caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Rătăciţi în cuşca maimuţelor

de (27-7-2017)
6 ecouri

Robert_Tracinski2Vă rog să vă înarmaţi cu puţină răbdare ca să vă povestesc o scurtă istorioară care pare neinteresantă, dar care este foarte relevantă pentru tumultuoasa noastră viaţă politică, în special după săptămâna trecută.

Cu câtăva vreme în urmă am privit un episod din serialul „Project Runway”. Oricât ar fi fost de îndoielnică decizia mea de a-l viziona, faptul s-a răscumpărat prin aceea că am prins din gura personajului (şi actorului) Tim Gunn o analogie foarte folositoare. Personajul este un fel de consilier al unor designeri de modă, iar actorul a devenit un fel de celebritate minoră. În cazul de faţă, el dădea un sfat unui designer care a pierdut o grămadă de vreme testând o idee foarte dubioasă.

Cum suntem în secolul al 21-lea, în nici 10 secunde am găsit transcriptul speech-ului lui. Iată-l:

Am următoarea cugetare despre cuşca maimuţelor dintr-un zoo. Când intri prima dată în ea, te gândeşti: „Doamne, locul ăsta pute!” Şi după ce ai stat acolo 20 de minute, îţi zici: „nu-i chiar aşa de rău”, iar după ce a trecut o oră, nu mai miroase deloc. Iar cine intră proaspăt în cuşca maimuţelor, se gândeşte: „ce putoare!”.

Fapt este că trăieşti într-o cuşcă de maimuţe.

Dacă incendiul de tomberon este analogia caracteristică pentru anul 2016, evocând un gen de dezastru incontrolabil, penibil şi urât mirositor, atunci cuşca maimuţelor trebuie să devină analogia caracteristică a lui 2017 – imaginea mentală decapantă potrivită epocii în care ne-am obişnuit atât de tare cu sminteala, încât nici nu ne mai dăm seama de ea.

Oricine intră proaspăt în cuşca maimuţelor care este administraţia Trump, ar fi sufocat de duhoare. Însă prea mulţi sunt cei care, trăind zi cu zi cu aceasta, se trezesc că simţurile lor au fost deformate de bizarele priorităţi şi reflexe mentale pe care au ajuns să le considere ca normale – după ultimul an şi jumătate.

Încerc să exprim toate astea într-un fel cordial, părintesc şi generos care era caracteristic lui Tim Gunn, deoarece acest lucru li s-a întâmplat oamenilor care îmi plac şi cărora tare le-aş dori să se debaraseze de această meteahnă. Sper că cea mai recentă peripeţie – bizara campanie pe Tweeter al lui Donald Trump contra propriului său Procuror General – va fi elementul care îi va face să se uite în jur şi să-şi dea seama unde se află.

Reflexul mental pe care oamenii au ajuns să-l considere normal este un fel de partizanat combativ automatizat: când Donald Trump face sau spune ceva, stânga şi media mainstream supra-reacţionează cu afirmaţii exagerate, iar cei de dreapta le-o servesc în acelaşi stil, atacând stânga şi mass-media şi apărându-l pe Trump. Eu am semnalat că „rezistenţa” anti-Trump este mental confuză şi dezordonată, dar iată, tot aşa este şi dreapta. Şi ea este blocată în ciclul reacţie, supra-reacţie şi contra-reacţie a secvenţei Trump, anti-Trump şi anti-anti-Trump. Şi o tot fac când nu mai este cazul. Ei încă mai reacţionează în luna iulie într-un fel care ar fi putut fi potrivit în ianuarie.

De aceea, ca un îndrumător pentru acei care s-au rătăcit în cuşca maimuţelor, să identific câteva repere în anturajul curent, lucruri care pur şi simplu nu sunt normale şi care n-ar fi considerate acceptabile dacă am da de ele cu ochi, minţi şi nasuri proaspeţi.

Nu este normal ca fiul şi ginerele preşedintelui să accepte o întâlnire cu un agent rus şi s-o facă în mod expres pentru faptul că agentul (agenta) a pretins că posedă informaţii prejudiciabile despre Hillary Clinton, informaţii care ar putea ajuta să influenţeze alegerile. Iar ajutorul făcea parte din „măsurile de sprijin ale Rusiei şi guvernului său pentru dl. Trump”. Iar după aceea să-l vedem pe preşedinte venind în sprijinul fiului său, spunând că oricine ar fi acceptat o asemenea întâlnire, pentru ca apoi toţi cei din cercurile lui Trump să declare cu toate acestea că este ridicol să se spună că ar intra vreodată într-o înţelegere secretă cu Rusia.

Nu este normal ca preşedintele să avertizeze zgomotos un consilier independent care îl cercetează, ca să nu cumva să examineze finanţele personale ale preşedintelui. (Şi nici nu a fost prudent s-o facă, deoarece să avertizezi un investigator să nu se uite într-un loc anume când eşti cercetat îţi garantează că un bun investigator va începe exact cu acel loc!)

Nu este normal ca preşedintele să-l concedieze pe directorul FBI-ului după ce i-a cerut să pună capăt unei investigaţii contra unui asociat de-al său. Sau să declanşeze o dispută publică cu procurorul său general pentru ca acesta n-a evitat o investigaţie independentă contra preşedintelui. Nu este normal ca preşedintele să creadă că rolul Procurorului General al Statelor Unite ale Americii este să-l protejeze pe președinte, familia sa şi asociaţii săi de investigaţii, sau să creadă că preşedintele trebuie să aibă dreptul să dicteze funcţionarilor Departamentului de Justiţie cum şi când trebuie să înceteze investigaţiile în anturajul său.

Nu este normal ca preşedintele să cerceteze dacă drepturile sale de amnistiere i-ar permite să se amnistieze el însuşi, sau să se bată în piept că drepturile sale de amnistiere sunt „totale”.

Nu este normal ca un preşedinte să utilizeze Tweeter să înjosească un sprijinitor-cheie de-al său încă de la începuturi. Într-adevăr, andosarea de către Jeff Sessions, pe atunci Senator de Alabama, l-a ajutat pe Trump să câştige sprijinul creştinilor evangelici din statele din Sud, răpindu-i astfel orice speranţă lui Ted Cruz, principalul rival al lui Trump în alegerile primar, de a obţine voturile conservatorilor. Şi nu este normal ca sprijinitorii de bază ai lui Trump, cei care au interpretat sprijinul lui Sessions ca dovadă că Trump va favoriza programul lor, să continue să-l sprijine pe Trump contra lui Sessions.

Nu este normal ca fiecare dimineaţă să înceapă cu o rafală de noi declaraţii şi răfuieli personale izvorând din contul Tweeter al preşedintelui, fără vreo strategie de comunicare perceptibilă, decât poate de a crea haos şi a vedea ce se întâmplă.

Nu este normal ca preşedintele, invitat fiind la Jamboreea Cercetaşilor, să livreze un discurs politic dezlânat, predicându-i despre „fake news” şi fulminând contra mass-mediei.

Toate aceste nu sunt normale. Nu este felul în care lucrurile au fost abordate vreodată. Şi dacă vi le-aş fi propus acum un an sau doi, aţi fi fost de acord că este un dezastru care trebuie evitat cu orice preţ.

Dar când eşti zilnic bombardat cu asemenea lucruri, este uşor să te pierzi. Chiar şi eu am găsit că este greu să mă simt indignat, sau să mai reacţionez în vreun fel, de ultima tiradă a lui Trump, şi asta deoarece el şi asociaţii săi nu erau decât ei înşişi, iar eu ştiam deja cine sunt. Chiar dacă sunt conştient la nivel intelectual că toate aceste put şi încerc să nu uit acest fapt, nu mai sunt capabil să resimt reacţia normală de indignare sau dezgust. Şi eu am petrecut mult prea mult timp în această blestemată cuşcă a maimuţelor.

Marele pericol al acestei epoci este că văd că cauzează o schimbare permanentă în felul de gândire al oamenilor. Singurul şi unicul talent politic al lui Trump – şi din păcate mulţi dintre noi l-au subestimat – este capacitatea să intre în rezonanţă cu un anumit gen de votanţi la un nivel primitiv de vitalitate (sense-of-life). Trump exploatează această legătură pentru a smulge acea parte a inteligenţei lor care pretinde că îi pasă de ideologie sau politici. În acest fel Trump poate să nu-şi ţină cuvântul în niciuna din chestiunile de politică – vezi eşecul abrogării legislaţiei Obamacare, sau spuneţi-mi ce s-a făcut cu construirea acelui zid la granița cu Mexicul – şi nimănui să nu-i pese de asta. În schimb el excită acea parte a minţii lor care este reactivă, tribală şi emoţională. Este genul de mentalitate care vrea să se identifice cu un grup şi să se strângă într-o şleahtă pentru a-şi bate duşmanii, provocând o sarcină emoţională din însuşi existenţa unui conflict tribal, fără a ţine cont de vreo considerație raţională, imparţială a idealurilor şi principiilor abstracte. Politica de la noi constă azi numai în aşa ceva.

Cei care s-au opus candidaturii lui Trump în alegerile primare au avertizat asupra acestor lucruri, dar faptul ca s-a dovedit atât de clar că am avut dreptate pare să-i facă pe oameni mai puţin doritori s-o recunoască. Comutaţi în modul de gândire conflict-tribal, ei preferă să apere cea mai recenta absurditate decât să admită că cineva din afara tribului a avut dreptate. Dacă citiţi lista mea de abuzuri ale lui Trump şi vă treziţi strigând „este pentru că voi, adversarii candidaturii lui Trump, aţi pierdut!”, atunci înseamnă că a venit momentul să vă treziţi şi să înţelegeţi cum de aţi permis ca această perspectivă reactiv-contradictivă să vă domine gândirea.

Donald Trump este regele cuştii maimuţelor, şi ne-a adus pe noi toţi pe teritoriul său. Este momentul să ieşim înainte ca putoarea şi putreziciunea să-şi găsească drum definitiv în creierul tău.

Robert Tracinski, 26 iulie 2017

Preluat cu permisiunea autorului din publicaţia The Tracinski Letter

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (27-7-2017 la 20:06)

    > Nu este normal ca un preşedinte să utilizeze Tweeter să înjosească un sprijinitor-cheie de-al său încă de la începuturi. Într-adevăr, andosarea de către Jeff Sessions, pe atunci Senator de Alabama, l-a ajutat pe Trump să câştige sprijinul creştinilor evangelici din statele din Sud, …

    Să vedem de unde au pornit problemele Trump – Sessions, aceasta după părerea fostului judecător Andrew Napolitano, senior judicial analist la canalul Fox News (extrase).

    „Cu puțin înainte de a-şi părăsi funcţia, președintele Barack Obama a schimbat pe tăcute regulamentul DOJ (Departamentul de Justiţie) , astfel încât să permită oricărei agenții federale de intelligence (sunt 16 pe care guvernul federal le are în evidenţă şi care posedă în mod legal date de informații brute) să le partajeze cu una sau mai multe dintre celelalte agenții de informații. De generații, acest lucru a fost interzis.

    Când Sessions a devenit Procuror General și a aflat despre faptul că FBI-ul a aflat lucruri despre ruși, el a ajuns la concluzia că ar putea deveni un martor în investigația FBI a rușilor, pentru că a fost implicat în gestionarea campaniei lui Trump. Temându-se de acest conflict și fără să dea dovadă de fermitatea cerută de funcţia sa, Sessions s-a recuzat de la conducerea tuturor problemelor DOJ care implică rușii. Apoi, Rod Rosenstein, adjunctul procurorului general, a reacționat exagerat și l-a numit pe fostul director al FBI, Robert Mueller, ca consilier independent pentru a-i investiga pe ruși și toate chestiunile conexe.

    La această oră Sessions este în continuare procurorul general al Statelor Unite. Dacă ar fi înlocuit cu un procuror general care nu s-a recuzat de la cea mai importantă investigație a lui DOJ de la Watergate încoace, atunci nu ar fi nevoie de un consilier independent.

    De asemenea, noul procuror general ar trebui să identifice și să îi incrimineze pe cei din administrația Obama care au început scurgerea de date de informații brute. Am condamnat supravegherea universală de când am aflat prima dată despre aceasta în 2005. Acum știm cât de îngrozitoare poate fi folosirea politică ilegală a acesteia.

    Am susținut în această coloană și în altă parte că o citire corectă a Constituției și o înțelegere rezonabilă a separării puterilor militează în favoarea doctrinei executivului unitar. Această doctrină, care a fost bine acceptată de Framers (creatorii constituţiei – vm), afirmă în mod succint că atunci când este vorba de ramura executivă a guvernului federal, deoarece numai președintele este responsabil față de alegători, numai el poate conduce ramura executivă. Doctrina mai articulează faptul că, de vreme ce consimțământul celor guvernaţi este linia de bază a legitimității morale a guvernului, nu ar trebui să avem agenți în guvern pentru care alegătorii nu și-au dat niciodată consimțământul”. Sursa.

    Nu ştiu în ce măsură Trump, aşa cum zice Tracinski, l-a înjosit pe Sessions pe Tweeter, dar este important de ştiut că acest procuror general, numit de Trump, i-a creat acestuia probleme serioase. Iar la origine se află o schimbare nesăbuită făcută de Obama…

    Afirmaţii de genul: „Donald Trump este regele cuştii maimuţelor” trebuie folosite cu multă măsură, în special în situaţii complexe şi pentru lucruri care sunt dificil de rezolvat. Priviţi cum încearcă Republicanii, majoritari în parlament, să se descotorosească de Obamacare şi cum nu reuşesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Alexandru Leibovici: (27-7-2017 la 22:39)

    @Victor

    Deci A. Napolitano expune următoarea situaţie (formulările sunt ale mele):

    – anumite informaţii (sau zvonuri, n-are importanţă pentru ce urmează) lasă să se suspecteze că echipa de campanie electorală a lui Trump ar fi avut contacte nelegitime cu reprezentanţi guvernamentali ruşi
    – pentru acest motiv membri ai echipei de campanie a lui Trump ar putea fi investigaţi de Ministerul Justiţiei (din care fac parte FBI, Procuratura, etc.); Ministerul Justiţiei este condus de Jeff Sessions
    – Jeff Sessions a fost membru al echipei de campanie electorală a lui Trump
    – de aceea Jeff Sessions ar putea fi investigat şi el, şi anume de un departament al ministerului pe care îl conduce

    Jeff Sessions s-a gândit că există aici un mare şi evident conflict de interese – el să fie responsabil (în ultimă instanţă) pentru o investigaţie care ar putea fi asupra lui însuşi.

    Şi atunci Jeff Sessions, ministrul justiţiei, s-a recuzat de la participarea/supervizarea oricăror investigaţii contra echipei de campanie electorală a lui Trump.

    Atunci acestă funcţie de supervizare a fost detaşată unui consilier independent special.

    Consilierul a fost numit nu de Sessions (normal!), ci de adjunctul său, Rosenstein. Drept consilier special pentru investigarea tentativelor ruseşti de a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 a fost numit Robert Mueller, om apolitic, respectat de unii şi de alţii. Acestă alegere a fost salutată în consens bipartizan în Congres (17 mai 2017). Trump tweetează: „Mueller is a great selection. Impeccable credentials. Should be widely accepted.”

    Numai că A. Napolitano spune că:

    1. Sessions NU ar fi trebuit să se recuze: nu a dat „dovadă de fermitatea cerută de funcţia sa”

    2. Rosenstein, adjunctul procurorului general, „a reacţionat exagerat” când a numit un consilier independent special

    Atunci te întreb (înţeleg că ţi-ai însuşit critica lui A. Napolitano): ce ar fi trebuit Sessions să facă în acea situaţie de conflict evident de interese?. Iar când Sessions se recuzase deja, ce soluţie exista în afară de soluţia unui consilier independent special?

    Da, Sessions a fost selecţionat şi numit ministru al justiţiei de către Trump şi confirmat de Congres, dar din acel moment el este, conform principiului constituţional al separării puterilor, total independent de executiv şi de legislativ. Trump poate să-l demită, dar nu să-l controleze. Cum nu l-a demis, Trump este deocamdată cel care nu a dat „dovadă de fermitatea cerută de funcţia sa” !

    Mai sunt şi altele, dar să vedem cu astea două întrebări de mai sus.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (27-7-2017 la 23:00)

    Completare:

    A. Napolitano îşi face viaţa uşoară: reia verbatim reproşurile lui Trump contra lui Sessions şi Rosenstein, dar, ca şi Trump, nu spune clar ce ar fi trebuit să facă aceştia doi. Sigur că Trump este nemulţumit acuma, dar nu Sessions şi Rosenstein sunt vinovaţi de această situaţie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (27-7-2017 la 23:59)

    @Alexandru

    > Şi atunci Jeff Sessions, ministrul justiţiei, s-a recuzat de la participarea/supervizarea oricăror investigaţii contra echipei de campanie electorală a lui Trump.

    Oare a făcut bine? Nu ar fi fost oare normal ca el, omul care avea încredere în capacităţile lui Trump (pe care l-a ajutat să devină preşedinte) şi care se vedea că crează o situaţie dificilă, cu numirea cuiva (Mueller, sau oricine altcineva) care nu îi mai era subordonat lui Trump, să îşi dea demisia?

    Poate că Trump asta aştepta de la el (să-l demită era mai complicat), dar nu s-a întâmplat, şi de aceea de mai multe săptămâni Trump, după cum se ştie, îl evită pe Sessions cu asiduitate.

    > Drept consilier special pentru investigarea tentativelor ruseşti de a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016 a fost numit Robert Mueller, om apolitic, respectat de unii şi de alţii.

    Asta credea şi Trump, iar acum dă semnale că s-a înşelat, deoarece a constatat că prea multe dintre ajutoarele pe care le-a ales Mueller au făcut donaţii pentru campania electorală a lui… Hilary C. Omul cât trăieşte învaţă.

    > Atunci te întreb …: ce ar fi trebuit Sessions să facă în acea situaţie de conflict evident de interese?

    Am spus deja: să-şi dea demisia, pentru a nu-i crea complicaţii „şefului” său. Nu ar fi fost primul.

    > Iar când Sessions se recuzase deja, ce soluţie exista în afară de soluţia unui consilier independent special?

    Nu cunosc legislaţia, dar probabil că aceasta a fost una dintre ele, dacă nu cumva singura. După A urmează B.

    > Cum nu l-a demis (pe Sessions), Trump este deocamdată cel care nu a dat „dovadă de fermitatea cerută de funcţia sa” !

    Iată o nouă acuzaţie la adresa lui: Trump este lipsit de fermitate! Ba se spune că este dur, nesimţit, etc., ba că este moale şi pasiv.

    Ce părere ai, prin prisma complicaţiilor prezentate mai sus, despre afirmaţia finală a lui Tracinski: „Donald Trump este regele cuştii maimuţelor”, adică sursa principală de puţenie a administraţiei americane?

    Şi ce părere ai despre politicieni de diverse culori şi majoritatea presei, care nu şi-au revenit din şocul rezultatelor alegerilor şi caută cu toate mijloacele hibe (existente sau nu) cu care să-l dea jos pe Trump cât mai repede, sau măcar să nu-i dea timp să se ocupe de ceea ce a promis că va face? Lucrează ei oare de fapt pentru Trump, pentru a-l ajuta să „… nu-şi ţină cuvântul în niciuna din chestiunile de politică – vezi eşecul abrogării legislaţiei Obamacare …”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (28-7-2017 la 10:09)

    @Victor

    > Poate că Trump asta aştepta de la el (să-l demită era mai complicat)…
    > … de mai multe săptămâni Trump, după cum se ştie, îl evită pe Sessions cu asiduitate

    Şi cum rămâne cu „fermitatea cerută de funcţia sa”, de leadership??? Să te fereşti de „complicaţii” aşteptând iniţiativa de la alţii nu este leadership. Nici să-i evite privirea nu este semn aşa ceva. Poate de conştiinţa vinovăţiei faţă de Sessions…

    > dar nu s-a întâmplat [J.Sessions să-şi ofere demisia/al]

    După Fox News (şi toate celelalte de la acea dată – circa 7 iunie), foarte probabil că s-a întâmplat: la începutul lui iunie Sessions s-ar fi oferit să demisioneze, dar „Trump reportedly turned down the offer”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (28-7-2017 la 13:35)

    @Alexandru

    > Şi cum rămâne cu „fermitatea cerută de funcţia sa”, de leadership??? … Poate de conştiinţa vinovăţiei faşă de Sessions…

    Când ne referim la relaţia între doi oameni, relatată de alţii, nu putem fi siguri de mai nimic. Nu văd de ce să se simtă Trump vinovat faţă de Sessions. Dacă l-ar fi dat afară pe nedrept, atunci aş fi putut înţelege, dar aşa ceva nu s-a întâmplat.

    > După Fox News (şi toate celelalte de la acea dată – circa 7 iunie), foarte probabil că s-a întâmplat: la începutul lui iunie Sessions s-ar fi oferit să demisioneze, dar „Trump reportedly turned down the offer”.

    Nu este ceva cunoscut cu certitudine. Ce ştim precis este că Sesssions nu a demisionat, deşi nimeni nu ar fi putut să-l împiedice.

    Întorcându-mă la articol, Tracinski a scris: „Donald Trump este regele cuştii maimuţelor, şi ne-a adus pe noi toţi pe teritoriul său. Este momentul să ieşim înainte ca putoarea şi putreziciunea să-şi găsească drum definitiv în creierul tău”.

    Nu este greu să te arăţi a fi un pamfletar „tare” şi să arunci cu vorbe grele asupra unui preşedinte-fixaţie. Poate că ar fi bine să-şi extindă urgent orizontul spre Senatul SUA.

    În acesta, după trei voturi consecutive, ultimul azi la ora 2 noaptea, parlamentarii Republicani, uşor majoritari, nu au reuşit să se pună de acord între ei asupra retragerii lui Obamacare, drept care acţiunea a eşuat. Amintesc că de 7 ani ei se bat cu pumnii în piept că vor retrage/inlocui Obamacare deîndată ce vor avea majoritatea, iar după ce au căpătat-o de la poporul american (şi în curentul succesului lui Trump), au îngropat ceea ce au promis.

    Unde este atunci de fapt „putreziciunea” de care acuză Tracinski, în ceva extrem de important, şi în care poziţia de principiu a lui Trump era clară? Aici nu mai suntem în domeniul speculaţiilor de genul colaborărării bănuit ilegale a oamenilor lui Trump cu ruşii, ci a unor fapte concrete şi măsurabile prin numărul de voturi, care influenţează viaţa a sute de milioane de americani.

    Dacă privim şi mai larg, atunci înţelegem de ce a câştigat unul ca Trump alegerile: deoarece nu s-a găsit un om politic american care să fie pe măsura aşteptărilor alegătorilor americani.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
35.172.233.2