caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Interviu cu DION – O incursiune in lumea celor care gandesc, simt si traiesc rock

de (24-8-2008)

L.T.: Lumea de aici te cunoaste in special din paginile ziarului “Cotidianul” unde ai scris cronici plastice, dar mai ales pentru ilustratiile de la pagina de comentarii. Lumea de peste ocean, din paginile ziarului “The New York Times”, “Newsday”, “Village Voice”… Absolvent de filosofie, jurnalism, artist plastic… Stiu insa ca o vreme ai scos o revista: Art&Roll, “revista celor care gandesc, simt si traiesc rock”. Deci si cronicar muzical?

DION: Da.…Asta era subtitlul revistei, ca un mesaj clar celor carora se adresa. Au aparut 27 de numere in 3 ani, in perioada 2000-2003.

L.T. Cu ce echipa o realizai?

DION: Nu as vrea sa omit pe cineva. Au scris mai multi, dar regulat, ca seniori editori:
Ioan Big, Radu Lupascu, Alin Ludu Dumbrava, Andrei Cretulescu,Virgil Mihaiu, Oltea Serban Parau, Florin Silviu Ursulescu, Radu Cosasu, Vladimir Bulat, Dan Perjovski, Andrei Oisteanu, Leo Serban, Nicolae Cocarlea, Hefe, Silviu Munteanu, Marcian Petrescu, Denis Dinulescu, Adrian Mihalache, Nelu Stratone, Ovidiu Moldovan…Au fost mai multi insa. A, si am uitat de mine…care eram “capitanul vasului”.

L.T.: Si tu scriai?

DION: Scriam editorialele dar le semnam cu diferite nume: Sufleurul, Acordorul, Lutierul, Homo Consumabilis, Nonconformistul, Ultimul spectator, Cimpoiul cu coarde… si alte aiureli de semnaturi, dar si eseuri.

L.T.: Deci, spirit rock?

DION: In general da. Aveam rubrici permanente: Backstage – interviuri; Olimpul titanilor – prezentari ample de trupe… Dar si muzica clasica, jazz, teatru, arte plastice, film, carte, umor, mica publicitate, stiri… Totul in 40 de pagini alb-negru, dar pe hartie foarte buna, cu niste coperti color groscioare, celofanate mat. Arata… elitist. Am si fost acuzati de asta. Au fost si cateva numere speciale, dedicate unor curente artistice: avangarda, beat, pop. In cateva cuvinte…era o panoplie destul de vasta de abordari.

L.T.: La un moment dat a disparut de pe tarabe. Ce s-a intamplat?

DION: Ma ocupam numai eu de ea, mai mult decat un editor normal la cap ar fi facut-o, si nu am mai avut energie dupa 3 ani de tras la toate galerele: editare, scris, paginatie, sedinte foto pentru coperta, distributie, publicitate, PR… Adica tot ce inseamna productie. Sincer, nu am mai putut. Alergatul dupa publicitate m-a daramat. Acopeream costurile de tipar din banii astia. Cu ce iesea din vanzare acopeream costuri de productie.
Nici macar nu ajunsesem sa imi pot plati colaboratorii. Satisfactii au fost insa multe. Am organizat si concerte. Am fost si parteneri media. Chiar si la festivalul Enescu in editia din 2001. Am avut clipuri publicitare pe televiziuni…Revista incepuse sa se cunoasca bine. Aparea in revistele de presa. Erau cronici in Observatorul Cultural si cateodata in Dilema Veche sau altele…

L.T.: Te gandesti sa reiei totul? Vorbesti cu mult entuziasm…

DION: Numai daca organizez o echipa coerenta si mai ales un contract de publicitate.
Orice entuziasm piere dupa o vreme daca nu este motivat. Am pus mult suflet in ea si a ramas undeva…adanc. La biblioteca nationala exista colectia completa.

L.T.: Cateva amintiri?

DION: Imi amintesc ca Michael Nyman (caruia i-am luat un interviu) spunea ca nici in Anglia nu exista asa o revista buna. Vazuse cateva numere si nici macar nu intelegea romaneste. Dar a inteles titlurile si a vazut varietatea eclectica a continutului. In A&R a aparut singurul interviu acordat de Dan Andrei Aldea. Nici Elton John nu prea da interviuri. Noua ne-a dat. Erau interviuri, comentarii, exegeze, nu simple informatii de pe net. Eu am dorit ca A&R sa fie o stare de spirit.

L.T: Ce mai face azi cronicarul muzical DION?

DION: Merge la concerte si la festivaluri. De fapt, tocmai m-am intors de la Stufstock…

L.T.: Ce poti povesti pentru cititorii revistei ACUM? Cum a fost? Ce reprezinta pentru tine Stufstockul?

DION: Eu zic ca reprezinta muzica unei generatii in opozitie cu o „degeneratie” (evident cea din afara zonei de concert).
In prima seara a fost heavy-metal-rock. A doua – indie-britrock-world. Iar seara a 3-a: jazz rock.

L.T.: O scurta trecere in revista a trupelor?

DION: Seara intai: Survolaj. Excelenti. Nici nu ii credeam atat de buni. O voce de clasa I; Apocalyptica – cacofonie, dar mi-au placut. Concept si show interesant.. Air Traffic – in ascensiune rapida. Deja in grupa A a britrockului.
Seara a doua: Byron – plin de tandrete si energie. Isi contureaza precis un stil personal chiar daca exista influente pregnante intre David Sylvian si scoala de blues alb britanica.
Remarcabile recitalurile ExNN, Deus si mai ales Kultur Shock – dupa mine, revelatia festivalului! Gerald Grandwohl trio, super si ei. Poate ar fi fost mai interesanta programarea lor in a 3-a seara in rocada cu Hary Tavitian, care sincer, nu prea stiu unde sa il pun stilistic, …langa suflet oricum.

L.T.: Cum te-a surprins Kultur Shock?

DION: Un amalgam de personalitati ce par a nu avea un consens decat cel al muzicii pe care o fac. Atat de imprevizibile schimbarile de ton si ritm. O imaginatie debordanta si o virtuozitate rara. O tacaneala sublima. Parca un avatar al lui Frank Zappa. Nu se pot incadra in nici un stil anume si asta mi-a placut cel mai mult. Gino (solistul vocal) are o energie si o candoare care te face sa il indragesti in pofida aparentei sale grotesti. Cred ca exista si o puternica rezonanta culturala cu noi, evident balcanica… Pentru americani poate parea inedit. Dar e inedit si pentru noi totusi. Violonista (Matty Noble), o aparitie si plina de feminitate dar si plina de agresivitate in acelasi timp. Un spectacol de un umor aproape buf, cu texte de o virulenta si un umor sagace. Sunt convins ca ii vom mai vedea pe la noi.

L.T: In seara a treia Jean Luc Ponty?

DION: Ponty ca de obicei: rafinat, precis, seducator… Mi-au mai placut insa si ExNN (ex Nihilo Nihil) – din nou un melange ethno-jazz ca si Kora jazz trio (Jazz etno), de asemenea foarte interesanti.

L.T.: Ce zici de public?

DION: Impreuna, dar nu chiar omogen. Chestia ca unii asculta doar un gen muzical anume, nu consider ca pe ceva bun. Diversitatea ne face sa simtim si sa intelegem mai bine, atat pe ceilalti dar si pe noi insine.
Intotdeauna exista insa si un fel de solidaritate si asemanare a celor prezenti la un festival. Procentul de prezenta a capacitatii zonei de concert reprezinta cam procentul pe care il cred in tara asta a celor care stiu, in raport cu ignorantii. A educatiei in raport cu marlanimea. Public putin dar bun. Si educat. Era misto ca toata lumea arunca la cosurile de gunoi pana si mucurile de tigari.

L.T.: … Ca doar Stufstock este un festival cu mesaj ecologic.

DION: Da. Si a prins.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
100.26.182.28