Proiectul a fost accelerat după Brexit, însă ar putea fi încetinit de statele îngrijorate de influența pe care o va căpăta Comisia Europeană.
Înainte de întâlnirea la vârf UE care va avea loc săptămâna aceasta, 25 de state membre s-au angajat să coopereze în domeniul apărării, inclusiv în spaţiul cibernetic, mergînd spre ceea ce ar putea deveni, pe termen mediu, o autentică armată europeană, numită deocamdată Permanent Structured Cooperation (PESCO).
Proiectul unei armate europene este foarte vechi, el urcă până la relația strânsă dintre Francois Mitterrand și Helmut Kohl și a început printr-o brigadă comună franco-germană.
Proiectul a fost blocat politic, de-a lungul anilor, mai ales în urma opoziției NATO, mai precis a Washingtonului și Londrei care se temeau că o structură militară a Uniunii Europene ar duce la slăbirea Alianței Nord Atlantice – NATO.
Acum, însă, după Brexit și victoria lui Donald Trump în SUA, situația s-a modificat cu totul. Reticențele Angliei, care va ieși din UE, nu mai contează, iar Donald Trump însuși le-a cerut europenilor să facă mai mult pentru propria lor apărare.
Așa încât, miniștrii de externe ai 25 de țări din cele 28 ale UE au semnat, în cadrul reuniunii lor de luni și marți de la Bruxelles, un protocol prin care se angajează să pună pe picioare o Cooperare Structurată Permanentă (PESCO), un instrument menţionat în Tratatul Uniunii Europene. În afară de Marea Britanie, doar Danemarca și Malta nu participă la asta.
21 de țări din cele 25 fac parte și din NATO, cu excepția Austriei, Ciprului, Finlandei și Suediei.
„În iunie am spus că este timpul de a o trezi pe Frumoasa Adormită a Tratatului de la Lisabona: cooperarea structurată permanentă. Şase luni mai târziu se întâmplă. Salut paşii făcuţi de statele membre pentru a fonda o Uniune Europeană a Apărării. Europa nu poate şi nu ar trebui să externalizeze securitatea şi apărarea”, a declarat preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, făcând referire la dependenţa UE faţă de capabilităţile militare NATO.
Sigur, nu trebuie să ne așteptăm la brigăzi operaționale transnaționale și intervenții în zone fierbinți într-un viitor apropiat. E vorba deocamdată doar de înfiinţarea unor sedii medicale ale UE, supraveghere maritimă, drone subacvatice şi securitatea cibernetică.
O decizie finală de lansare a „uniunii apărării” este așteptată la summitul din 14-15 decembrie. Proiectul a fost accelerat după Brexit, însă el ar putea în continuare fi încetinit de către unele state membre, îngrijorate la nivel politic de importanța influenței pe care o va căpăta Comisia Europeană asupra industriei militare naționale a țărilor membre. La fel, este dificil de apreciat cum va funcționa proiectul la nivel financiar și bugetar, dat fiind că în prezent majoritatea țărilor din NATO nu reușesc să atingă nivelul cerut de cheltuieli militare care să reprezinte 2% din PIB, cu atât mai mult cu cât se va impune necesitatea finanțării suplimentare a unor structuri militare proprii europene.
Dan Alexe, 12 decembrie 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Ca să mobilizezi o armată, trebuie un adversar. Deocamdată nu se vede la orizont (orizontul din Est), decât Rusia.
Dar contra Rusiei se opune NATO și destul de eficient – cât timp SUA este principalul promotor al acestei alianțe transatlancice.
Nu este mai bine să se întărească ce există decât să încerci să faci o armată din componente care se mușca reciproc când este vorba de contribuții (financiare, umane, logistice)?
Lipsă Mării Britanii, cu potențialul sau militar, în special cel naval, se va face resimțita în componența unei adunături para-militare, în care Germania are interese pașnice față de Rusia – din cauza gazelor (?), Franța nu are niciun fel de interese intr-o adversitate față de Rusia, Italia nu a fost niciodată un combatant de luat în seamă, rămân doar țările Estice, cele mai vulnerabile în fața pretențiilor agresive ale Kremlinului, dar lipsite în cel mai înalt grad de un potențial militar, nici pe departe comparabil cu al Rusiei.
Deci înseși ideia de a trage o paralelă la NATO, face parte din grupa de inițiative bine definite prin cuvântul „haloimăs” !
NATO și iar NATO !
Dl. Sfartz Pincu (SP) scrie: „Ca să mobilizezi o armată, trebuie un adversar”.
„Mobilizarea înseamnă trecerea întregii ţări de la starea de pace la cea de război”, aşa că este bine să o lăsăm mai moale cu o asemenea acţiune. Sursa.
SP: „Deocamdată nu se vede la orizont (orizontul din Est), decât Rusia”.
Cred că, ţinând seama de intervenţiile militare recente ale Rusiei în Ucraina şi Crimeia, s-a văzut destul dinspre Soare Răsare …
SP: „Italia nu a fost niciodată un combatant de luat în seamă”.
Să nu rămânem cu ochii mereu aţintiţi pe soldaţii români şi italieni care au fost lăsaţi să îngheţe, insuficienţ îmbrăcaţi şi hrăniţi, pe fronturile din URSS. Au existat însă şi alţi italieni, care au fost băgaţi în seamă:
This solution required a great economic effort to rebuild and transform the fleet (dezmembrată după WW2, fiind foarte puternică şi înzestrată cu o tehnologie militară italiană de vârf – vm) … Progress was slow due to … opposition from other European governments. These nations were concerned at seeing an Italian Navy capable of rivaling the Western naval forces, so they imposed political obstacles to slow Italian naval development. Ca să vezi!
SP: Deci înseși ideia de a trage o paralelă la NATO, face parte din grupa de inițiative bine definite prin cuvântul „haloimăs” !
UE doreşte demult să aibă un guvern şi parlament propriu, o armată proprie, etc., dar pentru o armată modernă nu-i dă mâna. Nu a dorit timp de decenii să adune mijloacele necesare nici măcar pentru a face faţă cerinţelor NATO, preferând să amplifice sistemele de asistenţă socială, bazându-se pe umbrela de protecţie nucleară a NATO-ului. Aceasta aducea voturi politicienilor din toate partidele.
A ţinut cât a ţinut… Cu cât împinge Trump mai mult UE să contribuie la apărarea comună, aşa cum este prevăzut de Tratat, cu atât mai mult visează conducătorii UE la o apărare europeană în regie directă. „haloimăs” mi se pare un termen prea blând, dar care merge în direcţia corectă.