Povestea cunoscută sub numele de Brexit și-a pierdut demult interesul și înțelesul pentru omul de rînd, ceea ce este un alt fel de a spune pentru omul de bun simț. Logica a ținut pasul pînă la un punct. Se știa că Marea Britanie este o națiune altfel, adică o insulă vitală pentru istoria Europei, dar și diferită de Europa și normele de viață pe Continent. Nu a fost, deci, surpinzător că englezii nu s-au împăcat niciodată cu transformarea treptată a Uniunii Europene într-un stat sau, dacă vreți, într-un superstat. Britanicii au o tradiție veche de suveranitate, o sumedenie de obiceiuri legale, bancare și culinare diferite, plus o aversiune la fel de veche față de centralism și înregimentare. Nimeni nu a fost, deci, surprins de existența unui curent politic și popular foarte puternic și activ, decis să scoată Marea Britanie dintr-o Uniune Europeană tot mai prezentă și dominantă în viața societății britanice.
Așa s-a ajuns la referendumul de acum un an. Britanicii au votat pentru desprinderea de UE și rezultatul a șocat. În primul rînd, pe cei cei nu știau mare lucru despre mentalitatea și tradiția distinct-britanică. este vorba de numeroși cetățeni ai altor state europene, dar și de o parte a cetățenilor britanici, desprinși de mentalitatea tradițională. Pînă aici, lucrurile au fost, poate, surprinzătoare dar s-au jucat la vedere și inteligibil pentru un public larg. Povestea a fost înțeleasă de foarte mulți oameni cam așa: britanicii au votat, vor pleca și gata. În fond, UE este o asociere voluntară și democratică de state. Prin urmare, despărțirea nu este nici interzisă, nici foarte complicată.
Apoi, au început negocierile de despărțire. Unii le-au asemănat cu disputele presupuse de un divorț. Comparația este tentantă, dar inexactă. Căci, în lumea europeană cel puțin, nu s-a mai pomenit căsătorie în 28. Marea Britanie a decis să se despartă de o familie pe care a împărțit-o cu alte 27 de state. Discuția despre un divorț poate simplifica explicațiile, dar nu este exactă. Oricum, negocierile au început și, din acest moment, lucrurile s-au complicat rapid, ba chiar au devenit de neînțeles pentru un public larg. Treptat subiectul a pierdut din atracție și a început să plictisească sau chiar să irite, deși nu a încetat să stea pe prima pagină a ziarelor. Ceva tulbure și nervos a înlocuit tot ce era de înțeles. Singurul lucru aparent clar este că Marea Britanie și UE nu se înțeleg la bani.
E vorba de banii pe care Marea Britanie îi va restitui în contul datoriilor față de UE. S-a vorbit de 10, apoi de 20, de 60 sau chiar de 100 de miliarde de euro sau de lire sterline. Aici, s-ar părea că intră în joc o cunoștință veche: aplecarea umană spre cîștig sau, măcar, spre limitarea pierderilor în bani. UE vrea să scoată cît mai mult la capătul afacerii, în vreme ce Marea Britanie vrea să piardă cît mai puțin. Dar impresia este suspectă. Nu este greu de priceput că 10 sau 100 de miliarde sînt valori extreme, că suma în discuție este, probabil, pe la mijloc și că 50 de miliarde nu sînt o sumă hotărîtoare pentru UE. Aceeași sumă ar fi importantă pentru Marea Britanie, dar nu o chestiune de viață și de moarte economică sau financiară. Cu toate astea, negocierile s-au împotmolit în acest punct. Reprezentanții UE repetă că nu vor face nicio concesie, britanicii amenință cu ruperea negocierilor și retragerea din UE fără un acord final. Ce este, de fapt, în spatele acestei încurcături care pare, pur și simplu, o ceartă pe bani?
Impasul în negocierile Marea Britanie-UE nu este o problemă de bani. Ar fi prea puțin și prea vulgar pentru un conflict care opune două părți atît de puternice și, pînă la urmă, legate de atîtea fire și secole de istorie. Poate că problema devine un pic mai ușor de înțeles dacă răsturnăm perspectiva obișnuită. Asta înseamnă să presupunem că, în ciuda tonului sever și triumfalist, UE are o problemă mai mare sau cel puțin la fel de mare ca Marea Britanie. În genere, toată lumea pornește de la premiza că despărțirea va avea consecințe negative numai sau în primul rînd pentru Marea Britanie. Ideea după care și Uniunea Europeană riscă lucruri foarte nesigure și neplăcute este aproape absentă.
Totuși, este de observat că Marea Britanie este a doua putere economică a UE, după Germania. este destul de limpede că pierzînd numărul doi economic, UE nu poate fi tocmai mulțumită sau liniștită. Din nou, nu este vorba numai de bani și indicatori economici, este vorba mai degrabă de efecte morale și psihologice. Cineva care pleacă dintr-o organizație de pe poziția a doua nu lasă în urmă doar un loc gol, ci și un mesaj care spune că organizația nu, în definitiv, chiar atît de puternică și că viața este posibilă și în afara ei. Ce va fi mai departe nu se poate ști. Însă între scenariile posibile, este de luat în seamă și varianta în care Marea Britanie face o figură bună sau nu suferă un șoc grav, avînd în vedere marile ei tradiții comerciale și vechile legături cu lumea din afara Europei. Cu alte cuvinte, UE este pusă în fața riscului ca Marea Britanie să demonstreze că există viață economică și în afara UE. Puse la un loc, aceste observații sugerează că UE are motive să se simtă pusă la încercare de plecarea britanicilor și tot atîtea motive să facă din această despărțire un proces greu și complicat. Evident, nimeni nu poate împiedica Marea Britanie să plece din UE dar starea în care britanicii ies din UE poate fi influențată pînă în ultima clipă. O complicație urmată de o criză internă britanică ar face din despărțire un episod încărcat și ar trimite spre restul statelor membre UE mesajul cupă care „orice este mai bine decît despărțirea”.
Al doilea lucru care scapă sau se strecoară neobservat în discuțiile despre Brexit este prestigiul. Pare o glumă dar este, probabil, cel mai adînc și mai ascuns motiv de îngrijoarare pentru UE. Astfel, dacă facem un pas înapoi și privim mai bine, vom observa ceva în aparență binecunoscut dar mereu ignorat: Marea Britanie nu este un stat oarecare în istoria Europei. Mai mult decît atît, Marea Britanie are o reputație și un prestigiu fără egal. Mai întîi, pentru că a intervenit de mai multe ori pe Continent pentru a restabili ordinea democratică, în momentul în care statele europene cedaseră în fața absolutismului și a dictaturii. Apoi, pentru că Marea Britanie este considerată unanim statul de origine al democrației parlamentare și al domniei legii în Europa. Prestigiul britanic este enorm și a supraviețuit timpului și crizelor. Limpede, o organizație care este părăsită de etalonul ei democratic originar are o mare problemă.
În cazul UE, lucrurile sînt încă mai complicate. Asta pentru că prezumția fundamentală de existență a UE este tocmai ideea după care UE este totuna cu Europa. Nu neapărat geografic și teritorial ci politic și democratic. Această idee repetată fără încetare de liderii UE presupune și altceva: că tot ce este în afara UE nu este democratic sau nu este încă perfect democratic. UE a folosit această prezumție față de toți candidații est-europeni admiși în UE ca într-o școală de îndreptare și menține același criteriu în fața statelor europene cu care are relații de asociere sau negociere (foste republici sovietice și statele balcanice) sau de care se distanțează (Rusia și Turcia). Atît timp cît UE a fost un bloc în care au existat numai intrări și nici o dezertare, ideea a stat în picioare. Din momentul în care UE a pierdut un membru, această idee cade. Iar dacă statul plecat este Marea Britanie, prin excelență întrupare a legalității și democrației, ideea de bază a UE este în fața unui dezastru.
Pierzînd Marea Britanie, UE nu mai poate susține că este totuna cu lumea democratică a Europei și că dincolo de granițele ei se află doar state cu probleme sau perfectibile. Pretenția de unicitate și monopol democratic a UE cade. Marea Britanie, statul originar al democrației europene, se mută în afara UE și demonstrează, astfel, că formele superioare de organizare politică ale democrației pot trăi foarte bine și în afara UE. Cu alte cuvinte, UE se află în fața riscului ca Marea Britanie să demonstreze că există viață democratică și în afara UE. Această lecție este o catastrofă morală pentru UE. Și explică mai bine de ce încleștarea Marea Britanie-UE nu este o ceartă pe bani.
Traian Ungureanu, 14-15 noiembrie 2017
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Totuși este mai bine să plece ! Gândiți-va ce s-ar întâmpla cu creerele locuitorilor din celelalte 28 de state,dacă în timp, Anglia își va impune sistemul lor de măsuri.Este un aspect pe care autorul, Stimabilul Domn Ungureanu Traian-care a făcut o analiză excelentă a situației de fapt cu Brexit-ul,în principal sub aspectul costurilor, l-a neglijat, deși eu consider, că este un motiv plauzibil, atât timp,cât Anglia,nu vrea nici în ..ruptul capului.., să renunțe la acest sistem, și poate că au dreptate,dacă ținem seama că au un sistem de măsură ,instalat de acum 802 de ani! Tradiție get-beget englezească, cine în UE-poate concura cu așa ceva?
Să luăm în considerație acum, doar unitățile englezești de măsură-pentru lungimæ:
inch,link,foot,yard,perch,chain,furlong,mile,league,adică corespunzător: țol,lănțișor,picior,yard,prăjină,lanț, milă leghe-dintre care doar un român va recunoaște una din unități,care este și a lui:o prăjină de pământ,sau-„datul
cu prăjina în cap”!
Dacă,încă nu simțiți niște noduri în cap,să servim și câteva Subunități de lungimi-pentru cele de mai sus:
un bob de mac,un punct,punct-pic,un bob de orz,un deget,palmac, un țol,unghie,lat de palmă,palmă,coț,stânjen !
Ajunge pentru Brexit? Nu, că mai sunt și unitățile de măsură pentru suprafață și volume-la fel de discordande față de metrul nostru pătrat și cubic!
Când un britanic venea la București,la un meci de footbal să zicem,și-i era sete-el cerea o pintă de bere,i se oferea o halbă (halb-o juma,germ.), și britanicul se pornea pe scandal,că Ëuropa îl înșală cu 24 centimetri cubi,la fiecare pintă de a lui, și asta în cazul cel mai puțin defavorabil,căci există 4 feluri de pinte!
Aș sugera o probă obligatorie, pentru „doctorii” noștri post-revoluționari-să treacă un examen asupra sistemului de măsuri englez, sistem- pentru care UE trebuia de la bun început-să refuze primirea Angliei, ca sa avem si noi-„doctorii” nostri !
> Totuși este mai bine să plece ! Gândiți-va ce s-ar întâmpla cu creerele locuitorilor din celelalte 28 de state,dacă în timp, Anglia își va impune sistemul lor de măsuri. […]
Este păcat de efortul dv. prodigios de umor şi sarcasm anti-englezesc !!!
Aflaţi că:
– sistemul de măsuri oficial din Anglia este sistemul metric, şi asta nu de ieri, de azi, ci de peste o jumătate de secol!! Sistemul tradiţional se mai foloseşte pe larg, dar este lăsat să moară de moarte naturală;
– poate faceţi confuzie cu Statele Unite, care nu au adoptat sistemul metric ca sistem oficial. Dar nici despre SUA n-am auzit că ar avea vreo tendinţă sau intenţie să impună cuiva acest sistem, deşi este o putere – economică, militară, politică – mult mai mare ca Anglia.
Deci toată diatriba dv. anti-britanică se bazează pe două premize complet greşite: că Anglia nu ar fi trecut la sistemul metric, şi că ar avea intenţia/puterea să impună cuiva ceva dacă ar fi rămas în UE.
Dar poate că intenţia dv. era doar să glumiţi…
Va bazați pe informații eronate, pentrucă în ciuda introducerii oficiale a sistemului de unități ISo,englezii CONTINUĂ în viață de zi cu zi să folosească sitemul Imperial de unități,ppentru:distanțe,suprafețe, volume,temperaturi și desigur Cal-putere !,așa cum le-am prezentat mai sus.Și toată lumea,inclusiv cea care e pe metric-sistem,folosește barrilul și galonul9 în Anglia-numai!0-când este vorba de ccombustibili lichizi.
Chiar Wiki în engleză, confirmă inerția engleză,în trecerea pe alt sistem de unitatí:
( https://en.wikipedia.org/wiki/Metrication_in_the_United_Kingdom )
„Metrication in the United Kingdom
From Wikipedia, the free encyclopedia
Loose tomatoes for sale in 2013 dual-priced in imperial (£0.99/lb) and metric (£2.18/kg) units. Common signs like these do not comply with legislation as metric prices must not be less prominent.[1][2]
Metrication in the United Kingdom, the process of introducing the metric system of measurement in place of imperial units, has made steady progress since the mid 20th century but today remains equivocal and varies by context. Most of government, industry and commerce use metric units, but imperial units are officially used to specify journey distances, vehicle speeds and the sizes of returnable milk containers, beer and cider glasses (though fresh milk is often still sold in multiples of pints, with the metric equivalent also marked). Imperial units are also often used to describe body measurements and vehicle fuel economy. In schools metric units are taught and used as the norm and imperial units that remain in common usage in the UK must also be taught.[a]”
@Sfartz Pincu
> Va bazați pe informații eronate, pentrucă în ciuda introducerii oficiale a sistemului de unități ISo,englezii CONTINUĂ […]
Care informaţii eronate, domnule Sfartz??!! Eu nu scriu aiurea, la mine fiecare cuvânt este gândit! Ia mai citiţi o dată ce am scris, dar cu atenţie:
Ce este eronat în ce am scris, domnule Sfartz ??? Sau diferit de ce aţi găsit în Wiki (pe care o huliţi când o folosesc alţii, dar o apreciaţi când o folosiţi dv.!!)
Dv. chiar aţi lăsat să se înţeleagă că sistemul oficial în Anglia este tradiţional şi pe ăsta o să vrea, cică, să-l impună. Informaţii eronate, complet eronate sunt astea două ale dumneavoastră.
Văd că luați și gluma în serios!.Promit să nu mai glumesc,-pe temă acelei insulei plutitoare spre și dinspre Europa. Va invidiez, pentru capacitatea de a Va cenzură fiecare cuvânt.Eu prefer flashurile-mi se pare că oferă mai mult câmp liber imaginației.
Brexitul,cu toate crizele de mândrie imperială,pierdută odată cu independența coloniilor,-care independența,nu va mai oferi Angliei decât o vagă iluzie de măreție,dar nicio liră sterlină,câștigată foarte ușor în trecut! Lirele vor fi din ce în ce mai multe-pe hârtie, odată cu pierdera pieței mari de desfacere, oferită inainte de Brexit-atât de interiorul UE, dar și de piață externă a UE,care va reveni intro măsură mai mare,în special Germaniei.
Este ușor de prevăzut, că urmează -câteva crize economice,care vor determina în final,întoarcerea spășită a Angliei-în comunitatea Europeană. Produsele de export ale Angliei autoizolate,vor fi oricum mai scumpe,decât cele similare produse și vândute la prețuri de dumping,de cine?-chiar de fostele colonii ale Imperiului britanic,rămânând-un timp oarecare doar ,câteva prouse singulare,cum ar fi motoarele pentu avioane -(Rolls-Roys)- și echipamente pentru industria năvală. Dar colaborarea din ce în ce mai intensă între Germania și Rusia, va lichidă în scurt timp și acele priorități.
@Sfartz Pincu
> Eu prefer flashurile-mi se pare că oferă mai mult câmp liber imaginației.
Atunci vă las cu flashurile – mereu altele, deşi tema este aceeaşi. Eu nu pot să ţin pas cu ele…
Dl. Sfartz scrie: „Va (Alexandru – vm) bazați pe informații eronate, pentrucă … englezii CONTINUĂ în viață de zi cu zi să folosească sitemul Imperial de unități,ppentru: … temperaturi…”.
Ce găsim însă pe Web: The usual „man on the street” typically uses degrees Celsius when measuring things like body temperature and the weather.
Adică, omul de pe stradă în Regatul Unit foloseşte gradul Celsius la măsurarea temperaturii.
Gradul Fahrenheit este folosit în SUA, iar cel Kelvin în ştiinţă.
Şi mai scrie dl. Sfartz: „Este ușor de prevăzut, că urmează -câteva crize economice,care vor determina în final,întoarcerea spășită a Angliei-în comunitatea Europeană”.
Acesta este rezultatul ghidării după flashuri, acelea care, după dl. Sfartz, îi: „… oferă mai mult câmp liber imaginației”, făcânde-l însă să uite/ignore ce reprezintă Regatul Unit (RU). Sunt aceleaşi flashuri care îl împing să ne înveţe în ce unităţi se măsoară temperaturile în RU…
S-a grabit Domnul Alex. Leibovici, sa Va puna o bifa pozitiva !
Sa dau si eu o sursa, daca Va place concursul pe „surse” :
http://www.rusinfo.co.uk/faq/facts/edinitsy-izmereniya-v-anglii
Voi traduce in continure- textul original, ca sa nu incarcam inutil pagina, cu texte in limbi „strainesti”:
„Desi Anglia este o parte a Uniunii Europene, (cel putin,in perioada cand s-a creat acest articol), si ar trebui sa utilizeze sistemul metric de masuri, in practica, acest lucru nu este intotdeauna asa. Englezii prefera masura Imperiala.
Nu fiecare englez o sa va spuna ce greutate are el-in kilograme. Ca sa nu nimeriti in situatii jenante, va redam mai jos, cateva unitati de masura de baza, din sistemul englez.
-Distantele se masoara in mile (miles).O mila are aprox.1,6 km.
-Statura se masoara in footi si toli. Un foot are aprox. 30.4cm. Un tol (inch)=2,54 cm.
-Pentru determinarea masei (a corpului,de exemplu)-stone,funti si uncii.
Un stone-aprox.6.3kg. si are 14 funti. Un funt, este aprox. egal cu-0.45 kg. O uncie este 28,3grame.
-Pinta (pint,engl.)-este unitatea de masura pentru volume,din sistemul de masura englezesc.
Si desigur,daca intrati intrun pub local ,berea se va masura in pinte (pt, p,pint).Aceasta unitate locala de volum este aprox. de 0.56 litri. Si pe pachetele de lapte, o sa vedeti volumul in pinte.
-Temperatura se masoara dupa Ferenheit. Pe scara Ferenheit, punctul de topire a ghetii este de +32 grade F,si punctl de fierbere a apei-+212 grade F.”
Oricum,informatiile succinte,despre unitatile DE MASURA UZUALE DE PE STRAZILE ENGLEZE, sunt utile ,cel putin pentru romanii-nou prezenti,pe acele locuri.
Am evitat sa subliniez pasajele importante, care rastoarna afirmatiile Dvs. referitoare la sistemul metric,din Anglia !!
@Sfartz Pincu
> S-a grabit Domnul Alex. Leibovici, sa Va puna o bifa pozitiva !
Iar aţi avut un flash?!
Nu eram eu, dar acum am pus şi eu – ca să vă fac plăcere.
M-ati acuzat odata ca am mobilizat 6 bife,si acum Va suparati pentru una singura?
Nu este si asta un flasch-sa fiti de acord cu un text,cu care poate nu sunteti de acord. E cam multisor,pentru cineva,care-si masoara fiecare cuvintel.
E bun proverbul-„incercarea-moarte n’are !”-si cand e vorba de dispute pe diferite teme.
Dar,cu sau fara bife, nu V-ati spus parerea despre unitatile folosite pe strazile Angliei, sa inteleg, ca sunteti de acord cu EXTRASUL ULTIM din wiki-dar nu ultimul,al lui Victor?
Acum sa revenim la subiectul initiat de Domnul Traian Ungureanu.Formarea unui stat pan-european, nu este nicidecum o necesitate istorica, dimpotriva- Istoria nu poate decat sa stimuleze fortele centrifuge de separare a multor state si statisoare,care mai au de rezolvat probleme teritoriale, si nu numai-(sunt si, probleme interetnice, extra-etnice,insule cu pretentii de independenta,nostalgii coloniale,imperiale, etc).
Si diferentele lingvistice, si inegalitatile de stare materiala, de resurse vitale,etc. sunt fiecare in parte, bariere care pot genera si stimula, mai mult sau mai putin, (influentate de traditiile specificě),-acele forte centrifuge.
Dar cu toate acestea exista o forta centripeta dominanta, cea care aduce la un loc toate statele europene, va genera mai tarziu poate, dar inevitabil o Europa Unita.
Aceasta forta este Globalizarea pietelor si a pproductiiloe de bunuri pentru acele piete.
Si chiar o piata comuna pan-europeana,inca nu poate sta in fata gigantului economic,care este si sigur va deveni in viitorul apropiat producatorul numarul 1 din lume-cHINA, cu aspiratia de a domina restul lumii. De aici si perspectiva crearii unei uniuni si mai puternice, cuprinzand,in primul rand UE +SUA+Rusia. Conflictele de azi,din Ucraina cu Rusia ,dintre UE si SUA cu Rusia -vor deveni,insignifiante,fata de marsul economic,(si fereasca Dumnezeu si de unul militar!),al Chinei.
Acum,pentru moment, banutii disputati intre Ánglia si ÜE, sunt-cum bine scrie Domnul Ungureanu-doar o fatada care acopera alte motivatii ale Brexitului.
Pronosticul meu este,ca dupa un timp destul de scurt-doua -trei decenii,(cand unii din noi-nu vom mai fi),BREXITUL se va transforma in BRENTER.
Ca unul care, umil, am scris despre Brexit mai acum un an și vreo 4 luni, îndrăznesc o listă de probleme care reiese din text. După fiecare număr, citez (copy-paste) pe autor, apoi comentez:
1. Povestea cunoscută sub numele de Brexit și-a pierdut demult interesul și înțelesul pentru omul de rînd,
Ce înseamnă «omul de rând»? Asta seamănă cu clișeul de la posturile din România «omul de pe stradă», adică un fel de mulaj tâmp care nu gândește. Eu, de ex., ce fel de om sunt: «de rând», «de pe stradă»?…
2. Se știa că Marea Britanie este o națiune altfel,
Vă voi dezamăgi, dar vă asigur că TOATE, absolut TOATE națiunile sunt altfel.
3. Britanicii au votat pentru desprinderea de UE și rezultatul a șocat
Pe cine a șocat? Pe mine, unul, nu m-a șocat deloc. A avea 52/48 era absolut previzibil cu cel puțin o săptămână înainte.
4. Treptat subiectul a pierdut din atracție și a început să plictisească sau chiar să irite, deși nu a încetat să stea pe prima pagină a ziarelor.
Evident, orice temă, oricât de interesantă, devine enervantă ori iritantă prin repetare.
5. Cu toate astea, negocierile s-au împotmolit în acest punct.
Ei, știm că nu aici s-au împotmolit, se împotmoliseră de la bun început.
6. în ciuda tonului sever și triumfalist, UE are o problemă mai mare sau cel puțin la fel de mare ca Marea Britanie.
De unde ar rezulta «tonul sever și triumfalist»? Eu nu l-am remarcat. Din contra, în toată perioada ante-referendum, mulți reprezentanți ai U.E. mai că au stat în genunchi în fața UK ca nu cumva să plece.
7. Marea Britanie este a doua putere economică a UE
Este chiar prima, dacă luăm în calcul «laundry money» din Gibraltar și Guernsay Islands.
8. viața este posibilă și în afara ei.
Evident, orice este posibil, chiar și viața în Coreea de Nord, încă mai trăiesc oameni acolo, după câte am aflat.
9. Al doilea lucru care scapă sau se strecoară neobservat în discuțiile despre Brexit este prestigiul.
Mai exact, orgoliul. Tot pasajul care urmează este un poem laudativ la adresa UK. Parțial este corect, numai că, vai, istoria de azi nu mai este istoria de acum un secol, din vremea reginei Victoria și imediat după ea. Și nici de pe vremea marii regine Elisabeta I.
10. În cazul UE, lucrurile sînt încă mai complicate.
Evident, când ai o uniune de 27–28 de state e mai complicat decât atunci când ai un stat. E simplu.
11. tatul plecat este Marea Britanie, prin excelență întrupare a legalității și democrației, ideea de bază a UE este în fața unui dezastru.
Ei, UK nu mai este de ani buni «întruparea legaității și democrației». Chestia cu dezastrul o mai negociem, dacă avem timp.
12. Pierzînd Marea Britanie, UE nu mai poate susține că este totuna cu lumea democratică a Europei și că dincolo de granițele ei se află doar state cu probleme sau perfectibile.
Nu știu unde și când UE a susținut așa ceva. Se pare că nici autorul.
13. Pretenția de unicitate și monopol democratic a UE cade.
Altă afirmație scoasă din buzunar.
14. Marea Britanie, statul originar al democrației europene.
Incorect. Dacă prin «democrație europeană» înțelegem o adunare de tip parlamentar care cenzurează excesele, atunci această instituție a fost alting-ul și este o instituție scandinavă-islandeză. Ca și ombudsman-ul.
15. că formele superioare de organizare politică ale democrației pot trăi foarte bine și în afara UE.
Evident, Rusia, Ucraina, Turcia, Yemen… sunt tot atâtea exemple pozitive, nu?
16. UE se află în fața riscului ca Marea Britanie să demonstreze că există viață democratică și în afara UE.
Nu cred că e nevoie ca UK să iasă din UE ca să aflăm acest adevăr banal.
17. Această lecție este o catastrofă morală pentru UE.
Nu pricep de ce ar fi o catastrofă și, mai ales, de ce una morală. Nici autorul nu ne explică sau, eventual, sunt suficient de idiot ca să nu pricep.
18. explică mai bine de ce încleștarea Marea Britanie-UE nu este o ceartă pe bani.
Ba da, e pe bani și e pe putere. Istoria lumii este istoria puterii și a distribuției ei. Dar, poate, autorul știe ce nu știm noi. Așteptăm cu interes să ne lumineze într-un viitor articol.
P.S. Îmi cer scuze dacă lungul text de mai sus nu a fost suficient de clar: autorul are perfectă dreptate chiar din titlu nu chiar tot este pe bani. Da, așa este. Brexit este o tragicomedie oricum o dai, și pe bani, și pe gratis. Este free softbrain.
@Nicu Adrian Udriște
Nu, autorul explică, dar dv. n-aţi priceput. Mai recitiţi tot articolul, căci şi celelalte puncte le-aţi ratat.
Traian Ungureanu este deputat în Parlamentul European : legislatura 2009-2014 şi 2014-2019.
@Nicu Adrian Udriște
Nu am timpul necesar să răspund la cele 18 puncte, drept care mă limitez la sfârşitul bizar al comentariului d-lui Udrişte.
> Brexit este o tragicomedie oricum o dai, și pe bani, și pe gratis.
„Tragicomedie” este o caracterizare gratuită care nu rezultă de nicăieri, ceea ce nu-l împiedică pe dl. Udrişte să o prezinte astfel. Procesul BREXIT este unul serios, cu un sfârşit cunoscut.
@Al. Leibovici. «Traian Ungureanu este deputat în Parlamentul European : legislatura 2009-2014 şi 2014-2019.» Nu știam că a fi deputat în Parlamentul European conferă dreptul la competență absolută, iar orice critică la ceea ce spune un parlamentar european este trecută la capitolul «ciocul mic că ești prea mic». Sau care e rostul precizării? Eu am analizat textul, nu biografia autorului.
@Victor Manta. «> Brexit este o tragicomedie oricum o dai, și pe bani, și pe gratis.
Aceasta este o afirmaţie gratuită care nu rezultă de nicăieri.»
Ba tocmai asta e tragicomedia, că rezultă de pretutindeni.
Poate este inutil să precizez, totuși: când discutăm despre Brexit, nu discutăm despre glorioasa istorie a Angliei, a Scoției, a Wales și a Irlandei (de Nord), nici despre cultura engleză, nici despre UK ca destinație turistică. Ca atare, nu discutăm nici despre Beowulf, nici despre Shakespeare, Marlowe, John Donne, Walter Scott, Gerard Manley Hopkins, Dylan Thomas, T. S. Eliot (american la origine), Sylvia Plath etc. Discutăm despre Brexit, despre modul nedemocratic cum a fost declanșat, despre minciunile din timpul campaniei, despre diletantismul abordării, despre această tragicomedie etc. Despre asta discutăm.
Dar, iată, propunerea mea s-a adeveit: avem o odă adresată Brexitului și, în general, oda odelor: orice poartă pecete britanică este a priori just și perfect. Sincer, nu știam, aflu acuma.
@Al. Leibovici. «Nu, autorul explică, dar dv. n-aţi priceput. Mai recitiţi tot articolul, căci şi celelalte puncte le-aţi ratat.» Ce am ratat, nu m-am prins. Am citit cât se poate de atent, am analizat punct cu punct (mă rog, punctele relevante) și am făcut copy-paste cu comentarii. Vreți să spuneți că nu sunt valabile comentariile? Se poate, nu am pretenția că am ultimul cuvânt, poate îl aveți dv. și-mi explicați ce puncte am ratat.
P.S. M-am uitat abia acum pe pagina web a eurodeputatului Traian Ungureanu. Domnia sa a ajuns acolo și cu votul meu și, probabil, și cu votul unor membri ai familiei mele. Este eurodeptuat din partea PNL. Un eurodeputat, mai ales din partea unui partid liberal nu are dreptul să fie arogant cu cei care îl comentează, fie și critic. Trebuie să răspundă, să-și argumenteze părerile, ideile. Așa face un adevărat om de idei. De aceea este bine să nu știi detalii când discuți cu cineva. Acum, am devenit mult mai critic la adresa celor scrise de domnia sa, deoarece este undeva UNDE MĂ REPREZINTĂ ȘI PE MINE, eu, umilul din RO, care i-am dat votul.
@Nicu Adrian Udriște
> Un eurodeputat, mai ales din partea unui partid liberal nu are dreptul să fie arogant cu cei care îl comentează, fie și critic.
De ce un (euro)deputat al unui partid liberal (ştim că sunt mai multe) ar avea mai puţine opţiuni decât alţii?
Cred că a nu fi arogant este recomandabil pentru reprezentanţii tuturor partidelor, fapt care nu este legat nici de preferinţele politice ale lor şi nici de ale dv., ci de bunul simţ şi respectul datorat cetăţenilor care conversează politicos.
> Acum, am devenit mult mai critic la adresa celor scrise de domnia sa, deoarece este undeva UNDE MĂ REPREZINTĂ ȘI PE MINE, eu, umilul din RO, care i-am dat votul.
De aici nu rezultă că T.U. trebuie să vă fie pe plac în orice, oricât de „umil” (?) v-aţi declara. Adică nu înseamnă că v-a devenit un fel de sclav intelectual doar deoarece l-aţi votat…
@Nicu Adrian Udriște
> Nu știam că a fi deputat în Parlamentul European conferă dreptul la competență absolută… Sau care e rostul precizării?
Am dat informaţia pentru ca cititorii să ştie că autorul articolului nu este un simplu amator în ce priveşte Uniunea Europeană şi politica ei faţă de Brexit.
> Eu am analizat textul, nu biografia autorului.
Iar după mai puţin de o oră v-aţi răzgândit că numai textul contează, iar nu şi persoana autorului: „Acum, am devenit mult mai critic la adresa celor scrise de domnia sa”…
> Am citit cât se poate de atent, am analizat punct cu punct … am făcut copy-paste cu comentarii.
Aţi citat şi comentat în special frânturi de fraze; v-aţi legat de cuvinte; aţi repetat opiniile dv. binecunoscute în loc să le discutaţi pe ale autorului; etc.
Concret despre pct. 17 – pentru că l-am citat: încercaţi să găsiţi şi înţelegeţi de ce spune autorul că „Această lecție este o catastrofă morală pentru UE”. Nu trebuie să fiţi de acord cu el, încercaţi doar să înţelegeţi ce spune. Abia după ce l-aţi înţeles, puteţi să încercaţi să arătaţi că se înșeală. Şi tot aşa cu celelalte opinii ale autorului.
> Un eurodeputat… nu are dreptul să fie arogant cu cei care îl comentează, fie și critic
Bănuiesc că vă referiţi la o pagină web cu comentarii. Care?
@Al. Leibovici. «Am dat informaţia pentru ca cititorii să ştie că autorul articolului nu este un simplu amator în ce priveşte Uniunea Europeană şi politica ei faţă de Brexit.» A fi membru în Parlamentul European nu este a priori o diplomă că te pricepi la toate.
«Iar după mai puţin de o oră v-aţi răzgândit că numai textul contează, iar nu şi persoana autorului: „» Da, și? care ar fi problema că, brusc, am devenit mai critic? E rău? Dv. sunteți critic cu mine de la bun început, de cele mai multe ori nejustificat.
«Bănuiesc că vă referiţi la o pagină web cu comentarii. Care?» Nu, mă refer la faptul că, odată, i-am pus o întrebare la care nu a răspuns. Presupun că nu dialoghează cu prostănaci ca mine. Mă rog, fiecare are dreptul să facă ce dorește, la urma urmelor.
@Victor Manta. «De aici nu rezultă că T.U. trebuie să vă fie pe plac în orice, oricât de „umil” (?) v-aţi declara. Adică nu înseamnă că va deveni un fel de sclav intelectual doar deoarece l-aţi votat…» Aș putea exclama „mișto găselniță”. Dacă ar fi să comentez la modul serios, atunci comentez: un eurodeputat (ca și un ministru ori un comisar european ori un primar etc..) este o persoană publică, analizată și comentată. Părerile acestuia/acesteia nu mai pot fi părerile unui oarecare, pt simplul motiv că acolo, în instituția respectivă, persoana cu pricina reprezintă un partid, un stat, o comunitate umană. T.U., care atare (și nu numai domnia sa) trebuie să reflecte poziția statului român în raport cu U.E. și cu Brexit. Părerile sale personale ori simpatia pentru orice este produs în UK, fără discenământ, nu fac bine în general, nici domniei sale în particular.
Dar nu pricep de ce, în loc să dialoghez cu d-l eurodeputat Traian Ungureanu, dialoghez cu dv. Nu că m-ar deranja, să înțeleg că sunteți un substitut al domniei sale? des noms de plume?
Eu am făcut niște comentarii punctuale la care, dacă este ferm și afirmațiile sale, s-ar cuvenit să răspundă. Evident, dacă nu dorește, asta e, mă pot resemna și cu tăcerea.
@Nicu Adrian Udriște
> Părerile acestuia/acesteia nu mai pot fi părerile unui oarecare, pt simplul motiv că acolo, în instituția respectivă, persoana cu pricina reprezintă un partid, un stat, o comunitate umană. T.U., care atare (și nu numai domnia sa) trebuie să reflecte poziția statului român în raport cu U.E. și cu Brexit.
Aceasta se numeşte înregimentare şi noroc că nu este prevăzută. Pe paginile unui ziar online o persoană se reprezintă pe sine, şi aceasta cu atât mai mult cu cât părerile unui partid, ale unei comunităţi şi ale unui stat pot să difere între ele, şi chiar diferă. De aceea există grupări politice în UE însăşi.
> Dar nu pricep de ce, în loc să dialoghez cu d-l eurodeputat Traian Ungureanu, dialoghez cu dv.
Nu pot să ştiu în locul dv. de ce faceţi orice ar fi.
> Nu că m-ar deranja, să înțeleg că sunteți un substitut al domniei sale? des noms de plume?
Vă recomand să plecaţi de la presupunerea cea mai simplă (briciul lui Occam), şi anume că sunt un comentator ca şi dv., şi toate vi se vor aşeza la locul lor.
> Eu am făcut niște comentarii punctuale la care, dacă este ferm și afirmațiile sale, s-ar cuvenit să răspundă. Evident, dacă nu dorește, asta e, mă pot resemna și cu tăcerea.
Dacă aţi uitat, vă amintesc că articolul este preluat de pe site-ul Europei Libere, pe baza unei înţelegeri mai vechi, drept care T.U. nu are de ce să ştie neapărat că articolul său a fost preluat de ACUM. Deci nu este nimic la mijloc ce ar fi legat în vreun fel de persoana dv.
@Nicu Adrian Udriște
Hmm… Aflaţi că:
A. un eurodeputat nu reprezintă niciun partid (deşi a fost ales pe listele unui partid), nicio comunitate umană, şi cu atât mai puţin statul din care provine. Un deputat în Parlamentul European nu are voie să primească ordine cum să voteze, nici de la partidul său, nici de la statul său (Parlament, Guvern, etc.); el votează după conştiinţa sa, „în interesul Uniunii Europene”. Iată ce spune Statutul deputaţilor în Parlamentul European:
După câte ştiţi, mandatul imperativ este interzis şi în Parlamentul României, cf. Constituţiei, deci aţi fi putut să aveţi ceva bănuieli că poate că ar putea fi la fel şi în diferitele corpuri ale Uniunii Europene…
B. un comisar european : statutul membrilor Comisiei Europene stabileşte şi el clar că aceştia nu reprezintă statele respective (deşi au fost numiţi de state): el depune jurământ că va reprezenta „interesul general” Uniunii Europe, iar nu al statului de origine.
C. cu privire la ministru şi primar în România – vă las pe dv. să vedeţi care este situaţia.
Prin urmare: în citatul din dv. pe care l-am dat la începutul comentariului meu nimic nu corespunde realităţii. Iarăşi şi iarăşi vă arătaţi lipsa de cultură politică şi de informare, iar aroganţa vă împiedică să vă daţi seama că faptele nu se deduc şi nici nu se intuiesc, ci se află şi se verifică.
@Al. Leibovici. Cele ce spuneți dv. despre un eurodeputat se aplică, parțial, și la un deputat din țară. Cât despre «arăşi şi iarăşi vă arătaţi lipsa de cultură politică şi de informare, iar aroganţa vă împiedică să vă daţi seama că faptele nu se deduc şi nici nu se intuiesc, ci se află şi se verifică.» … Nici aroganța, nici incultura nu-mi sunt specifice. Îmi este specifică ironia sau, cum se spune în română, miștocăreala, cu motiv și aplicat.
Tema discuției însă nu eram eu, ci modul cum autorul, de fapt, nu discută despre Brexit, ci despre cum se scrie o laudatio cu temă neclară la adresa UK. Mă rog, să fie…
Dar, fiindcă veni vorba, de vreme ce autorul nu scrie despre Brexit, de fapt, poate ne scrie ceva despre nunta din familia regală, despre viitorul luminos al monarhiei britanice, despre prinți și prințese de Wales sau din alte părți. Măcar astea nu-s așa complicate, poți spune orice.
Oricum, de datya asta ați fost blând, peunultima oară ați înșirat vreo două rânduri de frumoase epitete la adresa mea. Bag sama că asta vă dă o mare liniște interioară. Sunt bucuros că sunteți bucuros.
@Victor Manta. «Aceasta se numeşte înregimentare » Incorect. Asta se numește disciplină politică și morală (nepoltică).
«ă recomand să plecaţi de la presupunerea cea mai simplă (briciul lui Occam), şi anume că sunt un comentator ca şi dv., şi toate vi se vor aşeza la locul lor.» De ce credeți că aș presupune altceva?
«Dacă aţi uitat, vă amintesc că articolul este preluat de pe site-ul Europei Libere, pe baza unei înţelegeri mai vechi, drept care T.U. nu are de ce să ştie neapărat că articolul său a fost preluat de ACUM. Deci nu este nimic la mijloc ce ar fi legat în vreun fel de persoana dv.» Parcă am mai discutat tema asta și, tot parcă, spuneam că este elegant și deontologic ca un autor să intre în dialog cu cititorii care comentează. Și, tot așa, mai spuneam că, dacă nu vrea, asta e, mă pot plictisi și cu dv., nu neapărat cu autorul.
Ah, acum am priceput: a scrie pe site-ul Europei Libere conferă un soi de aură sacră, magică. Cine scrie acolo e deja sfânt, ne închinăm lui/ei, nu avem voie să-l / să o criticăm. Ptiu, drace, și eu tocmai asta făcui, am păcătuit, am criticat, am fost ironic, m-am luat la vorbă cu unu’, cu altu’… Și tot degeaba…
@Nicu Adrian Udrişte
> Cele ce spuneți dv. despre un eurodeputat se aplică, parțial, și la un deputat din țară.
Genial !!! Dar ştiam, pentru că chiar eu v-am spus: „mandatul imperativ este interzis şi în Parlamentul României”. Mă bucur că aţi înţeles şi chiar reformulat…
> Nici aroganța, nici incultura nu-mi sunt specifice. Îmi este specifică ironia sau … miștocăreala
Deci aţi scris că deputaţii români în Parlamentul şi Comisia Europeană „reflectă poziţia statului român” la mişto, nu pur şi simplu din ignoranţă?
> autorul … poate ne scrie ceva despre nunta din familia regală, despre viitorul luminos al monarhiei britanice, despre prinți și prințese
Cu ironia şi miștocăreala încercaţi să vă ascundeţi ignoranţa. Fără succes.
> Ah, acum am priceput: a scrie pe site-ul Europei Libere conferă un soi de aură sacră, magică […]
Bufonerie şi clovnadă…
Deci: lăsaţi-vă de comentarii de politică – aţi demonstrat de nenumărate ori că nu aveţi o bază pentru mai mult decât comentarii de nivel de microbist. Sau… mai citiţi şi mai informaţi-vă înainte de a vă da cu părerea
Dl. Udrişte a scris: „Îmi este specifică ironia sau, cum se spune în română, miștocăreala, cu motiv și aplicat”.
Ironia şi miştocăreala nu sunt de dorit pe ACUM, deoarece au efecte distructive pentru conversaţiile civilizate. O metodă sigură de a evita miştocăreala este evident aceea de a evita miştocarii, iar cei care se autodeclară ne dau uneori o mână de ajutor pentru a-i identifica şi memora pe viitor.
În engleză există de foarte multă vreme pe internet recomandarea, devenită clasică:
Don’t feed the trolls! (Nu-i hrăniţi pe troli!)
pe care eu o voi urma pe viitor cu mai multă consecvenţă.
@Victor Manta. Nu cred că ironia mea bate lipsa dv. de decență.
În general, am priceput: după ce cineva ajunge eurodeputat, face ce vrea. Nu-i pasă de cine l-a trimis acolo, nu-i pasă de țara care l-a trimis, nu-i pasă de Europa. Este liber să facă ce vrea, e de capul lui.