caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Despre ceramica si culturile arheologice

de (10-8-2008)

Dupa ce am vorbit despre arheologie si arheologi, dupa ce am exemplificat metodele de baza ale arheologiei (stratigrafia si tipologia), dupa ce am vorbit de mediul geografic si schimbarile sale in timp, dupa ce am tratat despre posibilele influente ideologice contemporane, trebuie sa vedem cite ceva despre unitatea de baza a arheologiei: „cultura arheologica”.

In practica, arheologii au identificat mai multe urme ale unor grupuri umane, caracterizate prin aceleasi trasaturi. Aceeasi tehnologie, aceleasi forme (uneori si decoruri) de unelte, arme, ceramica, podoabe. Aceleasi locuinte, aceleasi credinte (aceleasi rituri/ritualuri de inmormintare). Toate aceste trasaturi definesc o „cultura” in sens arheologic.

Denumirea culturii depinde (de obicei) de descoperitor. El o „boteaza”, dupa primul santier unde apare sau dupa santierul cel mai bogat in urme materiale de acel tip. Uneori, se folosesc doua asezari reprezentative. Sunt astfel culturile: „Coslogeni”, „Ipotesti-Cindesti”, etc.(voi reveni cu un tablou general al tuturor culturilor arheologice de la noi, pe epoci istorice si zone geografice). Alteori denumirea se ia de la un element definitoriu: „cultura amforelor sferice”, „cultura cimpurilor cu urne funerare”, etc.

Unele culturi sunt doar locale (citeva judete), altele au un foarte mare areal (Hallstatt, La Tene). In general, se accepta faptul ca purtatorii unei culturi au o singura limba. In cazul in care avem un areal foarte mare, e de presupus ca avem o unitate materiala ce suprapune mai multe grupuri lingvistice.

Din pacate, pornind de la elemente minore (forma si/sau decorul ceramicii) unii arheologi fragmenteaza un aspect cultural unitar pe un mare areal in foarte multe culturi locale. Nu intotdeauna aceste descoperiri se pot identifica drept o cultura independenta, de sine statatoare. Cei mai multi au inceput sa inteleaga acest fenomen si pomenesc de aspectul local…”X”, in cadrul unei culturi mai raspindite. (Daca exista aceleasi tehnologii, unelte, arme, podoabe, rituri/ritualuri este rididol sa inventezi o cultura ce are decorul ceramicii diferit (uneori doar partial); mai mult, ceramica este fabricata dupa aceesi tehnologie si are aceleasi forme. Faptul ca se foloseste un alt degresant sau ca o ardere nu-i intotdeauna perfecta, nu poate produce o diferenta de cultura.) (Degresant: material adaugat lutului crud, pentru imbunatatirea aderentei si eliminarea fisurilor la uscare. Ca degresant se foloseste -in functie de timp, zona sau cultura: pleava, paie tocate, nisip, scoici pisate, pietris fin, resturi ceramice pisate, s.a.)

Pentru ca tot suntem la ceramica, e bine sa amintim procedeul tehnologic al producerii ei. Lutul crud (de o anumita calitate) este adunat si transportat la atelier. Udat mereu, este lasat citeva zile. Cind mesterul incepe lucrul, il framinta si uda mai multe ore. Dupa aceasta operatie se adauga degresantul, amestecindu-se continuu. Nu se pune degresant decit in lutul prelucrat pentru o zi.. Vasele lucrate ( pe o piatra plata, pe roata lenta sau rapida) se lasa la uscat la umbra. Dupa doua saptamini, se introduc in cuptor.

Arderea se face in groapa deschisa (ardere inegala si temperatura joasa: 300-500 grade Celsius), in cuptor cu o singura camera de ardere si cu un singur orificiu de alimentare/evacuare (700-800 grade Celsius) sau in cuptoare cu reverberatie (doua cameri) (1200 grade Celsius).

Cuptorul cu o singura camera de ardere poate fi construit la suprafata solului (uneori suprainaltat), din lut. Acest tip mai este inca folosit in Romania, in unele zone rurale (mai izolate) si se utilizeaza pentru coacerea piinii, etc. Sau poate fi facut sub nivelul solului (in bordeie sau izolat), in pamint crutat.

Cuptorul cu doua camere de ardere, este mai elaborat. Are un nivel inferior (camera) unde se arde combustibilul si un nivel superior, unde se depoziteaza ceramica. Intre ele este un grilaj de lut (normal, ars). Acest cuptor are doua guri. Una la nivelul de jos, pentru alimentare si o alta la nivel superior pentru evacuarea fumului. In cursul arderii, uneori, gura superioara se astupa. Cuptorul este utilizat doar la o ardere, dupa care este distrus pentru recuperarea ceramicii. Alteori, este partial demontat (la gura superioara), dupa golire fiind refacut.

Pentru ceramica pictata sau smaltuire tehnica devine mai complicata. (Angoba, ardere repetata, etc.)

Ceramica apare in neoliticul inferior. (Nu de la inceputul neoliticului. Initial a existat un neolitic aceramic. Deci piatra se slefuia, oamenii au trecut la practicarea agriculturii -de fapt un fel de gradinarit tinind cont de suprafetele lucrate si tehnologie-. Aceste elemente definesc neoliticul. Abia acum apare si ceramica.) Toate tipurile de cuptoare descrise mai sus, apar in neolitic, in diferite perioade.

Tehnologia obtinerii ceramicii, tipurile de ceramica produsa, formele si decorurile sunt definitorii pentru o cultura arheologica. Mai ales daca tinem cont de faptul ca uneori, singurul element descoperit este ceramica.. Intreaga, intregibila (sparta de presiunea pamintului) sau doar fragmente. Dar a te ghida doar dupa ceramica, te transforma (inevitabil) din arheolog in „ciobolog”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Georgia dă înapoi în conflictul cu Rusia din Osetia de sud

Georgia a anunțat că și-a retras trupele din regiunea separatistă Osetia de sud și că forțele Federației Ruse controlează capitala...

Închide
54.224.117.125