caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Gastronomie si Stil



 

Însemnări pe un iPhone. Revedere în Montreal

de (31-3-2018)
1 ecou

 
Tradiția revenirii în Montreal aduce mereu surprize și exerciții de introspecție proprii oricăruia dintre noi. Amintirile, goana după inedit se intersectează fără a se anula una pe cealaltă. Perioada de început într-o țară de adopție poate fi suprapusă unui segment de instrucție într-o cazarmă. Integrarea, deprinderea limbii, găsirea unui loc de muncă, construirea unui nou statut definesc etapele din viața imigranților.

Se scrie în prezent negativ despre Canada ca o țară neprietenoasă, inaccesibilă și fără viitor pentru noii veniți. În mod cert a veni aici nu înseamnă și a dobândi imediat perele căzătoare din pomi . În primele mele zile ale șederii mele în Canada mi se punea mereu întrebarea legată de experiența de lucru pe acest continent.

În martie 1990 am intrat pe aeroportul din Montreal…Multe porți păreau închise. Am început ca ajutor de bucătar cu 5 dolari pe oră, apoi în timp am urcat treaptă cu treaptă.

Am fost repartizat în orașul Quebec. În scurt timp aveam să fiu coleg cu alți imigranți români sosiți din taberele de refugiați din Austria, din Italia, din Germania.

Am locuit în aceeași casă cu George Radu, originar din Tecuci. A trecut Dunărea în înot riscându-și viața pentru libertate. A cerut azil politic. Fiecare își scrie un roman, nu întotdeauna în roz. Am locuit un an în aceeași casă, am împărțit pâinea și vinul cu toate etapele de debut : permisul canadian de conducere, școala de limbă franceză, interviuri, cursuri de formare profesională etc. Câțiva ani mai târziu, comemorarea primirii cetățeniei canadiene !

Ne revedem după mai bine de 20 de ani.

Ne oprim în Jean Talon, cartier italian, într-o piață cu vânzători gălăgioși, cu standuri de fructe și legume ca în oricare altă din lume.

George a lucrat peste două decenii ca sudor, a călătorit, a visat să se întoarcă în țară după căderea comunismului… Și-a pierdut părinții, o parte din neamuri, din vecini și prieteni.

Ca și mine nu a devenit milionar, și nu regretă. Se simte împlinit. Vara a parcurge zeci de kilometri de-a lungul fluviului,cu bicicleta, iarna la patinaj. Realizarea dintâi rămâne devenirea copiilor. Tineri absolvenți de universități canadiene lucrează ca apreciați tehnocrați.

Ne mișcăm încet printre tarabele îmbietoare. Ne-am dori ca această scenă să se repete în România noastră imaginată, și pironită – vis pe ilustrata de pe perete. Nu am uitat România, autocolantul cu însemnul RO este lipit atât pe automobilul lui, cât și pe al meu.

Ne oprim în fața unui chioșc cu produse est-europene și românești, al cărui proprietar este o familie de români. Ne bucurăm să schimbăm câteva cuvinte în limba natală și să degustăm mici cu muștar, cu varză murată, cu franzelă. Am închinat un pahar de vin canadian, obținut din struguri culeși târziu după primul îngheț. I se spune vin glacé (ice wine), vin de gheață.

În curând vom fi aici, beneficiarii unei pensii. Ne întâlnim cu alți români veniți în vizită în Canada. Au venit bine merci cu avionul, iar acum vor să rămână aici, Au depus cerere de azil politic. De când cu ridicarea vizelor de intrare numărul cererilor de azil depășește trei sute de cazuri. I-am întrebat ce motive politice au în susținerea doleanțelor. Răspunsul lor e că nu se mai poate trăi în România. Nu am zis nimic.

Conform legislației privind acordarea statutului de azilant e nevoie de argumente privind persecuțiile religioase, politice, orientarea sexuală. În plus intervine întrebarea completului de judecată, dacă viață lor, a aplicanților este pusă în pericol în cazul întoarcerii lor în țara.

Revenim la micii standului Balkani găsesc că rețeta casei etalează cu succes o variantă tradițională, remarcându-se prin fuziunea armonioasă dintre ingrediente: cimbru, piper, usturoi. Micii sunt fragezi, nu se simte bicarbonatul, nu sunt excesiv de sărați. Nu au nici nota stridentă a coriandrului ori ale altor condiment exotice. Nu sunt grași, nu au gust de seu de oaie.

Am răsfoit zeci de rețete. Am gustat mici în multe locuri din lume: Germania, Franța, Elveția, S,U.A. șa. Într-o piață din zona suburbană montrealeza, România se reprezintă cu brio.

Este pentru prima oară când acești modești mici ajung să încânte și să se impună consumatorilor din afara țării. Nouă ne aduc savoarea îngropată în timp.

Asocierea cu vinul rosé, ușor dulceag, și amărui, ca de grapefruit cu miez roșiatic construiește popasul culinar în Piață Jean Talon.

George&Florin,Quebec, 1990

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Tiberiu Dianu: (5-4-2018 la 23:39)

    Un fascinant periplu sentimental, după mai bine de douăzeci de ani, al autorului prin Montréal, intersectat cu impresii de locuri, oameni şi artă culinară. LA MULŢI ANI, FLORIN!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.55.174