Mariei Banuş
am deschis uşa:
un soare blând aleargă cu plasa după fluturi;
scafandrul se-mpiedică
de peşti zburători.
am deschis uşa:
un gard dintr-un gând şchiopătat
încercuieşte orizontul
am deschis uşa:
de atâtea ori
sufletul lui
brăzdat de durere
a venir şi-a plecat
am deschis uşa:
ruptură de ţipat,
plesnitură de teamă,
salamandra
netulburată
trece prin foc.
am deschis uşa:
printr-o spirală de fum
văd
trecători;
la colţul străzii ,
mirată
umbra mea…
**peisaj metafizic**
daţi-mi o haină,
să-acopăr
văgăunile sufletului!
o bluză înflorată-aş vrea-
ţesută cu fire din sunete de nai,
să risipească furtuna
mâniei din inimă!
un batic cu trandafiri albi, înfloriţi,
zborul gândurilor
să-l îndrept spre
Dumnezeu!
dă-mi o haină, Zosima!
să înăbuş
golul de spaimă
cu
libertatea iubirii.
**haine**
cu
vechile mele semne de întrebare
voi desena
pictograme
pe
ziduri.
de cealaltă parte
cineva-sunt sigură,
va descifra hieroglifele
osmozei
dintre
mine şi marile răsărituri.
altfel va suna dangătul clopotelor,
altfel simţi-voi alintul pădurii,
altfel lumina iubirii.
**spaţii noi**
\”Am pierdut lungimea de undă-a pădurii\”-
sunet de corn, ce trezeşte profeţii,
\”întâia, fragedă identitate,\”
sfredelitorul foc diamantin din feţele triunghiulare ale destinului
\”când eram frunze cutremurate,\”
pur chihlimbar născut din lacrimi,
\”şi ţipam cu ţipătul rupt al nervurii\”
clopote de tăcere să sparg cu răuflarea iubirii.
\”Am pierdut unda de plângeri, de ape\”-
trăiri juvenile din jocul de-a v-aţi ascunselea.
\”în paradoxul înstrăinării\”
din turnul de fildeş, clădit pe deşarte grimase.
\”în elemente mă-ntorc, li-s aproape,\”
mă mângâie cerul şi vântul şi spumele mării.
\”şi totuşi străină şi surdă chemării,\”
şi totuşi,
pe cealaltă parte a vieţii… o întâmpin.
***Am pierdut lungimea de undă-a pădurii***