caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Scandalul salariilor publice şi ce ar fi de făcut

de (20-10-2008)

Tocmai mă pregăteam să fac un top al declaraţiilor trăznite, sau involuntar-hazlii, scoase pe gură anul ăsta de diverse persoane publice. Aş fi premiat în special pe acelea venite la un moment complet aiurea, când realitatea o luase deja în altă direcţie, demonstrând autismul autorilor: de la eliminarea plafoanelor la medicamente compensate (echivalând cu un cec în alb dat sistemului medical-farmaceutic, evident inaplicabil şi necredibil, din moment ce Ministerul nu şi-a achitat nici datoriile restante dinainte) anunţată exact când criza financiară impune alte urgenţe; până la oferta supra-realistă a liderului PSD Mircea Geoană de a plăti 20.000 euro fiecărui român emigrat care se întoarce (măsură care ar costa între o cincime şi un sfert din bugetul ţării, dacă cineva ar lua-o în serios), venită pe fondul viitoarei recesiunii, când o parte din emigranţi, rămaşi şomeri, oricum se vor întoarce.

Sau de la celebra predicţie a lui Patriciu, că petrolul va ajunge anul ăsta la 200 dolari pe baril (a scăzut de atunci cu vreo 40%; te şi întrebi cât or înţelege de fapt marii noştri moguli din afacerile pe care le patronează); până la fanteziile de campanie cu autostrăzi suspendate ale lui Sorin Oprescu, care a descoperit între timp că şi să repari un nenorocit de pasaj pietonal la Universitate, de câteva sute de metri pătraţi, tot îţi ia vreun an de zile, aşa că mai bine te concentrezi pe ce ştii mai bine, adică plantarea de oameni credincioşi în Comisia de Urbanism, ca să meargă unse PUZ-urile cu dedicaţie.

Dar nu putem deloc să ne relaxăm, bucurându-ne de aceste palavre ale unor tipi purtând pălării prea mari pentru capul lor, că vin peste noi teme grele, ca acest nou scandal al lefurilor în agenţii publice. Presa a lovit din greşeală un colţ al aisbergului şi apele au început să se agite, pentru că dedesubt treaba e groasă. S-a văzut că în România poţi să fii bugetar şi să salţi lejer peste 10.000 de euro pe lună, cu sporuri, prime şi beneficii. Adică mai mult decât preşedintele, premierul sau şefii de bănci private; şi aproape de nivelul preşedintelui SUA (vreo 25.000 euro) sau premierului Marii Britanii (23.000 euro). Cu tot respectul pentru instituţie, m-aş gândi că faţă de preşedintele ANRE-ului nostru, ultimii au totuşi oarecari răspunderi în plus.

Acum se cere scalpul acestor învârtiţi, iar premierul şi preşedintele sar să se delimiteze, ca şi când abia acum află de subiect. De fapt, problema e mult mai întinsă decât au putut-o prezenta televiziunile, şi datează demult. De mai bine de 10 ani guvernele succesive nu au curajul să se apuce de un proiect necesar: evaluarea sectoarelor bugetare, întocmirea unei baze de date cu salariile la zi (nu doar cel de încadrare, ci tot sistemul de prime şi bonusuri) şi adoptarea unei legi unitare a salarizării publice.

Diverse proiecte de asistenţă tehnică, ba cu UE, ba cu Banca Mondială, au cheltuit imens ca să se facă aceste analize şi proiecţii, care acum zac abandonate prin sertare. Încercările de a legifera au fost sabotate din start, sau în aplicare, pentru că nici un lider n-a avut curajul să-şi pună tot sistemul în cap.

Acest articol a apărut inițial în cotidianul Evenimentul Zilei.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Gross: (20-10-2008 la 00:00)

    Nu este greu să faci ordine în grajduri computerizate, chiar dacă fiecare are fişiere proprii. Întrebarea este dacă vrei?

    Dacă intri mai adînc în problemă te trezeşti în mocirla arenei politice, cine de la ce partid a primit postul şi cîţi alegători potenţiali poate asigura în viitor.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
35.173.42.124