caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

„Antonescu a fost în acelaşi timp călăul şi salvatorul evreilor” – interviu cu Ottmar Trașcă

de (14-7-2008)
Cartea nu va fi pe placul adulatorilor lui Antonescu și a negaționiștilor HolocaustuluiCartea nu va fi pe placul adulatorilor lui Antonescu și a negaționiștilor Holocaustului

Înființăm o nouă subrubrică „Istorie și actualitate” în care ne propunem dezbaterea unor teme istorice cu rezonanță în prezent, pe principiul că cine uită greșelile trecutului e condamnat să le repete.

Începem cu o promisiune făcută în urmă cu câteva săptămâni, de discutare a unei cărți recente, intitulată „Al III-lea Reich și Holocaustul din România 1940 – 1944. Documente din arhivele germane”. Cartea a fost publicată la editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, de istoricul Ottmar Trașcă, de la Institutul Academiei Române din Cluj și Dennis Deletant, profesor de limba română la Universitatea Londrei. Profesorul Deletant este autorul a numeroase cărți de istorie, printre care „România sub regimul comunist”, „Ceaușescu și Securitatea” și „Aliatul uitat al lui Hitler. Antonescu și regimul lui, 1940 – 1944” și membru al comisiei Tismăneanu de cercetare a abuzurilor regimului comunist din România.

Pentru a dezbate cartea de documente germane despre Holocaustul din România am stat de vorbă cu unul dintre autori, Ottmar Trașcă.

De ce mai era nevoie de o astfel de carte la trei ani după după publicarea raportului Comisiei Wiesel?

Bună întrebare. Departe de a nega sau diminua în vreun fel calitatea raportului întocmit de Comisia Elie Wiesel, cred totuşi că acest raport nu a rezolvat toate aspectele referitoare la Holocaustul din România. Raportul, lucrare excelentă, elaborată de profesionişti, a prezentat în linii mari persecuţia populaţiei evreieşti din România în anii celui de-al doilea război mondial, dar nu avea cum să soluţioneze toate chestiunile pendinte de Holocaust. Raportul nu este o “biblie”, daca mă pot exprima aşa, unicul depozitar al adevărului despre Holocaust. Dimpotrivă, apariţia raportului nu exclude – aşa cum este şi normal – noi cercetări în acest domeniu. Publicarea volumului nostru vine să acopere un gol serios existent în cadrul istoriografiei referitoare la Holocaust. Ne place sau nu ne place, epicentrul evenimentelor ce au condus la moartea a millioane de evrei în perioada 1939-1945 s-a aflat la Berlin. În consecinţă, soarta evreilor din România în timpul regimului antonescian nu poate fi înţeleasă pe deplin fără cunoaşterea surselor documentare germane. Demersul nostru istoriografic a urmărit exact acest lucru: să pună la dispoziţia specialiştilor dar şi a publicului o lucrare care să cuprindă cele mai importante documente cu privire la situaţia evreilor din România, provenite din arhivele politice, diplomatice şi militare germane.

Impresia lăsată de prima parte – până în vara anului 1942 – este că Antonescu o luase într-un fel înaintea germanilor în aplicarea – avant la lettre – a soluţiei finale. Este corectă această impresie?

Cred că înainte de a răspunde la întrebarea propriu-zisă se impun anumite precizări. Referitor la aplicarea soluţiei finale în teritoriile controlate/ocupate de Reich, respectiv în statele aliate/satellite, trebuie spus faptul că politica promovată de Berlin faţă de chestiunea evreiască a cunoscut mai multe faze. Nu aş dori să intru în detalii, aş menţiona doar câteva chestiuni:

a) în perioada 1933-1939 Berlinul a facilitat şi încurajat, în principal, emigrarea populaţiei evreieşti ca soluţie a chestiunii evreieşti.

b) în 1940, după înfrângerea Franţei, RSHA (Oficiul Central de Siguranţă al Reichului) a elaborat împreună cu Ministerul de Externe german aşa-numitul plan Madagascar ce prevedea deportarea în Madagascar a tuturor evreilor aflaţi în sfera de influenţă germană.

c) În vara anului 1941, după izbucnirea conflictului sovieto-german, planul Madagascar a fost abandonat – era irealizabil în condiţiile în care Anglia deţinea supremaţia pe mare – iar conducerea germană a optat în favoarea soluţiei finale în chestiunea evreiască, modalitatea şi detaliile aplicării fiind discutate în cadrul conferinţei desfăşurate la Wannsee în 20 ianuarie 1942.
Revenind la întrebare, Antonescu nu avea cum s-o ia înaintea germanilor în ceea ce priveşte aplicarea soluţiei finale. În schimb, îndeosebi în vara anului 1941, mareşalul Antonescu a acţionat în chestiunea evreiască într-o manieră care i-a surprins inclusiv pe germani şi s-a străduit să preia modelul nazist în soluţionarea chestiunii evreieşti. Adică în primăvara anului 1941, guvernul roman solicită trimiterea de către Berlin al unui aşa-numit “consilier pentru chestiunile evreieşti” german. Misiunea acestui consilier, repet, solicitat de guvernul român – este vorba de Hauptsturmführerul (căpitan) SS Gustav Richter – a constat în prima fază în armonizarea legislaţiei antisemite româneşti cu cea nazistă, iar, ulterior (1942), în pregătirea aplicării soluţiei finale în România. Urmează apoi cele întâmplate în Basarabia, Bucovina şi Transnistria. Asasinatele în masă comise în vara şi toamna anului 1941, brutalitatea şi cruzimea autorităţilor române (Armată, Poliţie şi Jandarmerie) i-au uimit chiar şi germani. În acest sens este de ajuns să citezi aprecierea lui Hitler, care în 19 august 1941, într-o discuţie cu Goebbels, afirma următoarele: “În ceea ce priveşte chestiunea evreiască, în orice caz se poate constata în prezent faptul că un om precum Antonescu acţionează în această privinţă mult mai radical decât am făcut-o noi până acum”.

Aprecierea lui Hitler nu făcea altceva decât să consemneze o stare de fapt. Iar în 1942, după ce Berlinul a decis aplicarea soluţiei finale – adică exterminarea fizică a evreilor – Antonescu şi-a dat acordul (iulie 1942) în vederea deportării evreilor din Vechiul Regat şi Transilvania de sud – începând cu judeţele Timiş, Turda şi Arad – în lagărele morţii din Polonia. Prin urmare se poate spune că Antonescu nu a luat-o înaintea germanilor, ci, mai degrabă s-a străduit să implementeze modelul german în soluţionarea chestiunii evreieşti.

Rezultă din documentele germane cine se face responsabil de pogromul de la Iaşi şi de trenurile morţii din iunie-iulie 1941?

Evident. Înainte de a răspunde la întrebare cred, de asemenea, că se impun anumite precizări. În cadrul istoriografiei române persecuţia evreilor în timpul regimului antonescian a constituit foarte mult timp un subiect tabu, îndeosebi înainte de 1989. Chiar şi în puţinele cazuri în care acest subiect a fost abordat – ca de exemplu pogromul de la Iaşi – responsabilitatea autorităţilor antonesciene a fost fie negată, fie, în cel mai bun caz, trecută sub tăcere. De regulă, în asemenea cazuri, răspunderea pentru atrocităţi a fost atribuită germanilor, legionarilor sau “elementelor declasate din armată”. Afirmaţia mea este ilustrată cel mai bine de maniera în care a fost reflectat pogromul de la Iaşi în istoriografia română. Şi aici am în vederea cartea semnată de “istoricii” Maria Covaci şi Aurel Kareţki, “Zile însângerate la Iaşi. 1941” (1978), lucrare ce a ridicat falsificarea adevărului istoric şi diversiunea la rang de “artă”. Concret, în opinia autorilor vinovaţii pentru pogromul de la Iaşi au fost germanii (trupele SS cantonate în Iaşi), legionarii şi unele elemente declasate din Armata română. Acest punct de vedere, din nefericire, s-a perpetuat inclusive în multe dintre lucrările apărute în perioada postdecembristă. Mărturisesc faptul că am avut încă din momentul citirii lucrării respective, ca student, serioase îndoieli cu privire la veridicitatea versiunii acreditate de autorii citaţi anterior. Posibilitatea de a investiga în arhivele germane mi-a oferit prilejul pentru a descifra implicarea/responsabilitatea germană. Am fost intrigat de faptul că în nici o lucrare referitoare la pogromul de la Iaşi nu apăreau citate sursele arhivistice germane. Ştiind că în timpul evenimentelor din Iaşi, în oraş funcţiona un consulat german şi că, de asemenea, în Copou era comandamentul Corpului XXX armată german, comandat de generalul-locotenent Hans von Salmuth, am încercat – cum era şi firesc – să identific rapoartele acestora. Aşa am descoperit rapoartele consulatului german din Iaşi în arhivele diplomatice din Berlin, respectiv însemnările din Jurnalul de război al Corpului XXX armată german în arhivele militare din Freiburg im Breisgau. Aceste documente, incluse toate în volum, arată în mod clar nu numai faptul că autorităţile germane – civile şi militare – nu au fost implicate în pregătirea şi desfăşurarea pogromului, ci, dimpotrivă, au intervenit în repetate rânduri pe lângă autorităţile române cerând să se pună capăt exceselor. Germanii nu au avut nici un interes în crearea de haos şi dezordini în imediata apropiere a liniei frontului (frontul era pe Prut, la mai puţin de 30 de km!). Dimpotrivă, fiind o zonă de operaţii militare, germanii aveau nevoi de linişte şi ordine pentru a nu periclita concentrarea forţelor proprii! În plus, o altă minciună a istoriografiei comuniste cum că în Iaşi ar fi fost trupe SS implicate în pogrom, poate fi foarte uşor demontată în urma consultării documentelor germane. Este suficient să parcurgi rapoartele Einsatzgruppe D (unitatea mobilă de exterminare ce a acţionat în spatele trupelor germane şi române din Basarabia, Bucovina şi Transnistria) pentru a constata că Einsatzkommandourile (comandourile speciale) îşi fac apariţia pe teritoriul României abia la începutul lunii iulie 1941 şi nu la Iaşi, ci la Piatra Neamţ. Documentele germane confirmă ceea ce se ştia: responsabilitatea pentru pogrom revine în totalitate autorităţilor române. Au fost implicaţi şi câţiva militari germani răzleţi, dar comandamentele germane informate cu privire la acest aspect au luat măsuri.

Care este responsabilitatea germană faţă de cea a lui Antonescu în masacrele evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria?

Am amintit anterior de Einsatzgruppe D şi în acest sens am menţionat faptul că ea a operat în Basarabia, Bucovina de nord, Transnistria, în spatele Armatei a 11-a germane, respectiv în spatele Armatelor 3 şi 4 române. Câteva cuvinte despre Einsatzgruppe D. Einsatzgruppen der Sicherheitspolizei und des SD, pentru a folosi titulatura lor oficială, erau unităţi mobile de exterminare ale SS, formate din aproximativ 400-500 de oameni, a căror misiune consta în „curăţirea“ terenului cucerit de Wehrmacht de inamicii Reichului. Ce se înţelegea prin “inamicii Reichului”? Evreii, comisarii din Armata Roşie, etc, în general toate elementele ostile Germaniei naziste din teritoriile cucerite în est. Au existat 4 asemenea Einsatzgruppen. Einsatzgruppe D, comandat de colonelul-Standartenführerul SS Otto Ohlendorf a asasinat în perioada iunie 1941-iunie 1942 aproximativ 90000 de evrei (femei, copii, bărbaţi), pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de nord, Transnistriei şi Crimeei. Am cercetat aşa-numitele „Ereignismeldungen“, rapoartele evenimenţiale, ale Einsatzgruppe D – unele sunt incluse în volum – şi am constatat faptul că în aceste rapoarte colaborarea cu autorităţile române a fost descrisă drept „armonioasă“. Referitor la Einsatzgruppe D, aş mai aminti faptul că există o monografie impresionantă publicată de istoricul german Andrei Angrick, o lucrare ce ar merita cu prisosinţă să fie tradusă în limba română.

Aţi reuşit să explicaţi schimbarea de atitudine a lui Antonescu şi refuzul deportării în masă a tuturor evreilor din România în Polonia în jurul datei de 10 septembrie 1942?

Fără îndoială. Volumul include suficiente documente care atestă în mod clar schimbarea intervenită în politica antisemită a regimului antonescian în toamna anului 1942. Este adevărat, în iulie 1942 guvernul Antonescu şi-a dat acordul de principiu pentru deportarea tuturor evreilor din Vechiul Regat şi Transilvania de sud – începând cu judeţele Timiş, Turda şi Arad – în lagărele morţii din Polonia. Potrivit documentelor germane, deportarea urma să înceapă în jurul datei de 10 septembrie 1942, cei apţi aveau să fie puşi să muncească, iar cei inapţi urmau să fie supuşi “tratamentului special”, în germană “der Sonderbehandlung unterzogen werden sollen”. Ce însemna tratament special nu este greu de ghicit. De ce nu s-a ajuns, totuşi, la deportare? Răspunsul constă într-un complex de factori, pe care i-aş enumera pe scurt în cele ce urmează:

a) Memoriile întocmite de Wilhelm Filderman, memorii redactate în august-septembrie 1942, în care Filderman avertiza asupra consecinţelor economice şi politice ce puteau rezulta în urma deportării evreilor din România. Pe de altă parte Filderman a invocat şi un alt argument şi anume tratamentul bun aplicat la acea dată de guvernul maghiar evreilor din Ungaria. Concret, Filderman a dat de înţeles că în competiţia pentru Transilvania, tratamentul bun aplicat populaţiei evreieşti putea fi un bun capital politic iar România nu trebuia să-şi deporteze evreii atâta timp cât Ungaria nu proceda la fel cu evreii săi. Antonescu, extrem de sensibil la orice amănunt legat de Transilvania, s-a dovedit receptiv la argumentele invocate de Filderman.

b) intervenţiile Regelui Mihai I şi Reginei Mamă Elena pe lângă Conducător.

c) intervenţia baronului Francisc Neumann care a plătt o sumă de aproximativ 400 de millioane de lei pentru a obţine oprirea deportărilor.

d) intervenţiile lui Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu pe lângă Antonescu.

e) intervenţiile mitropolitului ortodox al Ardealului, Nicolae Bălan, pe lângă Antonescu.

f) nota de protest a guvernului SUA, transmisă guvernului român prin intermediul legaţiei Elveţiei din Bucureşti în octombrie 1942, în care ameninţa cu represalii la adresa cetăţenilor români din SUA în cazul în care deportările vor continua.

g) Situaţia de pe teatrele de operaţiuni militare. Mareşalul Ion Antonescu a fost un militar capabil. El şi-a dat seama că după Stalingrad Germania a pierdut războiul. A şi spus că “noi trebuie să avem grijă să nu-l pierdem pe al nostru”. În acest context în care se impunea reluarea tratativelor cu aliaţii – pentru pregătirea ieşirii României din război – mareşalul a mizat inclusiv pe cartea tratamentului bun aplicat populaţiei evreieşti. Fire pragmatică, el şi-a dat seama că printr-un tratament bun faţă de populaţia evreiască, putea obţine un capital politic deloc neglijabil în tratativele cu aliaţii. În plus, permiţând plecarea evreilor spre Palestina putea obţine – prin taxele de emigrare percepute – sume considerabile pentru bugetul de stat. În acest fel scăpa de evrei pe o cale confortabilă şi obţinea inclusiv beneficii politice şi economice. Această cotitură în politica regimului antonescian faţă de populaţia evreiască s-a conturat începând cu decembrie 1942. Germania a protestat în repetate rânduri împotriva “noului curs”, dar fără succes.

Poate fi calificat Antonescu drept “un salvator al evreilor din România” aşa cum îl califică unii negaţionişti?

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să vedem ce s-a întâmplat în cei 4 ani în care generalul, ulterior mareşalul Ion Antonescu s-a aflat la putere. Cred că putem spune fără a exagera că în perioada 1941-vara anului 1942 mareşalul Ion Antonescu este responsabil pentru moartea unui număr situat între 210000-270000 de evrei. În primul rând este vorba de evreii din Basarabia, Bucovina, județul Dorohoi şi Transnistria. Am văzut că Antonescu a vrut să-i deporteze în 1942 în lagărele morţii din Polonia şi pe cei din Vechiul Regat şi sudul Transilvaniei. Prin urmare, intenţia a existat. Că nu s-a mai ajuns la materializarea intentiei, acest fapt s-a datorat unui complex de factori, prezentat anterior. Pe de altă parte, prin schimbarea politicii promovate faţă de populaţia evreiască începând cu toamna anului 1942, mareşalul a devenit – paradoxal – salvatorul evreilor. În 1943 şi 1944 mareşalul a refuzat orice sugestie venită dinspre Berlin în sensul repunerii pe tapet a aplicării soluţiei finale în România. În consecinţă, paradoxal, Antonescu a fost în acelaşi timp călăul şi salvatorul evreilor. Călău până în 1942, salvator din toamna anului 1942 până la căderea sa în august 1944. Asta nu înseamnă că în 1942 şi-a schimbat concepţiile faţă de evrei. În nici un caz. Antonescu a fost şi a rămas un antisemit până la capăt.

Aşa cum mă aştept, unii sceptici se vor lega de prenumele dumneavoastră şi vor spune “Păi sigur, vrea să-i exonereze pe nemţi şi să-l înfunde pe Antonescu…”. Cum le răspundeţi şi în general ce mesaj aveţi pentru negaţioniştii Holocaustului din România?

Cei care gândesc în acest fel comit o eroare majoră. În abordarea unor subiecte delicate – aşa cum este şi persecuţia evreilor români în timpul regimului antonescian – originea etnică a celui care întreprinde cercetarea respectivă nu trebuie să joace nici un rol. Important este ca cercetătorul în cauză să acţioneze într-o manieră profesionistă. În ce mă priveşte, nu am urmărit niciodată să-l înfund pe Antonescu şi să-i exonerez pe germani pentru cele întâmplate în România între 1940-1944. Am urmărit doar restabilirea adevărului istoric. Întotdeauna am fost de părere că adevărul trebuie spus până la capăt, indiferent de riscuri şi indiferent dacă acel adevăr este pe placul nostru sau nu. Tocmai din acest motiv am efectuat o documentare extrem de serioasă şi am preferat să publicăm documentele, în original şi în traducere. Cu alte cuvinte am lăsat documentele să vorbească. Dacă cineva nu este mulţumit de traducere poate apela la original. Sau dacă va dori să verifice autenticitatea documentului, dispune de cotele arhivistice şi le poate verifica în arhivele germane. Negaţioniştilor le transmit doar atât: înainte de a contesta mai mult sau mai puţin virulent evidenţa, să se documenteze. Pentru că negaţionismul vine în primul rând din refuzul de a accepta evidenţa, refuzul de a lua la cunoştinţă ceea ce s-a publicat în domeniu.

Ecouri

  • Uli Friedberg-Vălureanu: (14-7-2008 la 00:00)

    Am citit interviul, e interesant, bine argumentat, scris cu mult bun simt. As avea insa o observatie cu privire la ideea ca “Antonescu a ucis evrei, tot el a salvat evrei”.

    Ideea e mai veche. Intre cei ce au criticat-o a fost si regretatul sef rabin Moses Rosen.

    Intr-o discutie pe care am avut-o odata mi-a spus “Cum adica, daca un asasin intra intr-o casa si dintr-o familie de cinci persoane omoara doua, putem trage concluzia ca e salvatorul celorlalti trei?”.

    Idee pe care in mai multe randuri a formulat-o si public.

    uli@netvision.net.il
    http://www.isro-press.net

  • Ottmar Trașcă: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Uli-Friedberg Valureanu

    Multumesc frumos pentr comentariul dumneavoastra, pentru aporecieri si critica. Legat de observatia dumneavoastra eu nu am dorit sa se inteleaga ca Antonescu a fost atat calau, cat si salvator al evreilor.

    Calau in 1940-1942, iar salvator dupa 1942. Asa cum a fost aratata responsabilitatea maresalului Antonescu in tragedia evreilor romani, tot asa nu trebuie omis faptul ca in 1943-1944 Germania a exercitat presiuni pentru repunerea pe tapet a aplicarii solutiei finale in cazul evreilor din Romania, dar maresalul Antonescu a rezistat presiunilor. Comparatia cu ucigasul care omoara intr-o casa 2 oameni si salveaza ceilalti trei nu cred ca este cea mai adecvata si nu corespunde situatie existente in Romania antonesciana.

  • mihai beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Lucrarea unui profesionist.Felicitari autorului.Total de acord cu asertiunea „Departe de a nega sau diminua în vreun fel calitatea raportului întocmit de Comisia Elie Wiesel, cred totuşi că acest raport nu a rezolvat toate aspectele referitoare la Holocaustul din România. […] Raportul nu este o “biblie”, daca mă pot exprima aşa, unicul depozitar al adevărului despre Holocaust.”

    O mica intrebare : Pe ce se bazeaza autorul afirmand ca autoritatile romane au vinovatie directa in asasinarea a 210000 – 270000 evrei?

    Constatare finala: Autorul contrazice pe cei ce sustin ca ar fi fost asasinati in Romania 400 000 evrei [inscriptia de la templul Coral ].

    Chiar cu riscul de a ma repeta , si daca un singur evreu sau neevreu a fost [este] asasinat , tot crima se numeste .

    Exista o vinovatie romanesca in Holocaust dar este contraproductiv atit a se nega cat si a se exagera aceasta vinovatie .

    Cercetarea istorica facuta cu profesionalism trebuie sa stabileasca in timp proportiile reale ale tragediei Holocaustului.

    Avem datoria sa cunoastem aceste lucruri pentru ca astfel de drame sa nu se mai produca.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Este remarcabil faptul că domnul Beltechi, care până nu demult nega vehement pe această pagină implicarea și responsabilitatea regimului Antonescu nu numai în masacrele evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria, dar și în pogromul de la Iași, acum măcar trece sub tăcere precedentele-i afirmații.

    Nu se poate abține însă să nu se lege de chestiuni marginale, cum ar fi afirmația domnului Trașcă despre Raportul Comisiei Wiesel.

    Numai că afirmațiile lui Ottmar Trașcă vin din cu totul altă direcție decât cele ale domnului Beltechi, care înainte de a citi articolele de pe ACUM avea o cu totul altă impresie (falsă) despre Holocaustul din România.

    Ottmar Trașcă și Dennis Deletant întăresc, nu contrazic, concluziile raportului Comisiei Wiesel și scot în evidență comportarea barbară a administrației române în perioada 1941 – 1942 în Basarabia, Bucovina și Transnistria.

    De altfel, pe domnul Beltechi îl râcâie cifra morților evrei în Holocaust (am să-i transmit întrebarea domnului Trașcă cu privire la estimarea de 210 – 270000 de morți, față de 280 – 380000 în raportul Comisiei Wiesel).

    Reușește chiar, printr-o distorsionare, să dea impresia că Ottmar Trașcă contrazice inscripția de pe monumentul de la Templul Coral.

    Numai că domnul Beltechi ori nu știe, ori se face că nu știe, ce scrie pe această inscripție, unde 400000 de morți evrei din România sunt puși în seama „fasciștilor români, unguri și germani”, ceea ce este perfect adevărat.

    Pe teritoriul României Mari, la începutul anului 1940 trăiau peste 800000 de evrei din care circa jumătate au fost nimiciți în Basarabia, Bucovina, județul Dorohoi, Iași, Transnistria și nordul Transilvaniei, responsabilitatea revenind regimului fascist condus de Ion Antonescu și regimului nazist al lui Hitler, acesta din urmă asistat în nordul Transilvaniei de regimul fascist al Crucilor cu Săgeți, condus de Ferenc Salasi.

    Cu alte cuvinte, inscripția de la Templul Coral este corectă, iar cifrele menționate de Ottmar Trașcă nu o contrazic.

    Eu îl înțeleg pe domnul Beltechi, care descoperă adevărul tragic după atâția ani de minciună.

    Ceea ce nu înțeleg este așarnamentul de a nu accepta complet adevărul istoric, și anume că un regim criminal și dictatorial condus de Ion Antonescu (nu poporul român) este responsabil de acest Holocaust.

    Mi se pare memorabilă recomandarea lui Ottmar Trașcă din final:

    „Negaţioniştilor le transmit doar atât: înainte de a contesta mai mult sau mai puţin virulent evidenţa, să se documenteze. Pentru că negaţionismul vine în primul rând din refuzul de a accepta evidenţa, refuzul de a lua la cunoştinţă ceea ce s-a publicat în domeniu.”

  • Ottmar Trașcă: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Beltechi.

    Multumesc pentru aprecieri si pentru intrebari.

    Legat de raportul Comisiei Elie Wiesel, eu nu am contestat si nu contest cele cuprinse in raport. Dimpotriva, sunt de acord cu continutul raportului. Am afirmat doar ca raportul nu a rezolvat – cum era si firesc – toate problemele pendinte de Holocaust, iar in acest context volumul publicat de mine impreuna cu profesorul Dennis Deletant nu face altceva decat sa intregeasca acsst raport si sa confirme continutul sau.

    In ce priveste numarul victimelor, eu m-am referit la Romania anilor 1940-1944, adica fara Transilvania de nord. Impreuna cu cifrele victimelor din Transilvania de nord, numarul se apropie de cel inscris pe templul Coral, adica 400000 de evrei asasinati. Cand dau cifra de 210000-270000 eu ma raportez la Romania, fara Transilvania de nord, cifra oferite de sursele germane cercetate de mine.

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Ottmar Trasca , am un deosebit respect pentru scoala istorica de la Cluj.

    Am avut privilegiul , student la istorie fiind ,de a asculta cuvantul avintat al unor mari dascali: regretatii Hadrian Daicoviciu, Pompiliu Teodor, Kurt Horedt, a domnului Camil Muresan silista ar putea continua.

    Sunt nerabdator sa imi procur cartea Domniei Voastre, carte care potrivit prezentarii facute de domnul Clej este rezultatul unei laborioase documentari.

    Pina atunci insa , daca timpul va permite, ati fi amabil sa oferiti cititorilor acestei reviste detalii suplimentare in legatura cu cifra de 210000 – 270000 de victime imputabile in opinia dumneavoastra autoritatilor antonesciene ?

    In aceasta cifra intra si victimele provocate de comandourile germane ale mortii din zona de responsabilitate romaneasca ? Acest aspect este in opinia mea de maxima importanta .

    Va multumesc anticipat pentru raspuns si va dorescnoi succese in prestigioasa activitate stiintifica, activitate careia ii sunteti dedicat si pe care o realizati cu pasiune si real talent.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Aș fi și eu curios să știu ce părere are domnul Beletchi despre demascarea de către domnul Trașcă ale minciunilor istoriografiei din perioada (național-comunistă) în care domnul Beltechi studia istoria, minciuni cărora a căzut și domnia sa pradă.

  • Ottmar Trașcă: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Beltechi

    Va multumesc inca odata pentru interesul aratat si voi incerca sa raspund intrebarii dumneavoastra.

    Cifra de 210000-270000 de evrei asasinati, cifra ce reiese din sursele germane consultate, se refera la Romania anilor 1940-1944, adica fara Transilvania de nord, dar include Basarabia, Bucovina si Transnistria. Este vorba de evreii asasinati de cate autoritatile romane (Armata, Politie si Jandarmerie) nu de catre germani. Cei aproximativ 90000 de evrei (si nu numai evrei) asasinati de catre Einsatzgruppe D reprezinta o chestiune aparte si nu sunt inclusi in cifra prezentata anterior. Apropo de cifra de 90000 de victime a Einsatzgruppe D, cartea la care am facut referire in interviu – scrisa de istoricul german AndreJ Angrick – arata in mod clar ca majoritatea victimelor Einsatzgruppe D provin din Transnistria si Crimeea. Asta nu inseamna ca nu au comis atrocitati in Basarabia sau Buicovina, dimpotriva. De asemenea, legat dfe Einsatzgruppe D. mult mai importanta mi se pare maniera in care SS-istii au prezentat in rapoartele lor colaborarea cu autoritatile romane in „solutionarea” chestiunii evreiesti, colaborare caracterizata drept „armonioasa”.

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Domnule Clej ,

    cat timp postati selectiv ecourile trimise , cu atenta selectare a doar acelora care nu va contrazic asertiunile , nu are sens sa dialoghez cu dvs.

    Textul de mai jos va spun ceva?
    “Atunci cand lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii evreilor europeni ,Romania a fost dispusa sa primeasca refugiati evrei si a fost gata sa deschida pentru ei porturile sale (…) Evreimea a pierdut 6 milioane din membrii sai , lumea si-a pierdut umanitatea , la fel si iubirea crestineasca a aproapelui. Poporul roman s-a straduit sa isi pastreze credinta in omenie. Iar noi evreii ii suntem si ii raminem recunoscatori poporului roman pentru aceasta.” MOSHE CARMILY WEYNBERGER

    Shimon Peres a vorbit de „cele două Holocausturi ale secolului XX: Auschwitz şi Hiroshima”. – a fost si acesta indoctrinat de istoriografia comunista ?

    Am afirmat in ecoul nepublicat de dvs.ca Ellie Weisel este un personaj controversat .O afirma si altii:

    „Problema holocaustului evreiesc s-a transformat intr-o “industrie profitabilă”, dupa cum afirma chiar una din victimele acestuia, evreul NORMAN G. FINKELSTEIN in cartea sa INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI . „– a fost si acesta indoctrinat de istoriografia comunista ?

    Am fost format de maniera de a nu accepta adevaruri absolute si de a-mi pune mereu intrebari.

    Cat timp nu publicati ecoul precedent , cred ca nu are sens sa purtam un dialog al surzilor.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Am publicat la această temă toate ecourile trimise.

    Problema dumneavoastră este că v-au fost demontate toate „teoriile”, inclusiv afirmația dumneavoastră falsă cu privire la inscripția de la Templul Coral.

    Ați fost învățat în minciună și continuați să trăiți în minciună și nu acceptați un adevăr evident: că regimul Antonescu (nu poporul român, așa cum tot doriți dumneavoastră să aruncați în cârca acelora care au dezvăluit adevărul care vpă doare atât) este responsabil de Holocaustul din România. Căci despre asta este vorba în interviul cu Ottmar Trașcă.

    Vi s-au prăbușit construcțiile voalat mascat negaționiste și acum dați din colț în colț, încercând să introduceți tot felul de diversiuni.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Bibliografie pentru domnul Beltechi (care de obicei citează fie fraze scoase din context, fie lucrări care nu au legătură cu subiectul):

    1) interviul în două părți cu generalul istoric Mihai Ionescu, vicepreședinte al Comisiei Wiesel de studiere a Holocaustului din România:

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=7549

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7505

    2) De asemenea, recomand studierea raportului Comisiei Wiesel integral:

    http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf

    3) precum și o carte recent apărută:

    “Holocaustul in Romania in documente ale celui de-al III-lea
    Reich. 1941-1944 Holocaustul in Romania in documente ale celui de-al
    III-lea Reich. 1941-1944″ scrisa de Ottmar Trașcă și Dennis Deletant
    (autor al cartilor Ceausescu si Securitatea, Romania sub regimul
    comunist, membru al Comisiei Tismaneanu).

    Un singur citat:

    “Bestialitatea autoritatilor romane de la Bogdanovka, Domanovka si
    Akmeceteka a determinat cele mai infioratoare acte de macel din
    timpul razboiului. Acestea au fost comise numai de romani, germanii
    fiind, in mare parte, spectatori. Se poate ca ei sa-l fi presat pe
    Alexianu (gvernatorul Transnistriei, n.m.) sa dea ordinele initiale
    lui Isopescu (prefectul judetului Golta, n.m.), de teama ca epidemia
    de tifos sa nu se raspandeasca peste Bug, in zonele ocupate de ei in
    Ucraina, dar dovezile arata clar ca nu au participat direct la aceste
    crime. Prin decizia initiala de a deporta evreii din Basarabia si
    Bucovina se cea ulterioara la evreii din Odessa, Ion Antonescu poarta
    responsabilitatea pentru toti cei morti din cauza tifosului, foametei
    si executiilor in masa”.

    Bibliografie suplimentară:

    4) “Evrei, treceti Nistrul” de Sonia Palty
    5) “Jurnal de ghetou” de Miriam Korber Bercovici
    6) “Shattered” de Felicia Carmelly Steigman

    toate scrise de supraviețuitoare ale deportărilor din Transnistria.

    7) Radu Ioanid “Radu Ioanid. The Holocaust in Romania: The Destruction of Jews and Gypsies under the Antonescu Regime, 1940–1944.”

    8) Jean Ancel, “Transnistria”

    9) Alex Mihai Stoenescu, “Armata, Maresalul si evreii: Cazurile Dorohoi, Bucuresti, Iasi, Odessa”

    10) Dennis Deletant: “Antonescu, aliatul uitat al lui Hitler”.

    11) Interviul cu Ottmar Trașcă „Antonescu a fost în acelaşi timp călăul şi salvatorul evreilor”

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=7728

    Pentru cei care se tem că României ar putea să i se ceară despăgubiri pentru Holocaust, am o veste bună: pentru evreii nimiciți de Antonescu plătește Germania.

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Domnule Clej,
    cu regret,dezinformati , asta ca sa nu spun ca mintiti cu nonsalanta. Nu ati publicat ecoul in care , intre altele apare si mentinea referitoare la „declaratia de intentii prin care Elie Wiesel a acceptat „postul de presedinte al acestei Comisii” (vezi revista „Observator Cultural”, nr. 193/2003, pag. 7): ” Suntem devotati principiului potrivit caruia descoperirile Comisiei vor fi acceptate ca definitive în legatura cu acest subiect, atât în România, cât si în lume.”
    In cercetarea istorica nu exista concluzii definitive la modul absolut. Orice teorie istorica poate fi demontata sau amendata, imbogatita, in functie de aparitia unor noi informatii istorice. O data in plus ma dezamagiti, motiv pentru care , sincer , nu am de gand sa va fac jocul. Nu imi plac mincinosii si cu atit mai putin ziaristi care incearca manipulare prin omisiune. Scuze pt.sinceritate .

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    „Cifra de 210000-270000 de evrei asasinati, cifra ce reiese din sursele germane consultate, se refera la Romania anilor 1940-1944, adica fara Transilvania de nord, dar include Basarabia, Bucovina si Transnistria. Este vorba de evreii asasinati de cate autoritatile romane (Armata, Politie si Jandarmerie) nu de catre germani. Cei aproximativ 90000 de evrei (si nu numai evrei) asasinati de catre Einsatzgruppe D reprezinta o chestiune aparte si nu sunt inclusi in cifra prezentata anterior. Apropo de cifra de 90000 de victime a Einsatzgruppe D, cartea la care am facut referire in interviu – scrisa de istoricul german AndreJ Angrick – arata in mod clar ca majoritatea victimelor Einsatzgruppe D provin din Transnistria si Crimeea. Asta nu inseamna ca nu au comis atrocitati in Basarabia sau Buicovina, dimpotriva. De asemenea, legat dfe Einsatzgruppe D. mult mai importanta mi se pare maniera in care SS-istii au prezentat in rapoartele lor colaborarea cu autoritatile romane in „solutionarea” chestiunii evreiesti, colaborare caracterizata drept „armonioasa”.”
    Stimate domnule Trasca,
    Informatia mea legata de acest subiect a fost pina nu demult, o spun cu sinceritate ,fragmentara si deficitara .
    Va rog sa imi comunicati daca in cartea Domniei Voastre exista referiri la surse documentare , gen jurnal de operatiuni al marilor unitati romanesti sau alte informatii care va permit estimarea cifrelor victimelor imputabile autoritatilor si armatei romane .Sa fiu sincer , stiam despre represaliile de la Odesa si in plus , informatia de care dispuneam la un moment dat faceau referire la circa 10000 de evrei care ar fi pierit din cauze diverse in timpul deportarilor din Transnistria.Oricum , indiferent de numarul de victime de care e vorba , vinovatia regimului antonescian nu poate fi negata .Consider insa ca este vital a se stabili dimensiunile exacte ale acestei vinovatii .Apreciez sincer faptul ca ati evidentiat corect pozitia maresalului Antonescu vizavi de problema evreilor romani intre 1942-1944 .Probabil in cartea dvs. vor fi evidentiate si actiuni initiate de autoritatile romane pentru ajutarea evreilor din Ungaria si Ardealul de nord sa scape cu zile.Sper ca in librarii sa se mai gaseasca cartea dvs.

    Afirmati „De asemenea, legat dfe Einsatzgruppe D. mult mai importanta mi se pare maniera in care SS-istii au prezentat in rapoartele lor colaborarea cu autoritatile romane in „solutionarea” chestiunii evreiesti, colaborare caracterizata drept „armonioasa.” Consider ca acest aspect are importanta sa DAR , sincer,nu convinge in legatura cu numarul victimelor .Sper sa gasesc in cartea dvs.detalii suplimentare.
    Inca o data , felicitari pentru efortul de documentare facut si…sper sa am posibilitatea sa va citesc scrierile.Va doresc numai bine si noi realizari profesionale.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Cititorii vor realiza că, educat în minciună național-comunistă, domnul Beltechi trăiește în minciună.

    Ecoul de mai sus a fost trimis prima dată acum și nu, cum mincinos afirmă domnul Beltechi, mai demult.

    În rest, observați negarea Holocaustului la acest individ e din ce în ce mai vizibilă.

    Nu e de obligația domnului Trașcă să se justifice.

    Dacă ați avea un dram de bună credință – ceea ce nu aveți, așa cum spuneam, aveți o educație național-comunistă, bazată pe minciună (cum ați dovedit și cu afirmația despre inscripția de la Templul Coral) – ați citi mai întâi cartea și pe urmă ați face comentarii.

    Cât despre Elie Wiesel, repet – a fost deținut la Auschwitz, un lagăr al morții – așa încât nu cred că un individ cu studii național-comuniste ca dumneavoastră, un negaționist voalat al Holocaustului, are vreun drept moral să facă aprecieri despre el.

    Ca să nu mai spun că habar n-aveți de modul în care a lucrat comisia ce-i poartă numele, dar în bibliografia recomandată este și interviul cu istoricul român, generalul Mihai Ionescu, publicat de revista ACUM.

    Cum însă duceți lipsă o acută de bună credință, nu cred că îl veți citi.

  • Ottmar Trașcă: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Beltechi

    Multumesc pentru ultima dumneavoastra intrebare. Asa cum arata si titlul lucrarii publicate de mine impreuna cu profesorul Deletant, volumul cuprinde DOCUMENTE GERMANE provenite din toate arhivele germane importante. Pe de alta parte, volumul cuprinde si un aparat critic vast – peste 900 de note explicative – in care, tocmai pentru a nu fi acuzat de documentare unilaterala, am inclus si foarte multe referiri la documente de arhiva romanesti (provenite din arhivele diplomatice, militare sau din alte surse). Astfel am urmarit, pe de o parte sa completez sau sa confirm informatiile furnizate de documentele germane, pe de alta parte, acolo unde a fost cazul, sa le corectez sau sa le infirm. In ce masura am reusit acest lucru, ramana sa apreciati personal dupa consultarea luicrarii.

    In ce priveste afirmatia dumneavoastra referitoare la Transilvania de nord, da, volumul cuprinde si documente ce atesta pozitia autoritatilor romane fata de evreii din Transilvania de nord precum si pozitia autoritatilor germane fata de aceeasi chestiune.

    Insa, cu privire la situatia din Ungaria, as dori sa fac anumite precizari.

    Am vazut ca dumneavoastra ati citat, drept dovada a salvarii evreilor din Ungaria de catre regimul antonescian, afirmatiile lui Moshe-Carmilly Weinberger. Doar ca respectivele afirmatii se refera, in opinia mea, DOAR la anul 1944.

    Aici cred ca se cuvin anumite explicatii cu privire la situatia evreilor din Ungaria in perioada celui de-al doilea razboi mondial.

    De asemenea cred ca ar fi binevenita o comparatie intre situatia evreilor din Ungaria si cea a evreilor din Romania in aceeasi perioada. De ce afirm asta? Pentru ca astfel ar fi eliminate multe clisee si minciuni care, din nefericire, mai persista in istoriografia romana.

    Le iau pe rand.

    Cu privire la situatia evreilor din Romania in timpul regimului antonescian, am spus suficiente lucruri pentru a mai insista. Voi mentiona doar faptul ca masurile antisemite din 1940-1942 au fost luate de regimul Antonescu DIN PROPRIE INITIATIVA si FARA PRESIUNI GERMANE. In plus Romania antonesciana a fost in tot acest interval de timp un stat suveran. Mai mult, in 1941-1942, documentele germane prezinta Romania – din punct de vedere al solutionarii chestiunii evreiesti – drept un „exemplu de urmat” si pentru celelalte state aliate/satelite ale celui de-al III-lea Reich.

    Acum trec la Ungaria. Daca privim Holocaustul din punct de vedere al cifrelor, atunci Ungaria este al doilea stat – dupa Germania nazista, evident – ]n privinta numarului de evrei asasinati. Numai ca acest crioteriu nu este suficient in prezentarea si analiozarea Holocaustului evreilor din Ungaria. De ce? Raspunsul consta in mai multi factori, pe care ii voi enumera pe scurt in cele ce urmeaza.

    1) Holocaustul in Ungaria se produce in 1944, dupa ocuparea militara a tarii de catre germani si instalarea la putere a unui guvern marioneta. Desi in Ungaria au existat, de asemenea, legi antisemite, totusi putem afirma ca pana in martie 1944 situatia evreilor din Ungaria a fost mult mai buna decat a evreilor din Romania. Pe ce ma bazez cand fac aceasta afirmatie? Pe faptul ca:

    a) In Ungaria nu au existat campanii de romanizare, nu au existat pogromuri, deportari sau masacre in masa (ma refer la perioada dinainte de martie 1944, evident).

    b) in Ungaria a existat, pana in martie 1944, un singur caz de expulyare de evrei, anume in august 1941, cand aproximativ 18000 de evrei – a caror cetatenie era nesolutionata – au fost expulzati de autoritatile maghiare in Galitia. Acestia au fost ulterior lichidati de SS. Pana in martie 1944 au ramas singurele victime.

    c) desi Germania a facut presiuni la adresa guvernelor maghiare in anii 1941-1943, in vederea implementarii solutiei finale, in intervalul de timp mentionat (1941-1943) Budapesta a refuzat categoric acest lucru. Atitudinea Budapestei explica astfel de ce in documentele germane referitoare la anii 1941-1942 Ungaria este prezentata drept o „recalcitranta” in aceasta chestiune, spre deosebire de Romania considerat „un exemplu demn de urmat”.

    d) Pana in 1944, stiati domnule Beltechi ca evreii din Romania fugeau in Ungaria? Mai ales evreii din Transilvania de sud si Banat? Dar stiti de ce? Pentru ca situatia era mai buna in Ungaria, nu de altceva.

    In consecinta, in Romania anilor 1941-1942 cand regimul antonescian deporta, executa,etc evrei sau se pregatea sa-i deporteze pe toti in lagarele mortii din Polonia – si asta din proprie initiativa si fara a fi presati de germani – ei bine, in Ungaria, in acelasi timp, guvernele maghiare refuzau categoric sa aplice aceleasi masuri impotriva evreilor lor.

    2) Situatia evreilor din Ungaria se schimba radical in 1944. In 19 martie 1944 Ungaria este ocupata de trupele germane (Operatiunea Margarethe I). Pe langa motivele de ordin politic si militar ce au dus la decizia de ocupare militara a tarii a mai existat un motiv, anume tratamentul bun aplicat evreilor pana la acea data de Budapesta. Nu intamplator, in martie 1944, in Ungaria exista cea mai mare comunitate evreiasca in viata din Europa controlata/ocupata de Reich.

    Dupa infaptuirea ocupatiei militare germane, Ungaria inceteaza sa mai fie un stat suveran. Iar germanii impun la putere guvernul condus de Sztojay Dome, un guvern marioneta, aflat la cheremul germanilor. Dupa 19 martie 1944 in Ungaria isi face aparitia Adolf Eichmann, guvernul Sztojay Dome adopta o avalansa de masuri antisemite, in 16 aprilie 1944 incepe ghetoizarea evreilor maghiari, iar in 14 mai 1944 deportarea lor la Auschwitz. In acest context, un numar apreciabil de evrei din Ungaria se refugiaza in Romania. Acestia au fost bine primiti de catre autoritatile romane si au putut pleca mai departe spre Palestina.

    In rezumat, Holocaustul evreilor maghiari survine in 1944, dupa ce Ungaria este ocupata de germani si inceteaza sa mai fie un stat suveran, respectiv la putere este impus un guvern marioneta. In 1944 pier aproximativ 700000 de evrei din Ungaria.

    Cam asa stau lucrurile domnule Beltechi. Nu poate fi contestat faptul ca Romania a primit si salvat evreii maghiari in 1944, asa cum nu poate fi contestat ca pana in martie 1944 – adica pana la ocupatia militara germana – situatia evreilor maghiari a fost mult mai buna decat a evreilor din Romania

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Trasca,
    va multumesc pentru detaliile suplimentare si …sincer , ati reusit sa ma convingeti ca merita sa aprofundez problema Holocaustului.Eu , pana nu de mult am fost orerientat mai mult spte probleme de istorie medievala.Astept cu nerabdare sa am in mana cartea Domniei Voastre [mai exact , cartile].Va spun cu toata sinceritatea,ma faceti sa fiu o data in plus mandru de orasul Cluj , orasul meu de suflet.Imi cer scuze pentru intarzierea cu care va raspund , am fost plecat cateva zile in salbaticie , la pescuit.Va doresc numai bine si noi realizari in plan profesional.

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Domnule Clej ,
    persistati in minciuna.In rest , da , stiu , domnul Weisel a fost in lagarul mortii de la Auschvitz si are oata compasiunea mea pentru aceasta si in acelasi timp meriita respect pentru tenacitatea cu care lupta pentru a pastra vie amintirea milioanelor de nevinovati ucisi in lagare doar pentru vina de a fi evrei.Aceasta nu exclude faptul ca Elle Weisel este un personaj controversat.NORMAN G. FINKELSTEIN de pilda nu a facut facultatea de istorie in timpul comunistilor.Eu am pus si mi-am pus niste intrebari,domnul Trasca a raspuns ca un adevarat specialist , dumneavoastra apelati la etichetari.In rest , mentin afirmatia:Ati mintit si perseverati in minciuna.Unul dintre ecouri nu l-ati publicat.
    Multumesc pentru bibliografia minimala indicata.
    PS Tocmai ati pierdut un cititor , consecinta a faptului ca minciuna si tendinta de a jigni nemritat , fara a mai face referire la manipularea prin omisiune va caracterizeaza.

  • Petru Clej: (14-7-2008 la 00:00)

    Domnule Beltechi,

    Mai mincinos ca dumneavoastră care susțineți că:

    1) Regimul Antonescu nu a fost responsabil decât de moartea a 10000 de evrei;

    2) Că pogromul de la Iași a fost organizat de germani;

    3) Că inscripția de la Templul Coral pune în seama României uciderea a 400000 de evrei

    nu cred că există pe acest sit.

    Domnul Trașcă v-a spus exact ce v-am zis și eu. Eu sunt foarte direct și vă spun că este rușinos să invocați „studiile de istorie” pe care le-ați făcut, nu valorează nici cât o ceapă degerată.

    Faptul că v-am pierdut ca cititor (asta trebuie și dovedit, că ați mai amenințat o dată și nu v-ați ținut de cuvânt) nu e de fapt o pierdere. În locul unui naționalist de mucava, negaționist al Holocaustului și adulator al lui Antonescu ca dumneavoastră vin, după cum o arată statisticile (care nu mint ca dumneavoastră) alții în loc.

    Sunteți un om al trecutului, din generațiile responsabile de stagnarea României, dominat de o viziune naționalist-pernicioasă, resentimentară și în ultimă instanță sortită eșecului.

    Vă compătimesc domnule Beltechi.

  • Mihai Beltechi: (14-7-2008 la 00:00)

    Stimate domnule Trasca , inainte de a abandona pentru o vreme subiectul Holocaust , vreau sa va retin atentia cu urmatoarele aspecte:
    I .In opinia mea Horthy a avut implicare directa in Holocaust.Argumente:
    HOLOCAUSTUL ÎN TRANSILVANIA DE NORD – 09:32
    Format de Fişier: Microsoft Word – Afişare ca HTML
    Ghetoul a fost lichidat între 28 mai şi 8 iunie, din el fiind deportaţi 7.674 de ….. loc la Cluj, în primăvara anului 1946, în faţa Tribunalului poporului …
    http://www.ispaim.ro/doc/Romana/14%201.10.doc – Pagini similare

    sistemul muncii militare forţate a fost utilizat şi ca mijloc de “rezolvare” a chestiunii evreieşti. Mulţi dintre evreii recrutaţi pentru acest serviciu erau chemaţi pe criterii individuale, mai mult decât pe grupă de vârstă. Prin această practică, autorităţile militare se asigurau de recrutarea cu precădere a celor bogaţi, a profesioniştilor cunoscuţi, a industriaşilor şi afaceriştilor de frunte, a liderilor cunoscuţi ai comunităţii şi ai mişcării sioniste şi, mai ales, a celor denunţaţi de creştinii locali ca elemente “rebele”. Mulţi dintre aceşti evrei erau total incapabili de muncă fizică sau de orice alt efort şi au sfârşit prin a pieri în Ucraina, Serbia şi prin alte părţi. Nu există date disponibile privind victimele evreieşti din Transilvania de Nord ca urmare a sistemului muncii militare forţate.
    Comunitatea evreiască din Transilvania de Nord a suferit, de asemenea, ca urmare a campaniei purtate de autorităţile maghiare împotriva evreilor “străini”, în vara anului 1941. Foarte greu au fost lovite multe dintre comunităţile din judeţele Maramureş şi Satu Mare, unde un număr nedeterminat de evrei au fost arestaţi ca “străini”. Între 16 000 şi 18 000 de evrei au fost deportaţi din întreaga Ungarie lângă Kameneţ-Podolsk, unde cei mai mulţi dintre ei au fost ucişi la sfârşitul lui august 1941.” Pentru o trecere în revistă a actelor legislative îndreptate împotriva evreilor, a se vedea: The Politics of Genocide. The Holocaust in Hungary, ediţia a 2-a, New York, Columbia University Press, 1994, p. 125-130, 151-160.
    Pentru unele detalii, a se vedea Tamás Majsai, The Deportation of Jews from Csiokszereda and Margit Slachta’s Intervention on Their Behalf, in Studies on the Holocaust in Hungary, Randolph L. Braham, ed., New York, Columbia University Press, 1990, p. 113-163.
    Momentul masacrului de la Tresnea se circumscrie de asemenea Holocaustului , cu precizarea ca romanii au fost cei mai numerosi intre victime.Conform Wikipedia “… 8 septembrie 1940, când trupele ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupele horthyste au pornit către comuna Treznea, unde au intrat la data de 9 septembrie. Primele victime au fost copii aflaţi cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. După ocuparea satului, unităţile maghiare au dezlănţuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Români şi evrei au fost masacraţi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu săbiile şi baionetele, iar casele atacate cu grenade şi incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. “
    Dupa inlaturarea lui Horthy de la putere , e adevarat , s-a trecut la aplicarea radicala a solutiei finale dar acest lucru nu minimalizeaza vina lui Horthy.
    III.In legatura cu numarul de victime provenind din randurile populatiei evreiesti imputabile autoritatilor antonesciene , nu inteleg cum ati dedus ca ar fi vorba de 210-270 000.
    IV.Apreciez sincer onestitatea si probitatea dvs. profesionala de a evidential faptul ca intre 1942 -1944 Antonescu a initiat demersuri de salvare a evreilor romani.
    Voi ramine cred eu , o lunga perioada de timp un cititor fidel al dvs.Va doresc multa sanatate si noi realizari profesionale.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
‘Alchimiștii sunetelor’

Incep acest material in urma unor discutii avute cu Roberto Cociaș, maestru de sunet la Societatea Romana de Radiodifuziune, pe...

Închide
100.28.2.72