RĂTĂCIND PRINTRE VISE
Mă plimbă tu gând,
prin noaptea ‘nstelată,
pe sub flori de salcâm
ce se scutură-n poartă.
Când vântul Zefir,
încreţeşte-a lacului undă
apari tu, un străin
cântând din lăută!
Şi coardă îţi este
o rază de lună
şi-n mâna ta blândă arcuşul,
e ciutură mea, la fântână!
Însetată îţi beau
de pe buze nectarul,
şi căldura din braţe ţi-o iau
să-mi înece amarul!
Apoi, mai tăcuţi decât anii cei duşi,
pornim pe a vieţii cărare,
s-o străbatem la pas,
dar nu la-ntâmplare!
Şi aşa, trecut-au anii
peste capete ninse,
până-om dispărea în neant
rătăcind printre vise.
Dar în urmă răsar
flori, din flăcări de viaţă
ce vor creşte gingaşe,
hranindu-se, cu iubirea noastră!
20.06.2008