caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Maxime şi expresii juridice latine II

de (26-10-2008)

NON BIS IN ÍDEM = Pentru aceeaşi faptă nu se pedepseşte de două ori.

AUDIÁTURET ÁLTERA PARS = Să fie ascultată şi cealaltă parte (Seneca).
Principiu de drept care cere ca judecata dreaptă să se facă prin audierea ambelor părţi aflate în proces.

SÍNE DÍE = Fără zi, fără termen.
Despre o amînare nedeterminată.

NON LÍQUET (N.L.) = Nu este clar.
Formulă a procedurii judiciare romane. Judecătorii, votînd sentinţa, dădeau una dintre cele trei opţiuni: „achit”, „condamn”, „nu e clar”, adică „mă abţin”.

FÁCTUM NOTÓRIUM = Fapt bine cunoscut.
Fapt care la judecată se examinează ca absolut veridic şi de aceea nu cere argumente.

PERSÓNA GRÁTA (sau NON GRÁTA) = Persoană agreată (sau indezirabilă).
În limbaj diplomatic, în cazul în care reprezentantul unui stat străin este acceptat pentru acreditare sau cînd acesta nu mai este dorit şi i se pune în vedere să părăsească ţara respectivă.

BÓNA FÍDE = Cu bună-credinţă, în mod sincer; conştiincios.

TÉSTIS OCULÁTUS ÚNUS PLUS VÁLET QUÁM AURÍTI DÉCEM = Un martor ocular înseamnă mai mult decît zece care au auzit.

UT ÍNFRA (u.i.) = După cum se arată mai jos.
În documentele juridice o trimitere la textul următor.

UT SÚPRA = Ca mai sus.
Formulă juridică utilizată în acte, pentru a ne trimite la actul precedent.

QUÍ ACCUSÁRE VÓLUNT, PROBATIÓNES HABÉRE DEBENT = Cei care vor să acuze, trebuie să aibă dovezi.
Maximă de drept roman care obligă pe acuzator să prezinte în instanţă dovezile vinovăţiei acuzatului.

PÁRITAS VOTÓRUM = Egalitate în voturi pro şi contra.

MEMORÁNDUM = Ceea ce trebuie ţinut minte.
Document diplomatic cuprinzînd expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relaţiile dintre state.

NÉMINE CONTRADICÉNTE = Neopunîndu-se nimeni.
Formulă prin care se constată unanimitatea la luarea unei decizii.

Ecouri

  • Mircea Munteanu: (26-10-2008 la 00:00)

    Asa e, numai ca „Testis unus, testis nulus”.

    Nu va suparati, voiam sa va atrag atentia asupra dictonului „Non bis in idem”. Este bine cunoscut de juristi, si de multi oameni culti. Numai ca sistemele totalitariste (fascisto-comunismul), utilizeaza o condamnare toata viata impotriva unui om. (De asta se feresc maharii de condamnari, i-ar arunca din viata normala, i-ar face victime perpetui si nu le convine. Stiu ce fac ei altora.)
    Ei pedepsesc pentru aceeasi fapta, toata viata un om, de cite ori au prilejul.

    Lor ar trebui sa le explicati acest principiu de drept, care nici macar nu e nou.

    In rest, numai de bine. Continuati, cred ca e util acest discurs.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Regele Mihai la 87 de ani

In anul XIX al regasirii europene si democratice a Romaniei, Regele Mihai implineste, astazi, 87 de ani. In ochii sai...

Închide
18.119.107.96