caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

CRONOLOGIE (3)

de (17-3-2008)

EPOCA CLASICA. Galileus Galilei(1564-1642) în Italia, Francis Bacon (1561-1626) în Anglia, René Descartes (1596-1650) în Franta, au fost nume care au marcat venirea unui nou fel de a cunoaste combinând munca experimentala si conceptualizarea matematicii. În paralel, viata stiintifica preconiza noi forme, astfel ca în Franta, începând cu prima jumatate a secolului XVII, savantii s-au reunit în mici grupuri, cum ar fi spre exemplu, în jurul preotului Marin Mersenne (1588-1648) numit , prieten si corespondent cu Descartes si al altor numerosi savanti ai timpului, el determinând /raporturile frecventelor notelor gamelor si masura vitezei sunetului/ în anul 1636. Pornind de la astfel de mici grupuri, s-a ajuns ca în 1666 francezul Jean-Baptiste Colbert (1619-1683) recomandat de Mazarin regelui Louis XIV, actionând în numele regelui, a ales primii membri si elevi destinati a forma ACADEMIE ROYALE DE SCIENCES, astfel ca /Prima reuniune oficiala a avut loc în 16 Iunie 1666/. În prelungirea acestei creatii, a fost cumparat un teren la data de 7 Martie 1667 pentru construirea OBSERVATOIRE ROYAL, viitorul OBSERVATOIRE DE PARIS, unde în anul 1676 danezul Olaus Römer a determinat /Viteza luminii pornind de la observarea satelitilor planetei Jupiter, descoperiti la începutul secolui de Galileus/.

Stiinta franceza în acea epoca a fost marcata de o varietate de stiluri si de apropieri printre care marturia lucrarilor lui Blaise Pascal (1623-1662) si René Descartes, acesta din urma întelegând sa refaca, folosind alte principii, o stiinta deductiva capabila sa înlocuiasca cea a lui Aristoteles. Blaise Pascal a subliniat de-a lungul studiilor sale asupra /Presiunii atmosferice/, importanta unei cercetari experimentale metodice. Aceasta diversitate încarnata la sfârsitul secolului XVII de Gilles Personne de Roberval, Edme Mariotte, Nicolas Malebranche, Pierre Varignon sau de alti savanti straini, participând activ la lucrarile Academiei regale de stiinta, precum Christiaan Huygens sau Olaus Römer.

SIČCLE DES LUMIČRES. Apogeul acestui secol s-a marcat prin redactarea ENCICLOPEDIEI sub directia francezului Denis Diderot si a matematicianului Jean Le Rond d’Alembert. Subtitlul acestei lucrari, – Dictionar bazat pe rationamentul stiintelor, artelor si meseriilor – indicând ambitia de \”a aduna toate cunostintele stiintifice si tehnice acumulate de aproape doua secole\”. De fapt, înca de la începutul secolului XVII, matematicienii, fizicienii si naturalistii francezi, au transformat în profunzime cuprinsul notiunii de \”a sti\”. Mecanica a gasit o forma definitiva datorita lui Joseph Louis de Lagrange, care a publicat în anul 1788 MECANICA ANALITICA; Pierre Simon de Laplace, a continuat lucrarile lui D’Alembert, prezentând ipotezele sale asupra originii si evolutiei Universului în publicatia /Exposition du systčme du monde/ în 1796. ELECTRICITATEA – regina saloanelor si cabinetelor eruditilor, a cunoscut reale progrese datorita lui Charles François Du Fay si Charles de Coulomb. Stiintele naturale au fost marcate prin reflectia asupra clasificarilor si transformarii speciilor. BUFFON Georges-Louis-Leclerc (1707-1788), a publicat monumentalele volume intitulate /Histoire naturelle/ în 40 volume. Antoine Laurent de Lavoisier a transformat chimia, reînoind \”teoria arderilor\”: combinatia oxigenului cu corpi care înlocuiesc vechea teorie a fluidului care explica combustiunea, arderile.

REVOLUTIA SI SECOLUL XIX. Cu Revolutia, stiinta franceza a devenit într-adevar o institutie asociata marelui efort educativ care s-a prelungit celui deja angajat inca de la mijlocul secolului XVIII. În anul 1794 SCOALA NORMALA SUPERIOARA, definitiv organizata de Napoleon în anul 1810. (N.B. Înainte de al doilea Razboi mondial si în Bucuresti a existat Scoala normala superioara, ce se afla pe Str.Sf.Ecaterina, la poalele Patriarhiei, care a disparut odata cu reforma învatamântului din 1948). A urmat apoi SCOALA POLITEHNICA, care a fost militarizata în anul 1804. Aceasta scoala devenise o adevarata pepiniera de savanti, care din primul sfert al secolului XIX, au dat Fizicii Matematice un impuls decisiv. Mecanica, electricitatea, magnetismul, matematicile au luat amploare considerabila. În acelasi timp, un oarecare declin al stiintei franceze a fost perceptibil în a doua jumatate a secolului XIX. Dar mari figuri si mari cercetari au fost întotdeauna prezente. Claud Bernard (1813-1878) fiziolog francez, a demonstrat \”functiunea glicogenica a ficatului\”, redactând în 1865 Tratatul intitulat \”Introduction ŕ l’étude de la médecine expérimentale\”. Marcellin Berthelot (1827-1907), chimist francez, a realizat \”Sinteza artificiala a componentilor organici\” si \”last but not least\”, Louis PASTEUR (1822-1905), chimist si biolog francez, a dezvoltat /cristalografia/.

SECOLUL XX. În acest secol s-a actionat asupra legaturilor dintre cunoasterea stiintifica si dezvoltarea ethnologica. Începând însa numai cu anul 1935, sub impulsul politicii Frontului popular, organizarea cercetarii a interesat puterile publice. O mare parte a acestor oganizatii a fost atunci încredintata importantelor personalitati stiintifice, precum Irčne si Fréderic Joliot-Curie sau Jean Perrin. Aceasta perioada a vazut crearea unei /Caisse nationale des sciences/, care a devenit imediat dupa razboi /Centre national de la recherche scientifique (CNRS). De asemenea în 1945 a fost creat /Commissariat ŕ l’énérgie atomique (CEA), de unde vocatia, atât civila cât si militara, de a se dirija bine cercetarile asupra utilizarii energiei nucleare. /Centre national d’étude des télécommunications (CNET) a fost creat în anul 1944 si /Centre national d’études spatiales (CNES) în anul 1961.

Politica de vulgarizare a facut de asemenea obiectul unui efort particular, cu deschiderea Palatului /Découverte/ în anul 1937. Imediat dupa razboi, politica de cercetare s-a înscris în cadrul diverselor planuri economice, cunoscând o extindere considerabila, însa cu toate eforturile depuse, cercetarea este înca insuficienta. Teoria /Relativitatii quantice/ nu a fost în afara cercetarilor lui Henri Poincaré (1872-1912), idem Louis de Broglie (1892-1987) sau Paul Langevin (1872-1946), lucrari ale comunitatii franceze. În schimb, scoala matematicii franceze, a fost marcata prin lucrari ale grupului Bourbaki, care a jucat un rol foarte important pe scena internationala. Nicolas Bourbaki, pseudonim colectiv sub care matematicienii, cea mai mare francezi, au întreprins în 1939 /Expozitia matematicienilor/, punctul lor de plecare fiind logica si propunând sistematizarea lor.

Cele doua razboaie mondiale au avut, fara nici o îndoiala, un efect foarte negativ în dezvoltarea stiintelor franceze. Totusi, în ultimii 30 de ani, o ameliorare este perceptibila, asa cum este probata, într-un fel oarecare, de diversele Prix Nobel în domeniul medicinii, chimiei si fizicii care au recompensat nu numai stralucitii savanti, dar si pentru ca stiinta este o opera colectiva al întregii comunitati franceze.

(Va urma)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
100.26.182.28