Anularea de către Trump a înţelegerii cu Iranul constituie o mare oportunitate
Războiul Rece cu Iranul a fost reluat. N-o spun ca o critică la adresa deciziei preşedintelui Trump de a anula înțelegerea cu Iranul. Acea decizie nu re-pornește conflictul. Războiul Rece al Iranului contra Statelor Unite nu a încetat niciodată. Această decizie nu face decât să recunoască acest fapt şi să readucă America în luptă.
Mai precis, decizia lui Trump respinge fantezia lui Barac Obama că dacă îi satisface dorinţele, Iranul va renunţa la ostilitatea contra Statelor Unite şi a intereselor sale. Ideea că America poate să se debaraseze de toţi duşmanii săi prin aceea că devine mai prietenoasă cu ei a fost fixaţia personală a preşedintelui Obama. De aceea a şi putut fi suspendată unilateral. Celor pe care această decizie a lui Trump îi scoate din fire peste măsură, senatorul Ben Sasse le dă replica:
„Ziua de astăzi ne reaminteşte că ceea ce este decis de preşedinte poate fi şi revocat de preşedinte. Trebuie să ne fie clar: Trump nu deşiră un tratat, el se dezice de un angajament personal al lui Obama. Cu doi ani şi jumătate în urmă, preşedintele Obama a încheiat o înţelegere – proastă – cu Iranul fără să aibă sprijinul Congresului, iar acum preşedintele Trump se retrage din angajamentul personal al lui Obama, iar pentru asta nu are nevoie de sprijinul Congresului. Politica externă americană face progrese de durată doar atunci când este condusă de Preşedinte, aprobată de Congres şi explicată cu sinceritate poporului american”.
O politică externă funcţionează cel mai bine şi atunci când nu este o grămadă amorfă de decizii disparate – un atac aerian aici, o anulare a unei înțelegeri colo – ci parte a unui efort de lungă durată de a activa mai multe instrumente în vederea atingerii unui obiectiv strategic clar. În acest sens există câteva semne promițătoare în anunțul președintelui, în special modul în care și-a lărgit justificarea, referindu-se nu doar la minciuna Iranului cu privire la programul său de arme nucleare, ci și la rolul său de sursă a unor multiple amenințări la adresa intereselor Statelor Unite şi ale aliaților ei.
„Regimul iranian este principalul sponsor statal al terorismului. El exportă rachete periculoase, alimentează conflictele din întregul Orient Mijlociu şi sprijină terorişti, mandatari şi miliţii precum Hezbollah, Hamas, talibanii al-Qaedei…
Înţelegerea a suprimat sancțiunile economice paralizante împotriva Iranului în schimbul unor limite foarte moi impuse activității nucleare a regimului și nu a limitat nici un alt comportament malign, inclusiv activitățile sale sinistre din Siria, Yemen și alte locuri din întreaga lume”.
Donald Trump nu este genul de om care să folosească din proprie iniţiativă expresii ca „comportament malign”. Este limpede că căpătat-o de la consilierii care au scris nota oficială privitoare la decizie, notă care include în titlul său „Luarea de măsuri suplimentare pentru a contracara influența malignă a Iranului”, ceea ce este exact ceea ce trebuie să facem.
„De la înființarea sa în 1979 ca teocrație revoluționară, Republica Islamică Iran și-a declarat ostilitatea față de Statele Unite și aliații și partenerii săi. Iranul rămâne sponsorul statal principal al terorismului la nivel mondial și oferă asistență Hezbollah-ului, Hamasului, talibanilor , al-Qa’ida și altor rețele teroriste, iar Iranul continuă să alimenteze violența sectară în Irak și să sprijine războaiele civile pline de cruzime din Yemen și Siria, săvârșește abuzuri grave ale drepturilor omului și reține în mod arbitrar străini, inclusiv cetățeni ai Statelor Unite, sub acuzaţi false şi fără o procedură legală …
Politica Statelor Unite este ca Iranului să i se refuze posedarea armelor nucleară și rachetelor balistice intercontinentale, să se neutralizeze rețeaua și campania Iranului de agresiune regională, să perturbe, să degradeze sau să refuze Corpului Gărzilor Revoluționare islamice și surogatelor sale accesul la resursele care susțin activitățile lor destabilizatoare, și contractarea dezvoltări agresive a rachetelor de către Iran, precum şi a altor capacități de arme asimetrice și convenționale „.
Știţi cine este genul de om care folosește expresii precum „influență malignă”, în special în ceea ce privește Iranul? Este John Bolton, noul consilier de securitate națională al lui Trump. El este şi genul de om capabil să adopte și să pună în aplicare o astfel de strategie amplă împotriva Iranului, care este implicită aici.
Un Război Rece este într-adevăr modelul potrivit pentru a gândi cum să fie tratat Iranul, deoarece paralelele cu Uniunea Sovietică sunt numeroase. Iranul este un regim bazat pe o ideologie revoluționară pe care urmărește să o exporte în întreaga lume și mai ales în Orientul Mijlociu. Acest lucru se întâmplă uneori prin implicarea militară directă, dar și prin războaie prin intermediari, prin subversiune și prin sprijinirea partidelor politice, a mișcărilor revoluționare și a grupurilor teroriste – toate acestea fiind reţete din manualul sovietic pentru agresiuni. În această privinţă Iranul este și a fost întotdeauna o amenințare mai mare decât Statul Islamic. Acest grup a aspirat să devină un stat, dar niciodată nu a reușit cu adevărat. Iranul are o ideologie practic identică – în ciuda unor diferențe sectare superficiale – și este deja un stat, inclusiv cu un program de înarmare nucleară.
Asemenea Uniunii Sovietice, Iranul este un motor al unui conflict global, deși la o scară mai redusă, dat fiind faptul că resursele Iranului sunt mai limitate, iar ideologia sa – o re-interpretare fanatică a islamului șiit – este mai puțin universal-atractivă în comparaţie cu comunismul.
Tot asemănător Uniunii Sovietice, Iranul este slab pe plan intern. În spatele propagandei şi a diatribelor sale revoluționare, Iranul are o economie falimentară și o elită politică coruptă și opresivă, care și-a înstrăinat propriul popor. Regimul iranian a petrecut ultimele decenii suprimând revolte studențești și demonstrațiile stradale masive cerând o mai mare libertate – cele mai recente în ianuarie 2018, iar cele mai masive – în timpul Revoluției verzi din 2009, pe care administrația Obama a ignorat-o cu mult sârg în speranța ei încăpăţânată într-o înţelegere privind arme nucleare.
Aceasta este o adevărata oportunitate deschisă de decizia președintelui Trump. Dacă Iranul este un motor al haosului, ar trebui să folosim această oportunitate să dezactivăm acel motor. Așa cum era de așteptat, New York Times stătea să leşine la decizia lui Trump de a anula acordul cu Iranul, dar în același timp a publicat un articol care descrie în mod clar impactul potențial al acestei decizii.
„În Iran, atmosfera de criză s-a întins în adâncime și lărgime, economia este în degringoladă, moneda este în cădere. Prețurile crescânde îi storc pe locuitorii orașelor, iar o secetă de cinci ani devastează economia rurală. Conflictul între moderaţi şi radicali este atât de periculos încât se vorbește chiar de o preluare a puterii de către militari.
În prezent, colacul de salvare pe care l-ar fi putut reprezenta acordul nuclear din 2015, care ar fi trebuit să atenueze presiunea asupra economiei iraniene și să deschidă barierele spre Occident, se scufundă și el: președintele Trump a anunțat marți că retrage Statele Unite din acord, pe care l-a numit „o înţelegere dezastruoasă”….
Pe termen lung, dezmembrarea acordului nuclear ar putea fi o veste proastă pentru întreaga conducere iraniană, deja zguduită de nemulțumirea populară cu privire la economie și la lipsa de libertăți și de perspective. Ar putea fi o veste proastă de asemenea pentru iranienii de rând.
„Hei, vă rugăm să uşuraţi soarta, oricine, chiar și Trump”, a spus Ali Shoja, un curăţitor care a spus că nu-și poate permite să-i hrănească pe cei trei fii ai săi: „Eu eram șofer, acum curăț. Ce urmează? Nu vreau să devin cerșetor. ” „
Schimbarea destinului Iranului este esenţa ideii, deşi am putea spera că destui iranieni vor decide să-şi ia destinul în propriile lor mâini.
Războiul nostru Rece cu Iranul nu a încetat niciodată, noi am încetat doar să luptăm în acest război. Dacă președintele Trump rămâne ferm în noua sa decizie, are ocazia nu doar să reînvie efortul american împotriva Iranului, ci să câștige acest Război Rece în același mod în care l-am câştigat pe cel purtat împotriva sovieticilor – și cu câştiguri similare în ce priveşte pacea, prosperitatea și libertatea globală.
Robert Tracinski, 9 mai 2018
Preluat cu permisiunea autorului din publicaţia The Tracinski Letter
Aş dori să subliniez foarte scurt iniţiativele hotărâte ale preşedintelui D. Trump în Orientul Mijlociu.
Mă refer la terminarea „jocului” Iranului cu SUA, prin care Iranul şi-a asigurat în era Obama liniştea în exterior şi mijloace suplimentare pentru finanţarea programului său de rachete balistice şi de înarmare nucleară, căreia nu i-a pus capăt (aşa cum au arătat documente iraniene obţinute de serviciile israeliene, citate de Trump). În plus, înţelegerea de colaborare prevedea mecanisme de control insuficiente, lucru pus în evidenţă chiar de documentele ce dezvăluie acţiunile subterfuge ale Iranului.
Continuă să existe, cei drept şi din păcate, sprijinitori ai înţelegerii de colaborare cu Iranul, precum UE şi UK (de Rusia şi China să nu mai vorbim). Acestor state le va fi însă greu să evite sancţiunile hotărâte ale SUA, pe cale de a fi decise pentru toţi cei care vor continua să aibă de-a face cu Iranul în domenii ce ating siguranţa naţională a SUA.
O altă iniţiativă a fost decizia mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, salutată călduros de guvernul israelian, şi care este încă o acţiune hotărâtă a preşedintelui Trump de a determina evoluţii pozitive în acea zonă dificilă şi periculoasă de decenii a planetei.