caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Eclipsă totală de soare

de (1-8-2008)
Fri Aug 1, 8:47 AM ET (foto REUTERS)Fri Aug 1, 8:47 AM ET (foto REUTERS)

O eclipsă totală de soare a fost menită să fascineze vineri, 01.08.2008, milioane de “norocoşi” în Groenlanda, Siberia, Mongolia şi China.

În cazul în care vremea avea să fie favorabilă, miliarde de oameni inclusiv cea mai mare parte din Europa şi Asia urmau să vadă stelele în timpul zilei, soarele fiind “devorat” încet-încet de întuneric, sfârşind prin a fi asemeni Lunii.

Spre deosebire de timpurile străvechi (în anumite culturi), eclipsele nu mai sunt privite astăzi ca un semn rău. Totuşi, mituri persistă, în special în regiuni îndepărtate, deci este probabil că au avut loc pe undeva, unele acţiuni de îndepărtare a “spiritelor rele.

Mit şi mister

Eclipsele de soare au loc atunci când Luna este între Pământ şi soare. Atunci când cele trei obiecte se aliniază perfect se produce o eclipsă.

Înainte de a fi existat o explicaţie ştiinţifică pentru producerea eclipselor, un câmp larg de speculaţii revenea miturilor şi misterului. Multe culturi (mai ales chinezii şi indienii) gândeau că un demon sau dragon era cel care devorează soarele. În India, oamenii se scufundau în apă pentru a ajuta soarele în lupta cu dragonul.

Chiar şi în zilele noastre persistă multe mituri. În Egipt, de exemplu, copiii sunt ţinuţi închişi în casă, ferestrele sunt acoperite în timpul eclipsei.
Înaintea eclipsei totale de soare din 2006, un indian sfătuia femeile gravide să nu iasă afară, pentru a preveni naşterea unui copil orb sau cu malformaţii.
Alimentele fierte înaintea eclipsei au fost aruncate afară mai târziu, fiind considerate impure.

În Togo, înainte de eclipsa solară din 2006, autorităţile au sfătuit pe oameni să rămână acasă. \”Vă rugăm, să nu ieşiţi şi a vă menţineţi copiii în casă în timpul eclipsei”, a fost mesajul transmis la TV de ministrul sănătăţii.

Există şi riscuri…

Eclipsele pot fi, într-adevăr, periculoase.
În ciuda anumitor mituri şi zvonuri, îndreptarea privirii înspre soare în timpul unei eclipse solare totale va afecta ochii, dacă nu vor exista ochelari de protecţie adecvaţi. Este extrem de periculos pentru vedere a privi direct o eclipsă, în orice etapă a evoluţiei acesteia.

Pentru aceia dintre noi care nu suntem suficient de norocoşi pentru a observa această eclipsă, NASA, în parteneriat cu Exploratorium şi Universitatea din California, Berkeley, au transmis în direct imagini de pe NASA TV. Perioada totală a eclipsei se încadrează în intervalul 7:08 – 7:10 ET.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
COMUNICAT UNIFERO – AJUTOR PENTRU ROMANIA 2008

Avind in vedere inundatiile catastrofale cu care se confrunta populatia din teritoriile de nord ale Romaniei – cele mai afectate...

Închide
3.143.0.157