caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Gardul Pustiul dintre noi. Relatare de presa

de (8-2-2008)

Anunţăm apariţia la Casa de Editură LULU Inc. a volumului de proze „Gardul Pustiul dintre noi” datorat scriitorului californian de origine română, Dan David.
Cunoscut îndeosebi ca poet după publicarea a patru volume de poezie şi după cuprinderea lucrărilor sale în şase antologii de poezie- inclusiv în engleză -, precum şi după o prezenţă substanţială în siturile literare pe internet, de data aceasta Dan David oferă cititorilor un volum de proze (eseuri, amintiri, povestiri, portrete).
După şaizeci de ani trăiţi în România autorul a decupat evenimente, personaje, locuri, tradiţii şi le-a împletit într-o ţesătură literară din care îl putem cunoaşte mai bine pe scriitor, lumea personajelor sale, dar îi ajută şi pe cititori să se vadă pe ei înşişi cu alţi ochi; puţin mai exigenţi, poate.
Iubitorii de literatură pot intra în posesia noului volum de proză accesând situl casei de editură care l-a publicat: www.lulu.com/dandavid
Imaginea copertei apare şi la următorul link:
http://dandavid.files.wordpress.com/2008/02/gardul-cover-pdf.pdf

Casa de Editura LULU Inc. USA (http://www.lulu.com/)

Ecouri

  • levana: (8-2-2008 la 00:00)

    Felicitari pentru noua carte! Titlul e sugestiv. Pustiul imprejmuit e bizar.Va apare Fata Morgana ?
    levana



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Apel pentru adevar

C ă t r e D-l Traian Băsescu - Preşedintele României D-l Călin Popescu Tăriceanu – Prim Ministru D-na Laura...

Închide
18.188.66.13