1990. Punct „La vii”, localitatea N.Balcescu, jud.Calarasi. Prima statiune paleolitica din Baragan, descoperita de autor in 1987. Acum (1990) un sondaj de verificare.Pina acum, am vorbit de arheolog ca asistent al istoricului (asistentul de teren). Exista o zona in care arheologul este SI istoric: perioadele in care nu avem stiri scrise. Fie din timpurile istorice, fie din preistorie. (Acest efort necesita cunostinte de economie, mestesuguri, religie, arme si tactici militare, arta, mentalitati, etc.)
In astfel de cazuri, arheologul isi ia revansa asupra istoricului, ba si celor ce se ocupa cu filozofia istoriei. De aici si obiceiul arheologilor de a discuta despre un mare numar de teme. Simpla deformatie profesionala. Daca sunt la zi cu bibliografia, nu-i nici un bai. Problemele incep cind nu sunt in actualitate, pentru ca nu poti tine „pasul” cu toate disciplinele stiintifice de azi.
Oricum, arheologul (ca si istoricul) trebuie sa respecte citeva reguli minime: nu are voie sa se raporteze afectiv la tema tratata (nici ura, nici iubire sau simpatie); este obligat sa analizeze critic toate sursele; nu are voie sa emita teorii de genul „Ce-ar fi fost daca…”; toate supozitiile sale se refera la calea de urmat in cercetare (doar metodologia de lucru), nu la reconstituirea trecutului; in mod general acceptat, toti istoricii incearca o reconstituire, totala sau partiala, a epocii, personajului, problemei supusa dezbaterii, ce poate fi corectata sau completata de acelasi, sau de colegi; toate analizele arheologului trebuie sa se bazeze pe rapoartele de sapatura si pe conditiile de descoperire a fiecarei piese in parte.
Aceste reguli trebuiesc respectate, caci ele confera obiectivitate arheologiei. In ultima instanta, ele diferentiaza profesionistul independent de cel aservit politic. Iar in comunism, era al naibii de greu sa-ti respecti statutul profesional, pentru simplul motiv ca inca de pe bancile scolii erai obisnuit cu gindul ca „Scopul scuza mijloacele”, „Socialismul este…
Acum 3000 de ani
Fara indoiala, arheologul este atasat cercetarii fundamentale.
Istoria veche a omenirii este un sector de interes academic, care aduce stiri despre evolutia omului, orice limba ar vorbi, orice culoare ar avea pielea si in orice stat ar locui astazi.
Incepind cam din 1200 i.d. Hristos, arheologul incepe sa se loveasca de curentele nationaliste, pentru ca de acum avem stiri sau urme ale unor etnii ce traiesc si astazi, sau cu starmosii directi ai etniilor de azi.
Mi se pare firesc acest interes. Nefiresti sunt pretentiile de a impune o teza sau alta. Si mai ales, nefiresc este coborirea interesului nationalist pina la inceputurile omenirii, cind silabele pronuntate de stramosii nostri reprezinta temeiul a sute de limbi (daca le-am putea gasi notate) pentru fiecare grup de oseminte umane descoperit.
Aici, se impune o precizare, pentru ca avem de-a face cu o revista internationala.
Termenul „antropolog” are doua sensuri diferite. In Europa semnifica specialistul in studierea resturilor osteologice. In sens american, „antropolog” inseamna etnograf-sociolog. „Masuratori antropologice” inseamna masuratori de schelete, oseminte (in sens european) si sondaje, statistici economice, statistici referitoare la un grup, in sens american.
In afara de functiile expuse pina acum, arheologul mai are doua aplicatii.
Prezicerile lui Cantemir
Prima este mai modesta: futurologia.
Obisnuit sa reconstituie din citeva urme o intreaga lume (inexistenta azi), arheologul poate si sa proiecteze in viitor, dezvoltarea actualelor date. Metoda este aceeasi. Rezultatele pot fi bune, numai ca verificarea nu e la indemina contemporanilor.
De exemplu, Dimitrie Cantemir a prezis prabusirea Imperiului Otoman (“Istoria cresterii si descresterii Imperiului Otoman”). (Ca istoric, nu ca arheolog, dar cum arheologii pot scrie si istorie…) O prezicere luata in seama de strategii epocii. In special de rusi si austrieci. Care s-au si grabit sa porneasca razboaie cu turcii.
Cantemir a avut dreptate. Imperiul Otoman s-a prabusit. Dar…dupa 200 de ani.
In acest context trebuie plasat si faimosul citat al lui Balcescu :”Istoria este cea dintii carte a unei natii. In ea isi vede trecutul, prezentul si viitorul.” Nationalistii au imbratisat prima parte, uitind finalul “si viitorul”. Deci autorul, nu se gindea la idei simpliste: am avut un trecut maret (curios, toate popoarele au avut un moment de stralucire in trecut, sau il au azi) , suntem un popor maret cu viitorul…asigurat, ci se gindea ca viitorul unei “natii” (vezi contextul politic-ideologic al mijlocului sec. XIX) poate fi decelat prin studierea trecutului si a prezentului.
A doua functie a arheologului, este mai…interesanta pentru mass-media. Datorita comertului cu piese vechi, au aparut oameni specializati in …procurarea lor, ca si oameni specializati in datarea lor si descoperirea falsurilor.
Dar despre metodele care confera arheologiei statut stiintific si posibilitatile de verificare a autenticitatii unor piese (inclusiv a “noilor” bratari dacice de aur), in numarul viitor, daca cititorii nu s-au plictisit de tema.