caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Alte date privind agentul KGB “Drozdov”

de (10-8-2008)

În contextul dezbaterilor contradictorii privind posibila conferire a titlului de doctor honoris causa Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Alexei al II-lea este bine să ne reamintim ce cunoşteam încă din perioada sovietică despre acest cap al Bisericii “celei de a treia Rome”, cum le place ruşilor să-i spună centrului mai vechiului şi mai noului lor imperiu. Aşadar, iată informaţiile timpului:

Şeful arhivei din Tallin, Iuriu, a descoperit printre mormanele de documente ale Consiliului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste Estoniene un document foarte ciudat la prima vedere: “Raport despre activitatea operativă pe anul 1958 a agenţilor din sectia a 4-a a KGB (Comitetului Securităţii Statului) de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSE“. Documentul are subtitlul: “Situaţia activităţii operative a agenturii pentru combaterea acţiunilor duşmănoase ale clericilor şi sectarilor“ (Dosar “Strict secret”. Exemplarul 2. Seria “К”). Presa estoniană a publicat acest document şi l-a comentat pe larg.

Raportul secţiei a 4-a a KGB-ului din Estonia cuprinde numele câtorva zeci de agenţi, printre care mai mulţi clerici luterani, catolici şi ortodocşi.

Bunăoară, agentul “Каsк” este prezentat ca un luteran care “se bucură de mare autoritate în cercurile conducătoare ale Bisericii Luterane Estoniene”. Sau agentul “Drozdov”, “născut în anul 1929, cleric al Bisericii Ortodoxe, are studii superioare, este candidat în ştiinţe teologice, stăpâneşte la perfecţie limbile rusă şi estoniană, cunoaşte slab limba germană. A fost racolat la 28 februarie 1958 în baza sentimentelor patriotice în scopul identificării şi prelucrării elementelor antisovietice din rândul clerului ortodox, cu care el întreţine relaţii şi care prezuintă interes operativ pentru organele KGB. În momentul racolării a fost luată în consideraţie posibila lui promovare viitoare (după verificarea în activităţi practice), uzând de posibilităţile care ne stau la dispoziţie, în funcţia de episcop de Tallinn şi Estonia.

În perioada colaborării cu organele KGB „Drozdov” a avut o prestaţie pozitivă, iar în timpul întalnirilor conspirative a maniferstat acurateţe, fiind energic şi comunicabil. Îndeplinind sarcinile fixate de noi, a arătat solicitudine şi ne-a prezentat deja un şir de materiale demne de luat în seamă, în temeiul cărora am iniţiat documentarea asupra activităţii criminale a unui membru al consiliului parohiei ortodoxe din Jyhve (citit româneşte Iâhve – nota traducătorului) CIURKIN şi a soţiei sale. (…) Totodată, „Drozdov” ne-a prezentat şi materiale preţioase asupra preotului POVEDSKI petru completarea formularului de dosar al acestuia. În prezent îşi perfecţionează cunoştinţele de limbă germană.

După fixarea sarcinilor practice pentru acest agent, prevedem de asemenea folosirea lui în interesele noastre prin includerea lui în componenţa delegaţiilor bisericeşti care vor merge în statele capitaliste“.

În perioada 1991-1992, în timpul cercetării unei părţi a arhivei KGB-ului unional, Comisia parlamentară pentru examinarea cauzelor şi circumstanţelor apariţiei GKCP (Comitetului de Stat pentru Starea Excepţională) a descoperit, printre rapoartele direcţiei a 5 Z din cadrul secţiei a 4-a a KGB, mai multe date cu privire la agentul „Drozdov” din care rezultă că acesta era unul din conducătorii Patriarhiei Moscovei. Anterior, Comisia Sovietului Suprem de la Moscova făcuse publice rezultatele activităţii sale privind arhivele KGB, arătând că printre agenţii distinşi cu Diploma de onoare a KGB din URSS în februarie-martie 1988 figurează şi agentul „Drozdov”.

Preşedintele acelei comisii parlamentare a fost colegul de Soviet Suprem al Patriarhului Alexei al II-lea, cunoscutul disident rus şi preot ortodox Gleb Iakunin. După prezentarea raportului comisiei parlamentare, Patriarhul Moscovei a decis caterisirea preotului Iakunin, care mai fusese caterisit în perioada sovietică, dar reabilitat şi restabilit sinodal în calitatea sa de preot canonic, cu prezentarea de scuze de către Patriarhia din preajma Kremlinului condusă atunci de Patriarhul Pimen.

Vlad Cubreacov este deputat PPCD în Parlamentul Republicii Moldova și membru în consiliul eparhial al Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.119.26