Întemeiat pe idei, comunismul a pierit prin idei. Cărțile de analiză a comunismului datorate lui Milovan Djilas (1911—1995) au jucat un rol crucial în demistificarea acestui sistem în ultimele decenii ale veacului XX. Postulând supremația ideologiei, autocrația leninistă nu putea rezista demascării ipocriziei sale lăuntrice. De la Noua clasă, publicată la mijlocul anilor ’50, trecând prin Convorbiri cu Stalin și până la volumele memorialistice, fostul aghiotant al lui Tito a devenit unul dintre supremii apostați ai crezului comunist și a sfidat minciuna dominantă pe care se bazau aceste tiranii. Ceea ce a dat un spor de credibilitate lucrărilor lui Djilas a fost tocmai faptul că autorul lor a avut curajul să se desprindă de sistem, să renunțe la enormele privilegii conferite de poziția sa în vârful piramidei și să plătească prin aproape un deceniu de temniță pentru ideile sale antitotalitare.
Născut în 1911, Milovan Djilas a fost martor solitar și întristat al eșecului însângerat al Iugoslaviei titoiste. Fusese printre puținii care susținuseră, cu vigoare și constant, că singura șansă pentru supraviețuirea federației iugoslave ar fi fost o democratizare veritabilă, înlăturarea deci a dictaturii unei oligarhii birocratice obtuze și venale și deschiderea spațiului politic și economic în direcția pluralismului și a pieței libere. Ceea ce s-a petrecut în realitate a fost manipularea pasiunilor etnice de către elitele post- și neocomuniste, exacerbarea direcțiilor centrifuge și recidiva unor resentimente naționale instigate de demagogi pe cât de cinici, pe atât de iresponsabili. Ideile lui Djilas privind natura sistemelor comuniste, dar și contribuțiile sale pe teme precum comunismul național, dezintegrarea sovietismului și rolul revoltei și utopiei la sfârșitul veacului XX sunt indispensabile pentru înțelegerea cauzelor care au făcut posibilă năruirea acestor construcții despotice.
A apărut apoi, datorită inițiativei editurii Knopf din New York (1998), un volum conținând cele mai semnificative eseuri politice ale lui Milovan Djilas. Intitulat Prăbușirea noii clase. O istorie a autodistrugerii comunismului, volumul revelează tensiunile imanente unui sistem ce a pretins să rezolve toate contradicțiile sociale și economice cu care s-a confruntat umanitatea de-a lungul istoriei. Pentru Djilas, ruptura dintre Tito și Stalin a fost debutul marii dezmembrări a blocului sovietic. Odată admisă posibilitatea unor „căi naționale” spre comunism, scrie Djilas, întregul edificiu monolitic se destramă. Cu alte cuvinte, conflictele bazate pe interpretarea dogmelor leniniste, împreună cu cele izvorâte din ambiții personale, au jucat un rol crucial în accelerarea prăbușirii sistemului. Revoluția maghiară din 1956, revolta poloneză din același an, Primăvara de la Praga și mai târziu geneza Solidarității nu pot fi separate de marea schismă inaugurată de rivalitatea sovieto-iugoslavă și divorțul lui Tito mai întâi de Stalin, apoi, relativ timid, de modelul stalinist. Deruta și divizarea elitelor apar astfel drept corolarul necesar al trezirii societății civile și al intensificării activismului democratic.
Djilas nu a fost doar un critic necruțător al hegemonismului imperialist sovietic. El a denunțat fără menajamente aberantul sistem al partidului unic, a stigmatizat abuzurile și duplicitatea noii clase de politruci și nomenclaturiști. Pentru Djilas, utopia leninistă, chiar și în varianta titoistă, nu era decât o mascaradă menită să ascundă substratul real al noului regim: dictatura neîngrădită de vreo lege a unei caste parazitare și depravate. În 1954, în momentul rupturii cu amicii săi din conducerea Iugoslaviei, Djilas declara că toată viața sa își dorise să fie un om liber și un comunist. În anii următori, prigonit și calomniat de cei lângă care luptase ca partizan în Al Doilea Război Mondial, deci de cei pe care îi considerase membrii familiei sale politice, Djilas avea să înțeleagă incompatibilitatea totală dintre condiția de om liber și cea de militant comunist. Divorțul său de comunism a fost cât se poate de radical, în contrast cu un Troțki, pentru care modelul bolșevic a rămas sacrosanct până în clipa morții. Djilas a văzut originile autoritarismului polițist nu în tarele de personalitate ale unui lider, ci chiar în natura proiectului leninist.
Mai mult, oroarea marxistă față de proprietate, exaltarea luptei de clasă și disprețul pentru democrația liberală au fost, în lectura lui Djilas, cauzele originare ale dezastrului comunist. Promițând eliberarea absolută a umanității, leninismul (în fond o variantă extremă a marxismului) a făcut posibile forme de subjugare nemaiîntâlnite în istorie. Tocmai această tentativă perpetuă de îngenunchere a individului, substratul dictaturilor comuniste, a dus la finalul lor lipsit de glorie. Sustrăgându-se mirajului ideologic totalitar, Djilas și-a recâștigat statutul de gânditor independent. Odiseea renașterii sale ca om liber a coincis cu aceea a luptei pentru desacralizarea sistemelor comuniste, premisă decisivă a marelui faliment din 1989.
Personal am crezut ca comunismul sub toate formele era o idee nepotrivita pentru rasa umana. Idea de baza este sa ma faci fericit cand toate nevoile mele sunt satisfacute de catre guvern. Parca vad o colectie de contopisti care imi da o ratie de fericire fara sa stie ce ma face fericit sau mai bine zis imi impunea o doza fara ca eu sa am cdeva de zis despre natura si marimea dozei.Nu vi se pare absurd? Ca sa-ti dai seama ce te face fericit trebuie sa treci printr’o faza de nefericire deci guvernul avea grija sa ti-o decerne. Din asta am gustat din plin. Am macat fara pofta lozincile de fericire si cu timpul m’as fi abrutizat. Dupa aceia orice mi-ai da se va numi faza comunista. Din fericire, personala si neimpusa n’a apucat sa gust fericirea comunista din plin dar dupa cat imi reamintesc ear ca un fel de ricina. O interesanta analogie cu metoda leninisto-stalinista am gasit si in mitologia greaca in care marele zeu isi manca copii si numai Zeus a ramas fiind ascus de mama lui. Stalin si-inghitit copiii, sa numesc cativa : Bukharin, Zinoviev, Kamenev, Kirov etc. In Romania Gheorghiu-Dej a inghitit pe Lucretiu Patrascanu, Ana Pauker etc. Se pare ca pentru a fi un adevarat tovaras trebuie sa fii canibal!
Fosta Iugoslavie a fost, este și, probabil, va fi mult timp un fertil câmp de analiză. Đilas este un exemplu foarte bun. Există multe cărți despre Tito și perioada comunistă, îmi aduc aminte de Tehnologija vlasti „Tehnologia puterii”. Mai sunt și altele.
@ Moderator
La un subiect tare, participare slabă. Primo – comunismul nu a fost distrus prin idei, este doar o metaforă neizbutită a autorului, pe care în principiu îl stimez, dar nu îl aprob mereu, secundo – despre ce comunism vorbim? Mai departe – istoria nu o scriem noi, așa cum vrem, ia să vedem cum este cu creștinismul? Este creștinismul actual cel al lui Pavel, fondatorul? Comunismul este vechi de când lumea, de la comuna primitivă, că de acolo vine și cuvântul comunism. Să nu demonizăm propria istorie. Fără o comunizare a valorilor nu există istorie. Ce au făcut Lenin, Stalin, frații lor din alte țări este o reluare a teroarei iacobinilor. Să tot scrii ce călăi au fost liderii comuniști din sec. XX, la fel și liderii naziști. Dar trebuie mers înainte. Ce vrea omul? Să fie liber, să aibă mâncare, haine, mașină, serviciu, pensie, iar creatorii să creeze. Restul sunt vorbe. Egalitarismul impus este o nerozie. Iar polarizarea bogăției fără contribuția la bunăstarea semenilor care muncesc și ei, este groparul oricărui sistem. Stop exceselor, prin impozite. Personal nu mă mai interesează Stalin, prea a devenit o mascotă, la fel și Hitler. Am văzut mărțișoare cu svastikă, asta vrem? Steaua cu cinci colțuri este mai veche decât Kremlinul. Iar cea cu șase colțuri este și mai veche.
Karl Kautsky (cred ca asa se scrie) era un socialist austriac care a descris originile comunismului in crestinism. Poate a fost sau nu, nu stiu. Cateodata cand ai o teorie, cauti evidenta pana si unde nu exista. Cred ca numai un teoretician comunist ca Karl Marx putea veni cu teorii absurde, deoarece traia pe contul prietenului sau Engels, care era capitalist. Poate este o legatura ca orice comunist are capitalistul sau personal.
@Boris M. Marian
> comunismul nu a fost distrus prin idei, este doar o metaforă neizbutită a autorului
Dar prin ce a fost distrus? Sau nici n-a fost distrus?
> despre ce comunism vorbim?
Dv. ce feluri de comunism distingeţi?
> […]
Etc.
„Alex Leibovici
1. Comunismul a fost distrus de oameni, atât intelectuali, cât şi cei mai puţin intelectuali, economia socialistă din 15 ţări se baza pe sprijinul URSS, cu marile sale resurse naturale, plus ce se mai găsea în fiecare ţară. Dezamăgirea a pornit de la starea economică, adică Marx avea dreptate că economicul primează, nu politicul. Idei sunt multe, lac să fie, că broaşte-s destule.
2. Comunismul ca sistem politic este doar cel cunoscut în secolul XX, el s-a prăbuşit. Pe plan teoretic, că văd ce importanţă se acordă ideilor, comunismul este de multe ]feluri[, simplist vorbind. Şi eu pot propune unul chiar ad hoc – libera iniţiativă, libertate de deplasare şi exprimare, limitarea averilor prin impozitare progresivă, eliminarea politicii de dominaţie externă, etc. Dar veți spune că reproduc sistemul american. Poate, însă SUA nu este o ţară comunistă, nici cu sistem social-democrat, iar tensiunile sociale-rasiale-religioase o ţin pe loc. C[est tout, v-am dezamăgit. Oricum eu nu arunc la gunoi dreptatea socială, ceea ce ar fi o componentă a unui comunism încă nenăscut. Să recitim Scrisoarea III de Eminescu pe care un critic retardat a numit-o o satiră la adresa marxismului.
@Boris M. Marian
> … economia socialistă din 15 ţări se baza pe sprijinul URSS, cu marile sale resurse naturale, plus ce se mai găsea în fiecare ţară.
Dv. numiţi ceva impus „spijin”? Este un limbaj care mi se pare neadecvat. O consecinţă a fost că mai târziu Romania a trebuit să importe minereu de fier tocmai hăt din India, ca să nu-i moară o parte largă din industrie. E doar un exemplu.
> Marx avea dreptate că economicul primează, nu politicul.
Aşa să fi fost? În comunismul implementat după ideile lui (adică pretutindeni) politicul a forţat perenitatea sistemului, în ciuda prăbuşirii evidente a economicului. Noi ne facem că muncim, iar ei se fac că ne plătesc, cum zicea o vorbă de duh din trecutul nostru.
> Şi eu pot propune unul chiar ad hoc – libera iniţiativă, libertate de deplasare şi exprimare, limitarea averilor prin impozitare progresivă, eliminarea politicii de dominaţie externă, etc.
Adică, mă scuzaţi, un amestec contradictoriu. De exemplu cum se împacă impozitarea progresivă cu libera iniţiativă? Sau despre ce „dominaţie externă” neprecizată (e mai uşor aşa, sună bine) vorbiţi?
> Poate, însă SUA nu este o ţară comunistă, nici cu sistem social-democrat, iar tensiunile sociale-rasiale-religioase o ţin pe loc.
I-aţi găsit păcatul capital, „tensiunile” de toate felurile care o frânează. Şi totuşi a progresat şi progresează ca nici o altă ţară, inclusiv în domeniul „tensiunilor”…
> Oricum eu nu arunc la gunoi dreptatea socială, ceea ce ar fi o componentă a unui comunism încă nenăscut.
Întotdeauna o nouă implementare a comunismului a pretins că va fi altfel decât cele dinainte, dar toate au adus cu ele aceleaşi lucruri: sărăcie, nedreptăţi şi nenorociri de toate felurile pentru generaţii întregi, etc.
Puteţi să visaţi la un altul, ca toţi socialiştii, deoarece ceea ce s-a întâmplat până acum trebuie şters rapid cu buretele din memorii şi declarat irelevant. Iar faptul că se trăieşte mai liber şi mai bine în multe ţări nu pune sub semnul întrebării asemenea visuri, şi nici nu incită la încercarea de a desprinde ce face statele de drept să fie mai bune decât toate încercările de dinainte ale socio-comuniştilor.
Ce a vrut oare dl. Boris M. Marian (BMB) pentru umanitate pe 22-4-2017 la 06:50?
După ce l-am citit, să citez din deplina desfăşurare a gândirii sale filosofice: „Ce vrea omul? Să fie liber, să aibă mâncare, haine, mașină, serviciu, pensie, iar creatorii să creeze. Restul sunt vorbe”.
Scurt şi concis, acoperind astfel rapid toată gama dorinţelor nemărginite ale întregii umanităţi… Nu ne spune însă BMB cum ajunge „omul” său la realizarea lor, poate deoarece ele fac parte din acele „vorbe” restante.
Apoi BMB se arată categoric, prin lozinca: „Stop exceselor, prin impozite”. Aceasta se bazează pe un verdict personal, cu un puternic iz socialist: „Iar polarizarea bogăției fără contribuția la bunăstarea semenilor care muncesc și ei, este groparul oricărui sistem”. Ideea de gropar (de regulă al capitalismului) ştim de multă vreme de unde provine şi vedem că nu se şterge cu una, cu două.
O consecinţă ar fi, de exemplu, să se naţionalizeze de la moştenitori roadele muncii părinţilor lor, deoarece ele „îngroapă sistemul”. Că le amputăm prin aceasta şi părinţilor, şi moştenitorilor, din libertăţile lor fundamentale nu mai contează pentru profundul comentator şi nici faptul că bogăţia acumulată a unora deseori devine izvor de bunăstare pentru mulţi alţii.
Pe de o parte, propovăduieşte deci BMB, „Egalitarismul impus este o nerozie”, pe de alta însă, ignorând propria-i inconsecvenţă, dictează un „Stop exceselor, prin impozite”. Se constată că şi după el, cum zice o glumă amară, consecvenţa este produsul minţilor mici.
„Vorbele” nu-i displac însă lui BMB, unele dintre ele îngrămădindu-se în comentariul său într-un amestec insalubru din care nu lipsesc Stalin, Hitler, svastica, stele cu diferite numere de colţuri, etc., etc. Adică idei în dezordine ce i-au trecut prin cap în acel moment culminant al reflectării profunde, preaplinul regurgitării fiind revărsat direct asupra cititorilor.
Este precis ceea „ce vrea omul”!
@ V. Manta
Cel mai frumos este cuvântul regurgitare, restul nu am reținut, vă urez sănătate deplină, bucurați-vă de antisocialismul Dvs. „extremist”
@Boris
Relativ la sprijinul economic acordat tarilor socialiste de fosta uniune sovietica circula un banc in anii 1948-50: Acordul Romano-Sovietic – Ei ne iau petrol si noi le dam grau.
Combinatul siderurgic langa Galati a fost o aberatie de dragul Uniunii sovietice, fierul si carbunele se aflau in Banat langa Resita.
Canalul Dunarea-Marea Neagra era un fel de lagar de munca fortata de care Romania n’avea nevoie. Asa de ajutor merci beaucoup, ma lipsesc.
@CHARLIE
> Combinatul siderurgic langa Galati a fost o aberatie de dragul Uniunii sovietice, fierul si carbunele se aflau in Banat langa Resita.
Am văzut exprimată şi o părere opusă:
„Building the works went against the wishes of the Soviet Union, whose leader Nikita Khrushchev, supported by the more industrialized Czechoslovakia and East Germany, wanted to have the southern part of the Comecon focus on building agrarian economies”.
@Charlie
Canalul Dunărea- Marea Neagră nu era inițiativa sovietică. Citind pe Marin Preda, care s-a inspirat din sursele Secu, Dej a pornit „lucrarea” exact cu scopul pe care l-ați arătat. Ceaușescu l-a văzut ca pe o realizare „măreață”, „să se plimbe cu vaporul”. Acum nu știu ce folos are.
Acum despre petrol – Germania nazistă a beneficiat de petrol din R., apoi URSS a luat petrol în contul daunelor provocate de participarea R. la războiul „sfânt” antisovietic. Mai departe – nivelul de trai în R. sub Dej și în primii ani ai lui Ceașcă a fost mai ridicat decât în ultimii ani ai lui Ceașcă, când foamea a devenit un fenomen. Este bine ca istoria să nu fie deformată.
În leg. cu Galați, aveți poate dreptate, eu nu am datele necesare, dar nu cred că URSS era interesată de Galați. Până la ieșirea isterică a lui NC, din balcon, în 1968, România era pentru URSS prea puțin interesantă, nici politic, nici economic. Afirmația mea, că țările socialiste s-au bazat pe sprijinul sovietic este incompletă, desigur, cu excepția Albaniei, Cubei, Mongoliei, celelalte ţări s-ar fi descurcat şi fără sprijinul lui Big Brother.
@Boris M. Marian
> Canalul Dunărea- Marea Neagră nu era inițiativa sovietică. Citind pe Marin Preda, …
Am citit după apariţia ei (obţinută prin relaţii) cartea lui Preda şi îmi amintesc altceva. Iată ce afirmă o sursă:
Şi i-ar mai fi spus Stalin lui Dej, care se plângea, că acest canal poate fi folosit cu mult succes pentru a curma bancurile anticomuniste care se bucurau de o largă răspândire în ţară. În consecinţă canalul a fost folosit şi în acest scop.
Wiki în engleză conţine o prezentare ceva mai complexă a istoricului etapei 1949-1953; iată un extras:
A mai fost apoi etapa 1973-1987…
Curios, Wiki românesc este mult mai succint.