caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Interesul naţional (vital) al Republicii Moldova vs conflictul din Georgia

de (28-9-2008)

Aş dori să încep cu următoarea întrebare, de altfel, retorică: ce este mai important şi mai presus pentru un stat decât interesul său naţional?

Vreau să atrag atenţie la faptul că în interesul naţional al fiecărui stat se includ şi interesele sale vitale (care determină existenţa statului respectiv), cum ar fi integritatea sa teritorială, suveranitatea şi stabilitatea statului. Totodată, mai există interese vitale economice, ce ţin de asigurarea cu resurse energetice sau asigurarea pieţelor de desfacere, dacă statul rspectiv este hiperdependent de export.

Deseori prin interes naţional se subînţelege interesul vital al statului. Însă, dacă ne referim la state mari, atunci observăm o oarecare delimitare între acestea două noţiuni (ex: influienţarea Moldovei de către Moscova este un interes naţional al Rusiei şi, în nici un caz unul vital, care, ar determina existenţa Federaţiei Ruse ca şi subiect de drept internaţional). Pentru state mici, precum este Republica Moldova sau Georgia, interesul naţional practic se egalează cu interesul vital, deoarece statele mici de la apariţia sa se luptă pentru existenţă, pentru a nu fi „înghiţite” de marile puteri.

În continuare voi încerca să analizez poziţia şi reacţia Republicii Moldova vis-à-vis de conflictul ruso-georgian şi de recunoaşterea de către Kremlin a Osetiei de Sud şi a Abhaziei prin prisma intereselor noastre naţionale (vitale). Însă, înainte de a trece la analiza propriu-zisă, voi evidenţia interesele naţionale (vitale) ale Moldovei, care, consider că le cunoaşte (trebuie să le cunoască) fiecare cetăţean moldovean.

În acest mod, aş evidenţia: integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, securitatea energetică, pieţe de desfacere pentru export, investiţii, societate sănătoasă şi aptă de muncă, integrarea în structurile occidentale, relaţii de prietenie, cooperare şi colaborare cu vecinii şi cu marii actori regionali şi mondiali, etc. Prin urmare, Moldova va înceta să mai existe ca şi subiect al dreptului internaţional, dacă, Chişinăul nu va aplica politicile de interes naţional (vital) – (statul este ca şi un corp uman, care are nevoie de corp şi imunitate, de hrană şi energie, de grijă şi susţinere).

Trecînd la subiectul analizei, aş dori sa amintesc comportamentul Chişinăului faţă de conflictul din Georgia, care constă în aliniere la Declaraţia Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene. Potrivit ei s-a exprimat o preocupare deosebită faţă de confruntările violente care au avut loc în Osetia de Sud (Georgia) şi se adresează tuturor părţilor un mesaj de renunţare imediată la ostilităţi şi să se preia neîntârziat negocierile, pentru a permite soluţionarea politică a crizei, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei. Totodată, s-a condamnat recunoaşterea de către Rusia a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.

Citind printre rînduri, observăm că poziţia RM ca şi a Franţei, Germaniei şi Italiei faţă de conflict şi recunoaştere a fost una prudentă (reacţia Guvernului de la Chişinău a constat doar într-un comunicat). Reeşind din termeni diplomatici, nu am văzut o poziţie dură şi fermă fie pentru o parte sau alta a conflictului. În plus, ne amintim cu toţii, că la 1 septembrei a.c. Consiliul UE nu a sancţionat Rusia pentru nerespectarea angajamentelor luate în urma întîlnirii Medvedev-Sarkozy de la 12 august curent, aşa cum se promitea (împotriva sancţiunilor s-a pronunţat şi România). Acest fapt se explică prin aceea că pentru europeni, la general, şi pentru statele locomotive (Franţa, Germania, Italia), în particular, interesul său naţional este primordial (securitate energetică, relaţii bune cu Rusia, etc.). Într-un cuvînt, aceste state au considerat că nu se merită să te cerţi TARE cu Moscova în favoare Georgiei. Altmineri, poziţia europenilor este bine înţeleasă, argumentată şi „nolens volens” acceptată.

Cît priveşte Republica Moldova, propun să analizăm dacă pozţia oficială a Chişinăului faţă de conflict este con vinabilă pentru noi şi dacă nu neglijează interesele noastre naţionale (vitale). Să începem cu aceea că Moldova se luptă cu aceleaşi probleme ca şi Georgia; este vorba de separatismul din Transnistria şi de prezenţa armatei ruseşti de acolo. Rezolvarea „oricum” şi „oricînd” a conflictului de pe Nistru nu reprezintă pentru noi preocuparea Nr.1. Este cunoscut faptul că problema principală pentru noi este dezvoltarea economică pe malul drept al Nistrului, bunăstarea socială, stoparea emigraţiei populaţiei, etc. Totodată, dacă se doreşte reintegrarea Moldovei în interesul Chişinăului şi nu a Tiraspolului sau a Moscovei, este nevoie de o poziţie fermă, categorică şi nu oscilantă. Se cere o colaborare şi o cooperare cu statele care se confruntă cu probleme similare (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, cu toate că cel din urmă a dezamăgit cu comportamentul său ambiguu în timpul conflictului din Caucaz, avînd, în acelaşi timp, un focar mult mai mare şi mai periculos decît în Transnsitria sau Crimeea – de altfel, am rezerve faţă de viabilitatea GUAM-uli pe viitor, dar asta e o alta întrebare) şi cu statele care susţin reglementarea conflitului în interesul naţional al Moldovei (România, SUA, UE; în acest şir Rusia nu se încadrează, deoarece ea este parte implicată direct în conflict – caz similar cu cel al Georgiei).

Întorcînd moneda pe altă parte, avem depenenţa energetică totală a Moldovei faţă de Rusia. Dar, şi aici, există unele nuanţe. Gazprom-ul duce o politică de stabilire a preţurilor de piaţă pentru resursa energetică exportată pentru toţi partenerii, inclusiv pentru cei din vecinătatea apropiată. Un argument poate servi Acordul dintre Moldova-gaz şi Gazprom, care spune expres că începînd cu 2011 RM va trebui să plătească un preţ mediu european pentru resursa energetică importată. Este adevărat că pentru noi chestiunea gazului este vitală, dar, tot atît de adevărat este că noi nu vom mai avea preţuri preferenţiale de adinioarea.

În context, atragem atenţia la piaţa de desfacere din Rusia, de care exportatorii din ţară depind mult. Însă, să nu uităm de faptul că piaţa rusă nu este unica în regiune şi asupra căreia trebuie să ne limităm. Avem alături Ucraina cu o populaţie de cca. 50 mln de locuitori, România cu 20 mln, Turcia cu 65 mln, etc. În plus, piaţa UE este deschisă pentru produsele moldoveneşti. Problema că produsele noastre nu sunt competitive şi nu suportă concurenţa în Occident, este o problema internă a Moldovei şi, nicidecum, rezolvarea ei nu depinde de Rusia. Dar, oricum, spre asta vom fi obligaţi să mergem în condiţiile economiei de piaţă, dacă dorim să supraveţuim ca şi stat.

Deci, la ora actuală avem o dependenţă faţă de Moscova privind resursa energetică, conflictul din Transnsitria (nu trebuie să negăm importanţa părţii ruseşti în formatul de negocieri), piaţa de desfacere. Însă, trebuie să recunoaştem că avem soluţii de alternativă la această dependenţă:

1. să ne dezvoltăm economic pentru a fi capabili să achităm preţul de piaţă pentru gaz (exemplul României, Ţărilor Baltice, Poloniei este cît se poate concludent). În aceste condiţii şantajul rusesc privind preţul la gaz este exclus. Preţul oricum va creşte şi el oricum va trebui achitat de noi, vrem noi asta sau nu vrem.

2. să ameliorăm calitatea produselor exportatoare pentru a fi competitive cu produsele europene (aici se cer investiţii străine în ţară).

3. să ducem o politică de prietenie şi colaborare cu vecinii şi să ne arătăm verticalitatea în problema transnsistreană, etc. (decît să fie rezolvat conflictul în interesul Moscovei/Tiraspolului şi în detrimentul Chişinăului sau negocierile de reglementare să fie tărăgănate încă pe mult timp, consider că mai bine e să fie îngheţat, frontiera de pe Nistru securizată şi să se meargă pe exemplul Ciprului).

Referindu-mă la poziţia Chiţinăului vis-à-vis de conflictul din Caucaz şi recunoaşterea celor două regiuni separatiste prin prisma celor scrise mai sus, nu-mi rămîne decît să constat cu regret o prudenţă exagerată a Chişinăului faţă de Kremlin şi o neglijare parţială a intereselor noastre naţionale. Personal susţin că prin metode diplomatice trebuia de „afişat” o opoziţie mai fermă şi mai categorică vis-à-vis de cele întîmplate, pentru a arăta caracter şi atitudine. Printre altele, consider, că un astfel de comportament nu ar fi dus, nici într-un caz, la deteriorarea relaţiilor cu Rusia, cu care trebuie să menţinem relaţii de colaborare şi compromis, dar în limetele interesul nostru naţional (vital).

Este adevărat, că nici conjunctura internaţională nu ne-a fost destul de favorabilă, dacă atrag atenţia la faptul că nici statele mici nu au avut o poziţie comună în timpul conflictului din Caucaz, nu mai zic de cele mari. Cu regret, dar mulţi s-au condus după interesul său naţional şi nu după moralitate (de exemplu, eu aş avea rezerve că Ucrainei ar fi avut aceeaşi reacţie în cazul Moldovei ca şi în cazul Georgiei în cazul escaladării conflictului din Transnsitria). Cu părere de rău, dar constat că Moldova nu face parte din lista acestor mulţi, că Moldova s-a condus în mare parte după alţi factori şi nu după propriul interesul naţional (vital).

În cele din urmă, las la discreţia fiecărui cititor să se pronunţe pe marginea acestui subiect: a fost mai important şi mai presus pentru Moldova interesul său naţional (vital) în timpul conflictului din Georgia?

Sursa: blog Alexandru Baltag (http://blogs.unimedia.md/baltag/)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.228.35