caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Prin Bucuresti. Ieri si azi.

de (27-7-2008)
Bucureștiul se luptă să-și păstreze memoriaBucureștiul se luptă să-și păstreze memoria

Bucurestiul s-a nascut. Cand? Nu stie nimeni. Nici macar cei ce dau ca act de nastere data de 20 septembrie 1459. Nu glumesc. Am vazut pe o harta de la 1897 „Curtea veche”. Era postata in locul „curtii arse”, langa manastirea Mihai voda. Azi ar putea crede oricine ca Manastirea era printre blocuri! Asta pentru ca Biserica a fost „translata”. A fost singura cale de a o apara de „furia demolarilor”.

Bucurestiul apare ca nume in actul lui Tepes. Abia peste 6 ani, fratele si rivalul sau, Radu cel Frumos decide ca aici sa fie o resedinta domneasca. Asta este o opinie. Nu a mea. A celor care au postat pe net istoria Bucurestiului. O istorie care ar incepe cu Cetatea Dambovitei. O cetate ridicata de Mircea cel Batran pentru a crea un avanpost aproape de Dunare…

A mai aparut o parere. Niste sapaturi facute in zona Sf. Gheorghe Nou, au dat peste un vechi cimitir. Si un zid. Sau cam asa ceva. Se presupune ca din vremea lui Radu cel Frumos. Pare plauzibil. Ar fi o alta „Curte veche”. Radu cel Frumos era aliat cu turcii. Dusman cu Moldova lui Stefan. Cel care a cucerit Bucurestiul in 1473 si „a veselit trei zile”. Motivul ar fi Bucurestioara. Un rau secat in 1870. Sau mai tarziu. Dupa unii, la 1820. Discutam cu un amic, si el isi amintea de o rigola pe strada Arghezi, prin anii ’60.

S-au facut sapaturi prin tot orasul de azi. S-au gasit vestigii din cele mai vechi timpuri. Asta nu inseamna ca Bucurestiul e mai vechi. Au fost asezari. Pana la 1625 in zona s-au „inventariat” 41 de localitati.

Apropo de sapaturi: s-a sapat din 1953 pana in 1970 pana s-a gasit „Curtea veche”. Reconstruita de Matei Basarab dupa 1670, este parasita de Ipsilanti in 1776.
Pierduta si regasita. Ca o telenovela.

Greu de scris o istorie reala a orasului! S-a facut o harta a orasului la 1850. Din date adunate. Autorii recunosc, este greu sa faci o harta veche 100% reala.
Bucurestiul seamana cu o pictura murala, peste alta mai veche, peste alta si mai veche…

Dimineti insorite. Pe vremuri plecam cu mama la Chirigiu. Acolo era centrul TBC. Mama lucrase la fabrica de autobuze. Acolo se intoxicase cu mirosul vopselei. Ieseam la Cismigiu sa luam tramvaiul. Dupa pod (Izvor), se desparteau liniile. Una urca pe Uranus. Mi-amintesc… Tramvaiul gafaia la urcarea dealului. Sus era IEFS-ul. In intersectie, Monumentul pompierilor. Cei ce luptasera sa tina piept turcilor la 1848. Asadar, urcam dealul Spirii.

Cu mama mergeam pe cheiul Dambovitei prin fata „Tribunalului mare”. In stanga, Hala Unirii. Si piata. Oborul l-am descoperit mult mai tarziu. Cumparaturile le faceam de la „Unirii”, „Matache” sau „Elefterie”. Prima si ultima au disparut…si nici „Matache” nu se simte prea bine. De aici tramvaiul „facea dreapta”. In fata Spitalului Brancovenesc. Tin minte o sala mare cu o fantana in mijloc. Totul verde. Inclusiv fantana! Verdele dadea ideea de spital. Verdele acela de ulei… Vopsea care se putea sterge de praf cu carpa.

De la Brancovenesc tramvaiul trecea pe langa dealul Mitropoliei. Eram copil. Vedeam o cetate mare in varful dealului. Erau zidurile locuintei patriarhale.
11 uinie. In colt, o biserica impunatoare. Tramvaiul continua traseul inainte.

Peste ani, veneam, pe acelasi traseu, facand stanga la bifurcatie, pentru a ajunge la Parcul Libertatii (actual Carol). Parcul s-a numit Carol in 1906 cand a fost amenajat. In mijloc, „Palatul Artelor”. Demolat. Pentru a construi „Mausoleul”. Acum ii spune Carol I. In 1906 nu se nascuse nepotul, Carol al II-lea. Au fost zile framantate. Bucurestiul fierbea. Carol voia mult fast pentru a serba 40 de ani de domnie. Micul Paris a suferit noi transformari.

Sa revenim la traseu. Multa vreme am fost convins ca Rahova incepe la Chirigiu. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca tramvaiul urca pe Cosbuc. Ma nascusem la Maternitatea Brancovenesc, chiar la inceputul „Caii Rahovei”! Alaturi, un „Radio-Progres”. Acolo am lucrat intr-o vacanta pentru a-mi lua casetofon. De aici, printr-un parculet, dadeai in spatele Tribunalului. In subsol lucra mama. Dactilografa. Asadar, a fost colaboratoare a odioasei procuraturi!

De la Chirigiu ajungeam repede la Centrul TBC. Nu imi mai amintesc decat o cladire mica, cu o scara…
Bucurestiu vechi rasare misterios. Ca un fel de iceberg ce isi arata varfurile. Strapungand veacurile, cate un colt ne aminteste ce a fost…

Privesc fotografi vechi. Unele cladiri mi le amintesc, altele nu.

Piata Elefterie. Nu stiu daca asa se numea. Primarii pun placute cu nume pe care nimeni nu le citeste. Numele pietei vine de la biserica de alaturi. Aici, in vremea dictaturii comuniste, oamenii se adunau la „Inviere”. O mare de oameni. Militia, coplesita, ii pazea. Mi-amintesc un banc.

Un om mergea pe strada. Se intalneste cu secretarul de partid. Acesta, insotit: „Hristos a’ nviat!”. Secretarul de partid, in dilema. Raspunsul vine:”Am fost informat” !!!
Pana la 1900, cand Dambovita a fost amenajata, de aici incepea un ostrov. Biserica era cea veche, construita in timpul lui Mihai Racovita Voievod, din dania lui jupan Constantin si Macsin cupetul la 1743-1744, azi postata in mijlocul soselei. Cartierul pastreaza izul anilor de demult. Case cu curti mari. Sateni ai Bucurestiului. Daca doriti sa mai vedeti o insula uitata de timp, mergeti in spatele „Delfinului”, in Pantelimon. Cred ca zona se numeste „Ostrov”.

Taluzarea Dambovitei de la inceputul secolului XX a facut parte dintr-un program mai amplu. Atunci s-a dat in functiune si Grozavestiul, prima fabrica electrica din Bucuresti, trecand de la iluminatul cu petrol lampant la cel electric. Au aparut si tramvaie electrice. Nu radeti! Primele tramvaie din Bucuresti au fost cu cai. Prin taluzare s-a pierdut o veche meserie. Au disparut „sacagiii”. Cei ce treceau pe la portile oamenilor sa aduca apa cu sacaua.

Pe la 1880 a inceput canalizarea orasului. Cand s-a translat Biserica Sf Ioan, pentru a o ferii de furia demolarilor din anii ’80, inginerii au fost pusi intr-o situatie delicata. Au gasit vechile instalatii, vechi de un secol. Asadar, taluzarea a ajutat si la inlaturarea concurentei!

Diverse surse, diverse povesti… Daca urci pe Bratianu, in spatele Cocorului, gasesti „Vulturul de mare” (acolo e o banca azi). Mai in spate, ascunsa de cladire, Biserica Sf. Gheorghe Vechi. Gurile rele spun ca Brancoveanu, din invidie, a vrut sa faca o biserica mai frumoasa si mai aratoasa. Alte surse incearca sa convinga ca a incercat sa refaca vechea biserica. Si, fiindca tot suntem la barfe, cica drumul spre palatul Mogosoaia, teren cumparat de Domnitor de la vaduva Mogos, l-ar fi facut special pentru a taia in doua Hanul ridicat de Serban Cantacuzino!

Si apropo de Cantacuzini: ansamblul Coltea este unul dintre putinele ctitorii care nu poarta numele celui care le-a ridicat, ci a celui de la care a fost cumparat terenul, Coltea Doicescu. Biserica, han, turn si spital. Spital in secolul XVIII! Turnul Coltei a fost demolat in 1888 (dupa doi ani, avand nevoie de o cladire inalta de unde sa se observa incendiile, s-a construit Foisorul de Foc), dar pe vremea „mitraliatului” era desenat pe asfalt, din piatra cubica, un contur. Azi, in democratie, a disparut. Pentru fluidizarea circulatiei? Si inca un amanunt: nu Coltea, ci fratele sau ridicase aici o biserica de lemn.

Ce repede se estompeaza amintirile! Am vazut de curand niste poze interbelice cu zona Teatrului National. Acolo era un circ. Zona s-a modificat prin ’70. A fost neschimbata la moartea lui Dej. Am fost acolo cu parintii. Stiu ca am plans. De ce? Nu-mi amintesc. Nu-mi mai amintesc nici zona. Si totusi, imi amintesc doar o secventa de dupa. Se facuse Pasajul. Oamenii erau speriati de scarile rulante. Voiau sa treaca pe la suprafata, asa cum o faceau de o viata. N-aveau curajul. Un domn cu servieta a pornit primul. Dupa el, turma! Atunci TNB avea forma de palarie mexicana. Modificarea formei a avut loc dupa incendiul din 1978. Si totusi, nici o poza din acele timpuri. Va asigur ca au existat!

In spatele „Interului” este str. Batistei. Strada veche de macelari. Se pare ca ei au inaltat Biserica Batistei. Istoricii pun numele strazii pe seama macelarilor. Cica ar veni de la batatorirea pamantului de copitele vitelor aduse la taiere. Acolo a fost si o balta. Otetari. Dupa numele unor pasari ce stateau in papurisul baltii. Acolo e si Biserica Otetari. Un cunoscut, pentru ca la revolutie in zona era si F.R. de Sah, a propus schimbarea numelui strazii in V Ciocaltea. Nu-l acuz. Nu avea de unde sa stie de unde venea numele strazii. Primaria, mai informata, a dat numele unei strazi Parintele Lucaci! Asta e in alta parte. Pe langa Romulus si Remus. La biserica Lucaci a cantat Anton Pann. Acolo este si mormantul sau. Dar, Romulus si Remus, ne duc cu gandul la Lupoaica. Stop! Asta e alta poveste.

Mai sus, pe Bratianu, Sala Dalles. O poveste lunga, cu o familie de greci stabiliti de generatii in Valahia si o donatie catre Academie (prin testament) de catre ultimul exponent, Elena. A dorit ca aici sa fie un lacas de cultura (Fundatia Ioan Dalles) in memoria ultimului sau fiu. In 1958 comunistii au plasat in fata un bloc. Cel cunoscut azi ca Dalles. Oare or mai exista vechile cladiri? Trebuie sa ajung neaparat pe acolo!

Cand eram copil, mama ma ducea sa ma joc in Cismigiu. Mama spunea ca in perioada interbelica plateai pentru a sta pe banca. Venea un om, iti lua banii, si iti elibera un bilet. Nu stiu… M-am nascut in „anii puterii populare”. Cismigiul era pentru mine locul unde ma jucam cu nisip, in fata chioscului fanfarei, langa Buturuga (de aici luam braga), locul cu leagane de la „pelicani”. Lacul acela mic, in vale de palatul Cretulescu. Acum acolo e cladirea UNESCO. Mai tarziu am descoperit „careul”, un loc ciudat unde se adunau sahisti si chibiti de fotbal. Liniste si galagie! Citeam, in vremea gimnaziului, „Cismigiu & comp.” a lui Bajenaru. Ar parea ca timpul s-a oprit in loc. O singura schimbare. Gardul care separa Lazarul de parc. In rest, totul e la locul lui. Cetatea, Muntele cu cascada de langa Buturuga (din pacate, asta a disparut), Monte Carlo, debarcaderul…

Mai aveam un loc de joaca: aleile din fata Operei, unde, la un moment dat, a aparut statuia lui Enescu. Stand. Multa vreme s-a discutat pe tema asta. Enescu, stand? el care a muncit toata viata? Acolo erau, mai sunt si azi, niste vase mari de pamant. Alaturi, TCB. S-a mutat pe langa lacul Floreasca. Apoi, Parcul Venus. Aici a fost arena unui mare club de fotbal din perioada interbelica. Abia cand am aflat am inteles ca Zonele alea ciudate de pe iarba erau fostele rigole. In parc era un dud mare. In el ne adunam, copii din cartier, in fiecare iunie. De ce oare?

Vis a vis de blocul meu era Stiinta, baza sportiva a Universitatii. S-a schimbat si ea. Jos, in „groapa” s-a jucat primul meci international de volei al Romaniei. In 1954. Balcaniada. Meci cu Albania. Cel mai bun din 5. I-am batut. Cu 5-0 !!!

Sus erau terenuri de baschet. Cu zgura. Le uda un paznic. Nu mai stiu cum il chema. Daca voiam sa intram, ne alerga. Cu furtunul. Dupa ce s-a pensionat, a venit Nea Manea. Terenurile se betonasera. Acolo jucam fotbal pana seara. Nea Manea, cand i se facea „sete”, ne ameninta ca ne da afara. Strangeam repede bani, trimeteam pe unul din noi dupa o sticla si conflictul se incheia. Cand gaseam cate un Spray aruncat, ne duceam la „foc”. Prin sparele Facultatii de Drept, construita in 1935 dupa planurile lui Petre Antonescu (la un moment dat, vazand pe o gramada de cladiri placuta cu „arh. P. Antonescu”, am fost tentat sa cred ca Bucurestiul a fost ridicat de acesta!), era un parculet prin care, tiptil, ajungeam la crematoriul de gunoi al cladirii. Operatia o faceam dimineata, sa prindem focul inca nestins. Aruncam sprayurile si ne ascundeam. Pooooc!!! Si plecam fericiti!

Sora mea a facut liceul la „Zoia Cosmodemianscaia”, numele comunist al Scolii Centrale. Scoala pastra (pastreaza si azi) incrustate pe zid nume de Doamne (Carmen Sylva, Domnita Balasa…). Scoala Centrala a fost scoala de fete. Functioneaza in lacasul actual de la 1890, in cladirea proiectata de Ion Mincu. Se invecineaza cu Parcul Icoanei, parc pe care Primaria il considera locul de unde izvora Bucurestioara. Nu stiu de unde au datele. Eu stiam ca izvora din Parcul Ioanid. Parcul a fost mai mare. Cuprindea ambele parcuri. A fost taiat in doua. Piata Cantacuzino. Are si un monument. Se spune ca Icoanei era Gradina publica. Ioanid apartinea librarului. Ultimul descendent, George (o fi fost fiu, nepot?) avea o afacera cu arbusti. Zona, pana pe la mahalaua Otetari, era un ciot din vechiul Codru al Vlasiei. Merita sa faceti un drum prin zona. Case vechi cu stiluri diferite, dar placand ochiului.

Pentru ca am vorbit de ion Mincu, parintele arhitecturii romanesti, sa ne intoarcem in spatiu si timp. Biserica Stavropoleos, ridicata de Ioanichie Stratonikeas la 1724. De-a lungul anilor, biserica a suferit din cauza cutremurelor. Manastirea si hanul au fost demolate iar biserica a fost refacuta dupa planurile arhitectului Ion Mincu. Acareturile, in stil bizantin, sunt opera sa. Daca ajungi in zona, e greu sa te hotarasit ce sa vezi mai intai. Caru’ cu Bere, Banca, Palatul Postelor, Palatul CEC…
Lipscaniul a fost si a ramas unul din punctele de atractie. Numele vine de la stalcierea Leipzig-ului in vorbirea populara. Unii spun ca ar veni din slavona, dar nu ii cred. Prea academic pentru a fi adevarat! Citeam niste opinii ale pustilor care scriu in „Pupaza din Tei”. „Care e ma, Strada Lipscani, aia care are numai cladiri urate si care stau sa se prabuseasca?!“. Istoria celei mai vechi strazi din Bucuresti nu mai intereseaza pe tineri. Oare nu este gresita programa de invatamant? Cateodata ma enerveaza faptul ca stim denumirea latina de „arbores fiorosus”, dar nimeni nu ne invata in scoala cum arata un corcodus sau un cintezoi!

Era si un banc: „S-au facut reforme ale invatamantului. Cuza a separat invatamantul de biserica, comunisti l-au separat de cultura, iar astia, de scoala”. Nu credeti ca elevul ar fi mai interesat de istorie si de geografie daca ar invata despre Bucurestioara, Curtea veche sau de Arcul de Triumf?

Stefan cel Mare s-a batut cu turcii. Brancoveanu a fost mazilit la Stambul. (Nimeni nu spune ca sotia sa a trimis oameni sa-i recupereze trupul din Bosfor pentru a-l inmormanta crestineste la Sf. Gheorghe Nou.) Vladimirescu a fost tradat de Eteristi. Dar Podul Calitei? Dar ostrovul de la Elefterie?

Cand vine primavara, nimeni nu mai are timp sa admire pomii inmuguriti. Nici nu se mai uita spre azurul cerului sa vada daca s-au intors pasarile calatoare. Si, mai ales, trecem pe langa Atheneu si nici macar nu-l observam!
Bucurestiul nu moare. Cu toate eforturile noastre. Doar un val acopera o pictura veche. Si, peste ani…

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • adrian aelenei: (27-7-2008 la 00:00)

    primaria mai dezinformata la fel si ca autorul articolului, mahalaua Lucaci exista inainte de Vasile Lucaciu acel semnatar al Memorandumului

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
52.23.192.92