Impresii de Călătorie: Alice Springs – Sydney
28 Martie, Sydney. In ajun, am mers târziu la culcare. Motivul: am mers la o fermă din jur, la un grătar nocturn, sub clar de lună, aşa cum ar fi trebuit să fie, demostraţii şi povestiri din viaţa şi activitatea fermerilor. Plăcerea a costat $125 de persoană. Pe la şase seara au venit căteva minibusuri şi ne-au luat, urmărind pe drumul de munte până la fermă în timp ce noi căutam să ochim cangurii ce se fereau printre copacii de la marginea şoselii. Am ajuns pe un platou unde stânca a fost dinamitată pentru piatra şi acum excavaţia a stagnat, din cauza unei acţiuni legale între proprietari şi guvern. Mese lungi întinse ca la nunta, bânci şi o reţea de becuri electrice legănându-se pe deasupra. Grupuri, grupuri de vizitatori, au făcut cerc în jurul lui Danny, un tănâr înalt care a demonstrat aruncarea bumerangului şi cum acesta, făcând roată prin aer, revine la el. Apoi am fost învitaţi să luăm loc pe trunchiuri de copaci ce încercuiau vatra unui foc mocnind sub cenuşă. Un bărbat, bătând spre cinzeci de ani, a luat un ceaun, l-a umplut trei sferturi cu apă, a turnat făină până ce ceaunul s-a umplut, a mestecat cu mâna timp de căteva minute, a acoperit ceaunul cu un capac şi la îngropat în jeraticul din vatră. Către sfârşitul nocturnei, aveam să mâncăm fiecare câte-un colţ din acestă pâine fragedă şi caldă, unsă cu unt de cangur. Ospăţul a fost mai mult decât abundent, cu grătaruri imense de carne care se topeau în gură, cârnaţi, şi salate, vin, bere şi alte băuturi la discreţie, dar mai ales poevestiri din viaţa lor, a băştinaşilor, snoave şi chiar muzică. Ceea ce însă a lipsit, a fost cerul senin al nopţii, la care fecare ne îndreptam privirile, pentru că cineva avea să ne vorbeasca depre stelele din această hemisferă şi să ne arate pe bolta larga \”Crucea Sudului\” Din păcate această parte din program nu s-a mai putut desfăşura. De fapt, în timpul nopţii a ploat puternic şi dimineaţa rafale scurte de ploaie, ne-au însoţit tot timpul până la aeroport. Făcând turul de adio prin Alice Springs, de dimineaţă, am trecut peste râul Todd care în ajun era secat iar acum s-a umflat primejdios până la nivelul podului. Am făcut apoi o vizită la Parcul Deşertului, care se întinde pe o largă suprafaţă la poalele muntelui Stuart. Acest parc explica ariditatea acestui pământ şi relaţia dintre plante, animale şi oameni. Este interesant de urmărit felul în care sute de specii s-au adaptat la condiţiile deşertului Australian, folosind resursele sărace existente pentru a supravieţuii timp de mii de ani.
In drum spre aeroport am cules ultimile informaţii despre Alice Springs, date ce nu pot fi menţionate aici din lipsă de spaţiu. Dar ceea ce este mai interesant este faptul că această localitate din centrul continentului, a luat naştere ca o staţie de repetare a mesajelor telegrafice prin 1860. Comunicarea de la un capăt la altul al acestui continent se făcea cu ajutorului telegrafului, dar datorită distanţei, mesajele se pierdeau. De aceea era necesar ca ele să fie retransmise din staţie în staţie până la destinaţie. Acestea erau staţiile de repetare. Alimentarea acestor staţii se făcea cu caravane de cămile importate impreună cu ingrijitorii lor din Afganistan. Astăzi numărul cămilelor s-a îmnulţit atât de mult încât sălbăticite s-au răspândit pe tot centrul ţării, ameninţând copacii şi aşa rari din deşert, mâncându-le frunzele. In industria locală, carnea de camilă a devenit un obiect de export. Inainte de-a ne continua drumul prin aeroport, ne-am luat bun rămas de la Frosty, ghidul şi şoferul nostru prin deşert şi mai ales primul şi cel mai elocvent dintre toţi cei ce ne-au spus şi arătat lucruri atât de înteresante în această regiune.
Sydney. Se spune că este unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Nu neg. De la aeroportul din afara oraşului şi până în centrul oraşului (down town), la ora de aglomeraţie, prin intermediul unei reţele de tuneluri subterane, se ajunge în 10-15 minute. Am mers cu buss-ul prin artere mărginite de ambele părţi de clădiri împunătoare cu vitrine largi, străzi împânzite de pietoni şi forfota obişnuită marilor oraşe. Am fost lăsaţi din autobus la Four Seasons Hotel şi îndată ce-am primit cheile de la camera noastra, Rose şi cu mine ne-am repezit la Consierge, pentru că interesele noastre nu cunoşteau nici o întârziere. Inca din Toronto, am năzuit să profit de faptul că mă aflu doua zile în Sydney şi să asist la un spectacol al Operei din Sydney. De cum am am ajuns în Cairn, de la hotel, am sunat opera să cer bilete pentru Joi 29 Martie, dar spectacolul a fost vândut în întregime. Rose avea în plan să excaladeze Marele Pod din Harbour care leagă partea de sud cu cea de nord a oraşului. Excaladarea se face în grupuri restrânse de persoane, legate unele de altele şi se face peste curbura exterioara a fermei ce susţine podul. Sub ei, circulă maşini şi trenuri în mare viteză. Dar şi aici, cerinţa e mai mare decât posibilitaţiile, mai ales la ora apusului de soare, aşa că si şansele ei de a obţine un tichet, era tot atât de mare ca şi cele ce le aveam eu. La Consierge, o fată amabilă m-a rugat să complectez un formular, cu toate datele. Rezultatul aveam să-l primesc adoua zi în camera mea, dar în suflet, rezultatul mi-a fost deja cunoscut. Mergând în lift cu Vali şi Rose spre camerele noastre de la etajul 14, Rose a insistat să mergem în seara aceasta împreună la un restaurant, tratamentul ei. Vali însa a întrebat-o pe Ella, ce am putea face în această seară şi aceasta i-a sugerat o cursă cu vaporul în jurul oraşului. Pe la ora şapte seara, după un înviorător duş şi cu haine proaspete din valizele aduse în camera noastră părăsite la coborârea din vapor, Rose a venit sa ne ia în oraş. Hotelul se afla pe George street, una din arterele principale Nord-Sud ale oraşului, chiar acolo unde incepe Circular Quay (Portul a nenumăratelor ferry-boats şi curse ce leagă o paleta de localităţi, insule şi chiar Noua Zelandă) Pe deasupra cheiului, se afla pe stâlpi solizi metalici şi de beton, trenurile express-way-ului ce vin şi se depărtează des cu zgomot tolerabil. Opozit cheiului, un bulevard larg cu trotuare spaţioase şi multe lucrări de artă modernă, atingând înalţimea a două etaje. Acest bulevard ocoleşte cheul şi duce la Operă. Eu, acolo voiam să ajung întâi, dar Vali, aţăţată de cele spuse de Ella, a vrut să ceară întâi, informaţii din port. La ora opt, era o cursă de-o oră şi jumătate cu un vapor, în jurul harborului. Am cumpărat bilete şi am aşteptat, deşi în gând, eram necăjit că nu o să vedem nimic pe întuneric, mai ales că în ziua următoare trebuia să prânzim pe-un vapor făcând aceaşi cursă. Vaporul s-a umplut în mai puţin de doua minute. Am găsit locuri pe puntea de sus, la pupă. Era răcoare şi batea vântul. Când vaporul s-a pus in mişcare, difuzoarele au început sa descrie locurile pe lânga care treceam şi pe punte s-a facut linişte, asa că fiecare cuvânt al crainicului era absorbit cu pioşenie. Clădirile din centru erau splendit luminate şi varietatea de firme luminoase îţi luau ochii. Am trecut pe lânga clădirea Operei, cu acoperişul în forma de vele umflate de vânt, ce arăta superb sub luminiscenţa de culori diferite, părând ca emană din interiorul lor. O construcţie care a costat doua milioane de dollari în 1970, luând naştere pe planşeta unui proaspăt arhitect danez ce a fost premiat în cadrul concursului pentru cel mai bun project. Proiectul a trebuit să fie modificat de multe ori, din cauza unor erori de calcul şi în sfârşit, după 15 ani, clădirea a putut fi inaugurată în 1971 de către Regina Elisabeth II. Această construcţie, înconjurată de ape din trei părţi a fost clădită pe pământ reclamat în vecinatatea portului şi se margineşte spre sud cu dealul străjuit de un palat guvernamental. Putin mai sus, se află Royal Botanical Gardens. De pe puntea vaporului, lunecând în întuneric pe apele harborului, am trecut pe lângă multe alte obiective interesante, mai greu de distins pe întuneric, deşi cerul aici era senin, cu multitudine de stele care umpleau bolta. Rose şi cu mine căutam să distingem care din ele formeaza The Southern Cross (Crucea Sudului). Alte vaporaşe si yachturi, cu punţiile scâldate în lumini sclipitoare şi muzica puternică, treceau pe lângă noi în ambele sensuri, de multe ori intercalându-se pe linia de vedere a celor spuse de crainic în difuzoare. După un timp, vaporaşul s-a mutat pe malul de nord al golfului portuar, dar aici, find zonă rezidenţiala, mai puţine lucruri erau de notat. Dar întorcându-ne înapoi către Harbour Bridge, trecând pe sub el, am fost întâmpinaţi de siluetele încadrate în lumini multicolore ale clădirilor din Luna Park, a cărui intrare din port e străjuită de un grandios Arc de Triumf, îmbracat cu mii de becuri colorate şi lumini. Pentru această imagine ferică mi-a părut rău că nu am avut cu mine aparatul video. Revenind către malul din sud, am trecut pe lângă Darling Harbour, acolo unde fostele depozite de marfuri ale vechiului port au fost transformate în super sofisticate lofturi şi apartamente de locuit, al căror propietari sunt celebrităţi din lumea filmului şi a artelor. Când ne-am întors înapoi la cheiu, lumea se rărise pe stradă şi în port, aproape că nu mai simteam nevoia de mâncare. Vali care privi-se în ajun de la geamul camerei noastre de hotel, a înregistrat vis-a-vis de noi, pe George Street, Giovani’s Pizza şi acolo a vrut sa mergem. Era un restaurant incapsulat într-un turn de sticlă cu vedere splendită spre stradă şi unde se putea mânca, nu numai pizza dar şi orice alt meniu. Am părăsit localul aproape de miezul nopţii, după o confruntare cu Rose pe care nu am lăsat-o sa achite singura consumaţia. Când ne-am întors la hotel, colegii noştri ne-au adus vestea că cu puţin mai devreme, doua vapoare s-au ciocnit în harbor şi că unii dintre pasageri au pierit în ape.
(Va urma)