caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Ce pune la cale PSD la Neptun, stațiunea vechii nomenclaturii

de (31-8-2018)
3 ecouri

 
În România, și-a dat demisia ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Burnete, după nemulțumiri față de activitatea sa, exprimate de lideri ai principalului partid de guvernământ, PSD. Dar șefa guvernului, Viorica Dăncilă, a spus că nu se poate vorbi despre o posibilă remaniere guvernamentală și că nu acesta va fi obiectul discuțiilor de la weekend ale conducerii PSD, care se întâlnește la o ședință pe malul mării.

Potrivit diferitelor surse din PSD, printre subiectele care se discută la ședința lărgită a conducerii partidului se află, dincolo de evaluarea miniștrilor, alte trei chestiuni considerate importante:

i) în primul rând, un plan în războiul cu președintele Klaus Iohannis;
ii) în al doilea rând, o strategie cu privire la felul în care protocoalele dintre instituțiile juridice și SRI pot fi folosite ca muniție în luptele politice; și nu în ultimul rând
iii) stabilirea unor comisii parlamentare de anchetă pentru diferite subiecte, cum este și cel privind protocoalele, iar rapoartele finale să poată avea efecte politice.

Social-democrații români s-au strâns pentru două zile la Neptun, pe malul Mării Negre, în stațiunea dedicată nomenclaturii înainte de căderea comunismului. Această alegere de organizare a Comitetului Executiv lărgit în locul de odihnă al celor cu funcții în defunctul partid comunist este simptomatică. PSD s-a îndepărtat din punct de vedere ideologic de trecutul comunist, dar a păstrat anumite reflexe, care țin inclusiv de viața internă de partid. De pildă, tradiția de a ascunde divergențele, de a evita discuțiile deschise atunci când apar nemulțumiri, în așa fel încât din afară să pară că partidul e strâns unit în jurul liderului său.

În PSD au existat mereu facțiuni centrifuge, adesea mult mai puternice și mai experimentate decât actuala grupare care ar prefera schimbarea prim-ministrului Viorica Dăncilă și retragerea lui Liviu Dragnea din prim-plan. Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, multă vreme vicepreședintă PSD a publicat o scrisoare deschisă în acest sens. Fostul premier Mihai Tudose, care a plecat din funcție la începutul acestui an după ce a devenit incomod pentru liderul PSD Liviu Dragnea, a strâns în jurul lui mai mulți nemulțumiți, dar această grupare nu are încă o masă critică suficientă pentru a ieși la bătaie în structurile din partid. O altă facțiune care tinde să se îndepărteze de conducerea oficială este cea care se profilează în jurul Gabrielei Firea, care deține fotoliul de primar general al capitalei. Au existat mereu fricțiuni între ea și Liviu Dragnea, dar acum lucrurile s-au agravat după ce Speranța Cliseru, care este prefect al Bucureștiului, a declarat că ea a dat ordinul de intervenție al Jandarmeriei pe 10 august abia după miezul nopții, declarație care intră în contradicție cu scenariul oficial oferit de Ministerul de Interne. A existat senzația că PSD vrea să o sacrifice pe prefecta capitalei în acest scandal al represiunii protestului. Numai că ea are sprijinul primăriței Firea.

Peisajul este, deci, complicat în PSD pe mai multe planuri. Între timp, ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, și-a dat demisia. Prim-ministrul Viorica Dăncilă spusese însă că nu urmează o remaniere, dar potrivit surselor din partid există o serie de nemulțumiri față de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, față de cel al Economiei, Dănuț Andrușcă, un personaj care nu apare aproape deloc în public. De asemenea, nici ministrul Educației, Valentin Popa, cunoscut pentru gafele lui de exprimare nu este bine văzut. Prim-ministrul Viorica Dăncilă se află la rândul ei în vizorul multor fruntași social-democrați, care au început să se jeneze de bancurile care apar pe seama șefei guvernului, dar ea își păstrează funcția, câtă vreme Liviu Dragnea este liderul PSD, fiindcă este o persoană loială, care răspunde prompt comenzilor partidului și liderului acestuia.

Sabina Fati, 31 august 2018

Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Victor Manta: (1-9-2018 la 01:23)

    > Prim-ministrul Viorica Dăncilă se află la rândul ei în vizorul (…)

    Am văzut-o azi la TV, într-un interviu dat presei, şi, fără să fiu un fan al ei, am apreciat calmul şi stăpânirea ei de sine.

    Era foarte strâns încercuită de o mulţime de ziariste (în special) care îşi împingeau microfoanele şi telefoanele portabile direct sub nasul ei şi îi puneau întrebări dintre cele mai incomode şi mai diferite. Asta da o relaţie strânsă cu presa, chiar dacă uneori premierul dispărea în mulţimea înconjurătoare, de i se auzea doar glasul!

    Din acest punct de vedere fosta baschetbalistă, d-na Kovesi, este mult mai potrivită. 😉

    > (…) social-democrați, care au început să se jeneze de bancurile care apar pe seama șefei guvernului, (…)

    E şi asta o armă… D-na Dăncilă răspundea inteligent şi inteligibil la întrebări, fără ezitări şi la obiect, folosind un limbaj politicos şi de un nivel corect, diferit de cel de lemn, utilizat de unele „tovarăşe” de la PSD şi cu totul lipsit de ironiile de genul „Ha, ha, ha” ale Preşedintelui Iohannis.

    Această prezenţă în faţa presei, care îşi făcea de altfel sârguincios datoria, mă va face să uit repede spusele d-nei Fati că „Social-democrații români s-au strâns pentru două zile la Neptun, pe malul Mării Negre, în stațiunea dedicată nomenclaturii înainte de căderea comunismului”, aşa cum s-a uitat şi că oameni de vază din toate partidele se tot adună în „Palatul Nebunului”.

  • Pincu Sfartz: (1-9-2018 la 19:36)

    Îți vine să plângi de fericire când afli din comentariul de mai sus ce prim-ministru grozav are România !

    Iată adjectivele folosite de comentator la descrierea prim-ministrului roman:
    „calm, stăpânire, inteligența, inteligibilitate, neezitantă, obiectivă, politicoasă, corectă, o prezentă remarcabilă în fața presei” – 9 la număr !!

    Nici măcar Churchill, sau Disraeli nu au beneficiat de așa o laudă – cu 9 adjective.

    Cu asemenea calități, nu ați dori s-o luați de pe lângă poporul român, care nu o merită, și s-o promovați, cu aceleași adjective, intr-o recomandare pentru același post, în Anglia-spre exemplu, sau chiar la Dvs. acasă-în Helvetica ?

  • Victor Manta: (1-9-2018 la 22:08)

    @Pincu Sfartz

    > Îți vine să plângi de fericire când afli din comentariul de mai sus ce prim-ministru grozav are România !

    Nu cred că vă împiedică cineva să o faceţi.

    > Nici măcar Churchill, sau Disraeli nu au beneficiat de așa o laudă – cu 9 adjective.

    Eu nu am vorbit nicăieri de ei, şi nici interviuri televizate nu am văzut. Cu Benjamin Disraeli, decedat în 1881, ar fi fost chiar imposibil.

    > (…) sau chiar la Dvs. acasă-în Helvetica ?

    Nu am cum să locuiesc într-un font, dar poate că dv. aţi găsit o soluţie şi aţi şi brevetat-o (Habitable Font). 😉



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Comisia de la Veneţia, protocoalele secrete şi actualitatea politică din România

Extrase semnificative din opiniile Comisiei de la Veneţia, ale unor politicieni, ziarişti şi jurişti români şi străini cu privire la...

Închide
18.97.9.175