caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Contractul cu statul de drept

de (26-10-2008)

Lucrurile care au lipsit cel mai tare din viaţa politică românească după Revoluţie au fost responsabilitatea individuală – pentru gesturi, fapte şi decizii luate – şi practica de a da socoteală la finalul unui mandat.

Suntem obişnuiţi cu un mediu public în care se aruncă cu vorbele în vânt, iar lumea azi se înjură de mamă, dar mâine, în faţa pericolului comun, se pupă iar cu bale (vezi şefii din fotbalul românesc, care fac acum front comun pentru a-i apăra pe Becali şi Piţurcă de procuratură, ştiind că, dacă aceştia pică, toată gaşca lor superficial-certăreaţă îşi va pierde tradiţionala imunitate în faţa legii). Iniţiativele importante sunt rareori asumate la vedere, fiind diluate strategic în corpuri de decizie colectivă, precum parlamentul, CSM, alte boarduri obscure şi comisii.

Pentru că, nu-i aşa, la vot nu prea ai cum să penalizezi în bloc o întreagă instituţie. Nu este nimic în neregulă ca ele să funcţioneze, desigur, pentru că formează baza democraţiei. Dar până la urmă degeaba îţi trimiţi reprezentantul în parlament, fie el şi ales uninominal, şi te benoclezi pe urmă la el să vezi ce face, dacă în momentele-cheie votul pe diverse proiecte de lege este secretizat, cu bile în urnă (şi chiar acestea pitite după o perdea, cum a propus de curând un june ilustru şi de mare viitor din UDMR). Legătura de responsabilitate este ruptă, iar asta nu doar la nivel de individ, ci chiar la nivel de partid: ştiţi de câte ori a trebuit să dăm în bobi ca să ghicim cine cum o fi votat, în vreme ce liderii politici pasau pisica moartă de la unul la altul.

Este nevoie în politica românească de mai multă asumare şi vizibilitate pentru acţiunile individuale – bune sau rele – şi decizie la urne în cunoştinţă de cauză. Şi cum miza principală a alegerilor de luna viitoare este aceeaşi cu cea a luptei politice din ultimii doi-trei ani, anume soarta statului de drept în România, e bine să facem din acest subiect criteriul după care să despărţim apele. Mai precis, cum s-a comportat fiecare ales al nostru când a fost vorba de a permite justiţiei să acţioneze independent în cazurile mari de corupţie? S-a pus contra investigaţiilor procuraturii? A votat acele propuneri care perforează Codul de Procedură Penală, pentru ca prin găuricile astfel practicate să se strecoare corupţii români (şi, de ce nu, complicii lor europeni)? S-a fofilat de la declararea averii sau a făcut tot ce a putut pentru a amâna momentul când ANI va începe să funcţioneze? A dat cu tifla Comisiei Europene, uitând că aderarea noastră la UE a fost un hatâr ce ni s-a făcut, anticipat în raport cu gradul pregătirii noastre şi în baza unor condiţii de bun-simţ, astfel încât acum am ajuns să ne comportăm, pe chestiuni de stat de drept şi corupţie, precum scroafa suită în copac?

Mai puţin contează că omul a votat cu turma, în ideea că, unde sunt o sută, unul în plus nu mai contează şi sperând că nu-l observă nimeni. Aşa cum la alegerile din 2004 au existat liste negre pe baza colaborării cu Securitatea şi conflictelor de interese, acum viaţa politică din ultima vreme ne oferă suficiente criterii obiective pentru a-i judeca pe cei care s-au distins în mod deosebit, cu fapta, nu doar cu gândul (că aici lista ar fi prea lungă) în lupta contra statului de drept. În special vor fi premiaţi cu bulină neagră killerii profesionişti ai măsurilor de reformă, executând prin diverse comisii treburile murdare, dar necesare, la comanda liderilor de partid. Dar nici trompetiştii în public nu vor fi uitaţi, pentru că au contribuit decisiv la atmosfera isterică şi confuză, plină de fumigene, creată special ca să nu se mai distingă negrul de alb şi fleacurile de lucruri importante.

Cetăţenii trebuie să vină în noiembrie 2008 la urne şi să voteze politic după ideologia de care se simt mai aproape sau pentru candidatul care le inspiră încredere, dar în cunoştinţă de cauză. Trebuie să ştie ce candidat îşi asumă europenizarea adevărată a României, în profunzime, nu la suprafaţă, şi care candidat refuză să semneze o promisiune clară că nu va mai submina justiţia. Pentru că, indiferent de ideologie, statul de drept este fundamentul natural al ordinii politice europene, iar un partid care, făţiş sau ascuns, are ca program subminarea acestuia este un partid nedemocratic.

Acest articol a apărut inițial în cotidianul Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/825221/SENATUL-EVZ-Contractul-cu-statul-de-drept.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236