caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Ion Iliescu a fost acuzat miercuri 21 octombrie 2015 de crime împotriva umanităţii

de (21-10-2015)
8 ecouri

 
Fostul şef al statului român a fost acuzat miercuri 21 octombrie 2015 de crime împotriva umanităţii. Victor Stănculescu și Virgil Măgureanu sunt audiaţi ca suspecţi.

Din arhiva Europei Libere: un Interviu cu Ion Iliescu despre mineriada din 1990

Ion Iliescu a fost acuzat pentru rolul jucat în reprimarea protestelor antiguvernamentale din Bucureşti în iunie 1990 prin aşa-numita „mineriadă”, soldată cu şase morţi şi sute de răniţi. Dosarul a fost redeschis în primăvară.

Iliescu, care se declară nevinovat şi are 85 de ani, a fost audiat miercuri la Parchetul General din Bucureşti.

În acelaşi caz sunt acuzaţi fostul şef al serviciului de informaţii Virgil Măgureanu şi fostul ministru al apărării, Victor Stănculescu.

În iunie 1990 grupuri de mineri veniţi cu trenuri din provincie, înarmaţi cu bâte, au atacat studenţii şi alţi protestatari în Piaţa Universităţii din Bucureşti, punând capăt unui protest de câteva săptămâni împotriva noii garnituri politici instalate în România după căderea dictaturii comuniste.

Iliescu a fost văzut atunci mulţumindu-le minerilor, dar de atunci neagă mereu că el i-ar fi chemat sau că le-ar fi cerut să atace demonstranţii.

prezentăm un fragment din emisiunea Europa Liberă În Direct din 13 iunie 2008. La microfon Oana Serafim şi Lucian Ştefănescu.

Găsiţi aici o ediţie a Actualităţii Româneşti realizată şi prezentată de Neculai Constantin Munteanu având ca subiect evenimentele care au avut loc în Bucureşti în 13-15 iunie 1990.

Lucian Ştefănescu, 1.10.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • CHARLIE: (21-10-2015 la 19:24)

    Iliescu reprezinta tot ce este putred in „democratia” romana post-revolutia 1989. El a promovat elemente care au fost „comuniste” in trecut si care au devenit bogati pe spinarea poporului. Se pare ca acest proces este ireversibil. Gunoiul politic la putere.

  • Alexandru Leibovici: (22-10-2015 la 10:24)

    @Charlie

    Nu sunt convins că dacă la putere ar fi fost alţi conducători din cei de atunci, rezultatul după 25 de ani ar fi fost radical diferit…

  • Alexandru Leibovici: (27-10-2015 la 10:07)

    Potrivit ordonantei intocmite de Parchetul Militar, Ion Iliescu este acuzat ca „in zilele de 11 si 12 iunie 1990, in calitate de presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN), impreuna cu Roman Petre, Magureanu Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chitac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel si altii, a decis reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii, in baza acestei hotarari fiind declansat, in dimineata zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populatii civile, la care au participat fortele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale si Serviciului Roman de Informatii, atac soldat cu decesul a patru persoane si ranirea a altor trei prin impuscare, precum si vatamarea corporala si lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane”.

    (din ziare.com)

  • Alexandru Leibovici: (27-10-2015 la 12:41)

    1. Iohannis a aprobat inceperea urmaririi penale pentru Roman, Stanculescu si Voican Voiculescu

    2. Stenogramele discuţiilor din şedinţa C.P.Ex al P.C.R din data de 17.12.1989 precum şi a teleconferinţei de la ora 1730, care a fost convocată de Ceauşescu înainte de şedinţa C.P.Ex. al P.C.R., pot fi citite aici – foarte interesant !!

  • Victor Manta: (13-6-2017 la 13:11)

    „După exact 27 de ani de la evenimentele sângeroase din centrul Capitalei, ancheta Mineriadei din 13-15 iunie 1990 ajunge pe masa judecătorilor.

    Ceva mai bine de doi ani a durat ancheta, reluată la începutul lui 2015, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat autorităţile române să îi identifice pe responsabilii pentru moartea a patru oameni, rănirea altor trei şi arestarea şi reținerea ilegală a peste o mie.

    Asta după ce ancheta iniţială a trenat aproape două decenii şi s-a închis fără vinovaţi în 2009”. Sursa.

  • Nicu Adrian Udriște: (13-6-2017 la 13:21)

    Totul este deja istorie. Este ca și cazul Vișinescu, acel torționar și asasin care, uitând să moară, l-a găsit, după un sfert de secol, și justiția română. Asasini ca el erau mult mai mulți în anii ’90, mai toți cu pensii (foarte) mari. Argumentul a fost că asemenea asasini și asemenea crime trebuie scoase la iveală, fie și târziu. Da, sigur că da, decât deloc este bine și așa, numai că deja este clar un sistem de lucru, nu o scăpare.

  • Victor Manta: (13-6-2017 la 19:59)

    Dl. Nicu Andrian Udrişte a scris: „Totul este deja istorie. Este ca și cazul Vișinescu, acel torționar și asasin care,..…”.

    Nu istoria fixează termenele de prescriere pentru diversele crime. Există crime care nu au termen de prescriere, ca de exemplu crimele împotriva umanităţii, lucru de altfel larg cunoscut de la procesele intentate diferiţilor nazişti care au scăpat până la bătrâneţe, dar au fost găsiţi, judecaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă.

    Afirmaţia: „Da, sigur că da, decât deloc este bine și așa, numai că deja este clar un sistem de lucru, nu o scăpare” este neclară. Ce înseamnă oare „un sistem de lucru”? Al cui este el şi reprezintă ceva pozitiv sau dimpotrivă?

  • CHARLIE: (16-6-2017 la 13:06)

    @Alex

    E posibil ca ai dreptate relativ la calitatea „revolutionarilor” romani din 1989, cei care au luat puterea in mainile lor sau alternativa.

    In Romania, spre deosebire de alte tari din Estul European „socialist”, nu s’au cadre alternative pentru revolutie. Au inhatat-o cei care au putut. Pana si pastorul Tokes din „Timisoara” este rau vazut acum. Oare Romania n’are democratie in traditia lor?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
România. DNA – Antena 3: 1-0. Libertatea de expresie vs. Justiţie?

Vara trecută Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3, după ce a fost acuzată în emisiunea cu cea mai...

Închide
18.97.14.89