caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Impresii de Calatorie: Noua Zelanda

de (6-10-2008)

După un zbor lung şi chinuitor de 13 ore, de la Los Angeles, am ajuns în Auckland la şase dimineata şi timpul arăta tot atât de cernit ca şi ochii noştri flămânzi de somn. Am fost luaţi de la aeroport de un autobuz şi duşi la un hotel în centrul oraşului, Randevous Hotel. Şoferul autobuzului spunea că acest hotel s-a numit Carlton, înainte de a fi fost cumpărat de asiatici. Spre deosebire de primirile anterioare, aici nu am fost întâmpinaţi ghidul turistic şi coborând din autobuz, dezorientaţi, am început să căutăm oficiul care să ne îndrepte la camerele rezervate pentru noi. În final am descoperit un birou de recepţie în barul hotelului. Cum însă camerele nu aveau să fie libere până la ora trei, am hotărât să lăsăm bagajele în grija hotelului şi să luăm un tur al orasului, la ora 10. Ca să omor timpul, am luat o cafea şi am dezlegat câteva sudokuri dintr-o carte cumpărată în Toronto.
Auckland e un oraş modern cu multe clădiri înteresante, foarte cosmopolitan, cu bulevarde largi ce coboară până jos la port şi străzi care se caţără pe munte, cu magazine luxoase, preţuri care-ţi taie răsuflarea şi un turn de televiziune înalt de 350 m. In afara zonei comerciale, de-a lungul coastei, în cartierele rezidenţiale, cocoţate pe munte cu vedere la ocean, zeci de vile cu geamuri largi si balcoane îmbietoare, par revărsate de sus ca o cascada de terase care mi-au risipit oboseala din ajun. Mai jos lângă coastă unde şerpuieşte o autostradă pe lângă prăpăstile stâncoase ce par crescute din ocean, se află un muzeu cu intrarea liberă ce trece pe sub şosea şi se continuă pe sub ape, la adâncime, cu o galerie de sticlă din care se poate admira desfăşurarea reală vieţii marine. Aici, peşti de toate felurile ne cercetează pe noi cei din tunelul de sticlă cu aceeaşi curiozitate cu care şi noi le cercetăm purtarea. Tot aici am văzut o mulţime de pinguini izolaţi într-o încăpere largă cu climă condiţionată şi un bazin de apă mărginit de geamurile largi de sticlă prin care îi priveam înotând ori risipiţi în grupuri pe blocurile de ghiaţă imitând Antartica. In ziua următoare, odihniţi şi refăcuţi, am încercat să revedem locurile din ajun, mergând la pas şi oraşul nu mai părea tot atât de mare ca din maşină. Dar de data asta, nu ne-am mai dus şi pe la vile. Visavi de hotel, la City Hall, am dat peste vernisajul unei expoziţii de artă modernă care nu spunea nimic deosebit şi interesant, dar care avea sandvişuri foarte gustoase şi şampanie, aşa că am apreciat “arta” cu tot interesul. Mai departe, în drum spre turnul de televiziune, am văzut demostraţii bungy, în care oamenii erau catalputaţi pe un scaun, în sus şi în jos într-un fel de joc fără raţiune. Alţii, urcau turnul de televiziune şi-şi dădeau drumul de sus, legaţi de guma de suspensie. Mă întreb, dacă aş fi avut 16 ani din nou, aş avea curajul s-o fac şi eu? Vreau să cred că raţiunea m-ar fi oprit de la o asemenea extravaganţă.
În dimineaţa următoare, in jurul prânzului, ne-am îmbarcat pe Sapphire Princess, un vas modern care poate amenaja confortabil peste 2500 de pasageri şi mai mult de 1000 de marinari . Cabina noastră s-a aflat la etajul 12 (Baja), o cameră largă cu balcon, pe mijlocul vaporului. Topografia vaporului ne era cunoscută pentru că un vas asemănător, Golden Princess, cu care am facut o cursă peste Atlantic, era aproape identic. Bagajele ne-au fost aduse în camera cu întârziere, una din valize dispăruse şi numai dupa masa de seară, am dat de ea. Dar după o cină bună, un spectacol de varieteu modern şi o baie ca lumea, nimic nu putea să ne zdruncine bucuria că în sfârşit, dormim în patul nostru legănat de ape, în casa noastră departe de casă, pe o perioadă de 12 zile.
Tauranga (The Bay of Plenty). Sculat de dimineaţă pentru tur important, la Wai-O-Tapu Valey, o zonă vulcanică cu erupţii imprevizibile, cu un lac format pe craterul vulcanic (pe care am şi navigat într-un mic vas pescăresc cu ghid), cu zeci de izvoare fierbinţi din care aburii se risipesc în văzduh creând coloane, pooluri de nămol bolborosind ca mămăliga în ceaunul de pe plită, şi lacuri în care apa clocoteşte la infinit. In drum am fost întâmpinaţi de triburi de râzboinici Maori înarmaţi cu lâncii şi strigăte de luptă. Din cele relatate de ghid, în dimineaţa unei zile iunie în 1886, muntele Tarawera şi lacul Rotomahana au explodat dintr-o acţiune vulcanică ce a distrus un număr de localităţi şi a omorât peste 120 de oameni. Muntele a fost despicat in două iar lacul s-a lărgit de peste 20 de ori, formând şapte craturi noi şi dând naştere văii vulcanice Waimangu. Această erupţie a fost cel mai mare dezastru natural al Noii Zelandem şi ca urmare se înscrie ca singurul fenomen geothermal al naturii, al cărei date de nastere, 10 iunie 1886, este înregistrat şi documentat cu măsurători şi testimonii. La întoarcere, pe seară, am vizitat Rotorua, un resort termal cu iz de pucioasă şi aburi ţâşnind din crăpături, frecventat de mii de turişti care vin la sanatoriu pentru tratament.

15 Martie, Christchurch. In 1850, un grup de setlers din Anglia au ajuns în portul Lyttleton şi au pus bazele acestui oraş, cel mai englezesc din afara Angliei, care se bucură de lanuri fertile, climă temperată şi o bună administraţie. Cu o populaţie de 300,000, clădiri moderne şi victoriene, întinzându-se de-a lungul râului Anvon pe care navighează gondolieri în luntre lipsite de panajul şi canţonetele Venetiei. Totuşi au o universitate de stil vechi, Canterbury University, şi şcoli cu copii în uniforme. La fel ca şi în celelalte oraşe din Noua Zelandă si Australia, trecerea străzii se face numai pe la stop şi numai pe semnalul de trecere pentru pietoni, care difuzează un zumzet sonor, să-ţi atragă atenţia că poţi trece. Acest zumzet pentru noi, era important, pentru că instinctiv, noi ne ferim de vehicole în direcţie greşită.

16 Martie, Dunedin. Trecând prin acest oraş cu alură industrială am făcut un stop la gara oraşului ce are mai curând înfăţişarea unui castel privit din şosea şi care impresionează printr-un hall înalt, vitralii şi mozaicul sofisticat al podelei pe care ţie milă să calci. În acest hall cumperi biletele pentru tren şi conduce la eşirea pe peronul acoperit de o largă panoplie. Turul nostru ne-a dus în continuare la Larnach Castle, construit prin 1870 în stil neo-gothic pe vârful unei coline cu vedere largă asupra harborului. Un parc imens, întins pe 35 hectare, cu sere pline de flori şi grădini impecabile, în jurul castelului. Acest castel are o istorie tristă. Pe la sfârşitul secolului 19, s-a descoperit aur în regiune şi mulţi au dat buzna aici, în căutarea norocului, lucru ce a creat un nou boom şi mulţi s-au îmbogăţit. Unul dintre căutătorii de aur, William Larnach, un Australian ce lucra într-o bancă, şi-a găsit comoara căutată, căsătorindu-se cu fata unui banker din oraş. El însusi devenit banker, a construit castelul, dar din păcate, nevasta lui a murit. Scurt timp după asta, a îndrăgit o femeie foarte frumoasă, mult mai tânără decât el, care se întreţinea în secret cu amantul ei. Secretul nu avea să dăinuiască la nesfârşit deşi în această perioadă, William era mai mult plecat fiind deputat in Parlament. Când ştirea a ajuns în final şi la urchile lui, nenorocosul om, s-a împuscat în Parlamentul Noii Zelande. Spre deosebire de Christchurch locul acesta a fost întemeiat de scoţieni şi atât natura, şoselele şerpuind printre dealurile inepuizabile şi chiar dialectul uzat, are savoarea scoţiană.

17 Martie, Fjordlad. Zi importantă la bord. Toată lumea e pe punte aşteptând intrarea vaporului în zona fiordurilor. Zi ploiasă cu vânt puternic după uraganul din noaptea trecută. Dar călătorii aşteptau neclintiţi la pândă pe punţile din faţă, cu aparatele de fotografiat în mână, gata la orice moment să imortalizeze pe peliculă apariţia unui animal de mare, balenă ori rechin, penguin ori orice altă vieţuitoare întâlnită în cale. Dar nu a apărut nimic. In schimb, pe la ora nouă dimineaţa, vaporul a intrat în Dusky Sound, o zonă strâmtoroasă între şiruri de stânci împădurite până sus din care se prăvale ici şi colo de la diferite înâlţimi, izvoare bogate de apă cristalină. Ingheţat m-am întors la balconul meu. De aici puteam filma în voie fiecare crestătură în munte şi fiecare izvor ce-mi facea gândul să zboare la celebra noastră Urlătoare din Carpaţi. La ora prânzului vaporul a ieşit din Dusky Sound în Marea Tasmaniană câtre Thomson Sound. Un specialist local, de la înâlţimea punţii de comandă comenta pe un canal de televiziune fiecare detaliu pe lângă care treceam. Curând am intrat în Thomson Sound. Vali, soţia mea, cu greu m-a deslipit de la balcon şi am mers să luăm masa de prânz la restaurantul cu autoservire de la etajul 14. Am pus pe un platou tot ce am vrut să mănânc şi ne-am aşezat la o masă de lângă ferestră. Spectacolul continua. Ceaţa s-a mai ridicat, vizibiltatea a devenit mai clară, dar priveliştea continua să rămână aproape identical, plutind în apropierea acestor giganţi de cremene, în care un vapor numărând 18 etaje, părea o jucărie liliputană în acest décor. După Thomson Sound, navigând în Nord, pe la patru după amiază am intrat în Milford Sound. Acesta e cel mai glorios din toate. Cremenea stâncilor aici e golaşă, dezgolind forme fantastice ca de basm. Izvoarele sunt multiple şi cadenţa apelor e amplă. E drumul fără de sfârşit în inima munţilor, dar cum nu există ieşire la capătul opus, vaporul trebuie să ia cale întorsă de unde încă dorinţa de a vedea mai mult şi mai departe, nu s-a stins. Puţin înca şi umbrele serii vor acoperii aceşti martori ai începuturilor lumii noastre. Timp să ne schimbăm pentru masa de seară şi un pahar de votcă on rocks.

(Va urma)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Alianța Civică protestează față de schimbarea prefectului la Brașov

Alianta Civica din Brasov considera schimbarea doamnei Adriana Dontu din functia de prefect in cea de subprefect un act abuziv,...

Închide
44.192.44.30