caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Luptători pentru o cauză nobilă sau criminali de drept comun? – o istorie culturală a terorismului

de (21-5-2008)

Terorist pentru unul, luptător pentru libertate pentru altul – este o sintagmă deja înecetăţenită, care dovedeşte dificultatea abordării fenomenului terorist.

Şi totuşi, istoricul britanic Michael Burleigh nu s-a temut de provocare şi a scris o carte “Sânge şi furie – o istorie culturală a terorismului” (Harper Press, 2008) în care trasează istoria fenomenului de la mijlocul secolului al XIX-lea până în zilele noastre.

Deşi terorismul este legat aproape întotdeauna de cauze ideologice, Burleigh nu-şi ascunde niciun moment dezaprobarea, ba chiar aversiunea faţă de terorişti, oricine ar fi ei, acuzându-i nu numai de fapte criminale, care ţin de multe ori de dreptul comun, dar şi de mizerie morală.

Istoricul britanic îşi începe excursul istoric în jurul anului 1850, în Irlanda colonizată de britanici, unde a luat naştere mişcarea separatistă Phenian, în opinia autorului prima mişcare teroristă demnă de fi numită aşa.

Aici regăsim toate elementele cunoscute în ziua de azi, de la obsesia pentru explozivi, la atentatele sinucigaşe şi folosirea Statelor Unite pentru adunarea de fonduri.

Terorismul stângist

Rusia intră şi ea în atenţia lui Burleigh prin anarhişti, nihilişti, socialişti şi bolşevici.

El reaminteşte că executarea lui Alexander Ulianov, condamnat pentru complot împotriva ţarului Alexandru al III-lea, a jucat un rol decisiv în convertirea la revoluţionarism violent a fratelui său mai mic, Vladimir, cunoscut ulterior sub numele de Lenin.

Şi tot aici, reaminteşte Burleigh, un anume Iosif Viasarionovici Djugaşvili (mai cunoscut sub numele de Stalin) a perfecţionat metodele de finanţare a mişcărilor revoluţionare violente precum jafurile împotriva băncilor, cel de la Tiflis (Tbilisi) din 30 iunie 1907 având ecouri în întreaga Europă.

De altfel, bolşevicii şi comuniştii în general aveau să fie implicaţi în acte de terorism şi sprijinirea directă a unor organizaţii radicale din lumea a treia în timpul războiului rece.

Nu au fost rare cazurile în care foştii terorişti s-au transformat în oameni de stat, iar numele lui Menachem Begin şi Ytzhak Shamir – deveniţi prim miniştri ai Israelului, Nelson Mandela – preşedinte al Africii de Sud, Yaser Arafat – lider al Autorităţii Palestiniene sau Martin McGuiness – vicelider al executivului regional din Irlanda de Nord sunt doar câteva exemple.

Dar Burleigh atrage atenţia împotiva acestui clişeu “ieri terorist, mâine om de stat” şi o spune pe şleau – “Cine-şi imaginează că Osama Bin Laden va evolua într-un Nelson Mandela, atunci are nevoie de un psihiatru, nu de un istoric”.

Burleigh demontează apoi fenomenul terorismului urban de extremă stânga din Italia şi Germania anilor ’70 – ’80, considerându-l un efect unui nihilismului unor dezaxaţi, alimentat şi consumul de droguri.

Atât banda Baader-Meinhof în Germania cât şi Brigăzile Roşii în Italia n-au avut niciun fel de susţinere în rândurile clasei muncitoare.

Burleigh este necruţător cu “idioţii utili” – acei reprezentanţi ai intelectualităţii de stânga, precum filosoful francez Jean-Paul Sartre, care şi-au exprimat simpatia pentru cauza terorismului de extremă stânga sau avocaţii care erau oricând gata să-i apere, printre ei Gerhard Schroeder – viitor cancelar al Germaniei – şi Otto Schilly, viitor ministru de interne.

Nou război rece

Dar spaţiul cel mai întins îl acordă autorul terorismului islamist, numit uneori şi “islamo-fascism” sau, cum sugerează Burleigh, “islamo-bolşevism”

Pentru prima oară, fenomenul terorist ia o amploare globală, bazată pe o ideologie religioasă, cu izvoare într-o carte sfântă considerată adevărul absolut şi imuabil – Coranul.

Generalizarea practicii atentatului sinucigaş – practic foarte greu de contracarat şi în plus foarte ieftin – comunicaţiile instantanee pe baza internetului şi mobilitatea crescută a populaţiei la scară planetară favorizează terorismul islamist.

Burleigh este extreme de critic la adresa termenului de “război împotriva terorismului” lansat de administraţia Bush, fiind de opinia, perfect logică de altfel, că nu te poţi război cu un fenomen sau cu o idologie.

El acceptă însă că e vorba de un război rece cu grupări difuze, greu de definit, care ar putea dura şi zeci de ani.

Istoricul britanic nu menajează nici Occidentul, care în numele democraţiei închide ochii la formarea pe teritoriul său, la umbra uneori a azilului politic, a unor reţele islamiste care propagă ura şi ţelul final – Califatul – refacerea statului islamic care bunăoară acoperea o înstinsă suprafaţă a globului.

Burleigh sugerează o mai bună cunoaştere între Occidentul preponderent creştin şi lumea musulmană, dar şi răbdare şi tenacitate din partea vesticilor.

Căci până la urmă, remarcă Burleigh care a scris cartea în 2007, dacă e vorba de un nou război rece, cum primul asemenea război a început în 1947, iar al doilea în 2001, suntem abia în echivalentul lui 1953…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mai puţini est-europeni vin la muncă în Marea Britanie

Autorităţile britanice au acordat în 2007 cetăţenia Regatului Unit unui număr record de 164635 de persoane. Potrivit altor datelor prezentate...

Închide
3.229.117.191