caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Mitingul Diasporei – spre un nou „Colectiv”?

de (12-8-2018)
10 ecouri

Primăria Capitalei a anunţat că organizaţia intitulată Federaţia Românilor de Pretutindeni a informat instituţia, în urmă cu câteva zile, că nu va mai organiza mitingul pe 10 august 2018, subliniind că organizatorul încearcă să inducă ideea că a primit un răspuns negativ de la autorităţi, deşi protestul a fost deja aprobat. Astfel nimeni nu şi-a asumat în final responsabilitatea acestui „Protest al diasporei”, drept care o mulţime de huligani şi-au găsit adăpost în masa unor protestatari iresponsabilizaţi şi dezorganizaţi. Lipsa acestor elemente cheie a făcut imposibilă izolarea huliganilor de către forţele de ordine, protestatarii devenind în fapt colaboratori, voluntari sau nu, ai huliganilor.

La ora 18:35 Jandarmeria Română, văzând situaţia, face apel către protestatarii din Piaţa Victoriei să se delimiteze de grupurile care provoacă violenţe, iar cei care vor să vină la manifestaţie sunt îndemnaţi să nu fie însoţiţi de copii. De asemenea, Jandarmeria spune că respectă în egală măsură dreptul celor care nu vor să protesteze şi anunţă că nu va ezita să restabilească liniştea ori de câte ori aceasta este tulburată.

Unii protestatari au încercat să treacă cu forţa de linia de securitate formată de jandarmii care apărau clădirea Guvernului şi asigurau ordinea în Piaţă. Alţii au aruncat cu sticle şi pietre în jandarmi, care au spus că grupuri de „provocatori” erau prezenţe. În imaginile televizate s-a văzut de exemplu un huligan, înarmat cu un baros, care spărgea pietre de caldarâm, pe care alţi gealaţi de-ai lui le aruncau în jandarmi.

În afară de diverse insultele proferate, cerinţa principală a manifestanţilor a fost demisia Guvernului, dorinţă veche de când nu au putut digera victoria electorală clară a alianţei PSD – ALDE în alegerile legislative din 2016.

Atenţia manifestanţilor a fost atrasă de memorabilul mesajul de pe Facebook al preşedintelui Klaus Iohannis: „(…) Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Încercarea de a înfrânge voința oamenilor printr-o reacție violentă a forțelor de ordine este o soluție condamnabilă. (…)”. Condamnabil este însă mesajul unui preşedinte care, în loc să îndemne din vreme la calm populaţia, arata cu degetul falşi responsabili, ce îşi făceau cu cinste şi sacrificii datoria. Prin acest mesaj erau aţâţate „online” spiritele împotriva dispozitivului jandarmilor aflaţi la datorie în Piaţă.

Conform presei, cîteva sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma protestelor. Primele incidente au avut loc în jurul orei 16.00. Instigatorii au incendiat diverse zone, au aruncat cu borduri şi cu sticle spre jandarmi şi au mutat gardurile mobile ce delimitau perimetrul permis.

La ora 22:00, deci după 6 ore de incidente continue, Jandarmeria Română a anunțat că se va interveni în Piaţa Victoria pentru restabilirea ordinii publice în zona de desfăşurare a protestului. „S-au făcut somaţiile legale, se va interveni spre restabilirea ordinii publice, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute”, a precizat Jandarmeria Română.

Mai jos baricade în flăcări în centrul Bucureştiului noaptea tarziu.

Tot Jandarmeria a precizat la orele 10:29 că un ordin de intervenție a fost dat de prefectul Capitalei. S-a intervenit în forță după ce jandarmii au fost agresaţi, au susţinut autoritățile. Potrivit Jandarmeriei, 33 de persoane au fost duse la secție și s-au deschis opt dosare penale.

Doi jandarmi, unul dintre ei o femeie, au fost bătuţi cu bestialitate de un grup de huligani în jurul orei 23.00. Tânăra, trântită la pământ, a suferit în urma loviturilor nemiloase multiple traumatisme și a fost internată în spital. ”Oamenii de la un fast-food din apropierea Pieței Victoriei au avut un apel pe 112 și au cerut intervenția pentru că se devastau vitrinele. Într-o primă intervenție, au fost colegii noștri de la Poliție, dar au fost atacați de niște huligani. Apoi a fost trimis un dispozitiv de jandarmi în care se afla și colega noastră, sergent major, de 20 de ani (corectat mai tarziu, 23 de ani, în grad de sergent). Se ataca din foarte multe locuri. A fost scoasă în viață de acolo datorită colegilor noștri”, a spus Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române. Să adăugăm că unii dintre protestatari au încercat să-i oprească pe huligani din execuţia jandarmilor, că s-a sustras o armă de la doamna jandarm agresată şi că i-a fost zmulsă casca de protecţie.

Imaginile de mai jos ale agresiunii huliganilor împotriva femeii jandarm sunt mai grăitoare decât orice relatare:

Am folosit mai sus extrase din presa românească din ziua de 11 august 2018 şi amintiri din ceea ce am văzut la TV în direct cu o zi înainte. Încerc o succintă comparaţie cu mitingul PSD din 9 iunie din 2018, în aceeaşi Piaţa Victoriei, pe care l-am vizionat şi pe el în direct. La acel miting autorizat au participat peste 100 de mii de persoane, bine organizate şi vigilente, drept care nu au existat violenţe şi daune. La Mitingul „Diasporei” din 19 august au fost prezenţi un maxim de 30.000 de persoane, caracterizat prin violenţele relatate mai sus. Ştirile şi imaginile transmise amintesc de emoţia provocată de tragedia incediului de la Colectiv în noiembrie 2015, cea care a fost urmată de demisia sub presiunea străzii a guvernului unui alt social-democrat, Victor Ponta.

Deoarece printre manifestanţi s-au aflat şi membri ai diasporei româneşti, datorită rezultatului la care au ajuns manifestanţii îmi permite să afirm că ei nu mă reprezintă în nici un fel şi că nu pot decât să condamn acţiunea lor provocatoare şi primejdioasă din seara şi noaptea lui 10 august 2018.

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (13-8-2018 la 11:18)

    Acest articol se vrea un exemplu de jurnalism obiectiv? Sau nici nu se vrea?

  • Pincu Sfartz: (13-8-2018 la 11:28)

    Acest articol reprezintă și prezintă punctul de vedere al jandarmeriei, al prefectului, al Ministerului de Interne – prin vocea ministrului Carmen Dan – și, cumulat, reprezintă punctul de vedere al lui Dragnea.

    De mai bine de o săptămână, Dragnea și ai lui PSD-iști teleormăneni, au organizat anihilarea influenței unui miting care chiar așa destrămat cum a fost de Dragnea, a prezentat şi a confirmat întregii țări că vocea diasporei este vocea României adevărate, a acelei Românii, deturnate de la democrație de către clica de mafioți care a preluat acum întreaga putere, speculând voturile cumparate pe doi bani de la un electorat dependent de banii pe care le-a dat PSD-ul și Dragnea, ca să nu moară de foame.

    Dar nu au dat banii din buzunarele lor ! De acolo nu au scos niciun leu! Acolo sunt banii furati de la stat, deci banii tarii.

    Au dat din bănii următoarei generații !

    Chiar în ajunul mitingului au ieșit în față cu altă promisiune de dat bani, printr-o noua lege a pensiilor, prin care promit dublarea pensiilor în 2021, când de fapt este posibil nici să nu mai fie ei la putere !

    A fost tot o manevră propagandistică a lui Dragnea și Olguța, care au trăncănit ore în șir la prezentarea acestui nou DAT DE BANI !

    VICLENIA ȘI MINCIUNA sunt acum la putere !!

    Autorul articolului urmează fidel pleiada de trădători, condusă de jurnaliști ca Chirieac, Cristoiu, și Pippidi, nemaivorbind de profesioniștii intrale minciunii de la posturile tv.- Antenele și RTV.

  • Alexandru Leibovici: (13-8-2018 la 12:50)

    O discuţie pe tema violenţelor la manifestaţii am mai avut-o – în legătură cu manifestaţiile din februarie 2017. Discuţia a început aici: https://acum.tv/articol/80888/#comment-173184

    Victor opune acolo caracterul paşnic al manifestaţiei din 9 iunie 2018 din Piaţa Victoriei cu ceea ce afirmă el a fi fost manifestaţiile esenţialmente violente din februarie 2017.

    Până la urmă s-a văzut că numai în cadrul manifestaţiei din 1 februarie au avut loc violenţe. Dar şi aceasta a fost paşnică în sine, dar au venit grupuri de huligani care s-au amestecat în mulţime şi au operat de acolo. Într-un târziu, jandarmii au extras din mulţime o parte de huligani, şi i-au izolat. De acolo au aruncat huliganii containere şi alte obiecte masive. Apoi jandarmii au împins în etape mulţimea spre ieşirile din piaţă.

    Deci narativul iniţial a lui Victor despre caracterul violent al manifestaţiilor din ianuarie februarie 2017 s-a fâsâit până n-a rămas mai nimic. Dar pentru a avea o imagine mai obiectivă trebuie şi o intenţie de obiectivitate şi efortul corespunzător…

    În ce priveşte caracterul paşnic al manifestaţiei din 9 iunie: aceasta a fost organizată milităreşte de PSD, în colaborare şi coordonare strânsă cu poliţia şi alte formaţiuni specializate în controlul mulţimilor. Prima lor grijă a fost să admită în Piaţă numai oameni autorizaţi de ei.

    De aceea aceasta nu se poate compara cu o manifestaţie spontană… în care, de altfel, un pretins organizator – „Federaţia Românilor de Pretutindeni”, înfiinţată cu doar 2 luni în urmă – şi-a renegat rolul de organizator cu doar câteva zile înainte de manifestaţie, după ce a făcut în prealabil declaraţii belicoase contra guvernului la … Antena 3 !!

    În orice caz, Parchetul Militar (*) a fost sesizat de diferite persoane şi organisme (sau „denunţat”, cum preferă să spună Victor…) pentru a analiza:

    – dacă intervenţia Jandarmeriei, aşa cum a fost ea, a fost legitimă, dacă cineva a dat ordin in directia escaladarii violentelor
    – cum se face că „organizatorul” s-a dezis în ultima clipă,
    – şi alte detalii car încep să iasă la iveală.

    Parchetul Militar comunică că 33 dintre cei peste 400 de răniţi în intervenţia brutală a jandarmilor la mitingul anti-PSD de vineri au făcut plângeri penale împotriva trupelor speciale. Procurorii militari încep luni audierile.

    Luni 13 august, prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a precizat că încă se primesc plângeri ale persoanelor vătămate, direcționate de la Secția 1 de Poliție.

    „Inițial s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de purtare abuzivă, abuz în serviciu și urmează a fi extinsă și pentru neglijență în serviciu, dat fiind faptul şi contextul în care cei 2 militari jandarmi au fost lăsați neizolați de către colegi”, a declarat Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar, citat de Digi 24.

    „La acest moment s-au solicitat documente care vizeză modul de organizare a misiunii, în mod punctual cele care sunt prevăzute în normele interne și cele care sunt conturate de prevederile legii”, a adăugat el. Ionel Corbu a mai spus că vor fi chemați la audieri „absolut toți despre care există indicii că au acționat în afara îndatoririlor de serviciu”.

    „Ne vom face datoria corespunzător. Nu au fost imixtiuni în actul de cercetare”, a adăugat el, precizând că, dacă se impune, vor fi chemați și colegii care se află în concediu.”

    Parchetul General a anunţat sâmbătă că procurorii militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat şi din oficiu, fiind înregistrat un dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei. De asemenea, Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

    „Procurorii militari ii invita pe toti care au participat la protestul Diasporei vineri si au fost raniti sau pot furniza informatii importante sa se prezinte la Parchetul Militar Bucuresti, maine si poimaine- Strada George Georgescu 2, sector 4.”

    Procurorii militari au solicitat imagini de la toate instituțiile “publice și nepublice” care au avut competențe în zona Pieței Victoriei în seara mitingului, adică inclusiv serviciilor secrete.

    De asemenea, procurorii militari au solicitat documente “de tipicitate” de la Jandarmerie, adică numele jandarmilor participanți la intervenție și a coordonatorilor lor, inclusiv rolul fiecăruia.

    Urmează audierea reclamanților și apoi identificarea jandarmilor violenți și a celor care le-au dat comanda. Procurorii militari verifică toate abaterile de la legea Jandarmeriei și, foarte important, dacă au fost transmise legal toate avertismentele către protestatarii pașnici că urmează intervenția în forță pentru evacuarea pieței.
    ——
    (*) De încălcările legii de care se fac vinovaţi jandarmii se ocupă Tribunalul Militar. Cercetarea faptelor o face Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar.

  • Victor Manta: (13-8-2018 la 13:23)

    Alexandru a scris: „Acest articol se vrea un exemplu de jurnalism obiectiv? Sau nici nu se vrea?”.

    Nu observ că acest acest comentariu ar dori să discute ceva legat de subiectul articolului meu, ci că doar şi-a propus să arunce o anatemă generală asupra celor prezentate.

    Deoarece faptele descrise şi imaginile din articol, datorate presei naţionale şi internaţionale, vorbesc de la sine, nu am de ce să adăug ceva la acest răspuns, în afară de mulţumirile obişnuite pentru comentariu.

  • Victor Manta: (13-8-2018 la 13:34)

    @Pincu Sfartz

    > Acest articol reprezintă și prezintă punctul de vedere al jandarmeriei, al prefectului, al Ministerului de Interne – prin vocea ministrului Carmen Dan – și, cumulat, reprezintă punctul de vedere al lui Dragnea.

    Vă înşelaţi, în esenţă acest articol este o reacţie personală la ceea ce am văzut la televizor în seara şi noaptea de pomină a lui 10 august 2018.

    > VICLENIA ȘI MINCIUNA sunt acum la putere !! Etc., etc.

    Nu comentez propaganda unui comentator dezlănţuit.

  • Victor Manta: (13-8-2018 la 17:16)

    > Până la urmă s-a văzut că numai în cadrul manifestaţiei din 1 februarie au avut loc violenţe. Dar şi aceasta a fost paşnică în sine, dar au venit grupuri de huligani care s-au amestecat în mulţime şi au operat de acolo.

    Ca să vezi, tot au venit unii răi din afară. Dar manifestanţii înşişi ce-au păzit oare?

    > Deci narativul iniţial a lui Victor despre caracterul violent al manifestaţiilor din ianuarie februarie 2017 s-a fâsâit până n-a rămas mai nimic. Dar pentru a avea o imagine mai obiectivă trebuie şi o intenţie de obiectivitate şi efortul corespunzător…

    Nu s-a „fâsâit” nimic. A rămas în picioare şi articolul sursă folosit de mine. De altfel nimeni nu trebuie să presupună că ar deţine monopolul obiectivităţii pe ACUM!

    > În ce priveşte caracterul paşnic al manifestaţiei din 9 iunie: aceasta a fost organizată milităreşte de PSD, în colaborare şi coordonare strânsă cu poliţia şi alte formaţiuni specializate în controlul mulţimilor. Prima lor grijă a fost să admită în Piaţă numai oameni autorizaţi de ei.

    Foarte bine au făcut! Că organizatorii au admis la manifestaţie „oameni autorizaţi de ei” a fost un semn de maturitate şi responsabilitate, ca şi colaborarea cu forţele de ordine. S-a văzut pe 10 august ce înseamnă să te comporţi altfel, adică în mod iresponsabil. Înseamnă victime şi distrugeri!

    > De aceea aceasta nu se poate compara cu o manifestaţie spontană…

    „spontană”, adică anunţată cu mult timp înainte, asumată, apoi neasumată, căreia i-au căzut victime forţe de ordine şi au apărut obişnuitele victime colaterale, care s-au „nimerit” să fie în locul nepotrivit în momentele nepotrivite. Vina principală le revine manifestanţilor care aveau ca sarcină să asigure ordinea în rândurile lor, să-i izoleze şi să-i predea pe cei agresivi, ceea ce NU au făcut.

    „Spontaneitatea” am văzut-o azi din relatarea unui participant care se plângea în faţa camerelor că jacheta sa era plină de lichid lacrimogen aruncat pe el de jandarmi. Ca şi cum era lucrul cel mai natural, ne spunea că la manifestaţie el avea faţa acoperită de o mască de gaze, dar că totuşi îl usturau ochii. Ca să zic aşa, un spontan natural.

    > În orice caz, Parchetul Militar (*) a fost sesizat de diferite persoane şi organisme (…)

    Partidele de opoziţie, în special PNL, au îndemnat manifestanţii care se simţeau vătămaţi de jandarmi să depună plângeri, lucru foarte bun. Le-a oferit chiar asistenţă legală gratuită, desigur ca ajutor dezinteresat. Dacă aceasta va duce la aflarea adevărului şi pedepsirea celor vinovaţi de agresiuni, oricare ar fi ei, cu atât mai bine.

    Între timp au fost identificaţi şi interogaţi doi manifestanţi dintre cei care i-au bătut cu sălbăticie pe cei doi jandarmi despre care am relatat în articol. S-a mai constat că în ajutorul lor nu au sărit niscaiva „manifestanţi inimoşi”, ci forţe de ordine în civil. Contrar zvonurilor fake, jandarmeriţa agresată se află încă în spital. Pistolul furat de la ea tot nu a fost recuperat.

    Ce a avut de spus astăzi Preşedintele tuturor românilor, K. Iohannis, referitor la jertfa jandarmilor?

    Condamn la fel de ferm acţiunile violente a celor care au instigat jandarmii în încercarea de a deturna un protest paşnic. Sursa.

    Un limbaj cât se poate de lemn a unui preşedinte care aţâţă conflicte pe care, prin sarcina postului, ar trebui să le dezamorseze.

  • Pincu Sfartz: (13-8-2018 la 18:04)

    A fi dez-lantuit inseamna a fi liber!

    A fi inlantuit inseamna sa fii sclavul cuiva, in acest caz al lui Dragnea si al PSD-ului!

    Perseverare diabolicum est.

  • Victor Manta: (13-8-2018 la 19:35)

    @Pincu Sfartz

    > A fi inlantuit inseamna sa fii sclavul cuiva, in acest caz al lui Dragnea si al PSD-ului!

    Puteţi da măcar trei exemple de asemenea „înlănţuiţi”, înainte să vă dezlănţuiţi iarăşi cu propaganda?

    Peccare idem bis, haud viri sapientis est.

  • Alexandru Leibovici: (19-8-2018 la 13:27)

    ziare.com, Ionel Stoica, 19 August 2018

    „Un verdict in cazul violentelor de la protestele din Piata Victoriei din februarie 2017 ar putea fi dat, in prima instanta, undeva la finalul acestui an, la aproape doi ani de la evenimentele extrem de asemanatoare cu cele intamplate la mitingul diasporei din 10 august.

    In februarie 2017, peste 150.000 de persoane participau la un protest pasnic in fata Guvernului. La fel ca la mitingul diasporei din 10 august, un grup mic, atunci de maximum 50 de persoane, a inceput sa-i provoace pe jandarmi si sa instige la violente. In ambele cazuri, printre cei care au declansat violentele au fost si ultrasi, suporteri ai unor echipe de fotbal din Bucuresti.

    Concluzia procurorului la finalul investigatiilor: „Din ansamblul materialului probator administrat in cauza, reiese ca galeriile au fost chemate la protest, ca unii dintre suporteri, chiar anterior incidentelor, s-au exprimat ca sunt doar niste pioni pe tabla de sah, ca membrii organizatiilor de suporteri au fost prezenti la protest indemnand la violente.”

    Cine ii coordona pe suporterii care au fost agresivi in Piata Victoriei? Cine era cel care a facut planul sau cine a platit banii pentru realizarea de bannere sau achizitia de petarde sunt insa intrebari ramase fara raspuns.

    Desfasurarea evenimentelor, modul de actiune si de organizare aduc foarte mult cu intamplarile de la mitingul diasporei din 10 august.

    Pentru conducatorii fortelor de ordine din Piata Victoriei, rechizitoriul si concluziile procurorilor care au investigat violentele din februarie 2017 s-ar fi putut constitui intr-un autentic manual pentru a identifica si opri grupurile violente infiltrate la mitingul diasporei.

    Daca modul in care au actionat a fost un plan premeditat sau doar incompetenta crasa ramane sa aflam din investigatiile procurorilor.

    Concluziile investigatiilor violentelor din februarie 2017

    – Un grup de ultrasi s-a organizat pe Whatsapp pentru a deturna protestul pasnic.
    – La protest au fost prezenti membri ai galeriilor Rapid, Steaua si Dinamo.
    – Prin comportament si mesajele afisate, ultrasii instigau tinerii la violente.
    „Suntem pioni pe o tabla de sah”, spune pe Whatsapp unul dintre ultrasii care si-au dat seama ca sunt masa de manevra in aceste proteste.

    – In Piata Victoriei au vazut mai multi tineri imbracati cu geci cu sigla Rapidului sau cu fularele echipei Dinamo, spun jandarmii.
    – In dupa-masa zilei de 1 februarie 2017, suporterii fideli ai galeriei Dinamo au primit 400 de bilete „cu titlu gratuit” pentru meciul de handbal Dinamo – Steaua, care a avut loc in sala Dinamo. Cei mai multi tineri s-au dus dupa terminarea meciului in Piata Victoriei.

    – Ancheta nu a stabilit cine a fost cel care a realizat mai multe sticle de benzina, gasite asupra unui suporter in Piata Victoriei.
    – Ancheta nu a stabilit cine i-a coordonat pe ultrasi, insa o parte din disjungerile din acest caz vizeaza acest lucru.

    Citeste si: Exclusiv Dosarul violentelor din Piata Victoriei: Cum s-au organizat ultrasii sa atace jandarmii si sa deturneze protestul pasnic

    Desfasurarea evenimentelor si cum s-au declansat violentele

    „As vrea sa zboare sticle incendiare, sa sparga asurzitor geamuri guvernamentale!”, era scris pe un banner urias, de aproximativ 10 metri, pus in fata jandarmilor din Piata Victoriei, in seara de 1 februarie 2017.

    Mesajul instigator a fost afisat inaintea violentelor care aveau sa inceapa odata cu venirea noptii.

    Tanarul care a afisat bannerul in februarie 2017 se numeste Mihai Calin…”

    […]

    „Informatiile se afla in dosarul violentelor din 2017, aflat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1. Surse judiciare au explicat pentru Ziare.com ca procesul este aproape de final, iar pana in iarna ar putea ramane in pronuntare.”

    [Fragment. Întreg articolul din ziare.com, cu alte detalii v. aici].

  • Victor Manta: (19-8-2018 la 16:35)

    > – „Suntem pioni pe o tabla de sah”, spune pe Whatsapp unul dintre ultrasii care si-au dat seama ca sunt masa de manevra in aceste proteste.

    Deci suporterii cluburilor de fotbal, pe care se tot dă vina pentru violenţele de la manifestaţiile zise „spontane”, au fost manipulaţi de nu se ştie cine şi de nu se ştie unde.

    Ar fi fost de aşteptat ca anchetatorii să fi plecat de la străvechea idee de „cui îi foloseşte” şi să sape plecând de la ea. Mă îndoiesc că au făcut-o, dar speranţa moare ultima.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Despre poezie și nu numai

Dintre sute de ditirambi, de pe Facebook adunate

Închide
3.15.141.151