Mi s-a relatat o situaţie care cică s-ar fi întâmplat mai de mult în Germania, dar putea foarte bine să se petreacă oriunde. De pildă, în Brazilia sau Argentina, în Marea Britanie sau Olanda, în Spania sau Franţa… De fapt, în orice ţară, oraş sau chiar comună în care există un teren de fotbal şi destui suporteri pasionaţi.
Dar să rămânem la Germania pe vremea când populaţia era preocupată mai mult de bere şi de fotbal, nu ca acum când pe primul loc se află problema imigranţilor islamici. Se juca un meci foarte, foarte important. Nu mi s-a spus dacă era vorba de campionatul naţional de fotbal sau erau nişte preliminarii internaţionale cu miză deosebit de mare. Fapt este că tribunele erau arhipline, spiritele înfierbântate şi tensiunea plutea în aerul încins al stadionului.
La pauză nimic nu era încă decis, scorul rămăsese alb şi se presupunea că sitaţia aceasta tensionată ar putea să facă explozie. Organizatorii, oameni cu experienţă, au vrut să destindă cu orice preţ atmosfera şi, în afară de fanfara pensionarilor, au adus un artist foarte cunoscut. El nu a interpretat nimic, dar a cerut insistent să se facă linişte şi a spus la microfon, la modul cel mai serios, că se oferă un premiu mare, de ordinul zecilor de mii, aceluia dintre spectatori care are la el şi poate prezenta imediat fotografia bust a soacrei sale, cu o dedicaţie iubitoare pentru ginere.
Vreau să precizez că pe stadion, adică în tribune, se aflau peste o sută de mii de bărbaţi, din care cel puţin jumătate însuraţi… Ei bine, nici unul, dar absolut nici
unul nu avea la el fotografia soacrei. Nici cu, nici fără dedicaţie!
Nu am înţeles niciodată de ce…
E posibil ca acum, cu toţi musulmanii şi africanii veniţi în Europa, situaţia să se fi schimbat radical.