caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene



 

Curs de astronomie 2008-2009

de (12-10-2008)

Cursul de astronomie se adresează atât începătorilor, cat şi celor ce deţin deja cunoştinţe de astronomie. Este realizat de Observatorul Astronomic împreună cu Astroclubul Bucureşti.

Şedinţele despre sistemul solar, galaxii, de astrofizică şi cosmologie vor fi însoţite de aplicaţii şi observaţii astronomice.

Cursanţii
• vor avea acces la instrumente astronomice;
• vor beneficia de asistenţă la observaţii;
• vor primi materiale support.

Şedinţele de curs vor avea loc în fiecare miercuri seara, de la ora 19:30 în perioada 29 octombrie 2008 – 27 mai 2009 la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Înscrierile se fac la sediul din Bd. Lascăr Catargiu, nr 21, în perioada 10-20 octombrie, în zilele de marţi, vineri şi sâmbătă, între orele 19-21.

Numărul locurilor este limitat la 40 şi va fi ocupat în ordinea înscrierilor.

Lectori
Adrian Sonka – muzeograf Observatorul Astronomic
Mihai Dascalu – referent Observatorul Astronomic;
Ruxandra Popa – presedinte Astroclubul Bucuresti;
Radu Gherase – membru AB;
Mona Constantinescu – membru AB;
Mircea Răduțiu – membru AB;
Dan Vidican – membru AB

Tematica
Curs introductiv
Sistemul solar
Misiuni spațiale
Stele
Obiecte galactice
Galaxii
Cosmologie
Astrofizică
Optică şi instrumente astronomice
Observaţii astronomice – curs teoretic
Observaţii astronomice – curs practic

Sedinte de curs
29.10.08 – Sedinta de deschidere – A. Sonka, R. Popa, O. Sandu
05.11.08 – Notiuni introductive de astronomie – A .Sonka
12.11.08 – Notiuni introductive de astronomie – A .Sonka
19.11.08 – Istoria astronomiei – M. Dascalu
20.11.08 – Miscari in Sistemul Solar – M. Dascalu
03.12.08 – Soarele – A. Sonka
10.12.08 – Planete – M. Constantinescu
17.12.08 – Planete – M. Constantinescu
14.01.09 – Planete – M. Constantinescu
21.01.09 – Asteroizi si comete – A Sonka
28.01.09 – Misiuni spatiale – A Sonka
04.02.09 – Stele – descripriv – A Sonka
11.02.09 – Astrofizica stelera – R. Gherase
18.02.09 – Astrofizica stelera – R. Gherase
25.02.09 – Roiuri stelare si nebuloase – A. Sonka
04.03.09 – Galaxia – A. Sonka
11.03.09 – Tipuri de galaxii – A. Sonka
18.03.09 – Cosmologie – R. Popa
25.03.09 – Cosmologie – R. Popa
01.04.09 – Obiecte ceresti exotice – A. Sonka
08.04.09 – Optica si instrumente – M. Radutiu
22.04.09 – Optica si instrumente – M. Radutiu
29.04.09 – Sfera cereasca – M. Dascalu
06.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
13.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
20.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
27.05.09 – Notiuni generale despre observatiile la Soare – D. Vidican

Costuri
Elevi/studenti/adulti/pensionari: 6 lei sedinta

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Moartea unul laureat al premiului Nobel: George Emil Palade

Stiinta universala are destule exemple de specialisti romani de mare valoare, recunoscuti pe plan international, dar numai unul din ei...

Închide
18.224.64.226