru o cladire. Pentru ca stiam exact stilul pe care il doream (modernist-minimalist, ca si cladirea in sine) am rugat firma, stipuland si in contract, sa imi execute lucrarea dupa un proiect dat de mine. Era intr-adevar foarte filiform contrastand puternic cu lucrarile baroce din portofoliul firmei. Comanda a nimerit la designerul firmei, un tanar care facea exact impresia designerului competent. Nu mi-am pus probleme si i-am trimis acestuia prin mail o schita a propunerii mele cu rugamintea politicoasa sa o completeze cu observatiile lui de profesionist.>. <>. <>. Dar pentru experimentele astea eu te platesc, nu?
Dupa asta au trecut doua luni si, spre disperarea mea, s-a asternut o tacere totala. Dupa asteptarea cuvenita, am sunat patronul si am incercat sa clarific lucrurile. Mi-a spus pe un ton cam misterios sa vorbesc cu designerul, ca ar fi o neintelegere. Am renuntat sa mai intreb de ce nu m-au anuntat si am contactat designerul.
Spre stupoarea mea m-am lovit de o atitudine ingretosata din partea acestui tanar (cu care de fapt ma intalnisem la inaintarea comenzii si avusesem ocazia sa aud comentarii foarte savante din partea lui legata de arta designului si modul in care el o stapanea, lucru care la momentul respectiv mi-a dat sperante).
Acum tonul era schimbat: <
Nu conteaza, eu nu fac asa ceva!!! Arata ca niste SARME!!!
Pana la urma firma a executat dupa proiectul meu. Pentru a nu fi dubii, era o copie dupa ceva identic facut de Ludwig Mies van der Rohe, despre care designerul nostru va fi invatat la Istoria arhitecturii.
Epilogul. Odata gardul montat dar nu platit, am constatat ca nu erau respectate cotele. Stalpii erau mai inalti cu 150 mm, ceece distrugea proportiile, in schimb nu erau ingropati sub adancimea de inghet. Explicatiile au fost: La prima ,,Lasa domnule ca stim noi mai bine cum trebuie sa arate!”. La a doua: ,,Lasca ca merge, doar nu crezi c nu o tina gardul si asa!?”. Si in final, ,,Var rog, platiti-mi factura pe loc pentru ca plec la mare!”. Am prostul obicei sa ma bosumflu si sa fac pe plac.
Dupa parerea mea, atat cazul relatat in articol, cat si cel care mi s-a intamplat mie au in spate un acelasi fel de religie. Pentru asta am si scris comentariul, nu ca sa ma vaicaresc, ci pentru ca in continuare caut o explicatie.
Dna Adriana Nazarciuc,
Eu cred ca discutiile pe acest tip de probleme pot fi dezvoltate cu mult succes si mai ales folos, daca sunt duse de oameni cu adevarat liberi, si-mi vine sa-i parafrazez pe masoni si deci sa adaug si de bune moravuri.
Cred ca pentru a fi cu adevarat liber si sa ai mintea deschisa si toleranta activa, prima conditie este sa nu fi un surogat si asta este asigurat numai daca nu suferi de unul din pacatele capitale indicate de Budha.
Stimată Doamnă Nazarciuc,
Pot afirma un singur lucru: este regretabil faptul că Holocaustul a ajuns să fie atât de vulgarizat de cineva. Fără a-l considera sfânt şi tabu, cred că totuşi ar trebui să fie înţeles altfel. Chiar şi de către respectivul domn designer tânăr, despre care povestiţi.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herşcovici
Stimate Domnule Lucian-Zeev Herşcovici,
Va sunt recunoscatoare pentru profunzimea cu care ati patruns in esenta mesajului meu.
Va multumesc!
Intr-adevar este vorba de o bagatelizare a Holocaustului (condamnabila o data in plus avand in vedere si pregatirea juridica a tanarului designer), cat si o bagatelizare – imi permit eu sa opinez – a insasi credintei pentru care tanarul respectiv pleda cu ardoare…
Cu deosebita consideratie,
Adriana