caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Un mare spirit al secolului XX – Milton Friedman

de (24-6-2008)

Unul dintre avantajele de a nu mai lucra la BBC este că pot să renunț la atitudinea de rezervă impusă de imparțialitate, unul dintre principiile fundamentale pe baza cărora funcționează renumitul post de televiziune și radio britanic.

Asta nu înseamnă căderea într-un partizanat politic, așa cum fac majoritatea jurnaliștilor din România (de altfel viața politică din România este așa de lipsită de interes și de plicticoasă, că nici nu merită să te implici partizan ca jurnalist, dacă ești onest), ci suținerea argumentată a unor principii.

Mulți m-au întrebat în acești ani ce orientare politică am. Cel mai simplu răspuns îl pot da comunicând rezultatul testului de la Political Compass http://www.politicalcompass.org/ care este: economic dreapta/stânga 6,25, social libertarian/autoritar – 2,41.

Cu alte cuvinte mă înscriu în cadranul libertarian, unde se înscriu opiniile acelora care resping intervenția statului în economie sau în viața individului.

S-a nimerit ca dintre personalitățile ale căror opinii au fost astfel cuantificate să mă situez cel mai aproape de marele economist american Milton Friedman (1912 – 2006), care se află la polul opus lui Stalin, de pildă.

Am găsit astfel explicația cantitativă a admirației mele de lungă durată față de acest titan al gândirii economice (și nu numai) a ultimului secol.

Friedman contra Keynes

L-am auzit pe Milton Friedman la începutul anilor ’80, într-un interviu la Vocea Americii și am fost cucerit de ideile sale, care nu m-au părăsit de atunci niciodată.

Nu era numai pledoaria sa în favoarea libertății, economice în primul rând, dar și modul său calm de a argumenta, o forță a ideilor care avea să schimbe literalmente lumea la sfârșit de mileniu.

Reputata revistă britanică The Economist scria că cei mai mari economiști ai secolului XX au fost John Maynard Keynes, în prima jumătate, și Milton Friedman, pentru a doua jumătate.

Dacă în prima jumătate, și chiar mai mult, de secol XX în care ideile lui Keynes – în esență de sprijin a implicării statului în economie – au fost dominante ideile de stânga, în ultima parte acestui secol – în care ideile lui Friedman s-au impus – balansierul în privința politicilor economice s-a deplasat radical către dreapta.

În mod ironic, Friedman și-a început cariera de economist ca keynesian. Și era poate inevitabil să fie așa, dat fiind că în lumea anilor ’30, zguduită de o criză economică de proporții intervenția statului în economie era privită ca o regulă.

Părintele monetarismului

Fiul unor imigranți evrei (ceea ce aruncă în derizoriu ideea vânturată de antisemiții sfertodocți că “evreii, care sunt întotdeauna de stânga, au adus comunismul”) unguri săraci din Rutenia transcarpatică, Milton Friedman s-a născut la New York în 1912 și și-a depășit extracția modestă, trudind din greu, câștigându-și existența în munci precum cele de chelner sau vânzător pentru a-și încheia studiile economice la Rutgers, Chicago și apoi doctoratul la Columbia.

Friedman, care era un excelent statistician, și-a data seama începând cu 1946 că intervenția statului în economie nu poate avea pe termen lung și mediu decât un efect paleativ și că până la urmă tot piața liberă este aceea care reglementează disfuncționalitățile ce apar în mod inerent.

La Universitatea din Chicago, unde a predat din 1946 până în 1977, când s-a pensionat, Friedman a creat o puternică școală de economie, care a fost numită “monetaristă”.

Marele economist american a insistat întotdeauna că inflația este cea mai mare racilă e economiei și că aceasta poate fi controlată prin cantitatea de monedă aflată pe piață, de unde și numele teoriei.

Inițial, teoriile lui Friedman nu au fost populare. În anii ’50 – ’60 Keynesianismul devenise un fel de religie economică, iar publicarea capodoperei sale în 1962, “Capitalism and Freedom” – Capitalism și Libertate – a fost întâmpinată cu scepticism, ba chiar cu ostilitate.

Este interesant, și vă recomand să citiți prefețele edițiilor din 1962, 1982 și 2002, ca să vedeți cum s-au schimbat atitudinile față de ideile lui Friedman.

Stagflația (recesiune economică însoțită de inflație) din anii ’70 a început să încline balanța ideilor către Friedman.

La sfârșitul anilor ’70, Milton Friedman a filmat o serie TV, însoțită de o carte, “Free to choose” – Liber să alegi – în care explica de ce capitalismul pieței libere este singurul în stare să asigure prosperitate economică.

Atât cartea cât și serialul TV s-au bucurat de un succes enorm, semn al schimbării vremurilor.

Căderea comunismului

Mai mulți politicieni – Margaret Thatcher în Marea Britanie, Ronald Reagan în Statele Unite (căruia Friedman i-a fost consilier neoficial, așa cum fusese consilierul altor candidați Republicani la președinție, Richard Nixon și Barry Goldwater), Brian Mulroney în Canada și Augusto Pinochet în Chile au pus în aplicare ideile lui Friedman, al căror succes a constituit lovitura de grație nu numai pentru Keynesianism, dar în ultimă instanță și pentru sistemul comunist.

Friedman a fost acuzat de susținere pentru dictatura lui Pinochet din Chile, dar marele economist, deși s-a întâlnit personal cu dictatorul în 1975 și nu a criticat niciodată încălcarea brutală de către acesta a drepturilor omului, a susținut că reformele economice pe care le-a recomandat și care au adus libertate economică, au determinat în final căderea dictaturii și libertate politică.

Și aceeași evoluție a pronosticat-o Friedman în ultimul său interviu http://www.digitalnpq.org/archive/2006_winter/friedman.html și pentru China.

De altfel, datorită acestor reforme economice, Chile este astăzi cea mai prosperă țară latino-americană, cu una dintre cele mai libere economii din lume, condusă politic de adversarii lui Pinochet, care însă nu s-au atins de reformele sale economice de piață.

Adversarii de stânga nu l-au iertat însă niciodată pentru atitudinea sa față de regimul Pinochet.

Dar Friedman devenise deja un colos intelectual. În 1976 i-a fost decernat premiul Nobel pentru economie, iar în anii ’80 și ’90 politicile sale economice monetariste au devenit practic regula.

În ultimii ani ai vieții, Friedman a fost un adept, așa cum era de așteptat, al fenomenului globalizării, accelerat în opinia sa de explozia internetului, deși el considera că lumea era mai globalizată în sec. XIX decât astăzi.

A fost un critic moderat al intervenției americane în Irak, dar a subliniat că “islamofascismul” și terorismul care-l însoțește sunt cele mai mari pericole la adresa omenirii.

Ideile lui Friedman și ale prietenului său Friedrich Von Hayek au contribuit decisiv la implozia comunismului, deși el spunea în ultimul interviu că prăbișirea zidului Berlinului a făcut mai mult pentru cauza libertății în lume decât toate cărțile celor doi la un loc.

Personalitate covârșitoare

Milton Friedman a fost un geniu intelectual, un economist de o vastă competență, un om de o rectitudine morală impecabilă, dar mai presus de toate, el fost un pasionat iubitor al libertății.

Ideile sale nu sunt ușor de acceptat, mai ales pentru mulți români care văd în stat un fel de providență.

Nu este ușor de acceptat de pildă ideea sa de legalizare a tuturor drogurilor, Friedman considerând că politicile represive și prohibiția în acest domeniu au eșuat.

El a văzut în piață nu un panaceu global, ci mecanismul cel mai puțin prost care să regleze relațiile economice dintre oameni, chiar și dintre aceia care în mod normal se urăsc reciproc.

Într-un fel, dacă în domeniul politicului Churchill spunea despre democrație că este cel mai prost sistem cu excepția tuturor celorlalte, putem spune că prin tot ce a făcut în lunga sa viață Milton Friedman a spus același lucru despre piața liberă în domeniul economic.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • gabriel adelmann-elias: (24-6-2008 la 00:00)

    Nu este de loc de mirare ca un om pornit din saracie si care si-a facut cu truda loc „in sus” a fost exponentul-simbol al capitalismului, inteles ca liberalism economic.

    Este una dintre marile minciuni ale comunismului, cum ca principiile sale sunt pornite „din popor”; poporul stie – de milenii – cat de importanta este proprietatea privata; nu am statistici, dar cred ca, in ultimele cateva mii de ani, au murit in lume mai multi oameni din conflicte intre vecini pe cate un codru de paine sau o bucata de pamant decat, sa spunem, din cauza marilor Cruciade.

  • George Gross: (24-6-2008 la 00:00)

    Fiecare teorie a fost valabilă într-un context, într-o etapă de dezvoltare a relaţiilor internaţionale şi a pieţelor economice.

    Astăzi în Lumea Globală, este aplicată în majoritatea economiilor Miltonismul, statele „intervenind” în caz de criză.

    Astăzi relaţiile economice merg pe sistemul Win-Win, căci nu este posibil ca unii să piardă în detrimentul altuia.

    Lanţul economic este deja la nivel global, toţi fiind înglobaţi într-o oarecare măsură în tot.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O scurtă istorie a homosexualității: 4. Tratamente, de Anton Constantinescu

1. IESIREA DIN ZONELE SOTADICE-PRIMUL TRATAMENT "STIINTIFIC" AL HOMOSEXUALITATII Voi incepe acest articol foarte serios prin a aduce zambetul pe...

Închide
44.201.95.84