caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dialog Intercultural



 

Sarko a călcat cu stângul la cârma semestrială a Europei – nu-i bai, bărbatul e forte

de (6-7-2008)
Nicolas Sarkozy a preluat (temporar) cârma UENicolas Sarkozy a preluat (temporar) cârma UE

Pentru 188 de zile, Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a preluat rolul de diriginte a celor 27 de State europene, găsindu-se înaintea unui maldăr de dificultăţi. După ce Irlanda a refuzat Tratatul de la Lisabona, atât de necesar Uniunii, pe motive prea puţin convingătoare, un alt orgoliu se pune de-a curmezişul.

Pricinosul Preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski, pradă nu ştiu cărui complex de superioritate, ameninţă şi el cu refuzul, judecând Tratatul drept „inutil”, chiar dacă Parlamentul polonez l-a ratificat cu o largă majoritate şi fără obiecţiuni.

Mă rog, e dreptul lui să capoteze tentativa de structurare a Uniunii, pentru moment lipsită de o legislaţie corespunzătoare suficientă, condiţionându-şi acceptul, de revotarea pozitivă irlandeză : „Dacă Irlanda va lua o altă decizie, nu sub presiune şi nici modificându-şi Constituţia (…), Polonia nu se va opune. Eu însumi, nu voi crea obstacole, deoarece Parlamentul polonez a aprobat deja Tratatul”.

Reacţia Preşedintelui Sarkozy, iritat de capriciul polonez, a fost imediată: „Nu-mi pot imagina că preşedintele (polonez) care a semnat el însăşi în josul documentului, ar putea să repună în cauză propria–i semnătură. Este o chestie de morală şi de onestitate”, aşadar, „nu mă îndoiesc un minut că acest angajament va fi respectat”.
În acelaşi timp, José Manuel Barroso, a ţinut să sublinieze cu aceeaşi fermitate: „ Curajul politic, semnifică, pentru responsabilii europeni, asumarea propriilor lor opţiuni.”

Reticențe polono-cehe

Eu aş căuta raţiunea ciudatei umori, în drama personală trăită de Lech Kaczynski.

Purtat în fruntea statului în acelaşi timp cu fratele geamăn, Jaroslaw, în funcţia de Prim ministru, Preşedintele s-a trezit amputat de cealaltă jumătate din el însuşi, când şi-a văzut frăţiorul pe tuşă, silit să se coabiteze cu un alt şef de guvern.

Din nefericire contagiunea a atins şi Republica Cehă, oferindu-i posibilitatea Preşedintelui Klaus să-şi manifeste şi el cam aceiaşi gen de îndoială în legătură cu modul de organizare legislativ propus la Lisabona.

Regimurile prezidenţiale au, deseori, ceva patetic, ca să nu le spun altfel, când Şeful Statului vrea să-şi consolideze „potenţa” diminuată, în pofida bunului sens (simţ) unanim.

Cu toate acestea, este preferabilă o poziţie, fie ea negativă, uneia de indiferenţă, practicată de unele State, printre care România, preocupată exclusiv de afacerile interne, ca şi cum, odată încorporată în Uniune, soarta continentului rămâne pe ultimul plan. Când evoc România, mă refer la comentariile din presa românească, privind preşedinţia franceză, reduse, aş zice, la simple informaţii. Nu mă pot împiedica să citez fraza aberantă a unui jurnalist: „România dă mai mult decât primeşte…”

Resurgența naționalismelor

S-ar mai putea adăuga „neplăcutului augur” al preşedinţiei sarkozyene şi absenţa, de la primul dineu convivial european, a comisarului european însărcinat cu comerţul, britanicul Peter Mandelson, „şifonat”, probabil, de critica adresată de Sarkozy OMC-lui (Organizaţia mondială de comerţ). O altă susceptibilitate cu care „Sarko” e obligat să compună, ceea ce-l obligă să recunoască cu o oarecare amărăciune: „Preşedinţia franceză îşi inaugurează activitatea într-un context nu tocmai facil”

Pe de altă parte, François Fillon, Primul ministru francez, şi Jose Manuel Barroso, Preşedintele comisiei, au reunit la sediul guvernului (Matignon), cei 27 comisari europeni, pentru un dejun de lucru, insistând asupra „modestiei” cu care preşedinţia franceză intenţionează să-şi exercite funcţia timp de 6 luni: „Abordăm, pe baze excelente, o săptămână dificilă, – estimează Barroso – am fi dorit, evident, un orizont mai limpede pe plan internaţional…Cu toate acestea, prezidenţa franceză cade într-un moment potrivit, deoarece astăzi avem nevoie atât de curaj politic, cât şi de un limbaj al adevărului.”

Voluntarismul de la preşedinţia franceză, încarnat de Nicolas Sarkozy, va trebui să navigheze cu dibăcie printre stânci primejdioase. Între naţionalisme exacerbate, ego-uri supradimensionate, preeminenţe datate, tehnostructuri copleşitoare, protecţionisme agile şi alte exigenţe personalizate, Preşedintele are nevoie de mult tact, dar şi de fermitate.

Când ai pe braţe 27 de State, unele mai ambiţioase ca altele, nu mai poate fi vorba de o construcţie liniştită şi senină pentru Europa. I-a trebuit nu mai puţin de o oră şi jumătate, în faţa camerelor de televiziune, ca să-şi asigure proprii conaţionali de binefacerile unei Uniuni echitabile şi de bun aluat social. Să-i asigure de avantajele unor amenajări chibzuite într-o agricultură şi un pescuit în criză, să-i asigure în privinţa scăderii TVA-ului şi a consecinţelor pozitive asupra puterii de cumpărare, să transforme Euroscepticismul ambiant, în perspective credibile şi luminoase.

Aluziv şi cu multă pertinenţă, Manuel Barroso evocă astfel curajul politic trebuincios unui Preşedinte european: „A recunoaşte şi accepta, într-o Europă de 27, necesitatea compromisului şi evitarea voinţei de prevalare a intereselor naţionale asupra interesului general european”.

Provocări globale

Popoarele europene şi liderii lor sunt conştienţi că restul lumii nu va aştepta liniştită până când Europa îşi va soluţiona dezacordurile instituţionale.

Un Iran nuclearizat, conflictele belicoase din Orientul Mijlociu şi Apropiat, combaterea extremismului din Afganistan, situaţia explozivă din Africa, realitatea schimbărilor climatice, reprezintă ameninţări grave pentru umanitate. Numai existenţa unei Europe unite şi puternice va fi în măsură să promoveze pacea şi prosperitatea. Mai mult chiar, să le impună.

În afara unei Constituţii, Europa trebuie să aleagă între, a deveni o forţă supletivă a Statelor-Unite, depinzând nemijlocit de ele în privinţa apărării, sau să-şi ofere şansa de a dispune de „utilajul” necesar unei protecţii proprii, care-ar necesita, natural, eforturi titaneşti.

Locul Europei în lume se va găsi sub semnul întrebării dacă Uniunea ajunge într-o fază de paralizie şi de neîncredere în ea însăşi.

Făcând loc incertitudinilor în jurul Tratatului de la Lisabona, liderii europeni nu vor putea răspunde aşteptărilor şi intereselor propriilor cetăţeni.
Europa e condamnată să găsească, musai, mijloacele de a vorbii lumii la unison.

Noii locatari de la Casa Albă, vor avea nevoie de un partener forte pentru a reafirma vigoarea Alianţei atlantice şi a prestigiului ei moral.

Ca o primă acţiune concretă, Nicolas Sarkozy, s-a declarat hotărât, în acord cu comisia europeană, să pună în şantier un proiect european de luptă contra handicapului Alzheimer şi un „Erasmus”, destinat mobilităţii tinerilor ucenici: „Am decis să lucrăm împreună, cu toţi partenerii noştri, la un plan european de luptă contra teribilei maladii Alzheimer. Ne vom reuni iniţiativele pentru a găsi o soluţie de vindecare a milioanelor de Europeni, loviţi, din ce în ce mai tineri, de această maladie.”

Membrii „European Council on Foreigen Relations”, au profunda convingere că, oricare-ar fi divergenţele în jurul reformelor instituţionale, Europa celor 27, nu are, câtuşi de puţin, intenţia să devină un simbol de slăbiciune şi de declin al celui de al 21-lea secol.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.91.246