caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Farmecul desuet al separatismului european

de (9-11-2008)

Din momentul în care Kremlinul s-a oferit să cumpere falita Islandă (populaţie 300.000), până ieri una dintre cele mai bogate ţări europene (cel puţin pe hârtie), încrederea proverbială a nordicilor că se pot descurca singuri, fără UE, s-a ofilit spectaculos.

Şederea în afara Uniunii, cu bunele şi relele sale, nu mai pare islandezilor şi norvegienilor o idee aşa genială, iar Danemarca şi Suedia se gândesc din nou, serios, la adoptarea monedei euro. Or fi mândria naţională şi transparenţa guvernării lucruri importante, dar în economia globalizată ai de pierdut dacă nu participi şi la masa unde se iau deciziile, pentru că de efectele lor oricum nu te poţi feri. Te simţi totuşi ceva mai protejat de tsunami-urile financiare transfrontaliere ca parte a unei economii europene mari şi diverse, cu o jumătate de miliard de consumatori, chiar dacă ea include părţi problematice precum sudul Italiei sau România, decât dacă eşti o stâncă izolată în Marea Nordului.

Ca atare, unul din efectele cele mai surprinzătoare ale crizei globale, care mătură bănci, fonduri de investiţii şi pieţe, constă în stoparea tendinţei centrifuge a micilor societăţi europene şi declanşarea unui incipient proces contrar, centripet. De când cu criza, ca în vremurile de restrişte, guvernele continentale se strâng unele în altele şi, de teamă, apelează la proiecte comunitare care să le ajute să facă faţă mai uşor intemperiilor. Paradoxal, s-ar putea ca această criză să contribuie mai mult la proiectul federal decât lungii ani de discuţii, strategiile de comunicare opulent finanţate de la buget sau încercările eşuate de a adopta o Constituţie Europeană.

Coordonare economică

Un sistem coordonat de supervizare a sectorului financiar, plus extinderea zonei euro, guvernată de Banca Centrală Europeană, la aproape toate cele 27 de ţări ale Uniunii (faţă de 15 câte sunt acum) vor contribui mai mult la coeziune decât un steag sau un imn oficial. Vezi, spre exemplu, indiferenţa europenilor de rând faţă de eforturile disperate ale oficialilor Comisiei să „apropie Uniunea de cetăţenii ei“: indiferent ce metode s-au încercat pentru a ridica gradul de informare al publicului, el primeşte cu un mare căscat toate anunţurile cu noile strategii şi directive. Prin contrast, toată Europa a stat cu sufletul la gură când liderii naţionali s-au întâlnit acum câteva săptămâni pentru a decide ce e de făcut cu criza financiară, iar tot cetăţeanul a aflat imediat de recomandarea de ridicare a plafonului de garantare a depozitelor bancare la 50.000 de euro.

Tendinţa centripetă se vede nu doar la nivel continental, ci şi în interiorul statelor. Partidul Naţional Scoţian, susţinând independenţa Scoţiei şi deţinând actualmente poziţia de lider al guvernării descentralizate, a încetat brusc să fluture proiectul „arcului de prosperitate nordică a naţiunilor mici“, în care se vedeau, alături de Irlanda şi Islanda. Nu de alta, dar suna uşor ridicol în context, iar Londra tocmai proptise cu aproape 50 de miliarde de euro Royal Bank of Scotland, ajutor pe care o naţiune mică n-ar fi avut de unde să-l dea, după cum s-a văzut în cazul Islandei.

Tentația separatismului

În Belgia, hărţuiala culturală flamando-valonă va continua probabil, ca discuţia despre separare care nu încetează de o jumătate de secol. Însă când s-a îngroşat gluma cu grupul financiar Fortis, la începutul lui octombrie, neînţelegerile au fost lăsate deoparte, şi autorităţile Benelux, plus cele ale Franţei au cooperat ca în zilele bune pentru salvarea mamutului financiar. În Catalonia, dezbaterile identitare s-au domolit vizibil de când cu încetinirea economică şi intrarea în criză a sectorului construcţii. Chiar şi est-europenii, haotici şi căpoşi ca de obicei, au lăsat-o mai moale cu aroganţa produsă de creşterea economică spectaculoasă din ultimii ani, încetând să mai dea lecţii Germaniei: premierul polonez Tusk a declarat că actualele probleme trebuie privite ca un impuls pentru ca ţara să se alăture mai repede zonei euro, nu mai târziu de 2012, împreună cu alte state nordice. „Criza mondială demonstrează că e mai bine să fii alături de cei puternici, printre ei şi să ai un cuvânt de spus în deciziile lor“, a adăugat el.

Sigur, tendinţele separatiste nu vor dispărea, ci vor reveni în mod natural după ce problema e depăşită, iar următoarea generaţie de lideri politici va uita spaima celei actuale, care a realizat brusc că există drame mai mari în viaţă decât aceea de a fi cetăţean britanic sau belgian. Identitatea culturală este o trăsătură profundă, iar importanţa ei politică nu trebuie neglijată. În acelaşi timp însă, nu poţi să nu observi că mişcările autonomiste europene, în interiorul unor societăţi decente şi guvernate cu statul de drept, au un aer uşor desuet, de sport confortabil şi burghez, hrănit din bunăstare şi lipsă de ocupaţie. Dacă ţi-ai cam rezolvat problemele mari, nu-ţi rămâne decât să faci competiţie electorală cu ce mai găseşti prin magazie: steaguri de la defilările de acum un secol, poezie romantică, mitologii inventate sau ortografii arhaice.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
50.19.34.255