Fosta republică sovietică Turkmenistan a fost până la sfârşitul lui 2006, timp de 15 ani, sub dictatura absolută a preşedintelui Saparamurat Niazov, care a guvernat ţara până la moartea sa neaşteptată. Cultul personalităţii sale îl rivalizează pe cel al fostului lider nord coreean, Kim Ir Sen. Corespondentul nostru economic Matei Păun, întors recent din Turkmenistan, împărtăşeşte câteva impresii de acolo.
1. Cum s-a schimbat Turkmenistanul dupa moartea dictatorului Saparmurat Niazov?
Turkmenistanul e în schimbare, ceea ce în sine este o deplasare tectonică, în comparaţie cu cei 15 ani de dictatura de tip nord-coreean. Statuile suflate în aur ale fostului preşedinte, căruia îi plăcea să se intituleze “Turkemnbashi – tatăl tuturor turcmenilor”, au început să fie înlăturate. Ȋn şcoli, curriculum-ul, care fusese redus la maximum în tentativa de a-i împiedica pe tinerii turcmeni să dobândească o educaţie şi să meargă la studii în străinătate, este modernizat şi actualizat. A început să fie introdus şi internetul. Sunt revigorate relaţiile politice şi economice cu alte state. Ȋncet, dar sigur, Turkmenistanul s-a angajat pe calea schimbării radicale. Are potenţialul să devină un alt Dubai – dacă va reuşi sau va eşua în tentative de a-şi împlini potenţialul, rămâne o întrebare pentru deceniile următoare.
2. Ce importanţă politică, economică şi strategică prezintă Turkmenistanul?
Turkmenistanul este la răscrucea mai multor ambiţii geopolitice. Rusia, China, India, Pakistanul şi Iranul se luptă toate pentru bogăţiile sale. Statele Unite şi Uniunea Europeană nu se lasă mai prejos nici ele, concret se bazează pe gazul din Turkmenistan pentru plănuita conductă Nabuco. De altfel, Turkmenistanul este un exemplu al “Marelui Joc” – în care “Marile Puteri” se luptă pentru acces la vastele sale resurse de energie. Faptul că e curtată de atât de mulţi e o şansă istorică pentru o astfel de ţară mică şi, din punct de vedere istoric, izolată.
3. Ce ar avea de câştigat România şi Republica Moldova din relaţiile cu Turkmenistanul?
Pentru România mai ales, Turkmenistanul ar putea fi o importantă ocazie de a-şi diversifica sursele de energie în afara Rusiei. De asemenea, tradiţia României în sectorul petrol-gaze poate fi utilă, în condiţiile în care Turkmenistanul caută să-şi extindă masiv capacitatea de producţie. România se poate prezenta ca o ţară mică-mijlocie care poate oferi mult, fără a ameninţa Turkmenistanul cu copleşirea. Forţa de muncă subocupată aMoldovei s-ar putea dovedi un rezervor de oameni educaţi şi vorbitori de rusă, de care Turkmenistanul are nevoie. Din păcate, România s-a dovedit incapabilă să genereze politici externe ca să-şi poată urmări interesul naţional. Politicile României sunt reactive, în cel mai bun caz, nu pro-active.