caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Georgia și Rusia – în căutarea logicii – sau Cine ești dumneata, domnule Putin

de (7-9-2008)
Putin devine stăpânul absolut al RusieiPutin devine stăpânul absolut al Rusiei

Comportamentul Rusiei în raport cu Georgia a stârnit un val de declaraţii şi comentarii. Totodată, este evident că acţiunile Rusiei au surprins comunitatea internaţională, ceea ce vorbeşte despre faptul că logica şi motivaţia Rusiei continuă să fie neînţelese. Deoarece, este cert că recunoasterea independenţei a regimurilor de marionete ruseşti din Ţhinvali şi Suhumi nu a constituit scopul final al operaţiunii militare ruseşti. Rusia oricum de facto a anexat aceste teritorii în urma evenimentelor de la începutul anilor ’90. Prin urmare, se poate de presupus că Rusia realizează un scenariu, care are o logică internă şi care trebuie să aibă o continuare şi după decretele scandaloase ale lui Dmitrii Medvedev de recunoaștere a independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei.

Personal, îmi vine deosebit de dificil să caut această logică. Deoarece, n-am fost nici membru PCUS, şi nici colaborator al „KGB” . N-am fost preşedinte de ţară, măcar al Republicii Moldova. Şi n-am avut posibilitatea să mă uit în ochii lui Putin, aşa cum a făcut-o pe timpuri George W Bush. Prin urmare, ceea ce am să scriu trebuie perceput drept un exerciţiu pur intelectual, fără a mă împovăra cu resposabilităţi excesive.

Voi începe cu constatarea banală a faptului, că liderul real al Rusiei continuă să fie Vladimir Putin. Prin urmare, în căutarea logicii în comportamentul Rusiei trebuie să revenim la întrebarea: „Who are you, Mr. Putin?”. Faptul că Occidentul este surprins de comportamentul Rusiei putiniste confirmă constatarea că occidentalii, trăind în altă lume, în altă civilizaţie cu alt sistem de valori sunt incapabili să perceapă un răspuns obiectiv la această întrebare. Acum, după ce pacientul iluziilor se pare că a decedat, poate conculzia unui medic legist va fi mai convingătoare?

Școala KGB

Să începem cu faptul, că Vladimir Putin este un produs finit al „KGB”, fiind educat în spiritul de ură faţă de occident, a dispreţului faţă de aberaţiile gen „drepturile omului”, „democraţie” etc. Cine l-a uitat pe bătrânul Marx care afirma că „existenţa determină conştiinţa” şi nu-şi dă seama pe cât de puternic este impactul mediului asupra procesului de formare a individului, n-au decât să se uite la contrastul dintre cele două Coree. El a fost instruit cum să racoleze şi să transforme în agent orice persoană, fiind ferm convins că totul depinde de cantitatea banilor oferiţi sau de cinismul şantajului. Tot „KGB-ul” l-a învăţat, că exterminarea fizică a oponenţilor regimului este un instrument eficient şi de rutină. El se simţea o piesă importantă a „frontului invizibil” în lupta dintre Patria sa – URSS, şi restul lumii. Prin urmare, Putin a fost sincer, când a declarat că „destrămarea URSS a constituit catastrofa geopolitică cea mai gravă a secolului XX”. Şi a procedat logic, când a reîntrodus Imnul URSS, cu mici adaptări decorative.

Este naiv şi greşit să consideram că în Rusia lui Boris Elţin a existat democraţia. Democraţia este un mecanism complex, a căruia ajustare durează şi care are la temelie masa critică de cetăţeni conştienţi, responsabili şi educaţi. Or, pe timpurile lui Boris Elţin, mai degrabă existau unele nişe pentru nişte libertăţi, pe fundalul haosului, banditismului şi a atmosferei de furt nesăbuit.

Astăzi puţini sunt aceia care ţin minte prima reacţie, ironică şi chiar dispreţuitoare, a mai multora la desemnarea lui Putin de către Boris Elţin în calitate de succesor. Or, Vladimir Putin a demonstrat că face parte din cei care au răbdare. Pas cu pas a fost realizată subordonată mass media. Proprietarii canalelor TV care îndrăzneau să-l critice pe Putin s-au dovedit a fi cei mai corupţi şi implicaţi în afaceri dubioase şi au preferat să se refugieze prin străinătăţi. Societatea şi jurnaliştii au înţeles perfect mesajul şi mass media din Rusia au devenit un instrument docil de propagandă al regimului, şi de spălare a creierilor. Doar prin Internet câţiva jurnalişti mai îndrăznesc să-l critice pe Putin. Societatea rusească s-a dovedit a fi incapabilă să dea naştere forţelor politice reale, a căror concurenţă ar fi constituit un remediu împotriva dictaturii. Şi acum în Rusia spectrul politic se reduce la partidul puterii („Edinaia Rossia” şi clona lui – „Spravedlivaia Rossia”) şi doi clovni de pe lângă tronul Ţarului, unul dintre care se prezintă „comunist”, iar celălalt – „liberal” şi „democrat”.

Contrastul dintre destinele lui Mihail Hodorkovskii şi Roman Abramovici a fost înţeles imediat de oligarhii ruşi. Miliardele de dolari în Rusia n-au nici o valoare, dacă nu eşti acceptat de regim. A început invazia masivă a ofiţerilor din serviciile secrete în funcţiile-cheie de stat şi în fruntea companiilor strategice.

Fără scrupule

Nu am de gând să-l acuz pe Putin şi pe cei care au venit cu el la putere, de organizarea exploziilor, în septembrie 1999, în Moscova. Totuşi, nu e cazul să uităm „gluma” lui Putin, când, la 20 decembrie 1999, luând cuvântul în faţa foştilor colegi cu prilejul aniversării creării primului serviciu secret bolşevic, el a declarat: ”Dragi tovarăşi! Vreau să raportez, că grupul de colaboratori ai „FSB” , trimişi în deplasare pentru activitatea sub acoperire în guvern, la prima etapă se isprăveşte cu problemele sale”. Pentru ca deja la 31 decembrie 1999, să vină momentul realizării „etapei a doua”, el fiind desemnat de Boris Elţin în calitate de succesor.

Atacurile teroriste asupra SUA la 11 septembrie 2001 au dat peste cap mai multe lucruri. Or, este evident, că diferite state şi diferiţi lideri au investit sens cu totul diferit în noţiunea de „luptă cu terorismul”. Poziţionarea alături de SUA după 11 septembrie 2001 i-a oferit lui Putin un carte blanche în atingerea propriilor scopuri, când „lupta cu terorismul” a constituit un paravan pentru lichidarea oricăror vlăstare de democraţie în interiorul Rusiei. Pe fundalul tragediei de la Beslan a fost lichidat sistemul de alegere a gubernatorilor. Forţa şi numai forţa brutală, aplicată cu cruzime şi cinism, zeci de mii de jertfe din rândurile populaţiei civile, provocarea spiritelor xenofobe în societate – iată preţul „luptei cu terorismul” în Cecenia. Agenţii ruşi au comis un act de terorism statal, atunci când, la 13 februarie 2004, l-au lichidat în capitala Quatarului, Doha, pe Zelimhan Iandarbîiev, fostul preşedinte al Ceceniei. Or, când ucigașii ruşi au fost arestaţi în Qatar, regimul lui Putin imediat, fără ezitări şi scrupule, i-a luat ostatici pe doi cetăţeni ai acestei ţări care au avut nenorocul să aterizeze la acel moment la Moscova, în drum din Belarus spre Siria.

Putin nu este sentimental. Cine ţine minte, cum Putin a reacţionat, la 22 august 2000, la întrebarea jurnalistului Larry King despre soarta submarinei „Kursk”? Putin nici n-a găsit de cuviinţă să mimeze compasiunea faţă de membrii echipajului şi familiile lor. „S-a înecat” – a constatat sec comandantul seprem al Rusiei, şocându-i pe telespectatorii canalului CNN. Putin nici n-a încercat să recurgă la soluţii mai sofisticate în situaţiile cu ostaticii de la teatrul „NORD-EST”(2002) şi Beslan(2004). Vieţile a sute de ostatici, inclusiv a sutelor de copii de la Beslan au fost aduse pe altarul „luptei cu terorismul”. Şi degeaba „Mamele Beslanului” caută adevărul, caută răspunsul la întrebarea de ce moartea unui terorist a fost plătită cu vieţile a zece copii nevinovaţi? Forţa şi numai forţa brutală, îmbinată cu dispreţul faţă de „materialul uman”.

Nu ştiu cine a comandat moartea lui Alexandr Litvinenko, tot aşa cum nu cred că el prezenta vreun pericol pentru regimul lui Putin. Or, eu nu pot uita opinia lui Boris Jukov, savantul rus, tăiată de cenzori de pe banda de înregistrare a emisiunii TV, care, în cadrul imprimării ei, a declarat: „Britanicii au realizat un act de eroism ştiinţific, când totuşi au depistat Poloniul”. Savantul rus, specialist în domeniu, era de părere că numai statul controlează orice cantitate de Poloniu 210, şi că cei care au pus la cale otrăvirea lui Litivinenko cu acest izotop erau ferm convinşi că nimeni nu va descoperi cauza reală a morţii lui. Ceea ce însemna, că chinurile groaznice şi mortea inexplicabilă a lui Litvinenko urmau să demonstreze tuturor, că orice trasnfug din serviciile secrete şi oponent al regimului, fie şi cu paşaport britanic, poate fi lichidat de o armă necunoscută. Rusia a refuzat să coopereze cu Marea Britanie în anchetarea morţii lui Litvinenko. Iar principalul suspectat de britanici, Andrei Lugovoi, este ales în Duma de Stat al Rusiei, pe listele „Liberal Democraților” lui Jirinovskii.

Nu ştiu nici cine a comandat uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia, cunoscută, în primul rând, prin articolele sale, în care erau demascate atrocităţile, comise de armata şi serviciile secrete ruseşti în Cecenia. Şi nu sunt sigur, că justiţia rusească, care este preocupată de colectarea probelor despre „genocidul” în Osetia de Sud, şi nu s-a autosesizat în urma publicaţiilor scrise de Politkovskaia despre crimele comise în Cecenia, o să-i găsească pe acei, care au comandat lichidarea ei.

Putere absolută

De ce evenimentele din Georgia au început în august 2008? Răspunsul e simplu – în prima jumătate a anului 2008 Putin a încheiat procesul de realizare a proiectului politic major intern, care prevede perpetuarea lui, necontralată de nimeni, la putere. Pentru aceasta au fost sterilizate elementele cheie ale democraţiei în Rusia, cum ar fi parlamentarismul, sistemul de partide, alegerile, federalismul, libertatea mass media, separarea competenţelor şi independenţa justiţiei etc. Maşinăria propagandistică a statului asigură sterilizarea oricărei gândiri critice în societate. Congresele partidului „Edinaia Rossia” par a fi inspirate din cele din Coreea de Nord. Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei au devenit nişte maşine docile de vot. În societate nu există nimic din ceea ce ar putea fi calificat drept „opoziţie” faţă de regimul lui Putin. Peste 70% din alegătorii ruşi au votat docil la „alegerile” prezidenţiale pentru persoana la care a arătat cu degetul Putin. Drept rezultat, Putin a scăpat de dureri de cap, legate de jocul de a democraţia – limite constituţionale de aflare în funcţia de Preşedinte, de necesitatea de a mima „alegeri”, cu „dări de seamă” în faţa poporului şi jocul de a promisiuni electorale. El este un simplu prim-ministru al Rusiei, şi poate să deţină acest post cât va găsi de cuviinţă. Şi n-a inventat nimic nou, în acest sens. Nici Stalin nu era avid după funcţii zgomotoase.

Şi mai este un considerent important. Pe durata celor două mandate de Preşedinte, Vladmir Putin a cunoscut îndeaproape pe liderii politici occidentali. Şi şi-a dat seama, că şi ei pot fi racolaţi (cu banii „Gazpromului”). Şi-a dat seama, că în interiorul UE el poate, fără a întâmpina mare rezistenţă, să promoveze cu succes politica „devide et impera”.

Nou război rece?

Pe durata celor două mandate de preşedinte al Rusiei, Putin în repetate rânduri s-a simţit jignit de comportamentul SUA. Nu cred că el i-a crezut pe americani, când acei vorbeau despre „lupta cu terorismul” şi necesitatea promovării „valorilor democratice” în calitate de factor de stabilizare în lume. Chiar dacă George W Bush credea sincer în ceea ce spunea, Putin cu certitudine percepea aceste declaraţii drept un joc cinic, o „operaţie sub acoperire” ce urmărea scopul instaurării dominaţiei americane pe glob. Putin vedea că opinia Rusiei este sfidată, şi vedea cum argumentul forţei a fost aplicat în Jugoslavia şi Irak. Putin se simţea ca într-o cetate asediată, atunci când se vorbea despre necesitatea creării căilor de alternativă de transportare a hidrocarburilor din bazinul Mării Caspice spre Europa, când americanii încercau să insufle ceva viaţă în GUAM, când Balticii şi foştii aliaţi ai URSS din Tratatul de la Varşovia au intrat în NATO.

Revoluţiile „color” din Georgia şi Ucraina au fost percepute la Kremlin drept nişte lovituri de stat, regizorul şi sponsorul principal al cărora erau serviciile secrete ale „unchiului Sam”, care doreau pe acestă cale să înconjoare Rusia lui Putin cu regimuri duşmănoase. N-a putut să creadă Putin, ferm convins că poate manipula la infinit „propriul” popor, că forţa motrice a acestor procese au fost popoarele Georgiei şi Ucrainei.

Arcul de nemulţiumire a lui Putin se comprima tot mai mult. Dar încă nu era momentul trecerii la ofensivă. Maiestrul în sport la sambo (1973) şi judo (1976) ştie cum să-şi calculeze forţele şi ştie cum şă-l prindă pe picior greşit pe duşman! Oricum, a răsunat cuvântarea din 11 februarie 2007 de la Munchen, Decretul de suspendare a participării Rusiei la Tratatul FACE din 14 iulie 2007. Putin a protestat vehement în legătură cu intenţia SUA, şi a unor ţări din UE, de a recunoaste independenţa Kosovo. Şi iarăşi a fost neglijat.

Regimul lui Putin a început jocul cu Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Iranului. S-a aprins dragostea, de pe poziţii anti-americane, dintre Putin şi Hugo Ceavez. Între timp, şi George W. Bush, partenerul lui Putin din coaliţia anti-teroristă, s-a înpotmolit în mai multe probleme şi părţi ale lumii. S-a dovedit că spânzurarea dictatorului Saddam Hussein nu a adus la democratizarea şi stabilizarea automată a Irakului. NATO, unde SUA este „prima vioară”, a intrat în Afganistan, dar deja nu ştie cum să iasă de acolo. În plus, s-a dovedit că NATO are nevoie stringentă de spaţiul aerian al Rusiei pentru a asigura prezenţa trupelor sale în Afganistan. Între timp, în SUA vin alegerile prezidenţiale şi George W. Bush, spre deosebire de Putin, care a consumat şi el două mandate de preşedinţie, este trecut la categoria de „lame duck” („raţă schioapă”).

Cert este că Georgia demult a fost aleasă în calitate de ţintă de Vladimir Putin, şi că scenariul spectacolului de „impunere a păcii” a fost pregătit din timp. În Georgia Rusia lui Putin a trecut la ofensivă directă împotriva Occidentului, şi SUA, în primul rând. A venit momentul, când scenariul gândit de Putin, de reafirmare a Rusiei în calitate de supraputere, a început să fie aplicat demonstrativ, prin forţă şi sânge, în afara Rusiei, pe teritoriul altor ţări.

Acţiunile SUA, după 11 septembrie 2001, mai lasă loc pentru iluzii în ceea ce priveşte motivaţia lor. Cel puţin, în ianuarie 2006, când au fost anunţate rezultatele alegerilor în Autonomia Palestină, Gerge W. Bush arăta absolut pierdut şi derutat, când i s-a comunicat că, în urma „alegerilor democratice”, în care el a crezut atât de mult, la putere a venit organizaţia „Hamas”, considerată de americani drept una teroristă. Pe când jonglarea cu pseudo-argumente juridice, vociferată de un oarecare Dmitrii Medvedev după invazia Rusiei în Georgia, constituie o mostră de cinism „KGB-ist”, ce nu lasă loc pentru iluzii.

Atacând Georgia, conform scenariului preluat de la 1 septembrie 1939, Putin a demonstrat, că de acum înainte El va decide unde sunt interesele Rusiei! În Ucraina, care laolaltă cu Georgia şi-a anunţat intenţia de a deveni membru NATO, sau în Kazahstan, unde este petrol şi gaz, necesar pentru UE. Însă, unde se prefigurează nişte momente vagi în ceea ce priveşte succesiunea la putere. Rusia nu va pleca din Georgia şi va aştepta calm până când Occidentul „democratic” se va convinge că nu-i poate face nimic. Pentru ca după aceasta să formuleze noile reguli de joc. „Agenţii sub acoperire” au purces la realizarea etapei a treia a scenariului!

Rusia nu se teme de nimic – gazul şi petrolul rusesc oricum vor fi cumpăraţi de Occident şi banii vor continua să curgă gârlă. Vorbele despre „Black Sea sinergy”, despre crearea căilor de alternativă de tranzit a hidrocarburilor din bazinul Mării Caspice se vor termina de la sine. SUA, la moment, sunt slabi, iar UE, cu economia în stagnare şi scindată din interior de acelaşi Putin, nicicând nu se va încăiera cu Rusia de dragul Georgiei. Putin deja a declarat că Rusia nu va rămâne în izolare. Iar în ceea ce priveşte jocurile Olimpice, programate pentru 2014 în Soci, să nu uităm că cele din 1936 s-au desfăşurat în Germania. Cancelarul căreia de pe atunci, un oarecare Hitler, tot nu era prea obsedat de idei democratice, pe când echipa olimpică a Germaniei a fost grijuliu curăţită de evrei şi romi. Nimic nu e nou sub Lună!

Urmărind canalele TV din Rusia eşti nevoit să constaţi că psihoza colectivă şi unanimitatea falsă a regimurilor politice autoritare au devenit o realitate pentru Rusia. Statul controlează totul, iar statul este controlat de „agenţii sub acoperire” în frunte cu Putin. Rusia încă pentru mult timp va dispune de petrol şi gaz. Rusia va fi puternică, agresivă şi cinică, şi va trata cu dispreţ occidentul „democratic”. Ce ne facem?

29 august 2008

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
The Georgias to Come

FrontPageMagazine.com | 9/5/2008 Those who thought that wayward Georgia marks the end rather than the beginning of Russia’s appetite for...

Închide
3.235.182.206