Încă o dată, presa scrisă, televiziunea, site-urile și radiourile vest-europene și americane au un singur glas și o singură temă. E vorba tot despre alegerile prezidențiale pierdute de stînga în Statele Unite dar, de data asta, cauza e escrocheria pe net. Asta nu înseamnă că alegerile n-au fost decise de intervenția misterioasă a Rusiei. Dar înseamnă că tabloul se lărgește cu încă o „fraudă sinistră”.
Așa cum poate afla oricine în orice moment din mediile de informare, vinovatul e o companie britanică, pe numele ei Cambridge Analytica. Numita companie se ocupă cu studii de piață și consultanță politică. Pînă aproape de finalul alegerilor americane din 2016, Cambridge Analytica a fost angajată oficial a campaniei lui Donald Trump. După un tipar deja frecvent, un fost angajat al firmei dă, acum în vileag practicile companiei. Astfel, Cambridge Analytica e acuzată că a folosit în scop politic datele de profil de pe Facebook ale unui număr uriaș de persoane. Se vorbește de 50 de milioane. Concluzia e că toți acești oameni, sau chiar mai mulți, au fost manipulați și împinși să voteze pentru Donald Trump. Încă o dovadă, că victoria lui Trump e nulă, anormală și contestabilă. Sau, altfel zis, încă o dovadă în sprijinul ideii după care orice stînga nu poate pierde alegeri decît dacă la mijloc e ceva necurat.
Cazul Cambridge Analytica urmează procedura standard. Presa, mediile academice și nenumărați experți acuză și apoi anunță că avem în față o fraudă dovedită de acuzațiile formulate de cei ce anunță frauda.
Folosind date personale de pe Facebook, hulita companie Cambridge Analytica a făcut ce face toată lumea în lumea de azi, așa cum e aninată ea de net și de universul comercial. Cambridge Analytica n-a făcut nimic nou sau neamauzit. Culmea, chiar faimoasa companie Facebook se ocupă cu același lucru: cu colectarea de date, vîndute, apoi, în toate zările și folosite de mii și zeci de mii de companii care plătesc pentru asta. Facebook nu are buget de la stat, ci e o companie privată care trăiește din reclame, la rîndul lor direcționate în baza datelor personale furnizate de Facebook. Asta explică de ce orice utilizator de Facebook se trezește bombardat, în orice moment, de reclame personalizate, adică reclame și oferte care „știu” că utilizatorului îi place schiul, se mută în casă nouă și caută mobilă sau va pleca în concediu peste două săptămîni. Acest nou raport de viață a devenit o banalitate, deși, în principiu, e o anomalie care reduce caracterul privat al vieții. Situația e posibilă tocmai pentru că sute de milioane de oameni acceptă, conștient sau nu, să își verse detalii de viață personală pe Facebook, adică într-o rețea publică. Viața privată a fost demult cedată de dragul comunicării instante și de masă. Sîntem, deja, în punctul în care e un pic ipocrit să te expui public aproape în totalitate și să ai, în același timp, pretenția la intimitate protejată. Promiscuitatea socială și discreția vieții private sînt greu de împăcat. Apoi, cuvîntul „privat” e înșelător sau abuziv folosit. Ce înseamnă date private?
Nimeni nu a explicat, deocamdată, ce fel de date a recoltat și folosit Cambridge Analytica. Nimeni nu dă exemple. Dacă e, cumva, vorba de preferințele culinare, de numărul membrilor de familie, de adresă, nivelul studiilor sau sistemul de încălzire de acasă, nu e cazul să dramatizăm. Astăzi, în vremuri de conectare administrativă și comunicațională totală, aceste date sînt, oricum publice și cunoscute. Dar – se va spune – toată discuția de pînă aici privește raporturi comerciale cu statul sau cu companii private. În fond, datele recoltate de pe net sînt folosite pentru a vinde sau cumpăra ceva, pentru a înlesni plăți și servicii curente. Cu totul altceva e să folosești datele personale pentru a impune sau sugera preferințe politice. Așa e dar, nici în acest caz, nimic nu e nou. Sau e dar numai pentru naivii nu tocmai inocenți.
Politica a fost dintotdeauna personală. Ideile curate sau necurate ale politicienilor nu au convins niciodată doar pentru că au fost expuse metodic și pe înțelesul tuturor. Cine a reușit să ajungă – cum se zice – la inima omului a avut, mereu, un mare avantaj. Cine a ajuns la rărunchi, la pasiuni și instincte a avut un avantaj și mai mare. Politica modernă și campaniile ei din ce în ce mai sofisticate tehnic au transformat contactul cu alegătorul într-o artă extrem de precisă și pasională pînă la patimă. În Vest și în Est, campaniile electorale au devenit un laborator cinic și matematic de urmărit pînă în pînzele albe și în gîndurile negre, județe, categorii profesionale, străzi, grupuri de vîrstă, cartiere, fani de cluburi de fotbal și partizani ai celor mai diverse idei și superstiții. De altfel, presa face demult exact același lucru, calibrîndu-și emisiunile și tronsoanele orare în funcție de un public atent cercetat în detaliile personale.
După 1920, nimeni n-a mai jucat altfel în campaniile electorale și nimeni n-a rămas străin de procedee care combină, întotdeauna dubios, precizia, tehnologia și apelul la instinct. Nici măcar adulatul fost Președinte Obama, aproape sanctificat în conștiința publică sau, poate, numai în prezentările mediilor de informare. Referința la Obama e utilă. În 2012, campania pentru cel de-al doilea mandat al Președintelui Obama a folosit exact mecanismele de care e acuzată acum compania Cambridge Analytica. Susținătorii Președintelui au fost rugați să se conecteze la platforma centrală a campaniei Obama, folosind datele de pe contul de Facebook. Apoi, susținătorii au fost întrebați dacă acceptă să permită accesul la conturile de Facebook ale prietenilor. La sfîrșitul campaniei, unul din organizatorii șefi ai operației se lăuda, chiar, că știe numele tuturor celor 70 de milioane de persoane care l-au votat pe Obama, plus alte date referitoare la aceleași persoane. Campania pe net a taberei Obama și-a fixat ținte detaliate, în zone critice, pe care le-a bombardat cu mesaje video, audio și scrise adaptate la datele personale ale alegătorilor. Atunci, operațiunea a fost considerată în toată presa o capodoperă tehnico-politică și un exemplu de urmat. După patru ani, aceleași tehnici puse la treabă în sprijinul unui candidat adversar al stîngii și al agendei stîngii sînt denunțate fără excepție și răgaz. Problema pe care o ridică acest gen de ipocrizie prezentată ca adevăr global e mult mai gravă decît victoria sau eșecul în alegeri.
Mai întîi, ideea după care sute de milioane de oameni sînt duși cu preșul pe net de vrăjitori ruși sau de o companie engleză care le trimite mesaje magice presupune că alegătorii – dar numai cei ce votează împotriva stîngii – sînt niște minți slabe cu care oricine face ce vrea. De aici decurge ideea după care orice eșec al stîngii e de neconceput, tocmai pentru că e rezultatul unei fraude. Altfel spus, ideile stîngii și ale agendei progresiste sînt totuna cu binele și adevărul și, prin urmare, nu au cum să fie respinse decît de oameni cu mintea tulburată (de alții). Ceea duce, logic, la ideea după care trebuie făcut ceva pentru restabilirea sănătății publice a campaniilor și dezbaterilor politice pe net. Așa apar apelurile la reglementare sub control guvernamental. Cum nu e vorba doar de eliminarea violenței și pornografiei, reglementare înseamnă apariția sau reapariția controlului și a cenzurii. Cu atît mai bine instalate, cu cît lucrează în numele binelui.
Traian Ungureanu, 22 martie 2018
Acest articol a fost preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
> Viața privată a fost demult cedată de dragul comunicării instante și de masă. Sîntem, deja, în punctul în care e un pic ipocrit să te expui public aproape în totalitate și să ai, în același timp, pretenția la intimitate protejată. Promiscuitatea socială și discreția vieții private sînt greu de împăcat. Apoi, cuvîntul „privat” e înșelător sau abuziv folosit. Ce înseamnă date private?
Foarte just. Cine îşi doreşte ca informaţia despre el să rămână privată nu o împrăştie pe Facebook, ci se destăinue în jurnalul său intim, cumpărat de la papetărie.
> În fond, datele recoltate de pe net sînt folosite pentru a vinde sau cumpăra ceva, pentru a înlesni plăți și servicii curente.
Nu din grija pentru noi ni se oferă în mod gratuit Facebook, servicii de mail şi câte altele. Toate aceste servicii îi costă pe cei care le oferă, drept care trebuie să obţină ceva în compensaţie. Dar mai suntem oare dispuşi să folosim doar servicii internet plătite, care nu încearcă să obţină nimic altceva de la noi?
> Ceea duce, logic, la ideea după care trebuie făcut ceva pentru restabilirea sănătății publice a campaniilor și dezbaterilor politice pe net. Așa apar apelurile la reglementare sub control guvernamental. Cum nu e vorba doar de eliminarea violenței și pornografiei, reglementare înseamnă apariția sau reapariția controlului și a cenzurii.
Veşnica tentaţie totalitară, de limitare a libertăţii în numele unei false securităţi.