Vorbind despre culturile arheologice, am intrat, deja, pe tarimul neoliticului, pe care l-am definit pe scurt: cresterea animalelor, cultura plantelor si, apoi, ceramica. Trebuie subliniat ca avem de-a face c-o schimbare de mentalitate. O revolutie in ceea ce priveste existenta grupului, modul de viata, gindirea, etc.
Acum se creaza premisele ptr. sedentarizarea populatiei. Grupurile nu mai migreaza dupa vinat ci isi exploateaza animalele de pe linga casa. Pentru ca de acum, omul incepe sa-si construiasca adaposturi tot mai trainice, in care locuieste (impreuna cu familia) toata viata. Isi face provizii de cereale, pentru a infrunta sezoanele reci. Atit pentru el, cit si pentru animale (care sunt adapostite, noaptea, de multe ori, in aceeasi casa.)
Omul se ocupa, de acum, de tot felul de mestesuguri:obtinerea ceramicii, prelucrarea pepitelor de aur sau cupru (prin martelare, initial), tors, tesut, impletit, dulgherie, etc. Face plase de pescuit (monoxila e inventie mezolitica; la fel si arcul cu sageata -si producerea lor-, perforarea topoarelor de piatra pentru prinderea cozii, dresarea ciinelui de vinatoare, domesticirea porcului si a oii, in zonele in care existau). Ajunge sa cunoasca aproape toate mestesugurile de azi, cu exceptia metalurgiei/siderugiei si a celor ce deriva din ele.
Grupurile umane nu mai migreaza, dar se cunoaste fenomenul „roirii”. (Raspindirea comunitatilor neolitice, raspindirea grupurilor hallstattiene, colonizarile feniciene si grecesti.)
Despre ce e vorba: un grup uman, datorita abundentei de hrana si a lipsei de inamici (razboi) se mareste numeric rapid. In aceste conditii. locurile de cultura plantelor/pasune devin insuficiente. In toate societatile primitive, se observa o grija pentru a se pastra elementele economice de baza pentru orice familie. Aceste elemente ii asigura supravietuirea si egalitatea sociala cu ceilalti. Calitatea de membru cu drepturi depline al adunarii tribului. Membru ce este capabil sa se intretina singur si sa se inarmeze singur, pentru a participa la razboi, in caz de nevoie. Un fel de „republica a egalilor”.
Atunci cind numarul de familii devine prea mare, grupul se rupe. Cei fara proprietati migreaza (aproape sau mai departe) pentru a infiinta noi asezari. Acesta e motorul „roirii”.( La noi s-a pastrat pina tirziu, in evul mediu. Ba si in sec. XIX-XX, organizat de stat (Baragan, Dobrogea).) Cind nu mai au spatiu pentru unde sa migreze, comunitatile umane se modifica. Se structureaza proprietatile private, apare scalvia (initial „patriarhala”), se limiteaza numarul de nasteri (in Fenicia era incurajata prostitutia femeilor si homosexualitatea; se pare ca prostituatele aveau mai putine sarcini, natural, decit restul femeilor). In mod firesc, noile asezari sunt organizate la fel ca asezarile „matca”. In felul acesta un grup puternic, situat intr-o zona fertila, isi raspindeste „cultura” in toate imprejurimile, uneori si la mare distanta.
Diviziunea muncii
Notiunea de cultura arheologica ar trebui sa cuprinda si notiunea de rudenie intre membrii purtatori. Cel putin in fazele initiale.
Practic, acum apare „taranimea”, dependenta de roadele pamintului pe care-l lucreaza si pe care nu-l poate parasi. Sedentarizarea este si efectul „profesionalizarii” oamenilor. Vechii vinatori, care-si invatau copiii sa fie tot vinatori, incep sa deprinda tot felul de „taine” mestesugaresti, pe care le lasa mostenire copiilor lor. Acestia, nu stiu sa faca altceva. Ei sunt obligati, toata viata, sa practice singura meserie pe care o cunosc.
Impartirea societatii in caste nu e doar un moft, dorinta elitelor, ci si rezultatul unui anumit tip de dezvoltare sociala si a lipsei unei infrastructuri sociale orientate spre educarea tinerei generatii. (Atentie la tendintele contemporane de a reduce rolul invatamintului public.) Parintii isi dominau copiii mai mult decit se percepe azi, caci ei le transmiteau cunostintele necesare supravietuirii. Ei erau si profesori.
Ca observatie strict personala: atit in numeroasele periegheze din judetele Calarasi si Giurgiu, cit si din hartile cu asezari neolitice publicate (Petrica… Pandrea, de la muzeul din Braila, are publicata o astfel de harta a tuturor asezarilor neolitice din judet), am tras concluzia (confirmata si de lucrarile scrise ale inaintasilor) ca asezarile neolitice se intemeiaza pe vaile riurilor sau malurile lacurilor. Acest lucru (coroborat cu faptul ca multe asezari neolitice sunt chiar in zona inundabila a riurilor) m-a facut sa cred ca sistemul (initial) de cultivare a plantelor la noi, a fost cel „egiptean”. Adica semanarea in lunca inundabila, imediat dupa retragerea apelor… Nu am nici o dovada in acest sens, in afara amplasarii asezarilor dupa cum am relatat.
De asemenea, arartrul (impropriu folosirea termenului plug pentru asemena timpuri si tehnologii) apare doar in fazele tirzii ale neoliticului. Practicarea gradinaritului (cu cerale) doar cu ajutorul plantatorului si a sapaligii din corn, nu cred ca era eficient. Nici macar pentru timpurile alea. Fara indoiala, prezentul paragraf este doar o ipoteza a subsemnatului. Ramine de vaut in ce masura colegii vor adopta acest punct de vedere. Si din tara, si din afara. (De fapt fostii colegi, din pacate. Daca ne referim doar la Romania, nu putem zice: „din fericire”?)
Migrația
Migratiile vor apatine celui de-al doilea grup uman, care se specializeaza in cresterea animalelor. Nu pe linga case, ci in turme mari. Grupurile umane cu aceasta „specializare” se misca in permanenta pentru a gasi noi pasuni si se vor impinge unii pe altii (razboaie), navalind (uneori) in zonele agricole ocupate de sedentari. Ei au alte principii de organizare supravegehere si aparare, caci turmele au alte necesitati decit munca cimpului. In primul rind, e vorba de numarul mare de animale necesar unei femilii, pentru subzistenta. In al doiela rind, de obligativitatea apararii unui numar atit de mare de animale. Hotii puteau distruge (prin infomatare) multe familii.
Din acest motiv, pastorii se vor aduna mereu in grupuri de citeva familii, pentru ajutor reciproc. Ei vor lupta pentru a impune o putere centrala , care sa vegheze la respectarea legilor in arealul lor (impotriva briganzilor, altor etnii de pastori), dar sa nu fie suficient de puternica pentru a vexa membrii obisnuiti ai tribului sau elita razboinica, ce incepe sa acumuleze mari turme. Aceste turme sunt sunt ingrijite si aparate de „familiali”, „clientela” de oameni liberi, saraci, fara animale sau cu animale putine, ce nu se pot desprinde de gospodaria stapinului.
Nu in ultimul rind, razboinicii vor participa, si ei, la vinatoare si furtul animalelor vecinilor. Astfel, femeia care detine un rol primordial in societatea taranilor sedentari, devine un element secundar in societatea razboinica a crescatorilor de animale. Aceasta situatie de continua hartuire, de razboi nedeclarat, nu va disparea din lumea stepelor decit in momentele in care autoritatea centrala este foarte puternica si se impune pe intreaga suprafata dominata de pasuni. Este o pace binecuvintata, benefica atiti pastorilor, cit si tarilor ocupate de acestia, care incurajeaza comertul la mare distanta.
Dar, mai avem pina la migratii.
Culturi
Deocamdata, in epoca neolitica de pe teritoriul Romaniei, apar culturile Boian, Precucuteni si Vadastra. Aceste culturi apar in jurul anuli 4000 i.e.n., sau un secol doua dupa. Cronologia absoluta nu este prea exacta. In ciuda analizelor C14, fazele acestor culturi dureaza prea mult. Apar frecvent incurcaturi in lucrarile de specialitate. Ce sa mai vorbim de popularizare sau cei ce isi fac o meserie din „interpretarea” acestor erori. Pentru orientare, trebuie folosita doar succesiunea de culturi, cu fazele lor. Trebuie precizat foarte clar, toate aceste culturi, sunt autohtone. Ele rezulta din evolutia indelungata (sute de ani) pe acelasi areal a culturilor neolitice sosite. Dupa prima faza (ocuparea prin „roire” a intregului spatiu al Romaniei si al vecinilor) culturile neolitice se transforma , avansind in faza finala a neoliticului.
Cultura Vadastra ocupa Oltenia, sud-vestul Munteniei si nord-vestul Bulgariei. Cultura Boian ocupa initial Muntenia, apoi se extinde in Transilvania, Dobrogea si sudul Dunarii, pina la poalele Starei Planina.
In faza finala Boian si in prima faza Gumelnita, s-au descoperit „importuri” Precucuteni III, ceea ce asigura corespondente cronologice clare.
Precucuteni se intinde in Moldova, partial in Transilvania si la est de Nistru, ocupind acelasi areal cu cultura Cucuteni.
Eneoliticul, sau epoca aramei (desi arama si aur prelucrat avem inca din cultura Vinca), cuprinde culturile Petresti, Salcuta, Gumelnita, Cucuteni si Romanesti. Acum, gratie cuptoarelor cu reverberatie, arama poate fi prelucrata prin topire.
Cultura Petresti ocupa centrul Ardealului. Pe valea Muresului are citeva puncte de patrundere in Banat. Nu se cunoaste clar originea culturii. Unii o lega de Starcevo-Cris. Distanta cronologica mare dintre ele (peste un mileniu) nu ajuta o astfel de ipoteza. Altii o considera sosita din Balcani, ca „roire” a culturii Dimini (Grecia). Un al treilea grup consdiera ca, dimpotriva, cultura Dimini este o „roire” a culturii Petresti. Nu putem decit sa retinem frapanta asemanare cu cultura Dimini. Altii, considera ca ar fi putut participa la formarea culturii Cucuteni, alaturi de Precucuteni si Gumelnita.
Cultura Gumelnita apare din fondul Boian, marindu-si arealul. (se pare ca ajunge pina la Egeea; vezi tell-ul de la Dikili Tash). Din pacate, pina acum nu avem o lucrare monografica dedicata acestei culturi.
Cultura Cucuteni ajunge in est pina la Nipru (Tripolie). De unde si formula „cultura Cucuteni-Tripolie”. Datarea aproximativa ar fi 3600 – 2800 i.e.n.
Cultura Romanesti ocupa Banatul, Crisana si nordul Transilvaniei, dar si zone din actuala Ungarie si Slovacie. In afara Romaniei i se spune Tiszapolgar.
In acelasi areal se naste cultura Gornesti, cunoscuta in exteriorul Romaniei sub numele Bodrogkeresztur.
Incepind de acum, elementele nord pontice incep sa se faca simtite. Dar, asta e o alta poveste.