caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Sănătatea reproductivă şi activitatea de îngrijire neremunerată

de (14-9-2008)

Bugetele sunt de obicei percepute ca fiind ceva despre bani: cei care elaborează bugetele se concentrează asupra costurilor monetare. Astfel, ei ignoră activitatea de îngrijire neremunerată – o activitate care în principiu este realizată de femei care au grijă de copii şi alţi membri din familie şi comunitate. Munca de îngrijire neremunerată presupune munca pe lângă casă şi grija faţă de copii pe care oamenii de obicei o prestează pentru familiile lor, fără plată. Un aspect important care necesită atenţie este munca neremunerată de îngrijire a persoanelor bolnave.

Sistemul Conturilor Naţionale (SCN) reprezintă un set de reguli acceptate pe plan internaţional care stipulează modalitatea în care ţările trebuie să calculeze produsul intern brut (PIB). Regulile SCN recunosc activitatea de îngrijire neremunerată drept „productivă” şi „muncă”. Totuşi, regulile stipulează că aceste servicii neremunerate de îngrijire nu trebuie să fie luate în consideraţie la calcularea PIB-ului. Acest fapt încurajează rezistenţa economiştilor şi planificatorilor de a lua în consideraţie munca neremunerată de îngrijire.

Oricum, bugetele publice sunt subvenţionate de munca neremunerată prin mai multe căi. De exemplu, atunci când guvernul reduce bugetul public pentru serviciile medicale, persoanele (mai cu seamă femeile) trebuie să facă ceva acasă pentru a face faţă acestui neajuns. Sigur că această îngrijire la domiciliu poate şi este „fără plată” pentru guvern; totuşi, ea reprezintă un anumit cost pentru cei care oferă aceste servicii precum şi pentru familiile acestora.

O broşură a OMS menită asistentelor medicale şi moaşelor sugerează că de fapt aproape 90 la sută din serviciile de asistenţă a bolnavilor este oferită acasă. Nevoia de îngrijire este în creştere dacă ţara este afectată de HIV/SIDA sau alte epidemii similare. Situaţia devine şi mai acută în momentul când persoanele infectate devin bolnavi, iar ţara trece de la o epidemie a virusului HIV, la o pandemie SIDA. Cu toate acestea, majoritatea fondurilor disponibile pentru HIV/SIDA tind să se concentreze asupra cheltuielilor de tratament, nu şi pe cele de îngrijire.

Pentru a face faţă cererii crescânde în serviciile generate de HIV/SIDA, multe ţări trec la sisteme de îngrijire la domiciliu. În aceste sisteme, voluntarii sau lucrătorii, pentru o plată simbolică vizitează persoanele la domiciliu pentru a le oferi servicii de îngrijire, renunţând astfel la serviciile de îngrijire în clinici şi spitale. Beneficiile aparente pentru bugetul domeniului sănătăţii par evidente. De exemplu, se estimează că dacă toţi pacienţii cu SIDA din Tanzania ar fi trataţi în instituţiile publice şi li s-ar oferi tratamentele adecvate, atunci cheltuielile incluse ar absorbi o jumătate din bugetul public pentru sănătate. De fapt, sistemele de îngrijire la domiciliu sunt subvenţionate de lucrătorii care vizitează şi oferă servicii de îngrijire la domiciliu. De obicei nimeni nu se gândeşte în cadrul unor astfel de programe la timpul, oportunităţile şi alte costuri suportate de membrii familiei acestor voluntari. Un studiu din Zimbabwe a evidenţiat că, costurile legate de timp constituie volumul costurilor de gospodărie aferente îngrijirii membrilor de familie ţintuiţi la pat.

Costurile îngrijirii la domiciliu

În 2003, UNIFEM a coordonat şi a finanţat un studiu în Botswana, Mozambic şi Zimbabwe vizând costurile de timp şi financiare suportate de guvern, organizaţii şi îngrijitorii din organizaţii şi gospodării care utilizează modelul de îngrijire la domiciliu în cazul HIV/SIDA. Studiul a fost planificat şi implementat de către un grup de lucru compus din reprezentanţi ai o guvernului, a ONG-urilor implicate în îngrijirea la domiciliu, a ONG-uri care cunosc activitatea de formare a unui buget, reprezentanţi ai organizaţiilor femeilor şi reprezentanţilor din mediul academic.

Cercetarea a fost elaborată ca un studiu de caz care includea proiecte în domeniul îngrijirii la domiciliu în cele trei ţări în calitate de cazuri. Fiecare ţară a folosit instrumente similare, pentru a facilita compararea constatărilor şi pentru a uşura sarcina mediatorilor şi audienţei în perceperea acestor cazuri.

La finele proiectului, cercetătorii şi reprezentanţii organizaţiilor din cele trei ţări s-au reunit pentru a face schimb de rezultate şi pentru a elabora anumite mesaje de promovare la nivel regional şi naţional. Grupul a căzut de acord asupra următoarelor probleme de nivel regional:

– implicarea foarte limitată a bărbaţilor în activitatea de îngrijire la domiciliu;
– lipsa instrumentelor de motivare a lucrătorilor care prestează servicii de îngrijire la domiciliu, ori existenţa unui nivelul subdezvoltat de motivare, precum şi disparităţi existente în nivelul stimulentelor acordate lucrătorilor;
– nerecunoaşterea muncii depuse de lucrătorii reţelei de îngrijire la domiciliu, în special din partea guvernului;
– cazuri de abuz al lucrătorilor reţelei de îngrijire la domiciliu din partea beneficiarilor;
– acces inegal la îngrijirea la domiciliu pentru cei care au nevoie de aceasta;
– necesitatea unor abordări mai integrate în domeniul îngrijirii la domiciliu care ar cuprinde o serie de actori şi factori sociali, financiari, de sănătate şi alimentaţie.

Cercetătorii au calculat valoarea muncii unui lucrător din reţeaua îngrijirii la domiciliu în ţara sa, înmulţind numărul de ore lucrate cu salariul mediu plătit unei asistente medicale, unui lucrător de casă sau unui lucrător similar. Valoarea lunară a fost de 270 Pula (moneda naţională) în Botsvana, 130 $SUA în Mozambic şi 403550 $Z în Zimbabwe. Totuşi, cercetătorii consideră că referirea la salariile unei asistente medicale sau lucrător de casă banalizează munca lucrătorilor din reţeaua îngrijirii la domiciliu, ţinând cont de numărul şi diversitatea sarcinilor îndeplinite de către aceştia şi stresul psihologic şi de orice altă natură. În plus, ei au menţionat că salariile pentru toate aceste slujbe se bazează pe presupunerea cu referie la munca femeilor, care în mod general tinde să subestimeze munca depusă atât pe piaţa muncii, cât şi acasă.

Activitatea neremunerată de îngrijire nu se referă doar la servicii de îngrijire la domiciliu şi HIV/SIDA. Acest model de muncă poate fi găsit în multe alte programe sociale care îşi întemeiază activităţile pe munca neremunerată efectuată de către public.

Activitatea de îngrijire neremunerată într-un pahar de lapte

O iniţiativă BSG finanţată de UNIFEM în municipalitatea Villa El Salvador, Peru, a calculat costul muncii neremunerate desfăşurată de femei în prestarea aşa-numitelor servicii de „auto-gospodărire”. Un exemplu de un astfel de serviciu este Programul „un Pahar de Lapte”. În acest program, municipalitatea plăteşte pentru materialele de bază şi pentru lapte, iar femeile din comunitate contribuie la organizarea programului şi distribuirea laptelui către beneficiari. La momentul cercetării, acest program a constituit mai bine de o treime din bugetul municipal adică 3 milioane dolari SUA.

Echipa de cercetare a intervievat femeile beneficiare pentru a afla cât timp au petrecut ele lucrând în program. Ulterior, numărul de ore a fost înmulţit cu salariul minim din Peru. Când au comparat această sumă cu bugetul total al programului „un Pahar de Lapte”, s-a constatat că dacă munca femeilor ar fi fost plătită, atunci bugetul total s-ar fi mărit cu încă 23%. Această muncă neremunerată a constituit un aport suplimentar programului alături de contribuţia comunităţii în termeni de cheltuieli pentru carburanţi, zahăr şi ustensile.

Chiar dacă nu este recunoscut oficial, în cadrul acestui program femeile subvenţionează bugetul guvernului. Dacă ele nu ar fi fost pregătite să ofere servicii fără plată, guvernul ar fi trebuit să angajeze personal pentru această activitate. Subvenţionări similare au loc şi atunci când femeile oferă servicii de îngrijire medicală pentru alţi membri ai casei sau din comunitate. Dacă această îngrijire nu ar fi oferită de femei ca parte din responsabilităţile lor de familie şi de comunitate, este foarte probabil că bolnavii ar fi apelat la serviciile publice de asistenţă medicală, majorând astfel cheltuielile bugetului public.

Referinţe: Audia-Perez, B şi Beltran-Barco, A.. Analiza bugetului public prin dimensiunea de gen: Villa El Salvador, Lima, Peru. Bugetele sensibile la dimensiunea de gen în America Latină: Responsabilitatea pentru echitate şi transparenţă, ed. Bethsabe Andia-Perez şi alţii. Fondul Naţiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei, 2004. www.idrc.ce/uploads/user-S/11281061151Gender-Sensitive_Budgets_in_Latin_America-_Accountability_for_Equity_and_Transparency.pdf

Pearl, R. Regiunea Andeană: Un program pentru mai multe ţări. Bugetele sensibile la dimensiunea de gen fac mai mulţi bani: studii de ţări şi bune practici, ed. D.Budlender şi G. Hewitt. Londra: Secretariatul Commonwealth, 2002.

Budlender, Debbie. De ce trebuie să ne pese de munca de îngrijire neremunerată? Harare: Fondul Naţiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei, 2004.

Ogden, J., Esim, S. şi Grown, C. Expansiunea îngrijirii neîntrerupte pentru HIV/SIDA: îngrijitorii în centrul atenţiei. Politica şi planificarea în sectorul sănătăţii 21 (5) (2006): 333-342.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.189.171