Incep acest material in urma unor discutii avute cu Roberto Cociaș, maestru de sunet la Societatea Romana de Radiodifuziune, pe marginea reaudierii unor inregistrari ale unor concerte transmise pe parcursul mai multor editii ale Festivalului International “George Enescu”.
Patrunsa in laboratorul acustic ca-ntr-o bucatarie orientala unde fiecare aroma, fiecare condiment isi are rolul si rostul sau, caut cu interes si curiozitate acele ingrediente care fac produsul sonor, dincolo de o capodopera componistica sau o merituoasa interpretare, un tot desavarsit, atat din punct de vedere tehnic cat si estetic, un tot in care regizorul muzical, acest alchimist al sunetelor, are un rol definitoriu: de a intelege, a prelucra si a reda ascultatorului tot ceea ce compozitorul si interpretii au vrut sa ofere umanitatii.
Profesia despre care vreau asadar sa va vorbesc imbina armonios latura artistica cu cea tehnica, iar acela care o practica, poseda, fara exceptie, acea ureche fina, atent antrenata in mii de ore de auditie muzicala pe parcursul a nenumarate transmisii directe, inregistrari speciale, editari si masterizari.
Transmisia directa aseaza fata in fata interpretul cu ascultatorul.Pe undeva, pe la mijlocul distantei dintre ei, se afla maestrul de sunet, aceasta prezenta invizibila atat publicului cat si interpretilor, martor si garant al fidelitatii transmisiei si al adevarului interpretarii.
Insa partea cea mai laborioasa a muncii maestrului de sunet este cu siguranta inregistrarea speciala.
Aici, alchimistul nostru, devine el insusi un creator. Multi interpreti isi datoreaza devenirea si celebritatea si celui care se afla, asa cum se spune, “in spatele butoanelor”, in cabina de inregistrare.
‘Bucătăria sunetelor’
Acolo, in bucataria sunetelor, se lucreaza atat cu inaltimi, cu intensitati, cu timbre, dar si cu sentimente, trairi…pe parcursul a zeci de ore de inregistrare, in care celebrele “d’a capo”, “stop” sau “repetati de la masura x”, repetate de atatea ori de cate e nevoie, devin leit-motivurile operei de laborator. E momentul cand urechea regizorului muzical vaneaza cu precizie orice fals, acest dusman de moarte al oricarui interpret.
In fata pupitrului de inregistrare cu sute de butoane, maestrul, ca un comandant de nava spatiala aflat la bordul ei, surprinde si stoarce esenta de interpretare, cauta sensuri, vaneaza culori, surprinde expresii si picura cu precizie de farmacist in fiecare sunet atata efect cat tehnica ii permite si sensul estetic i-o cere.
E usor sa fii azi interpret, ar putea spune multi. Si e un adevar pe care umerii maestrului de sunet il poarta de la inceputurile aparitiei acestei profesii nascute din nevoia de perfectiune a omului si care a evoluat odata cu tehnica ce ne-a facut pe toti prizonierii universului electronic.
Materialul brut, aluatul nedospit al procesului despre care am vorbit pana acum, si care pana la urma va deveni lucrarea muzicala, trece intr-o alta etapa, aceea a prelucrarii, din momentul in care dirijorul a lasat bagheta pe pupitru si interpretul a inchis stima: editarea si masterizarea.
E momentul in care “alchimistul sunetelor” decanteaza materialul util de cel inutil.
Un mare profesionist
Cu “lame” si bisturiuri nevazute, ca un adevarat chirurg estetcian, decupeaza bucatile de material corect executat, uneori nota cu nota daca este necesar, si le combina astfel incat realizarea finala capata sensuri si contururi vecine cu perfectiunea. Maestrul se contopeste cu ascultatorul cel mai avizat din punct de vedere muzical pentru ca produsul obtinut sa corespunda si celor mai exigente cerinte.
Nu ne putem imagina cum ar fi azi lumea fara aceste minuni ale tehnicii sau fara oamenii din spatele lor. Ne-am obisnuit ca dand drumul la radio, cumparand un CD (considerat la momentul aparitiei o adevarata revolutie tehnica), un DVD, sau pur si simplu download-and de pe internet, sa gasim cele mai bune interpretari cu destul de multa usurinta. Cati ne mai aducem insa aminte de inregistrarile de pe benzi sau de pe viniluri, usor desuete, usor imprecise, cu interpretari nu tocmai perfecte, pe care ni le procuram atat de greu?
Putem spune ca tehnica face minuni; dar intotdeauna minunea din spatele aparatului ramane totusi Profesionistul.
Montreal, iulie 2008