caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Românii cer drept de a munci în Marea Britanie

de (12-10-2008)
Căpșunarii români contribuie la economia britanicăCăpșunarii români contribuie la economia britanică

Herefordshire, în vestul Angliei la frontiera cu Țara Galilor, e un comitat rural cu un peisaj de ilustrată poștală, unde ultimul lucru la care te-ai aștepta e să găsești români.

Și totuși, la ferma din satul Marden, lucrează câteva zeci de culegători de căpșuni. Pentru Mihail, student în anul II la agronomie aceasta nu ar fi fost prima opțiune.

“Am încercat că mă angajez la Londra într-un împreună cu un prieten de-al meu. Eram doi români și un slovac, nivelul meu de engleză este peste medie, al lui nici măcar mediu nu era. El a fost acceptat, noi nu,” îmi spune Mihail într-o pauză de recoltat căpșuni.

Povestea lui Mihail nu este o excepție. Mulți români ar dori să lucreze în economia britanică, dar piața muncii nu le e deschisă, nici lor nici bulgarilor, decât pentru munci agricole, până la un anumit număr de persoane, pe bază de permis de muncă, în alte sectoare sau prin așa-zisul self-employment, munca pe cont propriu, mai ales în meserii ca electrician, zidar, instalator.

Guvernul britanic a impus restricții în toamna lui 2006, le-a reînnoit anul trecut și este de așteptat ca anul acesta să le mențină.

Tratamentul la care sunt supuși românii și bulgarii este diferit față de cel aplicat cetățenilor din cele opt state europene care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 și care au avut drept de muncă nelimitat din primul moment.

Statul britanic face uz de dreptul de a amâna deschiderea deplină a pieței muncii până la șapte ani. Dar anul acesta, comunitatea românească din Marea Britanie a reacționat viguros.

Cristina Irimie, directoarea săptămânalului Român în UK a lansat o petiție de strângere de semnături în vederea ridicării restricțiilor pe piața muncii. Până acum peste 2500 de persoane au semnat petiția. A venit personal la patiseria Română din Burnt Oak, nordul Londrei să strângă semnături.

“Ce e noul anul acesta este că avem o putere mai mare în cadrul comunității românești și am declanșat un fenomen nou, este pentru prima dată când mai multe organizații se alătură acestei inițiative,” mi-a spus Cristina.

Acum sunt în Regatul Unit, potrivit estimării Ambasadei României la Londra, circa 50000 de români.

Sprijin politic

Atitudinea față de deschiderea completă a pieții muncii pentru români și bulgari variază, dar în agricultură de pildă cererea de brațe de muncă este foarte presantă.

Jan Willem Nerebout manager la compania S&A, proprietara fermei unde lucrează români, este de părere că restricțiile nu au sens.

“Românii vin aici, își aduc contribuția la economia britanică, câștigă bani și pe urmă se întorc acasă. Toată lumea câștigă, eu nu înțeleg sensul acestor restricții.”, spune Jan Nerebout.

Un alt angajator, Ovidiu Șarpe, patronul Patiseriei Române din Burnt Oak, în nordul Londrei, care trăiește în Marea Britanie de aproape 30 de ani, spune că ambele părți – atât românii cât și statul britanic – pierd din cauza restricțiilor.

“Statul britanic pierde banii din impozitele și asigurările sociale pe care românii le-ar plăti dacă ar putea munci legal peste tot, iar la rândul lor românii sunt exploatați pe șantiere, unde toți, fie că sunt electricieni, zidari sau ingineri, cară cărămizi,” spune Ovidiu Șarpe

În favoarea ridicării restricțiilor s-a declarat și Confederația Sindicatelor Britanice, care reunește 58 de uniuni sindicale cu 6,5 milioane de membri și cel puțin trei deputați.

„Nu cred că este bine ca guvernul britanic să restricționeze în continuare accesul pe piața muncii al cetățenilor români,” a declarat săptămânaului Român în UK deputatul Laburist Keith Vaz, fost ministru pentru afaceri europene.

În schimb, un purtător de cuvânt al Confederația Patronatelor Britanice a declarat la

“Companiile sunt în favoarea liberei mișcări a forței de muncă, dar actualele restricții ar trbui ridicate doar atunci când economia va fi în stare să abasoarbă noii lucrători.”

Iar Migration Watch, o organizație non-guvernamentală care se opune sporirii fluxului de imigranți spune că numărul de lucrători polonezi a fost puternic subestimat și că o altă gafă de acest fel cu românii și bulgarii nu trebuie repetată, mai ales acum în pragul unei recesiuni.

Petiția în favoarea ridicării restricțiilor va fi depusă miercuri 15 octombrie la oficiul premierului Gordon Brown, iar decizia guvernului britanic e așteptată către sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

O variantă în engleză a acestui articol a apărut pe pagina BBC News
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/7668976.stm

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Moartea unul laureat al premiului Nobel: George Emil Palade

Stiinta universala are destule exemple de specialisti romani de mare valoare, recunoscuti pe plan international, dar numai unul din ei...

Închide
44.204.218.79