caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Întrebări despre Francmasonerie

de (20-10-2008)

Unul dintre sondajele de opinie ale publicaţiei ACUM, ridica la un moment dat problema influenţei francmasoneriei în dezvoltarea României.

Subliniind de la început ca nu sunt un cunoscător în materie, întrebarea respectivă m-a intrigat (in sensul bun al cuvântului). Nu sunt la primele lecturi despre acest domeniu, însă oricât aş citi despre francmasonerie, mi se pare că ştiu tot mai puţin şi mai puţin. Aşa încât nu m-am putut pronunţa în vederea unui anumit răspuns din cele propuse ca variante.

Însă cred că pot afirma totuşi, că francmasoneria nu poate fi de fapt definită în câteva propoziţii, cu atat mai mult printr-un simplu „da” sau „nu”.

Cel mai adesea se spune despre Francmasonerie că este un sistem alegoric al moralităţii, ilustrat prin simboluri. Se vorbeşte despre ea ca de un curs despre moralitate care face apel la alegorie şi simbol, dar pe lângă această semnificaţie, Francmasoneria este şi o societate organizată, o Fraternitate, că simbolistica Francmasoneriei are în mare parte surse biblice, bazându-se, în special, pe legendele despre construcţia Templului lui Solomon din Ierusalim. Iar accentul cade pe cultivarea virtuţilor morale, estetice, pe crearea unui caracter bazat pe principiul Adevarului.

Şi atunci care să fie cauza pentru care Francmasoneria a fost (şi este) combătută cu ardoare pe alocuri?
Multe documentare vorbesc despre însemnătatea istorică ieşită din comun a masonilor. Că multe din evenimentele ultimelor sute de ani au fost gândite şi puse în aplicare de catre francmasoni. Astfel, pe plan mondial sunt trecute în revistă Declaraţia de independenţă a USA; Charta Drepturilor Omului; Revoluţiile din Franţa (1789), Europa (1848-49) şi din Rusia (1917); Unificarea Italiei în secolul 19; Întemeierea Ligii Naţiunilor (între cele două războaie mondiale); Întemeierea Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU (după cel de-al Doilea Război Mondial); Crearea statului Israel s.a.

În ce priveşte România, sunt menţionate Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784); Unirea Principatelor Române (1859); Obţinerea independenţei României în urma participării la războiul din 1877 împotriva Imperiului Otoman; Aducerea regelui Carol I din familia Hohenzollern în România (1866); Răscoala din 1907 ş.a.

Am fost curioasă să aflu care este scopul francmasoneriei: să devii din bun mai bun, să-ţi întăreşti personalitatea, să-ţi cultivi morala şi spiritualitatea, să-ţi lărgeşti orizontul minţii, iată ce anume este menţionat ca scop de bază al Francmasoneriei.

Şi totuşi, care este originea masoneriei? A purtat dintotdeauna această denumire sau izvoarele ar trebui căutate sub alte nume?

Frecventele referiri la Templul Regelui Solomon au condus la concluzia (ulterior considerată eronată) ca acesta are meritul de a fi creat această Fraternitate. Cât este de adevărat acest lucru, având în vedere că fragmentele biblice privind templul pot fi găsite în Cartea I a Regilor, în capitolele 5-8 şi în Cartea I a Cronicilor, începând de la capitolul 2?

În aceclaşi timp, oare poată fi considerată francmasoneria o religie? Atâta vreme cât nu există o dogmă masonică, nu putem da un răspuns afirmativ la această întrebare.

Şi totuşi…
Având în vedere scopul nobil comun, bazat pe valori morale autentice, ce ce mai târziu au apărut disensiuni chiar între structurile lor de organizare? Voi lua ca exemplu diferenţa dintre denumirile Marilor Loji din USA. Unele poartă numele A.F.A.M. (Masonerie Acceptată Liberă şi Antica), iar altele F.A.M. (Masonerie Acceptată şi Liberă). O facţiune a adoptat titulatura de Antică, cealaltă grupare considerându-se Modernă. De ce?

Sunt atâtea şi atâtea întrebări care pot apărea vorbind despre masonerie. Cred că multe dintre ele se concentrează asupra ritualului său specific, o parte a acestuia considerându-se secret.

Dar dincolo de toate aceste întrebări, putem spune despre Masonerie că este o organizaţie secretă?
Atâta timp cât ideologia, principiile, scopurile pot fi aflate de oricine este interesat, suntem tentaţa să afirmăm cu fermitate că NU.

Am citit recent o informaţie conform căreia al Bucureşti va avea loc în zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie cel de-al II-lea Colocviu International si Interobediential, cu tema Rolul si Misiunea Francmasoneriei moderne în societatea multiculturala a celui de-al treilea mileniu.

Ca urmare, există programe, publicaţii, cu excepţia lucrărilor esoterice, care pot fi discutate public. Acţiunea de la sfarşitul lunii Ştim că masonii poartă insigne la rever şi alte accesorii tipic masonice, poartă sorturi specifice, fac cunoscute orele şi locurile de întâlnire şi se implică deschis în opere de caritate. Şi atunci de ce atât de mult mister?

Sunt simple întrebări, simple opinii.

Ce influenţă mai are în prezent francmasoneria? Este ea doar o clasă interesată să îşi apere o serie de privilegii?
Poate nişte dezbateri pe această temă ar fi menite să ofere răspunsuri la anumite întrebări, destul de frecvente, mai ales în rândul tinerei generaţii.

N.Red. Adriana, gând la gând cu bucurie. În curând revista ACUM va prezenta un interviu cu una dintre personalitățile francmasoneriei române, în care vom căuta răspuns acestor întrebări.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Stefan Maguran: (20-10-2008 la 00:00)

    Ma bucur ca nu sunt singurul care se intreaba.
    Am citit intai articolul despre: „cel de-al II-lea Colocviu International si Interobediential, cu tema Rolul si Misiunea Francmasoneriei moderne în societatea multiculturala a celui de-al treilea mileniu”, si pe la jumatate am realizat ca nu pricep mai nimic.
    Cred ca subiectul ar merita intr-adevar o revenire cu respunsuri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ion adrian: (20-10-2008 la 00:00)

    Idealurile francmasoneriei sunt inalte si luminate.

    Ritualurile ei secrete(secretele lui Polichnelle)sunt ciudate ptr cei din exterior, care nu inteleg la rece incarcatura simbolistica-metaforica a acestora.

    Desigur ca oamenii avand o atractie ptr ce este mai secret(Masoneria sustine ca este dosr discreta)sunt atrasi unii de acest ordin altii de teoriile conspirationiste in care a fost si este tarata si masoneria.

    De fapt acest ordin da ocazia unor oameni ei se considerea elite sa se cunoasca si sa aiba incredere mai mare unul in altul si asta este extraordinar de important daca tinem cont ca la originea crizelor financiare pe langa o realitate economica poate ca un rol si mai mare il joaca neincrederea si panica creeata de aceasta.

    Ordinul este bun sau rau in functie de rezultanta membrilor sai ca orice societate democratica de altfel, el combinand un larg democratism cu o disciplina liber asumata(ce ar trebui sa faca si partidele noastre de doua parale)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (20-10-2008 la 00:00)

    Nu voi vorbi despre masoneria din trecut, cand ea mai exista, cand nu murise inca.

    Masoneria de azi este un subiect de bancuri in America. In general, presa masonica pe care am vazut-o se adreseaza varstei a treia (sau a patra), fiind plina de prejudecatile societatii americane de acum 70 de ani. Nu este nimic serios in ea. Nimeni nu mai practica niste procesiuni in care nici macar autorii lor nu au crezut. Era cu totul altceva in secolul al 19-lea, cand ea era foarte activa politic.

    A face franc-masonerie azi este oarecum un indicator de generatie, indicand apartenentza la varsta a treia, sau ca o dovada ca esti pensionar inactiv, dar cu pretentii.

    In mod cu totul ironic, templul masonic cel mai vestit din San Francisco este acum folosit de Statul California ca spatiu in care se face acordarea cetateniei americane. Poate parea incredibil, dar la „procesiunea de acordare a cetateniei” la care am participat in Templul Masonic cu zece ani in urma, sfatul dat noilor cetateni americani a fost: „sa nu va uitati tara de origine si sa o ajutati cand puteti”. Frumos din partea conducerii statului California.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ion adrian: (20-10-2008 la 00:00)

    Nu stiu daca si monumentul lui Albert Pike din Washington D.C. chiar este un subiect pentru ironie si astept cu interes sa vad cand va disparea ochiul si piramida de pe dolarul american.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.228.24.192