caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Martin Marcus, jurnalist româno-israelian, a trecut în neființă

de (17-9-2008)
6 ecouri
Martin Marcus era un mare colecționar de arme vechiMartin Marcus era un mare colecționar de arme vechi

Vestea morții marți 16 septembrie 2008, la numai 53 de ani, a jurnalistului româno-israelian Martin Marcus a căzut ca un trăznet.

Deși suferea de multă vreme de o maladie la coloana vertebrală care îi provoca dureri atroce, Martin a căzut la datorie, “combătând” jurnalistic până în ultima clipă.

Am făcut cunoștință cu el telefonic acum circa șapte ani, când a devenit colaborator al BBC în Israel, excelând mai ales în comentarii legate de securitate și chestiunea palestiniană.

Martin avea relații foarte bune în interiorul serviciilor de securitate israeliene, fapt care îi permitea să comenteze cu competență în acest domeniu vital pentru Israel.

Născut la 5 Iulie 1955,la București, fiul lui Mely, biolog eminent și Manole Marcus, unul dintre regizorii de renume din România, a fost student la Facultatea de Cinematografie și Regie Film din București.

A emigrat în Israel în 1977 și a continuat studiile tot la Regie de Film și TV la Ramat-Aviv.

Ultimii ani ai vieții i-a petrecut lucrând neobosit alături de Nando Mario Varga la cotidianul de limbă română Viața Noastră din Tel Aviv.

Fosta lui soție, Margie Marcus, scrie despre Martin:

“Un om deosebit de modest, cult, total nematerialist, cu un simț deosebit al umorului, total îndrăgostit de ceea ce a iubit mai mult în viață, filmul.

Un cunoscător al realității politice a Israelului, mare amator de arta, natura, suflet deosebit, a iubit mult oamenii, animalele și era totdeauna gata să ajute absolut dezinteresat pe toți cei din jur.

Martin a fost un OM DEOSEBIT DE CALD, DE PREITENOS ȘI SINCER, un fiu devotat și un PRIETEN DE NEPREȚUIT.

Hobbies: pescuit, colecție de arme deosebite (săbii, buzdugane) soldați din toată lumea în miniatură, cititor de cărți de istorie și politică.

A lăsat în urmă o mamă, foarte în vârstă de care în felul lui a avut grijă și a iubit-o foarte mult, pe prietena și tovărășa lui de viață din ultimii ani, Iulia Bartfeld, prieteni dragi și câteva animăluțe mici de care a fost legat.”

Martin Marcus, iubitor în egală măsură al României și Israelului, a dispărut prematur lăsând un gol ce nu va putea fi niciodată umplut.

P.S. Am primit următorul mesaj de la un prieten al lui Martin pe care îl publicăm:

Stimate Domnule Clej, Am citit articolul Dumneavoastra asupra incetarii din viata a prietenului meu Martin Marcus. Am aflat despre aceasta drama din articolul publicat. Stiu ca ati fost prieten cu el – pentru noi el a fost un prieten comun – si va transmit condoleante si Dumneavoastra. Deplangem pe cei morti care nu mai pot fi regasiti, afirma traditia iudaica si desigur si cea crestina. As putea povesti multe despre acest bun prieten, care era un om cu adevarat neobisnuit. Publicist si scriitor de talent, desi a scris putin in afara articolelor de ziar. Partener de conversatii deosebit de placut. Cult, inteligent, gata sa ajute tuturor oricand. Aparuse intr-un film regizat de tatal sau, pe care il ajutase in pregatirea filmului respectiv, „Actorul si salbaticii”. Avea in plan un roman despre viata in mahalaua evreiasca in Bucurestiul de alta data, in care principalul personaj era „Avrumale Smoala”; vorbea uneori cu mine despre acest plan de roman. Mi-a povestitt si ce l-a determinat sa depuna ac! tele, sa faca cerere de plecare din Romania, cu multi ani in urma. La un seminar la IATC se fuma mult. Mai in gluma, mai in serios, a spus ca trebuie deschis geamul, fiindca atmosfera este ca la camera de gazare. La care asistentul (nu mi-a spus numele lui) i-a raspuns : „Ce e Marcus, ai reminescente ancestrale?” Martin nu s-a putut abtine si l-a luat la bataie pe asistentul care isi batea joc de victimele Holocaustului, pe langa faptul ca era negationist. In perioada lui Ceausescu nu existau alte posibilitati de reactie la asemenea infamie. Martin Marcus a stiut ca isi risca studiile, cariera si libertatea. A stiut bine ce il asteapta: chiar si aprobarea de plecare a primit-o cu greutate. A facut-o in mod constient, din idealism, cinste si corectitudine. Din respect pentru memoria victimelor Holocaustului, in timpul caruia suferise si propria lui familie. A doua zi a decis sa faca cerere de plecare. A fost un idealist, cinstit si corect si in Israel. Fie-i amintirea binecuvantata acestui bun prieten. Cu deosebita pretuire, Lucian-Zeev Herscovici

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Lucian-Zeev Herscovici: (17-9-2008 la 00:00)

    Stimate Domnule Clej,

    Am citit articolul Dumneavoastra asupra incetarii din viata a prietenului meu Martin Marcus. Am aflat despre aceasta drama din articolul publicat. Stiu ca ati fost prieten cu el – pentru noi el a fost un prieten comun – si va transmit condoleante si Dumneavoastra. Deplangem pe cei morti care nu mai pot fi regasiti, afirma traditia iudaica si desigur si cea crestina. As putea povesti multe despre acest bun prieten, care era un om cu adevarat neobisnuit. Publicist si scriitor de talent, desi a scris putin in afara articolelor de ziar. Partener de conversatii deosebit de placut. Cult, inteligent, gata sa ajute tuturor oricand. Aparuse intr-un film regizat de tatal sau, pe care il ajutase in pregatirea filmului respectiv, „Actorul si salbaticii”. Avea in plan un roman despre viata in mahalaua evreiasca in Bucurestiul de alta data, in care principalul personaj era „Avrumale Smoala”; vorbea uneori cu mine despre acest plan de roman. Mi-a povestitt si ce l-a determinat sa depuna actele, sa faca cerere de plecare din Romania, cu multi ani in urma. La un seminar la IATC se fuma mult. Mai in gluma, mai in serios, a spus ca trebuie deschis geamul, fiindca atmosfera este ca la camera de gazare. La care asistentul (nu mi-a spus numele lui) i-a raspuns : „Ce e Marcus, ai reminescente ancestrale?” Martin nu s-a putut abtine si l-a luat la bataie pe asistentul care isi batea joc de victimele Holocaustului, pe langa faptul ca era negationist. In perioada lui Ceausescu nu existau alte posibilitati de reactie la asemenea infamie. Martin Marcus a stiut ca isi risca studiile, cariera si libertatea. A stiut bine ce il asteapta: chiar si aprobarea de plecare a primit-o cu greutate. A facut-o in mod constient, din idealism, cinste si corectitudine. Din respect pentru memoria victimelor Holocaustului, in timpul caruia suferise si propria lui familie. A doua zi a decis sa faca cerere de plecare. A fost un idealist, cinstit si corect si in Israel. Fie-i amintirea binecuvantata acestui bun prieten.
    Cu deosebita pretuire,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • cristina pavelescu: (23-7-2011 la 17:16)

    Atrecut ingrozitor de mult timp….mi s-a facut dor de Martin….pina nu de mult zburdam prin lume, nu aveam timp sa-mi reamintesc…pina intr-o zi cind am auzit fluierind in fata casei…nu putea fi Martin , eu sint la Roma, el in Israel si totusi am sarit din pat cine stie…poate,poate…nu era nimeni. De atunci m-am tot gindit la el…ne facusem o promisiune …sa nu ne cautam niciodata. In 1974 povestea noastra s-a sfirsit…am terminat scoala, liceul 32 din Bucuresti, ultima zi cind a venit sa ma ia de acasa , ultima zi cind ne-am oprit sa mincam covrigi la coltul strazii…Martin stia totul despre mine, eu stiam totul despre el…in cei 10 ani de scoala am fost tovarasi de banca, am fost complici, ne-am confidat primele iubiri, primele dezamagiri…au fost ani plini ,nu puteau sa continue…ne-am despartit in lacrimi…”pentru totdeauna”….astazi 22 iulie 2011 dorul a fost mai mare decit promisiunea….l-am cautat frin internet si am citit uluita ca Martin a plecat de mult…si de data asta a avut dreptate el, amintirile nu trebuiesc rascolite.
    Afost un prieten minunat!
    Cristina Pavelescu

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 9 Nu-mi place 1

  • Florin Serban: (9-1-2014 la 20:16)

    Da, a trecut timpul si trecem si noi usor, usor.

    Am fost coleg de liceu cu el doar un an. Putin dar am ramas marcat de felul lui de a vedea viata. A profitat de tot ce se putea pentru a se simti bine si a-si incanta prietenii. Aveam doar 15 ani si dintre toti, el era cu cativa ani inaintea noastra din punct de vedere al perceperii vietii.

    Locuiam cam toti in zona Triumf, Aviatorilor, Dorobanti. Eram la varsta cand totul era frumos si cand descopeream dragostea, fumatul, alcoolul dar si arta, muzica, filmul. Cartile au venit cativa ani mai tarziu. Era timpul ceaiurilor cu muzica de la Europa Libera. Imi aduc aminte de Cristina Pavelescu, Cristina Popovici, Radu Podgoreanu… am pierdut sirul… Era putin excentric si prin felul de a se comporta fata de altii, il ridica peste ceilalti colegi si prieteni. Era centrul atentiei la ceaiuri si in viata noastra scolara. Desi avea idei si comportamnt futirist, stia care ii este limita si desi am fost exmatriculat din cauza sau si cu „ajutorul” lui, nu am putut nici o clipa sa ii port pica sau ranchiuna. L-am iubit si respectat. Si merita.

    Florin Serban

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Dan Cucos: (2-6-2015 la 17:30)

    Cu multa parere de rau am aflat de decesul lui Martin.

    Am fost prieteni prin anii 1967-1968, colegi la liceul Petru Groza. Ne vizitam reciproc si am lucrat chiar impreuna la pestera din Muzeul Antippa. Era un tip plin de viata, oarecum excentric si mult mai elevat decit restul colegilor.

    Imi amintesc cu drag de timpul comun petrecut. Afost un om deosebit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (3-6-2015 la 10:36)

    Tebuie să fi fost într-adevăr extrem de elevat dacă în 1967 – 1968, adică la vârsta de 12 – 13 ani, era deja elev de liceu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (3-6-2015 la 22:24)

    @Petru Clej

    Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie : eram o vreme elev la liceu, dar nu eram elev de liceu 🙂

    Astfel, clasele 5-6 le-am făcut la liceul G. Coşbuc (Calea Moşilor), iar a 7-a – la liceul C.A. Rosetti (Floreasca). Prima clasă de liceu, clasa a 8-a, am făcut-o la C.A. Rosetti (1961)

    Şi în zilele noastre unele licee au şi clase preliceale – clasele 5-8.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.112.42