ACUM.TV

 
Motto:

“Antisemiţii se agită,
Urlă bezmetic tot ce vrei,
Se-ncarcă lumea de prostie
Şi se descarcă pe evrei…

Avem atâtea premii Nobel
Şi mari artişti sub steaua Ta
Dar nimeni nu ridică glasul
Când ne înjură-o haimana”

Aurel Storin

Ca imigrant în Canada sunt recunoscător acestei ţări pentru privilegiile pe care le oferă tuturor celor care se stabilesc pe aceste meleaguri. Trăiesc aici, sub protecţia legii, în armonie şi înţelegere, aproape toate rasele, religiile şi naţiile pământului. Oameni de pretutindeni îşi găsesc un loc în care să muncească, să-şi crească familia, să-şi practice religia, să-şi păstreze şi valorifice obiceiurile şi tradiţiile. Mai mult decât atât, pot să le şi împărtăşească celor din jurul lor. Devenit cetăţean al acestei ţări, fiecare imigrant se integrează în societatea canadiană, ale cărei legi le respectă şi ale cărei valori culturale, politice şi morale le adoptă şi le preţuieşte. De mici, copiii sunt educaţi în spiritul respectării acestor valori şi învaţă că nimeni nu are dreptul să facă remarci rasiale, religioase sau discriminatorii de nici un fel. De aceea, Canada este considerată una dintre cele mai bune ţări din lume. De-a lungul celor aproape patruzeci de ani, de când am devenit cetăţean al acestei ţări, am călătorit pretutindeni în lume şi am avut bucuria să constat cât de iubită şi respectată este această ţară. Şi am fost mândru să arăt paşaportul şi să spun: “ Sunt cetăţean canadian.”

Am fost, de aceea, contrariat de reacţiile pro-legionare şi antisemite ale unor membri ai comunităţii româneşti din Montreal ca urmare a promulgării în România a Legii 217/2015, care interzice “organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Reacţii anacronice şi neavenite, într-o societate care promovează multiculturalismul şi diversitatea. Este adevărat că, în ultimii ani, am asistat la discuţii contradictorii, remarci xenofobe şi atacuri etnice îndreptate împotriva unor membri ai comunităţii româneşti din acest oraş. M-am întrebat, pe bună dreptate, cum este posibil ca oameni care se stabilesc aici şi respectă legile juridice şi normele morale ale acestei societăţi în raport cu ceilalţi cetăţeni să le încalce grosolan în relaţie cu membrii propriei comunităţi? Nu am luat până acum atitudine şi nici nu m-am implicat în vreun fel, dar, văzând modul în care aceste atacuri şi atitudini evoluează consider că am obligaţia să fac acest lucru. Şi cred că am şi autoritatea morală. Nu pot să rămân indiferent la propaganda care se face astăzi în favoarea Mişcării Legionare şi a unor membri ai acestei mişcări. Nu pot să privesc cum sunt revigorate idei naţionaliste, xenofobe şi fasciste, idei care îndeamnă la ură de rasă şi discriminare etnică ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Aceste recrudescenţe deşi anacronice, în condiţiile în care, pe plan mondial,se vorbeşte de eliminarea graniţelor dintre state şi privirea omului ca un cetăţean al universului, sunt periculoase la nivel social.

Cunosc bine comunitatea românească din Montreal. Am locuit doi ani în acest oraş la începutul imigrării în Canada, în anul 1976, şi, de-a lungul anilor, am ţinut legătura cu prietenii. Trăiau în acea perioadă acolo foşti legionari, care părăsiseră ţara după Rebeliunea legionară din 1941. L-am cunoscut pe doctorul Ion Ţăranu, fratele inginerului Nicolae Ţăranu, coleg cu mine pe şantierul hidrocentralelor de la Argeş şi Porţile de Fier. Am povestit în cartea mea “Din viaţa unui om oarecare” relaţia cu Ion şi Nicolae Ţăranu pe care i-am considerat prieteni, în ciuda faptului că eu sunt evreu iar ei făcuseră parte din Frăţiile de Cruce. Nu am avut resentimente faţă de trecutul lor legionar, mai mult, am considerat întotdeauna că regimul comunist a săvârşit crime şi abuzuri aruncând în închisori oameni pentru simplul motiv că aderaseră la anumite organizaţii sau partide politice. Mi s-a reproşat adeseori înţelegerea şi toleranţa pe care le manifest în ciuda faptului că am suferit de copil nedreptatea şi discriminarea rasială. Am căutat însă întotdeauna să văd omul în esenţa lui, nu să-l categorisesc în funcţie de apartenenţa la un partid sau mişcare politică. Credincios acestei filosofii de viaţă, am refuzat să mă las condus de ură şi am făcut un armistiţiu cu trecutul naţionalist în care evreii au fost discriminaţi şi ucişi în masă pe motive rasiale.

Am urmărit de curând o emisiune, a cărui moderator este un oarecare Laurenţiu Primo. A înfiinţat în România “Mişcarea meritocrată”, al cărei obiectiv este schimbarea sistemului actual cu un alt sistem. Nu mi-am propus să înţeleg principiile care stau la baza acestui sistem, rupt de realitate, simplist şi utopic, cum mi s-a părut la o primă lectură. Este libertatea domnului Primo să-şi exprime ideile atâta timp cât nu denaturează adevărul şi nu instigă la xenofobism şi atitudini rasiste. L-am auzit însă elogiind Mişcarea Legionară şi exprimând idei antisemite. Şi acest lucru este periculos pentru că perverteşte minţile şi sufletele celor care nu au o viziune completă asupra evenimentelor de atunci.

Domnul Primo justifică “ideile antievreieşti” ale legionarilor, cum numeşte antisemitismul din epocă, susţinând că politica naţionalistă a fost o necesitate istorică generată de faptul că evreii puseseră stăpânire pe economia şi finanţele României. Evreii, spune tendenţios Primo, se îmbogăţiseră în România, acaparaseră puterea politică şi conduceau ţara din umbră în interesul comunităţii lor. Vreau să-i atrag atenţia acestui domn că este o aserţiune falsă deoarece, în acea perioadă, peste 80 la sută din evreii din România trăiau sub limita sărăciei. În cartea la care lucrez şi în care prezint perioada istorică a anilor 1940-1948 din perspectiva unei familii de evrei, familia mea, vorbesc despre evreii de pe strada Lecca din Bacău, unde sărăcia era atât de mare încât abia îşi duceau viaţa de la o zi la alta. Astfel de comunităţi erau în toate oraşele României. O altă idee susţinută de acest domn este că evreii nu au fost loiali Armatei Române şi nu au luptat în război. Consider afirmaţiile o ofensă personală, deoarece tatăl meu, comandant de tun, a ajuns cu tunul până la Budapesta, în Primul Război Mondial, a fost rănit şi, pentru acte deosebite de curaj, decorat de însuşi Mareşalul Averescu. Mi-au rămas întipărite în suflet cuvintele prin care tata ne îndemna să iubim şi cinstim ţara în care ne-am născut şi să nu uităm niciodată că suntem evrei-români. Domnul Primo deformează încă o data adevărul şi dezinformează cu scopul de a justifica naţionalismul extremist din acea vreme.

Criticând vehement legea 217 din 2015, moderatorul sus numit prezintă o consecinţă “sumbră” a apariţiei acestei legi: încălcarea libertăţii de expresie şi cenzura în spaţiul public. Pentru a evita o interpretare simplistă şi exhaustivă, aş dori să precizez că scopul promulgării acestei legi a fost de a preveni apariţia în spaţiul public a unor idei toxice, denigratoare, nefondate istoric, care să genereze atitudini xenofobe, rasiste, discriminatorii şi antisemite. Nu este îngrădită libertatea de expresie, a lecturării unor scriitori şi poeţi importanţi ai perioadei interbelice, care au făcut parte din Mişcarea Legionară. Valoarea operei lor nu poate fi contestată.

Obiectiv vorbind, trebuie să facem o distincţie clară între opera unui scriitor sau poet şi ideile sau concepţiile sale politice. Mihai Eminescu nu este cenzurat, după cum dezinformează domnul Primo, nici mai puţin valoros pentru că a avut atitudini antisemite în publicistica sa. Eminescu este Poetul nostru Nepereche şi nu am cunoscut vreodată un evreu care să nu-l preţuiască şi iubească. Iar pentru mine este tot ce are literatura română mai profund şi mai frumos. Dovadă în acest sens este şi faptul că, împreună cu soţia, în 2006 am dăruit comunităţii româneşti din oraşul Windsor, unde locuim, un frumos bust în bronz al Marelui Poet, sculptat în România de sculptorul Aurel Contraş. Stând de veghe în faţa Catedralei Ortodoxe Române din oraş, bustul lui Mihai Eminescu este un simbol al românismului nostru pe aceste meleaguri îndepărtate. Iată, domnule Primo, un evreu care nu-l critică sau diminuează pe Eminescu. Şi ca mine sunt mulţi, foarte mulţi alţii.

Nu pot contesta valoarea poeziilor lui Octavian Goga pentru că a fost antisemit şi a promovat o legislaţie antisemită când a fost la guvernare, chiar dacă sunt evreu. Nu pot contesta valoarea operelor lui Mircea Eliade sau Emil Cioran şi rolul pe care ei l-au jucat în promovarea culturii noastre în lume. Vreau doar să atrag atenţia, ca martor al perioadei istorice în care a activat Mişcarea Legionară, că a fost o mişcare fascistă şi criminală. În 1924, în plină zi, pe sălile Tribunalului din Iaşi, Corneliu Zelea Codreanu scotea pistolul, îl împuşca pe prefectul de Poliţie C. Manciu şi rănea alţi doi oameni. A fost pus sub acuzare, dar procesul lui a fost transformat dintr-un proces de drept comun într-un proces politic şi liderul legionar a fost achitat. Mişcarea legionară s-a născut şi a crescut ca urmare a acestui act criminal. Prin neispăşirea pedepsei, vina a fost perpetuată, generând alte acte criminale. Legionarii au asasinat doi prim miniştri – Armand Călinescu şi I.G. Duca, l-au ucis cu cruzime pe Nicolae Iorga, personalitate marcantă a perioadei interbelice, dar şi pe mulţi dintre miniştrii şi demnitarii regimului carlist, prin, ceea ce este cunoscut în istorie ca “Masacrul de la Jilava”.

În timpul Rebeliunii legionare au fost comise crime şi acte de o violenţă feroce împotriva evreilor. Oameni nevinovaţi au fost agăţaţi în cârlige în abator, le-au fost jefuite casele, incendiate lăcaşele de cult şi cărţile sfinte pe motive de ură de rasă. Cu toate acestea, iată ce scriam în cartea mea: “Nu este în intenţia mea să apăr sau să găsesc justificări mişcării legionare, care a fost o mişcare de tip fascist, mai ales că sunt evreu, vreau doar să arăt că pedepsirea în masă a membrilor unei organizaţii legitime într-un regim politic, la un moment dat, este un abuz. Iar noi cu toţii ar trebui să învăţăm din lecţiile istoriei pentru a nu repeta greşelile ei.”

Am fost contrariat când am văzut că la emisiunea despre care vorbeam, a participat şi un domn, Marius Fincă, Preşedintele Asociaţiei Culturale Române din Montreal, după cum s-a prezentat. Aşa cum arătam la începutul expunerii mele, canadienii nu sunt xenofobi şi nici antisemiţi, legile juridice şi morale ale societăţii nu le permit acest lucru. Românii canadieni respectă şi ei legile ţării în care trăiesc. Zecile de mii de români care trăiesc aici sunt cetăţeni vrednici ai acestei ţări. Unii dintre ei ocupă funcţii importante în mari companii canadiene, cei mai mulţi şi-au construit case frumoase, şi-au educat copiii, îşi câştigă existenţa onorabil şi decent. În aceste condiţii, cum îşi permite domnul Fincă să participe la o emisiune în care s-a făcut elogiul unei mişcări fasciste, care a promovat discriminarea etnică şi rasială, şi să se prezinte drept Preşedintele Asociaţiei Culturale Române din Montreal? Cum îşi permite să distrugă statutul şi prestigiul românilor de cetăţeni care respectă legile ţării în care trăiesc? I-a consultat domnul Fincă pe membrii asociaţiei înainte de a se erija în reprezentantul lor în emisiune? A fost împuternicit să vorbească în numele lor? Dacă nu a primit acordul lor, atunci acţiunea lui este imorală şi ilegală. Domnul Fincă nu ar fi trebuit să se laude cu funcţia pe care o are, ci să se prezinte şi să-şi asume personal, nu în numele asociaţiei, ideile pe care le susţine. Nefăcând acest lucru, s-a autodescalificat.

Nu îl cunosc pe domnul Fincă, am aflat doar că încearcă să diminueze gravitatea Holocaustului “numărând”şi contabilizând numărul cadavrelor. Aş dori să reamintesc celor care încearcă să conteste această nenorocire a istoriei că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii din Europa au fost omorâţi în masă la Auschwitz, Majdanek, Dachau şi în alte lagăre înfiorătoare. Conform Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, în acea perioadă au fost executaţi şi au murit, de foame, frig şi boli, în lagărele din Transnistria, peste 250 000 de evrei din ţinuturile aflate sub guvernare românească. Pentru simplul fapt că erau evrei. Acestea sunt realităţi care nu pot fi contestate şi pe care generaţia tânără trebuie să le cunoască. În Canada copiii studiază în şcoala elementară “Jurnalul Annei Frank “şi, când ajung la liceu, romanul “Noaptea” a lui Elie Wiesel. Învaţă astfel despre ororile acelei perioade istorice şi despre pericolul discriminării pe motive etnice, religioase, rasiale. Rolul legii 217 din 2015 este tocmai de a preveni reînvierea mişcărilor naţionaliste de tip fascist. Şi acest lucru se poate realiza numai prin promovarea unor atitudini de înţelegere, toleranţă, respect între oameni şi printr-o corectă informare asupra evenimentelor trăite. Suntem obligaţi să ne cunoaştem istoria pentru a nu repeta greşelile ei.

Herman Victorov, Canada

Acest articol a fost publicat duminică, 13 septembrie 2015 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.