caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Râsul carpatin

de (12-5-2008)

Râs, pl. râşi, (substantiv masculin), cu denumirea ştiinţifică Lynx lynx şi denumirea secundară în limba română linx, este la ora actuală cea mai mare felină din fauna sălbatică a României. Denumit şi pantera Carpaţilor, râsul este răspândit natural din golul alpin până în Delta Dunării, având o mare adaptabilitate şi amplitudine ecologică. La ora actuală însă, exemplarele din afara Carpaţilor şi Subcarpaţilor sunt foarte rare, ca urmare a vânătorii necontrolate practicate în secolele XX – XXI.

Descriere generală fizică

Râsul este un animal puternic şi rezistent, de o agilitate şi agerime uluitoare. Are până la 1,5 m lungime, cu o coadă de 15-25 cm. Elementele caracteristice sunt favoriţii pe maxilarele superioare, vârful cozii negru, iar în vârful urechilor (care au 4-5 cm) are smocuri de peri negri.

Blana este tipică felinelor mari, fiind compusă din spic şi puf şi având o culoare gălbuie-roşcată pe laturi şi spate, cu pete negre, şi alb-gălbuie în partea ventrală. Greutăţile maxime raportate sunt diferite, variind între 50 şi 58 kg [Mitică Georgescu/Stoica Godeanu]. Poate trăi circa 20 de ani. Membrele sunt lungi şi groase. Are gheare retractile, foarte ascuţite, lungi de aproximativ 4 cm.

Hrană, areal, obiceiuri de vânătoare

Este răspândit în pădurile muntoase din Europa, Asia Occidentală, până în Tibet şi America de Nord.

Este un animal carnivor şi iubitor de sânge, consumând la animalele vânate în primul rând organele cu masă sanguină semnificativă (inimă, ficat, plămâni). Extrem de agil, se deplasează neauzit, fiind extrem de greu de observat de necunoscători. Vânează mai ales în amurg, fiind avantajat atât de blana sa care îi conferă un excelent camuflaj, cât şi de simţurile sale deosebite.

Se caţără excepţional, ceea ce a născut zvonul că ar trăi doar în copaci. Este o idee falsă. Râsul se descurcă excelent în mediul arboricol – desigur, cu condiţia ca arborii să fie suficient de mari spre a-i susţine greutatea – dar de asemenea se integrează perfect şi la sol, atât în pădure, ţancuri şi tufărişuri, cât şi în bălţi şi în stepă. Fiind un înotător foarte bun, în trecut era mult răspândit în luncile pline de braţe, ochiuri de apă şi grinduri ale râurilor de câmpie şi Dunării, unde a dispărut la începutul secolului al XIX-lea, odată cu ursul brun de câmpie. Ca urmare, se înţelege că şi obiceiurile sale de a vâna sunt extrem de variate.

În trecut, atunci când era răspândit în întreaga ţară, vâna aproape tot ce mişcă, de la păsările mărunte la dropii, de la şoareci sau iepuri la cerbi, saigale, coluni ş.a.m.d, excepţie făcând marile mamifere ale vremurilor de atunci: bourul, zimbrul, ursul, etc.

Şi la ora actuală este un prădător de temut. Dacă prada sa obişnuită o constituie astăzi cerbii şi puii de cerb, căpriorii, puii de mistreţ şi păsările, nu se dă în lături, dacă are ocazia, să atace chiar şi animale domestice, dacă intră în arealul său. Deşi în mod obişnuit îşi îngroapă prada pe care nu a putut-o mânca, la nevoie este şi necrofag.

Pentru a înţelege puterea de temut a râsului, să amintim că poate sări de la înălţimi de peste 6 metri direct asupra prăzii, sau că, după o goană extrem de rapidă, poate răpune în câteva clipe un grup de 2-3 căprioare. Salturile sale pot trece de 4 m (chiar 6 m). Are şi auzul şi mirosul foarte dezvoltate, iar văzul îi este deosebit de bun. Acest simţ îi permite să fie deosebit de eficient şi ziua, deşi de obicei este activ seara şi noaptea.

Nu iubeşte zgomotele, ci locurile retrase, sălbatice. În acelaşi timp însă, este în stare să înţeleagă valoarea unui drum făcut de oameni şi să-l folosească în interes propriu. Are anumite trasee şi trecători preferate, obicei folosit de vânătorii de râşi pentru pânde sau capcane.

Împerechere

Se împerechează în lunile martie-aprilie. Are un fel de cântec de împerechere, asemănător oarecum cu cel al pisicilor în călduri. După circa 70 de zile femela naşte 2 – 4 pui. Aceştia sunt orbi două săptămâni. Alăptarea durează mult, circa 6 luni. Puii îşi însoţesc mama până la doi ani, după care se despart de ea, pregătindu-se pentru prima împerechere. Deşi nu este un animal gregar, în trecut au fost semnalate unele grupuri de râşi. Din păcate, vânarea excesivă a acestui animal superb a rărit extrem de mult numărul râşilor înainte ca multe din obiceiurile sale să poată fi studiate.

Bârlogul este ascuns în locuri cât mai izolate şi greu accesibile – stâncărişuri, tufişuri încurcate şi spinoase, scorburi aflate la înălţime etc.

Un lucru puţin cunoscut este faptul că râsul poate fi domesticit. În asemenea cazuri el manifestă o fidelitate de câine faţă de cel ce l-a crescut, chiar dacă i se lasă multă libertate.

Altă caracteristică ciudată a râsului este ura sa faţă de pisica sălbatică pe care o vânează cu înverşunare, până la exterminare. Ca urmare, arealele celor două animale nu se pot suprapune decât parţial şi temporar.

Felină puternică şi singuratică, râsul are nevoie de un areal foarte mare (2400 – 2500 de hectare), de circa 10 ori mai mult decât un urs brun. Acest lucru se datorează şi faptului că, spre deosebire de urs, care este omnivor, râsul are o alimentaţie aproape exclusiv carnivoră.

Denumirea animalului

Unii lingvişti au speculat privind originea numelui dat acestei feline, căutând a-i găsi o origine slavă. Acest lucru este în contradicţie cu toate mărturiile folclorice şi istorice, care leagă numele râsului de \”a râde\”, senzaţie creată în trecut de chipul animalului, care – din pricina favoriţilor – pare a zâmbi în permanenţă.[necesită citare]

Valoarea râsului

De asemenea, ghiarele şi dinţii de râs erau priviţi ca trofeu, iar carnea ca delicateasă la ospeţele cele mai alese. Astăzi, desigur, este un animal ocrotit de lege, vânatul său fiind interzis.

Fiind un animal de vânătoare, râsul are rolul său în ecologia oricărui sistem, fiind o parte a oricărui lanţ trofic de pe areale extinse. Râsul, alături de celelalte carnivore, asigură sănătatea sistemului ecologic prin eliminarea acelor animale care au fost capturate pentru că sunt mai slabe. De asemenea, prin funcţia sa necrofagă, râsul contribuie la stoparea propagării unor posibile boli şi/sau infecţii, datorită putrefacţiei unor cadavre.

Fiind un animal sălbatic cu rolul său bine precizat în fauna României, trebuie să se bucure de protecţia oricărui iubitor al naturii, fiind un obiect în pericol de dispariţie.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.80.223.123