caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Copiii din Republica Moldova – victime ale sărăciei (II)

de (7-9-2008)

Copiii cu dizabilităţi
Numărul copiilor cu dizabilităţi, in R. Moldova, cunoaste în permanenţă un anumit proces de creştere.
Principalele dizabilităţi ale copiilor, înregistrate în 2005, au fost tulburările mintale și comportamentale, inclusiv retard mintal (21%), tulburările sistemului nervos, inclusiv paralizia cerebrală infantilă, și malformaţiile congenitale și anomaliile cromozomiale (21%), după cum rezultă din datele puse la dispozitie de Biroul Naţional de Statistică al RM, de Ministerul Sanatatii şi Protecţiei Sociale, sau de rapoartele UNICEF, PNUD etc.

Aproape jumătate din numărul total de copii cu dizabilităţi, cu vîrstă de pînă la 16 ani, au suferit unul dintre aceste trei tipuri de tulburări. În perioada anterioară, mai puţin de jumătate din numărul de copii cu dizabilităţi înregistraţi (4 540 de persoane) au beneficiat de servicii educaţionale speciale, aproape toţi aflîndu-se în instituţii rezidenţiale.

Alţi 700 de copii au obţinut instruire specializată în școli sanatoriale. Nu există date despre serviciile speciale de educaţie pentru copiii cu dizabilităţi în școlile publice locale și lipsesc informaţiile oficiale despre copiii care beneficiază de acest tip de servicii. Conform unui studiu efectuat de Asociaţia Suedeză pentru Asistenţa Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi cu privire la familiile cu copii cu dizabilităţi din Chișinău, în 2005, doar 25% din acești copii erau instruiţi de către un profesor școlar.

Astfel, părinţii care au copii cu dizabilităţi trebuie să aleagă între a trimite copilul într-o instituţie rezidenţială, unde copilul va trăi separat de familie, comunitate și de copiii fără dizabilităţi, sau îngrijirea lui acasă, fără servicii de susţinere.

Situatii extreme
Copiii cu dizabilităţi fizice din Moldova și familiile lor se confruntă cu dificultăţi extreme, atunci cînd încearcă pur și simplu să se deplaseze dintr-un spaţiu în altul. Majoritatea locaţiilor nu au rampe speciale de acces. Drumurile și trotuarele sînt adaptate insuficient și transportul public nu dispune de facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.

Aceste condiţii creează bariere pentru acces în instituţii publice, precum spitale, centre de sănătate sau școli. Chiar dacă nu este instituţionalizat și rămîne acasă, un copil cu dizabilităţi nu poate participa la viaţa comunitară. Deși familiile care îngrijesc copii cu dizabilităţi primesc indemnizaţii lunare, aceste alocaţii nu acoperă nevoile esenţiale sau costurile asistenţei medicale ori alte servicii necesare.

În 2005, jumătate dintre familiile cu cel puţin un copil cu o dizabilitate au declarat că nu au suficiente mijloace pentru satisfacerea nevoilor de bază.

Informatii insuficiente
Există puţine informaţii despre numărul de copii cu dizabilităţi care locuiesc cu familia lor și despre calitatea vieţii lor. Studiul asociaţiei suedeze a arătat, de asemenea, că numai jumătate dintre familiile chestionate au beneficiat de asistenţă din partea Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului din Chișinău și doar 20% dintre ei au obţinut asistenţă de la Direcţia de Asistenţă Socială.

Situaţia copiilor cu dizabilităţi care se află în instituţii este cunoscută mai bine, însă nici ea nu poate fi calificată ca fiind potrivită. Copiii cu dizabilităţi sînt afectaţi de instituţionalizare în același mod ca și copiii fără dizabilităţi. În instituţiile rezidenţiale sănătatea și bunăstarea lor se află sub semnul ameninţării, iar dizabilităţile le-ar putea agrava situaţia.

Instituţionalizarea copiilor cu dizabilităţi era o practică obișnuită în timpul sovietic, atunci cînd acești copiii erau priviţi ca oameni fără perspective și fără dreptul de a obţine educaţie. Nici Moldova nu a făcut o excepţie de la această tradiţie. Costul și lipsa echipamentului medical, a medicamentelor și alimentelor, insuficienţa serviciilor specializate, de asemenea, pot constitui factori ce afectează calitatea vieţii multor copii
cu dizabilităţi. Copiii cu dizabilităţi psihice sau comportamentale sînt deseori neînţeleși și, în ciuda faptului că tratamentul sofisticat și de lungă durată ar putea avea efecte pozitive, există puţini practicieni în Moldova care cunosc aceste tehnici și pot diagnostica și trata copiii cu dizabilităţi. Iar lipsa de încredere a părinţilor în valoarea și succesul intervenţiilor ar putea crea bariere în faţa copiilor cu dizabilităţi de a beneficia de un tratament adecvat.

Mosteniri nefaste pentru Moldova
Moștenirea sovietică, eforturile modeste ale statului de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi și discriminarea socială au condus la o nereușită a incluziunii sociale și la lipsa promovării intereselor copiilor și persoanelor cu dizabilităţi din Moldova. Separarea de societate aprofundează diferenţele dintre copiii cu dizabilităţi și cei fără dizabilităţi și perpetuează percepţia potrivit căreia acești copii ar trebui educaţi și crescuţi separat. Respingerea și stigmatizarea afectează nu numai persoanele cu dizabilităţi, dar și membrii familiilor lor, care se simt rușinaţi de modul în care sînt trataţi copiii lor și sînt frustraţi de lipsa serviciilor care i-ar ajuta săși îngrijească copiii acasă.

Obstacolele, separarea și discriminarea cu care se confruntă copiii cu dizabilităţi reprezintă încălcări ale Constituţiei Republicii Moldova și ale legislaţiei naţionale. Serviciile sociale și programele de protecţie ar trebui să susţină nevoile unice ale acestei categorii de copii și să elimine inegalităţile.

Victor are nevoie de o lume normala
Ne-a impresionat cazul unui baiat de 14 ani din unul din satele Moldovei. Insa asemenea lui sunt atatia altii…

Victor Musteaţă are 14 ani și locuiește în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca. Medicii l-au diagnosticat cu amiotrofie spinală, o atrofiere cauzată de o boală cu originea în sistemul nervos, care determină slăbirea progresivă a musculaturii. Cu picioarele imobilizate în cărucior,

Victor are mîini puternice, pentru că face exerciţii în fiecare zi, ridicînd greutăţi. La Sadaclia, la fel ca în majoritatea satelor din Moldova, nu există un centru pentru persoane cu nevoi speciale. Victor a ajuns totuși la unul dintre puţinele centre de acest fel din ţară, la Vadul lui Vodă, la Centrul pentru Viaţă Independentă, creat de Asociaţia „Motivaţie”.

„La centrul nostru, copiii cu nevoi speciale învaţă să manevreze correct și eficient căruciorul, fac ordine în propriile odăi, gătesc, cîntă karaoke, dansează, comunică. Astfel le crește nivelul de autoapreciere”, afirmă Ludmila Iachim, coordonator peer group la centru. „Aici ei înţeleg că pot avea o viaţă mai activă, că pot face mai mult, că pot merge mai departe. Noi, care lucrăm la centru, ne străduim să fim un exemplu pentru ei: învăţăm la universitate, conducem automobilul, lucrăm în interes social – și facem toate acestea fiind în cărucior”.

Mama lui Victor spune că de la Vadul lui Vodă băiatul ei a devenit mai optimist. „A văzut că există și alţi copii ca el. Și-a făcut prieteni noi. Cu Tudor Onofrei, instructorul de recuperare activă, comunică și acum la telefon. S-a bucurat că a stat acolo fără mine”, zîmbește mama lui Victor, Liuba Musteaţă, care recunoaște că odată cu Victor s-a schimbat în bine și ea: are mai multă încredere în forţele fiului. Ea chiar s-a întors de cîteva luni la munca ei de educatoare la grădiniţă, după ce nu a lucrat mulţi ani din cauză că Victor avea nevoie de ea acasă. „După ce vin la noi la centru, părinţii se schimbă mai mult decît copiii.

Îi lasă să se dezvolte De fapt, dezvoltarea unui copil cu nevoi speciale depinde foarte mult de părinţi. Părinţii au nevoie să înţeleagă că acești copii trebuie să înveţe, să devină mai independenţi, pentru că părinţii nu sînt veșnici”, adaugă Ludmila Iachim.

Vreau sa fiu programist

“Întotdeauna am crezut că sînt un copil invalid. Insa la centru am aflat că sînt o persoană cu nevoi speciale”, spune Victor. Încă de cînd era copil, Victor a înţeles că oamenii sînt judecaţi după aparenţe, nu după cine sînt ei. Lui Victor îi place computerul și este expertul familiei în Internet. Acolo ca să mereu informaţii care îl vor ajuta să înţeleagă ce se întîmplă cu el și ce va face în viitor. „Vreau să fiu programist”, mărturisește Victor și aici găsește înţelegerea părinţilor.

De unde vin prejudecăţile?
„De la faptul că oamenii văd prea rar persoanele cu nevoi speciale. Dacă oamenii cu dizabilităţi ar fi prezenţi mai mult în viaţa de zi cu zi, cei din jur s-ar obișnui cu ei, ar învăţa să comunice cu ei – de la egal la egal și cu tot respectul”.
Cum arată lumea normală pe care și-o dorește Victor și alţi oameni cu nevoi speciale? Școli în care copiii cu dizabilităţi pot să se deplaseze ușor dintr-o sală în alta. Case de locuit și instituţii publice cu ascensoare în care să poată intra cărucioarele. Scări cu rampe de acces. Transport public adaptat. Străzi și trotuare fără gropi, fără praguri și fără borduri. Și – pretutindeni – oameni care văd înainte persoana din cărucior și apoi căruciorul.

În ediţia următoare a publicaţiei ACUM vom vorbi despre copiii veniţi în conflict cu legea sau aflaţi în instituţii de detenţie.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.228.24.192