caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Lev Şestov despre sursele originalităţii

de (31-8-2008)

Un sfat practic. – Oamenii cultivaţi, care citesc mult, trebuie să aibă permanent în vedere faptul că literatura e una, şi viaţa – alta. Acest lucru nu înseamnă totuşi câtuşi de puţin că scriitorii mint întotdeauna. Am, în mod efectiv, curajul să afirm că există scriitori care mint foarte rar şi cu neplăcere. Numai că trebuie să fii în stare să citeşti, şi acest lucru nu se învaţă deloc uşor: din o sută de oameni ştiutori de carte nu cred ca nouăzeci şi nouă să şi înţeleagă ceea ce citesc. Este plăcut să crezi, de exemplu, că scriitorul, care în cartea sa ştie să cânte cu însufleţire suferinţele, este totdeauna gata să ia în braţe pe oricine ar veni la el, aflat la mare ananghie.

Acest lucru se citeşte în lucrările sale. Mai apoi însă, când se conving că în viaţă cântăreţul suferinţelor fuge de-i sfârâie călcâiele de martirii acestui pământ, oamenii se miră foarte tare, ba chiar se indignează, şi
încep să vorbească despre o contradicţie între vorbe şi fapte. Iar de fapt, tot secretul constă în aceea că celui care cântă îi sunt de ajuns, chiar mai mult decât de ajuns, propriile sale suferinţe şi, cum nu poate scăpa
de ele, le cântă. L’ucello canta nella gabbia non di gioia, ma di rabbia (În colivie, pasărea cântă nu de bucurie, ci de supărare) – spune un proverb italian. Să iubeşti pe suferinzi, în special pe suferinzii fără nicio speranţă, este de-a dreptul imposibil, şi cel care afirmă contrariul minte cu bună ştiinţă.

În tinereţe omul scrie pentru că are impresia că a găsit un nou şi deosebit de important adevăr, pe care e necesar să-l anunţe cât mai curând posibil bietului om neştiutor. După aceea el devine mai experimentat şi mai modest, şi începe să se îndoiască de adevărurile sale: atunci el scrie pentru a se verifica. Mai trec câţiva ani: el ştie acum că a greşit de la un capăt la altul şi că nici măcar nu mai are pentru ce să se verifice. Dar de scris continuă totuşi să scrie, căci nu mai e în stare de nimic altceva, iar să treacă drept nefolositor, drept om „de prisos”, îl înspăimântă.

Scriitorului care nu e în stare să mintă inspirat – căci să minţi trebuie numai inspirat, iar această artă nu le e nici pe departe hărăzită tuturor – îi place să facă bravadă de sinceritatea şi cinstea lui. Altceva nici nu-i rămâne de făcut.

Sursa originalităţii: omul care a pierdut speranţa de a smulge din sine un oarecare defect sau măcar de a-l ascunde faţă de sine şi de ceilalţi, încearcă să-şi descopere în acest defect merite. Dacă reuşeşte să-i convingă de acest lucru pe cei care îl înconjoară, el atinge un dublu ţel: se eliberează de remuşcări şi devine original.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.189.171