caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Scena si Ecranul



 

Florence Foster Jenkins – celebritatea unei soprane fara voce

de (7-9-2008)

Poate o sa va intrebati cum poate cineva complet afon sa se afirme in muzica. Si nu, nu e vorba de nenumaratele “vedete” care ne-au invadat ecranele si care s-au produs pe scena in ultima vreme atat la “Festivalul de la Mamaia” cat si la “Cerbul de aur”. Si nu e vorba nici de celebrele “Indiggo” care au speriat America cu falsurile si prostul gust pe care l-au afisat in concursul menit sa descopere tinere talente. As vrea sa va povestesc acum despre celebra Florence Foster Jenkins, cea care a ramas in istoria muzicii universale ca cea mai afoana cantareata din toate timpurile. Se spune ca soprana avea o doza de nebunie. Se spune ca era extrem de pasionata de muzica. Se pare ca a fost destul de bogata incat sa nu renunte usor la pasiunea ei. Cert e ca pe cunoscutul site “you tube” sau pe tarabele cu cd-uri si dvd-uri din toata lumea puteti gasi astazi inregistrari cu ea, ba chiar si un dvd care contine imagini si povestiri despre viata ei.

S-a nascut la Wilkes-Barre, in Pensilvania, in 1868, intr-o familie republicana, protestanta, pe nume Foster, care i-a platit lectii de pian. Ca orice copil care studiaza muzica, la 8 ani a avut o prima auditie. In ciuda faptului ca profesorii nu le-au recomandat parintilor sa o impinga pe mai departe sa continuie cariera, o doza de inconstienta din partea lor initial, dar si pasiunea fetei care probabil tintea scena si afirmarea cu orice pret, au facut ca lucrurile sa mearga mai departe pe linia asta, a carierei solistice. In adolescenta, insa, sufera un accident la unul din brate si se vede obligata sa renunte la instrument. La orice instrument. O “usurare”, puteti spune, pentru profesorii ei. Dar nu, Florence nu s-a lasat de muzica. Singura sansa a ei era sa-si cultive de-acum incolo vocea. Lipsa talentului, a auzului muzical, a vocii, a simtului ritmic nu i-au stat in cale pana in 1944 cand Florence avea sa moara. Asta spre disperarea prietenilor sau a colaboratorilor ei. Biografii spun ca dincolo de toate aceste lipsuri avea si o \”dictie dubioasa\” atunci cand canta spre exemplu in limba italiana.
In adolescenta isi exprima dorinta de a merge in Europa sa studieze, dar parintii, in sfarsit, refuza sa-i plateasca si aceasta distractie, considerand ca nu mai e deloc cazul sa ii sustina acest capriciu. Prea tarziu. Parca nimic nu mai putea sa ii stea in cale viitoarei dive. Se casatoreste cu Frank Thornton Jenkins, medic, de care insa divorteaza in 1902. Averea pe care o mosteneste de la el o investeste toata in muzica. S-a implicat cu tot sufletul in viaţa muzicala din Philadelphia, şi, mai tarziu, fondeaza Clubul Verdi, o societate de melomani din New York, care era foarte frecventata. In 1912 incepe sa dea recitaluri. La inceput in holurile hotelurilor de lux din New York.
Devine chiar celebra cu aceste reprezentatii, dar nu datorita vocii ei, ci datorita show-ului pe care mai mult sau mai putin voluntar si constient il oferea. Isi confectiona singura costumele care erau foarte spectaculoase. La ele isi atasa niste aripi mari de inger si nenumarate flori. Nu aborda decat repertorii celebre, nu se “injosea” sa atace arii mai putin cunoscute de public. Doar Mozart, Verdi, Johann Strauss, dar si creatii proprii sau ale partenerului sau, Cosmé McMoon. Si, ceea ce o facea complet ridicola, interpreta si celebra arie Der Hölle Rache, considerata a fi una din cele mai grele arii scrise de Mozart.
In 1928 insa mama ei moare si mosteneste o avere care ii ofera resurse suplimentare pentru a investi in muzica, si o mai mare independenta si libertate.
In toata cariera ei nu a avut nicio clipa senzatia ca nu poate sau nu e in stare sa cante. Din contra! Toate criticile le punea pe seama geloziei profesionale. Considera ca are una dintre cele mai bune voci ale timpului, comparandu-se cu talente adevarate, precum Frieda Hempel sau Luisa Tetrazzini Atunci cand criticii muzicali ii reprosau ca NU STIE sa cante raspundea aproape delicios: “Dar nimeni nu poate spune ca NU cant” . Si intr-un fel avea dreptate. Ea canta.

In 1943 sufera un accident de masina, din care scapa nevatamata, dar si cu convingerea ca in urma acestei intamplari nota fa ii iese \”mult mai inalta decat pana acum”. In loc sa faca o plangere la politie pentru a lua atitudine fata de soferul de taxi care o accidentase, considera mai potrivit sa-i trimita acestuia o cutie cu trabucuri fine drept recompensa. Amuzant, nu?
Ce a facut-o insa cu adevarat celebra a fost Concertul de la Carnegie Hall din 1944, cu o luna inainte sa moara. Si nu cred ca ma insel atunci cand spun ca realizarea acestui concert s-a bazat in special pe naivitatea Florencei si pe faptul ca ea nu avea simtul ridicolului. Isi dorea gloria cu orice pret. Si se pare ca si cu pretul vietii din moment ce la scurt timp a facut o criza de inima si a murit, in urma esecului pe care l-a resimtit in urma acestei iesiri pe celebra scena.
Concertul a fost un succes de casa insa. Biletele s-au vandut cu luni inainte de concert. In acea seara, in fata prestigioasei sali din Manhattan, se stransesera aproximativ 2.000 de persoane. Toata lumea voia sa o vada pe Florence. Inregistrarea acestui concert insa, intrerupt de urlete, hohote de ras, huiduieli, a devenit, noteaza jurnalistii de la \”Liberation\”, un cult. Toata lumea vorbea numai despre Florence. Multe zile dupa acest triumf, si de casa, dar si de presa – s-a scris enorm despre Florence. Evident, nu de bine. Publicitatea negativa e insa tot publicitate si Florence devenise un star. La cinci zile insa dupa concert diva face un infarct, iar o luna mai tarziu avea sa inchida ochii. A murit insa..in plina glorie. Iar “faima” ei nu s-a oprit aici si lumea a mai vorbit mult de ea.
In 2001, un prim spectacol inspirat din viata ei este prezentat la Edinburgh Fringe. Un alt spectacol, in 2005, deschide stagiunea pe Broadway, cu Judy Kaye in rolul divei Jenkins. \”Glorious!\” de Peter Quilter are premiera in 2005 in Marea Britanie.
Spectacolul a avut de atunci peste 200 de reprezentatii, in peste 20 de tari, a fost nominalizat la premii importante si a fost tradus in 13 limbi.
Si, pentru ca nu vreau sa va lipsesc de cateva falsuri marca “FloFloJen”, va ofer in final o mostra: http://www.youtube.com/watch?v=1cWwA7Czi1E

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Oana: (7-9-2008 la 00:00)

    Un articol foarte interesant. Asta dovedeste ca pseudo-talentele ce se vor vedete sunt atemporale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Claudia Moldovan: (7-9-2008 la 00:00)

    Reproducerea elogiilor de care s-a bucurat un antitalent ma indispune, cand exista atatea celebritati despre care ati fi putut vorbi. Ce ati vrut sa spuneti umbland la moastele unei cantatoare fara voce?

    Ca ea este plin pamantul si spitalele de alienati mintali iar dv faceti o eroina, numai pentru ca s-a scremut inaintea a 2000 de curiosi? Ce ii si cu lumea asta a faptului divers!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lorena: (7-9-2008 la 00:00)

    Multumesc @Oana. E interesant de studiat, din punctul meu de vedere mai mult ca un caz in care presa si show-bizz-ul (sa-l denumesc tot asa) s-au folosit de cineva care facea inconstient show. Apoi stim ca exista o droaie de astfel de ambitiosi si ambitioase care nu au simtul ridicolului si la un moment dat clacheaza, au esecuri groaznice, si nu stiu de ce.

    @Claudia

    Sigur ai citit articolul? Unde scrie in el de elogii? Mai bine il citesti si tragi niste concluzii mai profunde.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.192.150