caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

UN FENOMEN DE SOCIETATE NUMIT VIAGRA

de (7-9-2008)

Bărbatul timpurilor moderne, a transformat actul sexual, consacrat iniţial procreaţiei şi plenitudinii emoţionale, într-o desfătare de tip atletic, creând uneori, în mod artificial, repetitivitatea, preţiosul indiciu de hiperpotenţă masculină.

Cum însă stimularea excesivă a libidoului presupune cheltuieli de energie no-neglijabile, se impune şi verificarea trăiniciei organismului la eforturi supradimensionate, în funcţie e starea fizică şi de vârstă.

Mulţi „casanovişti” neantrenaţi, sunt confruntaţi cu reacţii nedorite, semnale de alarmă, indicând zonele limită care nu trebuie depăşite.

Fenomenul viagra a luat proporţii surprinzătoare, atât în rândul tinerilor cât şi a celor cu încrederea în sine diminuată. Succesul „diamantului” bleu, a cărui virtute erectilă s-a descoperit întâmplător prin anii 1995, a făcut posibilă apariţia imitaţiilor, multe dintre ele falsuri grosiere, dacă nu, sterpe placebo-uri.

Termenul viagra , devenit generic precum „frigider”, a inundat piaţa mondială, scăpând oricărui control, timp în care internetul vehiculează, cu o extremă lejeritate, negoţul pilulei miracol, deseori factice, alteori primejdioase sănătăţii.

„ Toţi bărbaţii, au luat, iau, sau vor lua, probabil, pe parcursul vieţii lor, acest produs reconfortant al veleităţii masculine – afirma Pr., Daniel Chevallier, eminent urolog, preocupat de uzajul abuziv al produsului – oamenii nu mai au nevoie de noi pentru a şi-l procura; produsul circulă liber prin internet sau se transmite amical de al unul la altul.” Comportament deplorat de corpul medical, care pune în gardă utilizatorii contra riscurilor ce survin în urma utilizării unui produs falsificat ori contraindicat.

Deja, la începutul comercializării, laboratoarele Pfizer, au prevenit consumatorii de necesitatea medicului prescriptor, amintind riscurile unui dozaj inadecvat, în special la vârstele înaintate, sau la persoanele cu probleme cardiace.

În schimb, la bărbaţii tineri, sau mai puţin tineri, fără probleme de erecţie, utilizat numai pentru ameliorarea performanţelor, viagra nu constituie un panaceu. Inutil, în acest caz, de a spera prelungirea exagerată a stimulări, sau dobândirea unui erecţii de „calitate”.

Capcana preţului redus

Decepţiile sunt curente la cei care se lasă seduşi de low cost-ul viagrei pe internet. Remediile vândute sub acest nume, impun o mare precauţie deoarece, în marea lor majoritate, sunt fabricate în laboratoare clandestine, în afara oricărui control sanitar; în cel mai bun caz eficacitatea lor e nulă, în cel mai rău, toxicitatea lor poate atinge grav ficatul sau inima.

Preţul, de zece ori inferior, faţă de veritabilele produse, constituie un argument de vânzare dificil rezistibil, mai cu seamă în rândurile tinerilor cu resurse limitate.

Surprinzător, tinerii care se lăsa tentaţi de promisiunile faimoasei molecule sunt destul de numeroşi: „ Din nefericire, continuă Pr., Chevallier, astăzi este de bun ton, în serile toride, asocierea stupefiantelor, alcoolului şi a viagrei. Tinerii care încearcă acest gen de experienţă, se expun accidentelor de erecţie prelungită, urmate, cu timpul, de o pierdere definitivă facultăţii erectile, putând fi atinse chiar unele funcţiuni vitale.”

Trecut de 50 de ani, vigilenţa-i de rigoare

Ştiind că peste 70% din bărbaţii care solicită consultaţii medicale în problemele de erecţie, sunt supraponderali, sedentari, dependenţi de tabac, epicurieni, cu un colesterol superior mediei, sau cu un început de hipertensiune arterială, dacă nu cu una declarată, doparea cu viagra, în afara cotrolului medical, devine un important factor de risc.

Gândind că economisesc o consultaţie medicală, sau din simplă pudoare, majoritatea ignoră, voit sau nu, primejdiile la care-i expun consumul stimulentelor în general, a celor privind sexualitatea în particular.
Efortul solicitat de stimularea viagrei este – potrivit specialiştilor – comparabil urcării, în ritm susţinut, a trei etaje, cu declinarea imediată a identităţii, fără tăierea respiraţiei.

Trei veritabile şi peste 10 contra-fasoane

Dacă numai 3 versiuni autentice circulă pe internet ( Viagra, Cilis şi Levitra), produse care şi-au demonstrat eficienţa după ani de cercetări, mai mult de zece, revendicând aceleaşi virtuţi, ademenesc ignoranţii cu preţuri seducătoare.

Obiectivul exact a celor trei stimulente autentice este corecţia funcţiei erectile, împiedicând dispariţia monoxidului de azot, un neuromediator eliberat la nivelul părţilor genitale în timpul emoţiilor amoroase. O moleculă care stă la originea fenomenului vascular, necesar plenitudinii sexuale.

Pentru ca celebrarea acestui act sacrosanct să nu degenereze în pană cardiacă, odată cu utilizarea miraculoasei pilule, indicaţiile ei trebuie consfinţite, musai, de un aviz medical competent.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236